Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Muzeul locomotivelor

De când m-am întors în ţară, le-am povestit tuturor că a fost o chestie pentru care îi respect pe americani: orice rahat de “atracţie” au, ştiu să facă destul caz şi de multe ori şi bani. Că e Empire State Building sau o piatră pe care a şezut fundul lui Washington, când îşi lega şireturile, ăştia pun imediat la cale un “muzeu” şi un gift-shop (deh, yankei, ce să le faci). Mulţi români mi-au spus că americanii îs vai de dumnezeii lor, că n-au istorie. Drept e că istoria lor “oficială” se numără de mai puţini ani decât a noastră, dar ei ştiu să prezinte orice rahat şi să promoveze chiar şi non-istoria asta.

Şi uite că luni m-am simţit al naibii de mândră de un oraş pe care teoretic, la ce criză e acum, nu prea ai da doi lei.

Am avut o scurtă incursiune la Crivaia, aşa că ne-am suit în dojomobil şi am purces spre Semenic, normal, via-Reşiţa. Vremea destul de bună s-a transformat în “noiembrie”, aşa că am suportat destoinic 9 grade celsius. Mai ales că, pe când omul meu făcea poze de zor, eu stăteam lejer în maşină la căldură. Am făcut şi eu câteva prin Crivaia, dar sunt absolut insipide, aşa că nu vă plictisesc decât cu una, făcută lângă barajul pe care nu mai poţi merge, că e păzit. La fel şi cel vechi.

Cam aşa era cerul. După aia s-a făcut pur şi simplu cenuşiu, aşa că s-a dus naibii orice dorinţă de a face nişte poze “mişto”. Cum cavalerii sunt cavaleri şi la munte, iubi s-a înfiinţat cu un “smoc” de brânduşe, ce au primit imediat casă în scrumiera maşinii mele (folosită până acum pentru a ţine monede, că  nu se fumează în dojomobil).

După ce au dat de ceva căldură, “fetele” s-au deschis de ziceai că am florărie în maşină.

La întoarcerea spre Timişoara aveam deja planificată o oprire la parcul cu locomotive din Reşiţa, parc pe lângă care am trecut de atâtea ori fără să oprim. Cum nu ne grăbeam niciunde, ne-am acordat nişte minute (cred că aproape o juma’ de oră) pentru a ne fâţâi pe acolo.

Faza asta cu iuţeala m-a dat pe spate. Deh, produsul era vechi, “viteză” se scria pe din alea ceva mai noi. Oricum felicit pe această cale CFR că sunt în continuare la nivelul secolului al XIX-lea.

Nu ştiu sigur cât am stat, că “soarele” a avut planuri de pozat cu digital şi pe film, ne-am plimbat pe lângă fiecare locomotivă şi am căscat ochii. În cazul unora doar roţile erau deja mai mari decât noi. Am plecat de acolo ambii cu poze interesante şi un zâmbet larg.

Da, dom’le, o idee GENIALĂ prin simplitatea ei. Pui mâna pe nişte “vechituri”, pe care probabil le-ar fi mâncat rugina cine ştie prin ce depou, dai un strat de vopsea, pui 2 rondouri de flori, să arate a parc, o “placă” de explicat şi un nenea ce să se plimbe pe acolo, că totuşi uneori ţara e locuită. Şi gata. Ai o ATRACŢIE turistică într-un oraş care abia respiră în ultimii ani, financiar vorbind. Şi totuşi există ceva ce face Reşiţa deosebită.

Am dus în ultimii ani artişti la Gărâna pentru Festival. Toţi au observat “muzeul” şi le-a plăcut ideea. Probabil şi-ar fi dorit să ne oprim acolo câteva minute, dar nu era timp, că tot pe fugă am fost. Dar cu siguranţă le-a rămas în minte “oraşul cu trenurile”, pentru că asemenea obiecte nu trec neobservate.

Da, am văzut muzeu într-un far dintr-o locaţie mai “ne-turistică”, am văzut diverse ocazii în care americanii au făcut din rahat bici. Şi uite că la Reşiţa există ceva frumos, greu de uitat sau ignorat. Intrarea este liberă şi merită să pierdeţi o jumătate de oră din viaţă admirând nişte locomotive ce odată scriau istorie.

PS: restul de poze îs pe bestworldimages, la secţiunea “Locomotives Museum”.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

27 Comments

  1. Hehe, am fost și eu acolo, chiar m-am cocoțat până sus, pe vagoane. Și mie mi s-a părut o chestie admirabilă, adică da domne, ce, la noi nu se poate ?

  2. Frumoase poze ! Mi-ar fi placut sa vad si eu, dar de la Bucuresti e cale lunga :). Ma bucur ca ne ajuti sa vedem locuri si lucruri de care am auzit, dar la care e mai greu accesul. Iar pozele cu brandusele…m-au facut sa simt mirosul de pajiste toamna. Nu ai una si cu locul de unde le-a cules ?

