Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
3 stele Michelin
M-am declarat de mult timp interesată de show-uri culinare de genul Hell’s Kitchen, Ramsey’s Nightmare Kitchen, Top Chef, Chopped sau The F Word. Trei dintre ele sunt produse şi “animate” de Gordon Ramsey, “posesor” de 3 stele Michelin pentru restaurantele sale. Am trecut prin vară pe lângă restaurantul London din NY, zic am trecut, că nu sunt destul de solvabilă să pot intra să beau măcar o apă plată.
În emisiunile astea văd cum “bucătarii” o iau peste nas pentru că e farfuria puţin murdară. Că nu au pregătit bucatele pentru toată masa. În domeniul “high-life” culinar, nu se aduce comanda pe bucăţi, ci la toţi mesenii odată. Există reguli stricte în ceea ce priveşte modul de prezentare, farfuria este caldă, pentru ca mâncarea să nu fie călâie, carnea se scoate la secundă pe farfurie etc. Chestii de fineţe maximă, chestii care probabil justifică zecile de dolari pe care le plăteşti pe un fel de mâncare.
Nu mai discutăm despre curăţenia din bucătărie, faptul că ingredientele trebuie să fie proaspete şi la un restaurant serios NU se acceptă “prefabricate”. Faci pasta de la zero, budinca de la zero etc. Nu cumperi la pachet şi doar fierbi. Este absolut fascinant să vezi ce pot găti oamenii ăia şi cum sunt judecaţi la sânge pentru chestii care nouă ni se par a fi doar fiţe.
Realitatea
Pentru că nu avem bani să mâncăm prin London sau alte restaurante cu ştaif, mai ieşim la una mica prin oraş. Sau pe unde ajungem ca turişti. Cum multe restaurante nu-şi permit un Maitre D şcolit, ai de multe ori de-a face cu ospătari a căror atitudine merge de la amabilitate la “îţi fac un favor că-ţi aduc mâncarea”. Cu părere de rău voi menţiona că la noi am avut de cele mai multe ori senzaţia că sunt un cerşetor ce a cerut mâncare pe gratis. Aşteptat mult după comandă, aşteptat mult pentru a putea face plata, uitat comandă, tras de mânecă ospătarul, cam pe toate le-am experimentat.
Şi ajungem la mâncare …
Am înţeles că nu suntem de talia stelelor de cinema să mâncăm trufe negre şi tot felul de delicatese. Mai ales că unii dintre noi avem palat de “ţărani”, deci nu ducem chiar multe chestii exotice. Aşa că un piept de pui şi nişte cartofi îs absolut OK. Şi eventual o supă. Plus o salată. Teoretic nimic complicat, dar totuşi în destule cazuri nişte feluri din astea simple, pe care orice student le poate face, ies ciudat.
În Croaţia am mâncat supă la plic. Bun, ne-am făcut şi noi “acasă”, în apartamentul în care am stat cele 2 săptămâni, dar ni s-a servit ceva de genul şi la restaurant. Unul mai de fiţe aşa, că era pe malul gârlei. Înţeleg că ăştia-s mama lu’ Vegeta, dar sincer doream să mănânc o supă normală. Că de aia fiartă în 5 minute din plic ştiu să-mi fac şi nu dau 15 euro pe ea. Am mâncat recent la un restaurant din centrul Timişoarei. Ceva ciorbiţă cu aspect de ceai. Cu nişte varză şi conopidă în ea, plus o urmă de bulion, de s-o facă mai colorată. Am înţeles că era un eveniment la care se oferea bonus mâncare, dar dintre zecile alea de oameni, poate unii chiar au de gând să-şi scoată soaţa la o masă festivă. Păi nebun să fii să te duci să mai şi laşi o cârcă de bani.
