Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Oblivion

În viaţa oricărui gamer, există câteva jocuri de care se îndrăgosteşte şi probabil unul va fi “cel mai iubit”, va fi JOCUL.

Prin ’96 cred că am luat prima dată contact cu un joc. Aşteptam să termine tată-miu o emisiune la o televiziune locală şi o colegă de-a lui m-a lăsat să joc Wolfenstein. Mda, ăla vechi. Nu ştiam nici cum să intru sau să ies din joc, cert este că timpul a trecut mult mai uşor aşa. Apoi am început ambii povestea de dragoste cu calculatorul şi ne-am frânt degetele pe rând cu Prehistoric, Doom şi Supaplex.

Între timp jocurile “simple” începeau să nu mă mai satisfacă. Sunt genul de om cu reflexe şi deşte rapide, care ia un joc nou şi începe să spargă recordurile. Nu am fost un super jucător, dar mă descruc destul de bine. Aşa că mi-am pierdut în timp cheful de maşini sau FPS-uri.

Am intrat în strategy cu World of Warcraft (ăla primul, ca desenele animate), am iubit apoi Age of Empires şi Cossacks. Şi totuşi trecerea spre RPG se lăsa aşteptată, pentru că noile îndeletniciri edilitare din AOE erau deja suficiente. Heroes of Might and Magic mi-a mai ocupat ceva din timp (acum “soarele” e maniac cu jocul ăsta) şi pot spune că, alături de cele deja menţionate în acest paragraf, a fost printre preferate (şi mai este).

Acum câţiva ani nepotul “soarelui” (dacă îmi amintesc bine), ne-a recomandat un joc “beton”. Aşa zicea el.

Bun. Instalat pe compul omului (că nu ţinea jucăria mea jocul), intrat în joc, setat clase şi alte atribute ale eroului, plimbat printr-o localitate suspectă, intrat într-o peşteră şi luat omor în 2 secunde de la nişte bandiţi.

Să fac pe mine, nu alta. Jocul arăta destul de “realist” faţă de ce jucasem şi muzica era bine gestionată. M-am speriat atât de tare, că am lăsat jocul în pace vreo juma’ de an.

Pare-se că prima mea întâlnire cu Morrowind n-a fost chiar pe moale.

L-am redescoperit peste nişte luni şi l-am jucat cu atenţie, studiind siturile de specialitate, ce dădeau sfaturi, citind despre misiuni etc. M-a înrobit pur şi simplu. Coloana sonoră era absolut senzaţională, imaginile superbe, stăteam uneori câteva minute cu eroul nemişcat pentru a admira o noapte înstelată sau răsăritul celor 2 sori de pe cerul din Morrowind.

Acesta este JOCUL pentru mine, cel pe care l-am avut mereu instalat pe comp, cu expansiile Tribunal şi Bloodmoon, jucând puţin când aveam chef, după ce am terminat teoretic misiunea principală (există însă jde misiuni conexe, aşa că, teoretic, nu termini niciodată jocul).

Lansarea episodului următor, Oblivion, m-a prins în chiloţi, din punctul de vedere al sistemului. Aşa că, de când a apărut până acum, doar am discutat şi citit despre el.

Ieri m-a pândit curiozitatea dacă tractorul meu nou de laptop poate duce aşa ceva. L-am instalat. Duce foarte bine. Am jucat cam 2 ore ieri seară, aşa de acomodare. Regăsesc multe elemente din Morrowind, o mai bună organizare a inventarului, îmi place ideea de “fast travel” (în Morrowind mergeai per-pedes de la o destinaţie la alta, aici poţi face asta sau da click pe destinaţie. Dacă nu îţi place o zonă de pildă, nu mai trebuie să o parcurgi complet).

Pentru că nu am timp de jucat, va rămâne instalat şi, când simt nevoia de o mică destindere, pot călători prin imaginarul Tamriel şi retrăi povestea veche de dragoste cu unul dintre cele mai bune jocuri, după opinia mea.

Uite şi tema sonoră din Morrowind, cu câteva imagini. Oblivion are imagini chiar mai frumoase, aşa că momentan sunt super încântată.

Pentru voi ce joc este JOCUL? Aţi consumat Oblivion?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

26 Comments

  1. Nu prea am jucat jocuri pe calculator la viata mea. Si nu am jucat niciodata un joc care sa necesite instalare. Doar online. Cand sunt stresata mai bag cate un Tom and Jerry Refriger-Raiders (stiu, e joc de copii mici, dar pentru mine cred ca e #1 din tot ce am incercat)

    Mai sunt si Fruitix sau Bubblix.

    Si ar mai fi si testele de geometrie. Si cam atat.