    • Din pacate nu. Le-a cules de pe langa un drum forestier si un parau, dar era asa vreme naspa, ca nu m-am mai obosit sa ies din masina 😀

  3. Interesant faptul ca acum 100 de ani trenurile mergeau mai repede decat o fac in zilele noastre, sublim.
    Avem si noi istorie dar suntem prea … s-o punem in valoare. Daca nemtii ar avea ce avem noi in tara, Germania ar fi cea mai bogata din Europa. Avem dar nu suntem in stare, sau nu se vrea…

    • Mda, una dintre locomotivele mai “moderne”, de pe la 1900 si ceva avea ‘viteza maxima’ 110 km/ora. Trist.

  4. daca se vrea se poate.
    Acum cateva saptamani, am trecut prin Arad, si am vrut sa merg sa vizitez domeniu de la Savarsin… eram cu ceva preteni, si mai fusesem acum vreo 10 ani in vizita…. Normal ca era inchis publicului… cat de stuupid … no’, asta e… se mai intampla, oricum, interesant muzeul, pacat ca sunt asa departe de el…sau ma rog, pacat ca nu avem macar un express ca sa ajung pana la el 🙂

    • @Dan Ciulea: Domeniul de la Savirsin este resedinta Regelui Mihai. Adica, e casa lui, nu e muzeu si deci nu e de vizitat. Nu a fost niciodata muzeu, inainte de a-i fi retrocedata a fost casa de protocol. Eu am dormit o noapte acolo in 1998 sau 1999 si in afara de parcul superb care inconjoara cladirea si o capela micuta (ce era folosita drept magazie de lemne) nu ai avea ce vedea.

  5. Nu e rentabil sa tii deschis un muzeu pentru un vizitator pe luna. La Mausolelul de la Marasesti mai multe persoane intra in restaurantul de la intrare decat in mausoleu.

  6. Asa m-am bucurat cand am citit ceva de bine despre un loc din tara asta. Plus ca “iuteala maxima” face toti banii.

  7. Mie locomotivele astea old style imi plac de morrrr !!! Imi par deosebit de frumoase , mult mai interesante decat astea …futuriste .
    Dar deh …..in anumite privinte eu chiar sunt o nostalgica . M-am nascut in secolul gresit, asta e clar !!!
    Faine poznele . si ma bucur si eu ca cineva mai zice o vorba de bine in tara aia ca m-am saturat de atatia plangaciosi .

  8. Si eu am aterizat pe acolo in urma cu cativa ani si mi-a placut, am facut o droaie de poze desi eram cat roata uneia dintre locomotive…Resita e unul din acele orase simple dar care ”socheaza”(poate prea mult spus) prin ceea ce este, mie una mi-a placut chiar daca poate nu e Raiul pe pamant ;))

  9. Noi sunem mai prosti asa, nu stim s ane vindem. In strainatate, multe chestii sunt umflate cu pompa. Faine pozele!

  10. nu cred ca suntem mai prosti ca altii.avem alte interese si mai putini bani.exemple bune de realizari interesante sunt si aici pentru cine vrea sa le vada. exista un restaurant intr-un avion dezafectat la faget,de pe vremea lui ceusescu.
    muzeul locomotivelor arata deosebit!

  11. Am fost si eu … de trei ori. Ideea e geniala, una care chiar s-ar putea “umfla cu pompa”. Nu stiu de ce nu o promoveaza mai bine, toti cei care au fost si au vazut muzeul au fost placuti impresionati. Daca nu si-au facut ei reclama, le-am facut eu 😉

  12. felicitari pentru post si poze, am publicat 2 fotogafii de la dv. si speram sa nu va deranjeze 🙂

    • Bun venit pe blog.

      Din pacate MA DERANJEAZA, mai ales ca nu ati binevoit sa puneti link corect. Nu este dojoblog.ro, este dojoblog.info. Va rog sa stergeti pozele de pe blog, nu aveti dreptul de a le republica si eventual sa dati link catre acest articol, daca va plac atat de mult. Multumesc pentru apreciere si sper sa dati curs acestei rugaminti.

  13. Stiu locatia am trecut de nenumarate ori, insa prima oara cand am trecut a fost si ultima oara cand m-am oprit sa cutreier printre locomotive si a fost acu multi ani…

    Apropo bestworldimages e cumva al tau? 😕

    • Yes, it is. Decat sa folosesc siturile altora (cu limitarile de rigoare) mi-am facut unul pentru moaca mea 😀

  14. Cam asa e si curtea Muzeului Militar din Bucuresti. Merita deplasarea cand mai ai drum prin ”Capitala” sau ce o fi ea 😛

  15. Muzeul locomotivelor | Dojo Blog…

    Muzeul locomotivelor din Resita sau cum stim totusi sa facem turism….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.