Ca maximă amatoare de carne de pui, e clar ce comand de obicei. Am prins şi carne gătită genial (mi-am băgat nasul şi prin vita “soarelui”, când a mai mâncat), dar am prins şi piept de pui la grătar ca talpa. Am înţeles că teoretic poate ieşi aşa. Culmea e că, deşi sunt un anti-talent în bucătărie şi numeri pe degete felurile de mâncare pe care ştiu să le fac, nu reuşesc să-l fac talpă nici dacă aş încerca. Şi eu sunt o proastă cu minim de experienţă, nu un bucătar angajat acolo pentru că ştie ce face. E o carne pe care o faci în 3 minute max., pui nişte sare şi ceva condimente, o “mânjeşti” cu puţin ulei şi gata. Suculentă şi gustoasă. Cum mama naibii să zbangheşti o chestie din asta, sinistru de simplă? Că nu o ţii la fript 2 minute, pentru ca apoi să intre la cuptor nuş’ cât timp, nu ai ce să tot pui ingrediente şi să le “sotezi”. Pui carnea pe grill şi o întorci, apoi o pui pe farfurie.
Altă distracţie e cu salata. Nu voi înţelege niciodată de ce trebuie EU să-mi fac salata la masă. Un bucătar decent ŞTIE cum să o condimenteze. Că nu e mare lucru nici acolo. Nu există “prea sărat” sau poate nu-i place cu oţet. E salată. O faci aşa cum ştii că trebuie făcută şi, dacă nu eşti chiar un bucătar de 2 lei, va ieşi excelent. Am mâncat acasă salată, am mâncat la prieteni sau rude. NICIODATĂ nu mi-au pus ingredientele “crude” în farfurie să-mi fac eu salata. Şi să mor dacă n-am lins blidul de fiecare dată, chiar dacă fiecare are stilul lui. Un om cu un palat minim dezvoltat poate face o salată delicioasă. Nu am ce să mai pun eu ingrediente.
Mă mir că nu ne cheamă în bucătărie să ne condimentăm noi grătarele sau să punem ce ingrediente ne plac în ciorbă. Că doar şi acolo poţi s-o zbârceşti. O fi lene? Nesiguranţă? Că nu găsesc o explicaţie.
Cam atât cu restaurantele astea. Pe voi ce vă scoate din papuci când mâncaţi “în oraş”? Există localuri în care v-aţi simţit excelent?
Asta cu salata, m-a afectat in mod direct de curand, asa ca o sa comentez. Eu sunt in Cehia acum. Frate, mai bine imi puneau sarea si otetul pe masa sa fac eu salata: salata de rosii dulce ai mancat vreodata? Eu cred ca pe aici oamenii nu situ sa faca salata. Punct. Toate inoata in sosuri dulci care nu au legatura cu ce e in salata.
Cat despre restaurante Michelin, o sa pot sa-ti povestesc peste cateva luni cum este unul 1 stea. Ceea ce e destul si asa…
Ioana, abia astept sa ne pove 😉
Pe mine mă enervează când ceri un ceai și-ți aduce un plic, o cană cu apă fierbinte și o cutiuță cu miere/un pic cu zahăr. Păi las-o dracu frate, d’asta îți las 10 lei? Pe o cană de apă fiartă?
Oh, da, uite ca am uitat de asta. Nu mi-s fan de ceai, dar sa stii ca beau la Carturesti uneori. E misto de tot. Inteleg sa nu-mi bagi tu eventual zahar in el (deci aduci miere si zahar separat) dar fa macar ceaiul 😀
Asta cu ceaiul e complicat, ca tine de fiecare cat de tare il vrei. Dar pretul e prea umflat uneori. In schimb, tot in Cehia am vazut o chestie misto (de incercat acasa) Vin fiert, ti-l aduce in pahar, cana, etc dar miroasele de la el in plic de ceai. wtf?
