Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Inca unul la colectie: Herbst

Scurtă aducere aminte: sunt în tratament ortodontic de 2 ani jumate, pentru a rezolva nişte malpoziţii şi o “muşcătură” de tot rahatul. Mă “repară” Dr. Widu de la Smile Factory din Timişoara. Am purtat 7 luni (pe laterali) un aparat tip Damon 3, un an şi ceva de Invisalign şi acum luăm taurina de coarne şi rezolvăm şi ocluzia defectuoasă. Cu Herbst.

Că tot am deja nişte zile cu “unealta” în gură o fi timpul să împărtăşesc ceva din mirobolanta experienţă.

Cum arată?

Dacă e să-l “parafrazez” pe iubi, spun că arată sinistru. Ce am eu în bot acoperă câte 3 dinţi (“manşoanele” alea), deci e şi mai vizibil. Bun, vizibil dacă rânjeşti larg, că în rest e destul de discret totusi. Am nişte mici “umflături” aproape de buza de jos de la “articulaţia” aparatului. Premolarii se văd “îmbrăcaţi” şi, după cum îi spuneam lui Ovidiu (Widu), marele dezavantaj e că obectul nu e aurit. Arătam şi eu ca o pirandă adevărată.

Cât de tare doare?

Apăi .. aştept cu nesaţ. În momentul în care am văzut agregatul la clinică, zic zău că am îngheţat. Şi am avut prin gură destule şmecherii, deci nu pot spune că mi-s chiar “fecioară” în sectorul ortodontic. Dar arată atât de “ţeapăn” că ai impresia că se va rupe falca în trei.

Aplicarea a fost rapidă şi fără disconfort. S-au “degresat” dinţii pe care se aplică respectivele “coroane”, s-a pus “compozit” pe ei, am muşcat un rulou (din păcate nu prăjitură) s-au închis “telescoapele” şi gata.

Mi s-a spus că voi avea probabil ceva dureri în primele zile. Având şi experienţă cu aparat metalic, am aşteptat durerea. Dacă n-a venit în 5 zile .. cu altă ocazie. Articulaţia nu dă semne de durere, deci e bine şi din punctul ăsta de vedere. Toată spaima mea s-a dovedit a fi un “big fâs”.

Hai, că n-o fi atât de mişto de purtat …

Bun, mişto nu e, dar nici traumatizant. Am avut o mică ulceraţie în primele 36 de ore (experienţa cu aparat metalic m-a făcut să mă relaxez. Culmea e că nu ştiu unde am cele 2 cutiuţe de ceară dentară, aşa că s-a dus “zgaiba” singură), încă obosesc la mâncare, dar e bine. Am ocluzia alfel acum (adică nu mai este strâmbă pe dreapta şi nici mandibula nu mai tinde să ajungă la ceafă), aşa că masticaţia e anevoioasă. Nu doare nimic, dar muşc puţin ciudat. Aşa că mănânc mai puţin şi mai des.

Dormitul este fără probleme, nu am senzaţie de “reflux”, aşa cum mă temeam, încep chiar să uit că sunt Terminator.

Dar spălatul, spălatul cum e?

Interesant să zic aşa. Este clar pentru mine că trebuie să achiziţionez o periuţă mică de dinţi, cu care să mă strecor mai uşor printre schele. Pentru că, la fel ca în cazul când porţi braces, igiena dentară trebuie să fie de 10 ori mai serioasă. Se ascund resturi te miri pe unde şi trebuie “convinse”. Riscul unori carii creşte când nu ajungi bine peste tot şi chiar nu intenţionez. Periuţa mea are capul mare, aşa că e mai greu să ajung peste tot, dar ne spălăm cu atenţie şi tot e bine.

Aşa ca o concluzie .. cât de “naşpa” este?

După cum ziceam, nu prea este. Dacă e să ignor factorul estetic şi programul de mâncat mai ciudat (măcar până mă obişnuiesc cu noua mea “muşcătură”) nici nu îl bag în seamă. Sunt uşor peltică mai ales că am o ligatură de metal în spatele dinţilor de jos. Limba mea are de lucru. Vorbesc deja mult mai bine şi mă scapă mai rar câte o “gâlmă”. Cum am tot avut grijă de dicţia mea ca om de radio, mă deranjează când nu grăiesc ca în “filme”, dar reuşesc deja să am un control tot mai bun.

