Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

We’ve got big balls

Vă prezentăm “ze balls”. 3 la număr, că doar tot prostul are două. Imginaţi-vă ce glume proaste am putut face noi în acest sens. Dar nu despre simţul nostru turbat al umorului scriu io azi, ci despre o plimbare super-plăcută de acum vreo 2 saptămâni alături de fratele prietenului nostru. Un domn de om, care ne-a plimbat prin zone din New York ce nu prea apar în ghidurile turistice. Că plimbarea a inclus şi măreaţa Empire State Building, asta e altă discuţie. Mai avem până atunci.

Deci ne-am trezit în dimineaţa cu pricina şi am decis să facem puţină mişcare (că tot am pus eu 3 kile de când sunt aici, ajungând la faimoasa masă de 117 lbs, adică mai pe sistemul metric undeva la 53 de kile). Am oprit atunci la un Apple Store (A pus proasta mana pe iPad) şi ne-am plimbat în grădina aia suspendată de îi zice High Line (Un alt fel de gradina).

După care ne-am înfipt pe malul gârlei, locaţie de îi zice Chelsea Piers (normal că am fost încă o dată pe acolo, de ne-am edificat). La Pier 59 este un teren de golf, chestie destul de nouă pentru nişte români verzi, neproprietari de mari lanţuri de magazine şi nici moştenitori de Rockefeller. Nu, n-am văzut unelte din astea decât o dată la Parndorf şi asta în vitrină.

Şi cum pe teren erau câteva mii bune de ustensile din astea rotunde, am făcut şi io plocon şi am extras cele 3 bile faimoase. Dovada a fost surprinsă de “soare”, să nu se creadă că minciunim şi că n-am furat în viaţa mea o minge de golf.

După ce am adoptat 3 bucăţi mingi golf, ne-am mai plimbat ca tot omul prin urbe. Între timp a reuşit iubirea să piardă capacul de la obiectivul aparatului foto şi ne-am găsit o nouă destinaţie spre finalul călătoriei, B&H, celebru magazin de photo-video din Manhattan. Nu înainte însă de a călca şi piciorul nostru pe Gay Street:

Şi cum B&H e la o lovitură de golf de Empire State Building, am avut ocazia să bifăm şi destinaţia asta. Cum a fost? Interesant, cel puţin pentru mingile noastre celebre apoi.

Fiind miercuri şi zi “neturistică”, spre deosebire de weekend, am prins puţină lume. În loc să aşteptăm ore întregi să urcăm în Observator, ne-a luat doar nişte minute. La intrarea în zona respectivă trebuie să treci prin security check, pe sistemul aeroporturilor. Trece iubi, trece prietenul nostru şi pe mine mă opreşte un “badigard”. Mă întreabă dacă am 2 “conserve” de cola în ghiozdan. Da, am. Şi 3 bile? Da, de golf.

Pe astea 3 le reţine. Mă gândesc că se temea să nu le aruncăm peste careva, sfântul ştie. Ne-am amuzat pe tema asta şi ne-am făcut plimbarea pe sus. La coborâre, normal că ieşim deja de tot din clădire, până mi se năzare mie că eu vreau migile înapoi. Adică am muncit pentru ele. Şi revin în zona de securitate, cu micuţul cupon de atestă ce “bagaj” am acolo şi urmează un dialog pe care cred că omul ăla şi-l va repeta amuzat încă 10 ani de acum încolo (mi-s fată mişto şi postez direct traducerea):

– Bună, am lăsat un bagaj aici.

– Ok, ce este?

– Nişte mingi de golf.

– Ah, sunt aici. Dar sunt murdare!

– Da, le-am găsit. Sunt folosite.

– …

– Noi nu prea avem din astea la noi în ţară …

– …

– Suntem din Europa.

– Ah, nu prea se joacă golf …

S-o fi jucând golf şi prin Oiropa destul, dar nu e plin de mingi din astea pe toate gardurile, aşa că am ţinut ca gaia maţul să îmi primesc bilele. Şi le-am primit.

Deci doamnelor şi domnilor, astea 3 mingi nu este ca altele, ele au fost şi “in custody” la Empire State Building, nu te joci. Clădirea în cauză este absolut superbă şi merită să fie vizitată. De preferat nu când sunt mulţi turişti, că îmbătrâneşti acolo.

[nggallery id=11]

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

17 Comments

  1. Foarte faine pozele! Am o intrebare… Astoria, NY e cumva prin zona? Deocamdata nu stiu mai multe detalii despre persoana respectiva, promit ca ma interesez. Daca ai 1 minut sa-mi raspunzi, pe mail, m-as bucura enorm si sa-mi spui (mai exact) pe ce strada sunteti cazati. Mersi anticipat!

    • Astoria vad ca e o zona in Queens, peste garla de Manhattan. La asta te referi? Am trecut pe acolo cu masina pe pod doar, deci nu pot sa iti dau mai multe detalii.

      Noi stam in Queens, mai exact Glendale. Mai la est cu niste kilometri buni.

      • Cred ca da! 🙂 Dupa ce iau legatura cu persoana in cauza si aflu mai multe detalii o sa te anunt ce si cum.

  2. Bag de seama ca NY -ul se vede cel mai bine de la distanta .In sfarsit niste poze care m-au wowuit . 🙂

    “we welcome you . we welcome your visit.we do not welcome your graffiti ” ar trebui sa fie un motto universal valabil.

  3. Fix acum un an eram acolo sus. New York-ul asta are un farmec specific.
    Mi-am promis ca voi merge si a doua oara si o sa stau mai mult

    • Pai tu tre’ sa te apuci de munca si sa scrii plus pus poze 🙂

      Eventual, daca is locuri de le poti recomanda, ti-as fi recunoascatoare. Plus, daca vrei tu sa vizitam ceva si sa iti dam info, spune, ca se poate.

      • Eu as avea o rugaminte pentru o poza daca se poate 😛
        as dori daca mai treci pe acolo te rog fa o poza seddiul NYPD 😛 scuze de infantilitate 😛

      • Am stat foarte putin. Nu am apucat sa vad multe tocmai si asta e unul din motivele pentru a doua vizita 😛

  4. si eu am o minge de golf primita de la BT (sti ca astia organizeza un turneu de golf pe langa Alba Iulia), nu am fost invitat da’ macar am primit o minge 🙂
    Faine poze… imi e ciuda pe voi … ;))

  5. Foarte frumoase pozele, mai ales ca am incercat sa ma pun in pielea aluia care le face. Hmmm.
    Pune bine bilele alea ca nu se stie niciodata. 😀

  6. Imi cer scuze de off topic, dar de indata ce am citit asta, m-am gandit ca te-ar amuza:

    https://clientsfromhell.net/

    Sunt experiente ale web designer-ilor cu diferiti clienti, majoritatea isterici si/sau zgarciti si/sau afoni in domeniu, dar din pacate cu IDEI. Fixe.

    Enjoy! 🙂

Leave a Reply to IngridCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.