James Clavell – Shogun

25
4686
views

Fiecare avem o listă de cărţi preferate din toate cele citite în decursul anilor. Unele cu care ne mândrim, de autori “serioşi”, altele mainstream care ne-au picat însă foarte bine. Dintre sutele de titluri unul se distinge clar: este CARTEA. Acea carte care ne-a schimbat percepţia asupra lumii, care ne-a deschis inima spre un tărâm nou, care ne-a dat certitudinile peste cap. Oricât de ciudat ar suna, această carte pentru mine a fost Shogun-ul lui Clavell.

Aveam cam 15 ani când am citit-o. Trecusem deja peste Dumas sau Verne, înghiţisem “colecţia” Karl May din casă şi am prins într-o zi şi cele două volume groase bine proaspăt cumpărate de al meu tată. Era perioada aia de diaree de edituri, când apăreau ca ciupercile şi fiecare re-lansa cărţi. Aşa că avântul cultural a îngroşat serios biblioteca din sufragerie. Printre noile (atunci) achiziţii, erau şi câteva cărţi de Clavell.

Eu şi genitorul avem câteva chestii în comun. Una dintre ele este fascinaţia bolnavă şi inexplicabilă pentru Japonia. Pe el îl dau pe spate asiaticii în general, eu sunt chitită serios pe Ţara Soarelui Răsare. Da, de la Shogun ni se trage. De fapt mie, că ăl bătrân avea “sechele” de mai mic.

Am început să citesc cartea pentru că îmi menţionase că merită (am prins multe cărţi şi filme la citit-vizionat pentru că mi le-a recomandat) şi în câteva minute am fost absolut prinsă în lectură. Erau vremuri pe când se mai întâmpla să pierd o noapte, nu la discotecă, ci pentru că nu puteam lăsa cartea din mână. Nu îmi amintesc sigur, dar e posibil ca nişte riduri să-mi vină şi de la Shogun.

Nu vă plictisesc cu poveşti despre carte, există destule situri de recenzii ce vă pot edifica, mi-ar plăcea să vă spun ce impact a avut cartea asupra mea. Am urmărit aventurile lui Anjin San cu mare atenţie, de la primele lui zile pe “insule” până la finalul glorios al aventurilor. Am fost şocată, amuzată, ruşinată chiar (aveam totuşi o vârstă la care unele pasaje erau mai “hard-core”, mda, eram din generaţia de tineri ce nu deveneau “poşta” şcolii la 12 ani), dar am sorbit cuvintele cu atenţie. Am învăţat cele câteva cuvinte redate în carte, diferenţele între San şi Sama, am fost uimită să aflu câte lucruri sunt total altfel în stilul lor de viaţă.

M-au fascinat obiceiurile lor, samuraii cu al lor cod (Bushido), ideea de datorie şi onoare. Normal, ca orice occidental sadea nu pot înghiţi ideea de a-ţi ucide familia pentru că a cerut asta “şeful”, nici ideea de Seppuku nu mă dă pe spate, mai ales că, deşi nu sunt bisericoasă, nu consider că e chiar oportun să-ţi iei viaţa aşa cu una cu două.

Chiar dacă nu este cea mai “deşteaptă” carte pe care am citit-o, Shogun mi-a deschis ochii spre o lume pe care din păcate momentan o cunosc doar din cărţi şi din filme, dar care mă fascinează de aproape 20 de ani. Nu mi-aş dori să văd Tokyo neapărat sau aglomeraţii urbane, dar m-ar bucura odată o plimbare pe lângă unul dintre superbele lor castele, într-o zi de primăvară, roz de la atâtea flori de cireş. Aş da peste cap un ceai, stând frumos pe tatami, de dragul lor aş mânca şi peştele lor crud, numai să fie bine murat în wasabi, să nu-l simt.

Aşa cum am precizat deja, aceasta nu este o recenzie. Este doar ocazia de a-mi aminti CARTEA care mi-a marcat adolescenţa. O poveste lungă despre onoare, perfecţionare, iubire şi moarte în diverse forme şi feluri. Cuget că nu sunt foarte mulţi cititori de dojoblog de n-au lecturat-o, aşa că vă întreb şi pe voi: v-a plăcut? V-a lăsat “reci”?

25 COMMENTS

  1. nu stiu daca a fost chiar CARTEA, dar a fost/este CARTE.
    (am citit-o prin 88-89, in doar 2 nopti, vorbesc serios, atat mi-o putea lasa cel care o imprumutase cam la a 4-a mana. Nu se gasea in librarii, acolo nici macar coada nu era… totul se dadea contra o relatie la alimentara sau aprozar)

  2. Cred ca am citit-o de vreo trei ori, exact pentru ce ti-a placut si tie, conceptia despre si atitudinea lor fata de onoare. Era o alta lume. Ar fi interesant de aflat si viziunea de azi a japonezilor despre asta. Inca nu am gasit o carte care sa ma lamureasca.

  3. este intr-adevar un roman exceptional, am citit-o pe cand aveam vreo 9-10 ani itnre-o vacanta de vara la bunici, si recitit-o pe la vreo 18. cat despre impactul ei asupra mea… a trecut prea mult timp de cand am citit-o prima oara, iar a doua oara cand am citit acest roman am facut-o pentru a-mi reaminti o carte buna

  4. Eu o vad altfel acum, mai ales dupa ce am citit Taiko, o carte care arata istoria lui Hideyoshi un om simplu care a ajuns general si mai apoi conducator al Japoniei. O carte care arata istoria Japoniei in perioada imediat anterioara celei prezentate in Shogun.