Şi pe mine mă scoate din sărite tot faza cu salata. N-o pricep nici să mă pici cu ceară.
mi-a placut la “da toni”(cred ca asa se scrie)langa abator si in unirii la “restaurantul sarbesc”.
despre stelele michelin am citit pe un blog un tip bucatar parca prin irlanda,mersese sa vada diferenta de calitate.am ramas siderata la cum erau prezentate felurile si multe erau doar niste patratele de savurat, nicidecum sa te saturi.
Sunt de acord cu toate în afară de treaba cu salata, pe care chiar o apreciez.
Ioana spunea mai sus că nu concepe cum unii pot mânca salata de roşii fără oţet. Ei bine, eu sunt pe de-an doaselea şi nu suport acritură în roşii nici să mă baţi.
Explicatia e teribil de simpla: bucatarul nu are de gatit doar puiul tau iar in rest face rebus. Daca restaurantul are clienti atunci gateste cite 6-7 portii diferite de mincare in acleasi timp si fiecare necesita atentie. Fara experienta si indeminare mai usca carnea.
Salata se serveste fara sare si otet pentru ca fiecare om isi face salata cum ii place. Sint zeci daca nu sute de feluri de a pregati salata si nu doar “clasicul” otet si ulei…
La fel cu ceaiul. Unii il vor negru altii doar putin galbui.
Mihai, salata din asta am mancat la romani. In rest mi-a venit gata facuta. Oare numai romanii sunt atat de sensibili la salata? 🙂
Is de acord ca bucatarul trebuie sa faca multitasking. Dar faptul ca imi aduce carnea uscata, deci greu de mestecat, nu e treaba mea. Platesc pentru mancarea aia, nu e normal sa vina prost gatita. Deci ajungem la ce spui tu: “Fara experienta si indeminare mai usca carnea.”
🙂 cea mai ciudata pseudo-salata din asta, denumita pompos “salata de rosii cu mozzarella si busuioc” a fost o uriasa surpriza pentru mine. Mi s-a adus o farfurie intinsa, mare, patrata, cam 30 cm latura, pe care erau insirate felii de rosii, groase sub juma de cm, niste felii stravezii de branza cu zer si mot in centru o frunza. Iar eu eram lihnita de foame. Of, lume!
In schimb cel mai bine am papat in restaurantul unui italian, un mosulica fudul, dar care imbina aromele de ai manca si farfuriile. Vine langa tine, te intreaba daca iti place, ce sa iti mai aduca, ce sa iti mai dea, iti recomanda una, alta. Am mancat la el o combinatie de scoici si fructe de mare cu sos de usturoi, un deliciu. De atunci mi-am schimbat parerea despre animalutele marine ciudate.
Ca şi Rasebo de mai sus, nici eu nu suport oţetul în salata de roşii. În aia de varză e OK, dar în aia de roşii fac spume. Cum să-şi bată joc de bunătate de roşii? Păi eu de-aia dau banii, să mănânc cu noduri? Dacă vreau acrituri comand murături, nu roşii.
Oricum, chiar mai ciudaţi decât mine sunt cei care ţin plicul de ceai în apă doar până se colorează puţin apa şi care zbiară ca din gură de şarpe dacă primesc ceaiul gata făcut. În comparaţie cu ei, eu sunt chiar cuminte: dacă au pus oţet peste roşii nu mai intru în localul ăla nici să mă plăteşti, nu fac scandal.
Nu [prea] mananc “in oras” 🙂 Daca nu se pun inghetata pe bat/ la cornet/ pahar (care se topeste pana ajung acasa), covrigii (care se racesc pana ajung acasa) si chestiile lichide (care se beau) acel “prea” din paranteze din prima propozitie poate sa lipseasca.