  2. Wolfenstein, Carmageddon, NFS si inca alte cateva care nu mai stiu cum se numeau. Ah, si Syberia, care mi-a placut la nebunie.
    N-a fost niciodata JOCUL pentru mine, fiindca am jucat doar ca sa ma relaxez, seara cand veneam de la un job mult prea solicitant. Ajungeam acasa, si aproape ca nu vorbeam o ora, doar ma bagam in calculator si jucam. Pe urma eram din nou om, sau ma rog..foarte aproape de notiune.
    Ah, si sa stii ca eu nu in trafic am invatat sa injur cu adevarat, ci jucand NFS 🙂

  3. Am jucat Oblivion destul de mult si cu sabia si scutul si numai cu arcul si e superb, insa nu am apucat sa il termin, dar odata as vrea sa stau pana il termin, si apoi sa joc si add-onul care a aparut la el. Mi-a placut mai ales faptul ca nu trebuie sa pui tu puncte la erou, calitatile cresc in functie de ce folosesti tu, daca ai armura usoara la armura usoara, daca e grea la grea creste. Imi place jocul si sunt curios daca o fi si continuare la serie, ca merita.

  4. JOCUL meu este Arx Fatalis. cand il jucam, aflasem ca e o versiune mai simpla a Morrowind !!!! Si am ramas de atunci cu o mare curiozitate pentru Morrowind. acum chiar m-ai facut curios sa il joc 🙂

  5. in afara de cs cand n-am rabdare de altceva, rumeg orice inseamna simulatoare…avion, vapor, tren, metrou, macar si chiar stivuitor :))

    si splinter cell un pic pentru miscare…

  6. Jocul pentru mine a insemnat Half Life. Dar imi este foarte greu sa aleg, fiindca am la inima o gramada de alte jocuri ce se pot stampila usor cu pecetea “Jocul”… Am Starcraft, Diablo 2 – 4 ani am mesterit la el pentru caracterul perfect, Unreal (merita jucat, primul, single player, e incredibil) si Unreal Tournament dupa, am Morrowing 3 bineinteles, Gothic 1&2 (asta merita jucat, are muzica mult mai buna ca in Morrowind si e mult mai liber si mai realist)…hmm, deocamdata doar astea imi vin in minte.

    Si bineinteles, era sa uit, World of Warcraft, il joc de aproape 5 ani, nu m-am plictisit nici macar o secunda.

    Ca veni vorba, ai gresit un pic, jocul World of Warcraft primul, de care zici la inceput de fapt este Warcraft – Orcs & Humans, acela e primul. 😛

    • Saru’mana de precizare. Ai dreptate, daca stau sa gandesc bine. Au trecut vreo 15 ani de atunci, ma lasa memoria 😉

  7. Return to Castle Wolfenstein – Enemy Territory. Se joacă exclusiv online. Mă bumbăcesc pe-acolo de câţiva ani, îmi place la nebunie, e JOCUL 🙂
    Nu am agreat niciodată jocurile de strategie. Pur şi simplu nu m-au atras, iar acu’ la paj’de ani n-au nici o şansă :)) Ştiu, probabil eu pierd! 😉

  8. Pentru mine e clar WoW-ul… am jucat multe, mi-au placut multe, dar nici unul nu m-a prins nici macar pe un sfert din cat m-a prins WoW-ul…

  9. Eu am luat contact cu gamingul prin 94′ si pe langa ceva experienta de design si programare in zona, am terminat si toata seria Elderscrolls (Arena, Daggerfall – asta nu l-am terminat efectiv, ca era imposibil, Morrowind si Oblivion).

    Oblivion mi s-a parut sub Morrowind , iar Fallout 3 face mai multa onoare engine-ului. Altfel, e in continuare un RPG foarte bun, chiar si la peste 4 ani de la lansare. Ce m-a dezamagit la el a fost simplificarea puternica, apropierea de shooter si campania originala cu o poveste mediocra (final insipid + lots of Oblivion Gates smashing). Ce l-a salvat in ochii mei a fost add-onul Shivering Isles : original, cu un mediu inteligent si o poveste bine spusa + multe chestii de facut si dupa terminarea campaniei => te va prinde mult mai mult decat campania originala. Nu-ti bag spoilere, dar pot spune ca add-onul a avut una dintre cele mai destepte campanii jucate la un RPG in ultimii ani.

    Bbcversus : Uite ceva mai putin cunoscut – Primul World of Wacraft trebuia sa vada lumina zilei prin 96-97 si urma sa fie un poin’n click cu elemente de RPG, unul imens. Am si acum o revista britanica cu poze de prin el. Ma rog, ca si Starcraft Ghost, el n-a trecut de politica Blizzard : if it’s not flawless and can’t generate a profit, we won’t launch it. Eu am jucat toata seria Warcraft insa Wow nu m-a prins pentru ca ma plictisesc MMORPG-urile in general (qusaturile si lumea sunt mereu mai subtiri, iar pentru mine interactiunea umana e rar un bonus). Ma rog, just my call – Daca iti place atat de mult, ai putea incerca si gratuitul Allods Online (e cam clona, desi seria Rage of Mages de la care a plecat era superba)