  5. Mi-ai adus aminte de dialogurile pe care le aveam cu frate-meu pe la 9-10 ani:
    – Ce mai faci, Pitt Holbers, racoon batran?
    – Bine, fratele meu rosu! (astea erau din perioada “Karl May”).
    Mai tarziu, o tineam numai in konnichiwa, gomen nasai si arigato gozaimas. Ce vremuri…
    PS: isi mai aduce aminte careva de Tevene Mioghe si calul sau, Demir Şilghi?

    • Da, eu îmi amintesc de Tevene Mioghe și Demir Șilghi. Parcă o poveste persană?… Un basm pe care nu l-am uitat niciodată, prietenia dintre om și armăsarul său a rămas pentru mine o pildă vie.

  6. Nu ştiu cum naiba se face că şi eu am citit Shogun tot la 15 ani. Am stat două săptămâni să termin cele două volume care m-au acaparat cu adevărat. Mai târziu am urmărit şi serialul dar respecta ceea ce scria James Clavell. A urmat o altă operă a lui Clavell legată de al Doilea Război Mondial – un lagăr de concentrare din Asia. 🙂

  7. Hehe asa e. Cartea. Si apoi filmul care circula pe sub mana pe casete video. Dar Cartea a fost geniala, dinaia de-o citeste toata familia. Eu imi amintesc ca imi scoteam pe biletele expresiile in japoneza, ca sa nu le uit. F misto. Abia astept sa citesc si Tai-Pan.
    Dar pentru mine CARTEA care m-a marcat e Musashi.

  8. Salut,

    Nu pot sa spun ca asta e CARTEA. Cartea mea a fost
    http://www.librarie.net/carti/155175/Memoria-focului
    cind am aflat ca exista si altceva decit senzorialul si ca exista mai mult decit un fel de a vedea lumea. Oricum a fost o CARTE. Dupa multe alte carti ca Taiko si Tales of the Otori and the book of five rings mam apucat de kendo si iaido si acu 3 zile am terminat in top 6 din 25 in categoria de centura maro si mai putin din Quebec. Deci sigur ma schimbat cartea asta.

    Ossuu,

  9. Am citit-o cand aveam 16 ani,la inceput mi s-a parut greoaie si groasaaaaa,dar apoi m-a acaparat.
    Mi-a placut mai mult ca filmul,cand am putut face o comparatie intre ele..

  10. Cartea o am de la ai mei si am inceput sa o citesc cand aveam 18 ani insa nu am reusit sa o termin, probabil din cauza ca nu ma pasioneaza asiaticii insa acum ca mi-ai adus aminte de ea poate o sa ma ambitionez si o sa o citesc de la un cap la altul.

  11. Da, Shogun a fost prima carte care m-a facut cu adevarat curios cu privire la cultura japoneza. Dar pentru mine Cartea (ma rog, seria) a fost si este seria Prin foc si sabie a lui Sienkiewicz.

  12. am citit-o cand eram studenta,invatasem cateva cuvinte in japoneza.a fost primul meu contact mai detaliat cu asiaticii si am citit tot pe nerasuflate.am citit si restul cartilor lui clavell,”shogun” castiga detasat!

  13. de ce aceasta carte va marcheaza?ca as vrea sa o citesc si eu,si vreau sa stiu daca mi-o recomandati.te va face aceasta carte sa-ti schimbi modul de gandire si religia?:D

    • Vin poate prea tarziu cu un raspuns, probabil ca nu ai citit-o si nici nu o vei citi.Doar un citat din carte: “Rabdarea insemna sa-ti infringi pornirea catre cele sapte simtaminte: ura, adoratia, nelinistea, mania, tristetea, teama, bucuria. Daca nu te lasi cuprins de ele, insemna ca ai rabdare, ca esti linistit si atunci vei intelege in curand tot mersul lucrurilor si vei fi in armonie cu eternitatea.” Plecat din Europa sa civilizeze, personajul principal afla cat de necivilizata era Europa.

  14. Și pe mine m-a fascinat „Shogun”-ul de la prima citire, mai ales pentru cultura feudală japoneză, atât de diferită de ce cunoșteam până acum. Mi-ar place să vizitez Japonia cândva, deși multe s-au schimbat de atunci. Poate de asta m-am interesat mai târziu și de scriitori japonezi.
    N-am mai citit-o de mult; poate are trebui s-o reiau – mai ales că e una din puținele cărți pe care m-am obosit să le cumpăr. Eu în general împrumut, citesc și returnez.

  15. Ma doare capul de numa’ pot…. Tocmai a murit Mariko; era personajul meu favorit… dar karma, neh? Mai e atat de putin pana la final…si nu stiu daca pot sa continui..

  16. Eu am vazut intai filmul. M-a ajutat sa vizualizez mult mai usor totul. Pentru mine Toranaga este si va fi mereu Toshirô Mifune, ceea ce, cred eu, spune enorm despre calitatea mini-seriei.

    Un roman incredibil, pe care l-am recitit de multe ori .. pur si simplu … mai ales in perioade mai linistite, mini-vacante.

    Alaturi de toata seria “Dune” (“Za buc”, pentru mine), “Shogun” reprezinta o lectura obligatoriu de citit macar o data-n viata.

    Desi l-am tot recitit, inca nu m-am lamurit cine-i, cu adevarat, personajul principal, John Blackthorne sau Yoshi Toranaga … 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.