Pe cât de speriată am fost sâmbătă, pe atât de amuzată sunt acum de reacţia mea. Un tratament ortodontic e departe de a fi distractiv, dar vorbim în mare măsură de disconfort. De faptul că ai ceva ciudat pe dinţi, că se mai zgârie limba de ceva etc. Dureri ai foarte rar (de obicei la început de tratament, când dinţii sunt încă imobili). Se rezolvă repede cu un Kethonal, deci nu e capăt de lume.

Herbst se dovedeşte a fi înspăimântător când îl vezi, dar purtarea lui este absolut lejeră. “Telescoapele” permit o deschidere a gurii absolut normală, poţi mânca destul de lejer (normal, după ce înveţi în câteva zile noul mod de a mastica) şi dicţia îşi revine şi ea destul de repede.

Acum 2 ani era vorba că Adi va avea şi ea Herbst şi îmi amintesc că tremuram ambele la idee. Mare prostie, e mai confortabil decât multe alte chestii pe care le-am “testat” în tratamentul meu ortodontic.

Dacă vă “paşte” ceva de genul ăsta sau aveţi pe cineva în tratament şi va avea de lucru şi cu Herbst, explicaţi-le că este totuşi uşor de purtat. Pare foarte “grav”, dar e mult mai agreabil decât pare.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

11 Comments

  1. Serios… crezi ca se merita toata bataia de cap? Mie nu prea mi se pare… te chinui cativa ani in total, ai cheltuieli, nu poti spune ca in tot timpul asta da foarte bine si pentru ce… doar ca in final sa ai dintii perfecti? Prea mult accent pe “ambalaj” daca ma intrebi pe mine…

  2. @cartim .. is pe principiul ca e bine sa te informezi, daca tot te implici in ceva 🙂

    @bogdan – nu e vorba numai de aspect. Voi atasa odata o poza cu dintii mei de acum 2 ani. Am avut o dantura infioratoare, premolari unul peste altul, dureri de articulatie pentru ca muscam prea pe dreapta etc. Este clar ca ma gandesc cu placere si la niste dinti perfect aliniati, dar ma gandesc ca poate voi fi printre putinii din clan care sa ajunga la 50-60 de ani cu o dantura COMPLETA si sanatoasa.

    Ortodontia e mai mult decat zambete frumoase. Chiar si daca e numai chestie estetica, am ocazia sa fac asta pentru mine si nu regret nicio secunda 😉

    @Tatal vostru – Invisalign se face NUMAI la Align Technologies in SUA. Dr.Widu este certificat Invisalign (nu stiu daca e singurul din Romania, mi-e sa nu zic prostii. Oricum are si certificare Incognito – aparat lingual, asa ca e cu the complete offer sa zic asa).

    Deci tratamentul e oficial si se face cu Align Technologies.

  3. Prima mea reactie cand am vazut titlul a fost “oh m God, chiar poarta Ramo chestia aia??”, dar nu-i dracul asa de negru 🙂 si cei de la Smile Factory se poarta cu pacientii mai frumos decat cu un bibelou.
    Sa-l porti sanatoasa si sa iti faci dintii bine 😀

  4. La cum rad eu cu gura mare si capul pe spate cred ca as arata mortal cu asa ceva in gura. 🙂 Cand am vazut poza prima data chiar la periaj m-am gandit. Parodontax si Sensodyne au periute cu cap mic. La primele perii sunt mai moi. Dar oare nu cumva stii deja asta?

  5. atat pot sa spun: am oroare de dentisti, dentista mea este extrem de buna, imi lucreaza fin, dar dupa cum ii spun si ei: sper sa nu te mai vad niciodata, poate doar la o cafea 🙂

  6. Ramona, exista niste periute de dinti speciale pt cei care au implanuturi dentare etc . Se gasesc in farmacii ( si in Ro, sper ) sunt foarte fine , usor de utilizat si intretinut .
    Am un respect enorm pt oamenii care-si ingrijesc dantura . E o chestiune de educatie, igiena si respect atat pt tine cat si pentru cei din jur .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.