  10. Morrowind a fost un joc complet din mai multe puncte de vedere. La el a contat mult si momentul aparitiei. Deja RPG-urile 3D invadau piata insa chestii gen 3-4 CD-uri pentru o perspectiva isometrica refacuta in 3D parea mult in 2002. Morrowind a venit pe un singur CD (+ un 1 CD genialul eidtor) , oferea o grafica exceptionala in termenii perioadei si o lume mai accesibila decat cea din Daggerfall . Oblivion in comparatie, are mult ”wasted space”. Ma rog, cu Morrowind a fost mai greu la mine pentru ca atunci iesise si primul Neverwinter Nights, RPG-ul meu de suflet 🙂

    • Am jucat si NWN si nu m-a atras asa de mult. Este absolut decent, dar, dupa ce m-am indragostit de Morrowind, cam greu sa ma mai acapareze ceva. Nici Gothic nu m-a dat pe spate, desi nu e un joc deloc rau.

      • You didn’t play enough 😛 (Glumes, e chestie de gust…e o categorie speciala, cea a RPG-urilor bazate pe regulile AD&D)

  11. @krossfire
    Cunosc povestea WoW, stiu ca trebuia sa apara de foarte mult timp, de fapt de prin 80 si ceva s-au gandit la un Mmo dar nu aveau tehnologia necesara. Eu ziceam aici de jocul la care se refera Dojo, cel cu desene animate e Warcraft 1. 😛

    Cat de mult mi-a placut Elder Scrolls 3, atat de mult am refuzat sa joc Oblivion tocmai din aceasta cauza… prea simplificat, grafica nu era cine stie ce ma grandoare si povestea nu m-a captivat intr-un mod special. Si vorba ta, cand te gandesti ca Morrowind a aparut pe un singur CD cu o lume asa vasta, la vremea aia era incredibil. Vraji si abilitati customizabile, carti de citit cat intr-o viata, questuri ascunse si tot ce vrei.

    Si da, am uitat sa bag la categoria JOCUL si NWN si inaintea lui, Baldur’s Gate, absolut incredibile.

  12. cel mai mult am jucat dota/warcraft si counter-strike , jocurile pc mi au mancat zilele si banii…

  13. bbcversus : Blizzard e infiintat prin 91′ iar primul World of Warcraft era cu desene animate insa intr-adevar, era vorba de Warcraft I sau II atunci (dat fiindca nu cred ca avea Dojo acces la jocuri unreleased :P). Uite ca nu mai gasesc pe net articole despre jocul initial. As putea face un topic pe care sa-l imbunatatesc cu pozele din revista britanica.

  14. krossfire : Se poate sa confunzi, din ce am gasit pe net (nu am WoW Magazine la indemana sa recitesc interviul cu Morhaime), primul joc din universul Warcraft a fost Orcs&Humans cu desene animate ca trailere si filme din joc – in 94. Jocul de care zici tu se poate sa fie Warcraft – Adventures: Lord of the Clans, tot o animatie 2D, un RPG Point&Click, acesta din urma urmand sa apara in 97-98 dar a fost anulat la fel ca si SC Ghost. Eu zic ca am citit in interviu ca Morhaime a dorit un MMO dinainte de 94, dar nu avea tehnologia necesara si a ingropat ideea. Si in cel mai logic caz, Dojo se refera mai mult ca sigur la Warcraft 1, nu cred ca avea cum sa ajunga la noi Warcraft Adventures, mai ales ca nu a fost lansat.

    • Nu nu, nu ziceam ca World of Warcraft ar fi aparut inainte de Warcraft I sau II (jocurile la care se referea Dojo probabil – si al doilea Warcraft avea tot cutscenes animate). Ziceam doar ca in perioada respectiva se vehicula si numele asta => confuzia.

  15. Am jucat Total War vreo 4 ani. La un moment dat, cind jucam Total War: Medieval 2, mi-am dat seama ca AI facea mii de actiuni pe tur ceea ce mie mi-ar fi luat zeci de ore ca sa pot sa contracarez. Atunci am realizat ca orict de realist ar fi jocul, tot ce fac eu este sa decryptez un algorithm care l-a scris un alt om. El a definit intr-un fel sau altul un set de actiuni posibile, iar eu incercam de descopar acest set si sa raspund la ele. Pina la urma jocul nu avea mult de aface cu total war sau anything else medieval. Eu rezolvam probleme de logica. Si atunci am decis sa petrec mai mult timp in lumea reala, fotbal, arte martiale etc. Nu am mai atins un joc de atunci. 3 ani la .5hrs de jucat pe zi fac 13 saptamini de munca la servici pe care le-am cistigat. De atunci mi-am terminat un master si am fost promovat de 2 ori si mi-am luat centura maro.
    Dar la anu apare Total War: shogun 2. Voi pitea sa rezist tentatiei?

  16. Pff, cred ca prima si prima data m-am jucat pe terminator, da, ala vechi:D . Abea prin 99 am ajuns pe la sala de jocuri si am descoperit o gramada de tampenii. Stiu ca era jocu Zeus pe care il jucam destul de des, era mai usor:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.