Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Imi va fi dor de anul asta …

Am avut un 2009 nasol de tot. M-am confruntat cu tot felul de probleme: de sanatate, familiale, mi-am pierdut jobul. Ştiu că, atunci când s-a încheiat, am răsuflat într-un fel uşurată, pentru că, atunci când eşti în plin rahat, mai poţi merge doar într-o direcţie: în sus. Vorba aia, cea mai faină chestie când eşti la pământ e că nu poţi decât să te ridici.

Pe anul ce se încheie astăzi am avut planuri mari. Spun cu mare mândrie că mi-am atins aproape toate punctele propuse (nu am reuşit să economisesc însă şi nici nu mi-am refăcut câştigurile pe advertising). Am reuşit să câştig bine, am lucrat MULT mai organizat, mi-am pus ordine în cap şi reţea, am vândut 2 situri ce atârnau doar de gâtul meu, peste vreo 3 săptămâni sper să scap de încă unul şi, slavă cerului, am lucrat ca nebuna, dar m-am şi relaxat cât pentru 20 de vieţi.

Ne-am început anul cu o plimbare în Bucureşti ce s-a soldat cu primirea vizelor turistice pentru SUA. Deşi nu am avut pe “cineva”, probabil cineva acolo sus (nu la conducerea Ambasadei) s-a gândit că, la ce an de rahat am avut, ar fi cazul să mai am şi ceva noroc. Aşa că, la ora la care teoretic intram la interviu, practic ieşeam amândoi fericiţi că am primit viza. Eram ameţiţi ca după un pumn în plină figură, pentru că nu ne aşteptasem niciunul să mearga totul atât de bine şi de frumos. La 9 jumate dimineaţa ne sunam familiile să ne lăudăm că vom avea pe paşaport o pagină nouă.

Anul a devenit chiar şi mai interesant la mijlocul lui martie, când ne-am început aventura americană. Au fost 6 luni EXCEPŢIONALE. Îm fiecare zi ne-am simţit ca un copil în dimineaţa de Crăciun, toată lumea s-a purtat excepţional cu noi, ne-am simţit pur şi simplu ca acasa. Pentru iubi nu era o spaimă uriaşă, ţinând cont că este prieten cu ei de când erau ţânci, dar eu plecam 6 luni în casa unor străini.

Nu a fost cazul de “străini”, pentru că am fost primită ca un prieten de 20 de ani. Gâga mică a lor, de 4 anişori, s-a lipit de noi imediat, aşa că ne-am simţit ca la casa noastră.

Am revenit în ţară schimbaţi. 6 luni petrecute într-o altă civilizaţie, între oameni cu o altă atitudine faţă de orice, nu te pot lasa neschimbat. Spre deosebire de mulţi români care vorbesc urât despre americani, noi ne-am simţit excelent în ţara lor şi am realizat ce este şi ce nu este minunat la ei. Eu cel puţin am venit acasă cu alte idei, chestie care nu pot spune că i-a prea mulţumit pe ai mei, şocaţi de modul nou de gândire.

Am trăit acolo alături de oameni care au pornit de la zero şi au reuşit, de români care nu aşteaptă nimic de la statul american, care oricum nu-ţi dă nimic, români care sunt OAMENI, care ştiu ce înseamnă banul, ştiu cum să se relaxeze şi ce să înghită din ce li se serveşte în media. Români care au învăţat să se descurce într-o ţară străină, fără atitudini defetiste şi fără să-şi plângă de milă. Nu poţi să locuieşti 6 luni cu asemenea exemplare de oameni ce au reuşit şi să nu simţi o schimbare în modul de a gândi.

Am descoperit acolo plăcerea de a face poze. Iubi mi-a donat fostul lui aparat, care, deşi este un bridge camera, e oricum peste orice săpunieră. Aşa că am avut pentru prima dată o “sculă” bună în mâini şi am putut face mii de poze.

Se va termina acest an peste câteva ore şi-mi va rămâne pentru totdeauna în suflet ca anul cel mai bun dintotdeauna. Încă nu-mi pot reveni, când mă gândesc ce noroc uriaş am avut să mi se întâmple tot ce s-a întâmplat. Să am ocazia să locuiesc 6 luni într-una dintre cele mai mari metropole ale lumii, să păşesc în locuri pe care le ştiam doar din filme sau seriale. Acum, de câte ori văd secvenţe din NY, zâmbesc pentru că în multe cazuri cunosc bine locaţia. Privesc imaginile şi-mi amintesc că am fost şi eu pe acolo. Este o senzaţie absolut incredibilă.

Sper că şi pentru voi acest an a fost unul excelent şi vă doresc ca ăla de se pregăteşte să intre în scenă să vă fie măcar pe jumătate cât a fost 2010 pentru mine. Aţi fi extraordinar de fericiţi 🙂

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

14 Comments

  1. A fost un an grozav, nu am fost in SUA dar mai e timp 🙂

    Sa avem un an si mai frumos si mai plin de bucurii!

  2. Sunt invidios pe tine. La mine sfarsitul lui 2009 a fost un haos, 2010 a fost ceva mai bun, iar pentru 2011 am sperante mari. Sper sa (imi) fie tot mai bine! La multi ani!

  3. La mulți ani și ție, Dojo, e clar că ai avut un an extraordinar și mă bucur că nu treci superficial peste lucruri, ci înveți din ele și parcă te reinventezi de fiecare dată. 🙂 See you în 2011 ! Best year of our lives 😀

  4. feliciari pentru anul trecut.ma bucur ca ati mers cu ochii deschisi pe acolo si desi nu va cunosc simt ca am putea fi prieteni.mie imi e cam greu sa intalnesc opinii ca ale voastre si oameni ca voi (poate sant ghinionist).va doresc voua si clor care au nevoie multe calatorii si mai multe experiente si sa va simtiti tot anul ca la inceput de an.sa auzim de bine

  5. La multi ani Ramona! Si fie ca anul 2011 sa fie mai bun decat anul 2010! Si…poate repetati experienta americana si in 2011!:)

  6. Multumesc tuturor pentru gandurile bune. Sa va aduca 2011 numai bucurii si succese 😉

  7. Ce imi place mult la tine, este ca ai calatorit mult, eu sunt mai comod, si nu am “curajul” sa cheltui asa de mult pe calatorii, ehh am familie. Eu zic ca nu o sa imi fie dor de anul asta, chiar daca a fost un an excelent, dar sunt convins ca 2010 este mai prost decat 2011

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.