Sunt o creatura pretentioasa. In afara de dulciuri ciocolatoase si bauturi nu prea suport multe chestii care sa aiba mai mult de un ingredient. Nu suport nici un fel de legume sau zarzavaturi. Si nu stiu sa serveasca pe nicaieri carne de peste sau de pui “chioara” (fara absolut nici un pic de sare, condimente, sosuri, verdeturi) sau fructe proaspete (odata am cerut portocale si tipa mi-a zis ca n-au si i-am aratat portocalele de la bar… la care mi-a zis ca alea is de decor 😆 ). Daca ies undeva cu alti oameni si toti comanda ceva de mancare, eu o sa comand sigur una din urmatoarele:
– lichior (de obicei Amaretto) sau, daca n-au asa ceva, atunci:
– inghetata sau un alt desert care pare interesant; daca n-au, trec la optiunea trei:
– ciocolata calda… si ma rog sa am noroc – am prins una absolut divina intr-o cafenea din centrul Brasovului, dar am si o experienta cu o zeama oribila intr-un fast-food; daca n-au nici asa ceva (sau ma tem ca as putea sa ma trezesc iar cu o zeama de genul ala), optiunea patru:
– ceai; si aici am la activ o experienta neplacuta cand am primit o apa si-un plic… si nu plic de ceva decent de genul Twinnings sau Teekanne, ci de ceva care se vinde la maxim 1.5 lei cutia de 25 de plicuri 😐 si n-am primit nici zahar 😐 daca am epuizat toate optiunile astea…
– nu comand nimic;
daca mananc la restaurant (chestie care se intampla de 1-2, max 3 ori pe an) si nu la vreo cantina cu pretentii de restaurant din pipera (unde cu onor muncesc) am urmatoarele pretentii:
1. supa sa fie manufacturata din apa, carne si legume si ce-o mai fi p-acolo, nu din praf la plic. de preferat sa nu aiba nici vegeta/knor sau alta balarie d-asta.
2. cartofii, oricum ar fi gatiti ei (prajiti, taranesti, piure, etc, etc) sa fie manufacturati din cartofi, cumparati sub forma de tubercul, nu din praf sau diverse chestii congelate. daca e restaurant si practica preturi de restaurant, atunci….
3. salata sa fie salata nu niste legume taiate/tocate, asa cum au fost ele aduse din piata. nu e musai sa fie doar sare,ulei, otet. nu cunosc prea multe persoane care sa manufactureze salata de rosii cu otet, dar orice salata are/poate avea un dresing/sos potrivit, iar un bucatar/ajutor de bucatar/profesionist in ramura asta dintr-un restaurant (nu cantina,nu bodega, nu birtu din colt) ar trebui sa fie capabil sa-l prepare. ca d-aia e bucatar la restaurant in loc sa gateasca tocana la el/ea in bucatarie.
4. in privinta ceaiului, nu am pretentii majore, dar imi dau si eu cu parerea ca asa cum se poate servi pizza, de exemplu, cu blat subtire sau pufos, sau mai stiu eu ce chestii, s-ar putea mentiona si la ceai, slab sau tare. zic si eu. ca vorbim de restaurant, unde probabil platesti un ceai cu o suma cu care acasa ai putea plati gazu’ pe o saptamana in conditii de gatit 2 feluri pe zi, plus un plic cu cel putin 50 de grame din cel mai smecher ceai de la carturesti sau de la “casa de ceai”.
5. aaa, uitasem pizza sa fie preperata acolo, incepand de la aluat pana la sosurile optionale.
As zice ca cele mai mari tzepe cu mancatul la restaurant le-am luat in Italia. Dezamagire mare! Am si scris aici https://coolnewz.info/2010/08/teapa-italiana-se-serveste-la-farfurie/ . Putin, prost, scump. In Romania as zice ca mai degraba serviciul e mai prost decat mancarea in sine. In SUA, stiti si voi, se mananca MUUUULT- trebuie sa fii atent ce fel de portie ceri- small este arhisuficienta! Iar in Germania problema o reprezinta, pentru mine, meniul, ptr ca nu prea imi place porcul si ei mananca gras.Dupa parerea mea cea mai buna bucatarie este cea orientala unde se combina arome, carnuri, legume si ies niste feluri de mancare de vis!