Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
D-ale intimitatii
Am mai scris ceva despre subiectul ăsta acum vreun an şi ceva cred. Despre faptul că sunt o persoană foarte “privată”, că nu agreez să-şi bage nimeni nasul în ciorba mea, dar nici eu nu-mi bag nasul prin lucrurile altora. Sunt genul de om care stă într-o casă 6 luni şi nu deschide decât dulapurile din bucătărie, unde sunt ustensilele. Pentru orice altceva, întâi aşteaptă permisiunea, oricât de enervant este uneori asta pentru gazde. Sunt omul care, dacă vreo prietenă-mi cere să-i dau ceva din poşeta ei, îi voi duce poşeta să-şi cotrobăiască singură prin lucruri.
Cea mai ciudată fază a fost în vară, când am stat la prietenii din NY. D. a plecat de dimineaţă cu 3 foste colege să asiste la Regis and Kelly Show (cred că aşa-i zice). Au plecat de pe la 6 dimineaţa, să ajungă la timp. Pe la 9, ne sună să stabilim cum ne întâlnim în Times Square şi să mă roage să iau din dulapul din dormitor o haină neagră de “fleece”, că turbează de frig.
Normal că haina nu a fost unde credea ea iniţial, aşa că, spre disperarea mea, a trebuit să caut prin toate cele 3 dulapuri până să dau de ea. Cum D. nu rămâne datoare cu un mişto, a remarcat imediat că, dacă aveam ambele aceleaşi dimensiuni, i-aş fi dus o haină de-a mea, numai să nu trebuiască să caut prin lucrurile ei. Spot on. Exact aşa s-ar fi întâmplat.
Înţeleg deci ideea de intimitate şi probabil că o duc la extrem cu o asemenea atitudine. Culmea este că nu am dulapuri încuiate în casă, dar nici nu aş agrea să se facă tot felul de căutări prin lucrurile mele. Nu am oricum nimic de ascuns, dar nici ai mei nu fac cercetări aiurea.
Scriu articolul pornind de la crizele de istericale pe care le fac unii puştani, când se găseşte vreun părinte să caute ceva în dulapurile lor. De obicei când sunt bănuiţi că ascund ţigări sau prezervative, mai ales când vârsta e cam prea fragedă pentru ambele. Şi să te ţii urlete că li se încalcă intimitatea.
Chiar dacă nu aş face un obicei din a-mi controla copilul, dacă aş bănui că se ţine de din astea, nu m-ar mai deranja istericalele pe teme de intimitate încălcată. “My house, my rules”. Dacă eşti încă puştan şi stai LA MINE ÎN CASĂ, lucrurile tale nu sunt doar ale tale, că tot eu ţi le-am cumpărat. Şi, dacă te suspectez de rahaturi, poţi să te dai şi cu dosul de pământ, că tot fac cercetările de rigoare. Şi să ferească ăl de sus să găsesc ceva ce nu e în ordine.
Deci marea întrebare este: m-am transformat într-u ofiţer de Gestapo pe faza asta? E normal să caut prin lucrurile copilului, dacă am vreo suspiciune?
Da şi nu. Cred că e ok să cauţi prin lucrurile ăluia mic dacă ai un motiv bine-întemeiat (c’mon, prezervative? eu l-aş lăuda dacă ştie să se protejeze încă de mic :)), dar numai ca un soi de ultimă opţiune (ceva de genul: îmi spui şi te pedepsec atâta, sau găsesc şi te pedepsesc atâta * 3).
Altfel, e destul de nasol să-i invadezi spaţiul personal (spaţiu care cel puţin pentru mine, pe când eram adolescent, era extrem de important), mai ales că la vârsta aia e foarte posibil să nu priceapă chestia cu “my house, my rules”. Sunt şi alte metode de a scoate adevărul şi fără a face inspectii la primul semn de greşeală.
Dar eu nu mi-s părinte şi nu voi fi prea curând, aşa că nu ştiu dacă tocmai am scos (sau nu) o tâmpenie din buricele degetelor. Am vorbit doar din perspectiva unuia care a scăpat abia de vreo 6 anişori de perioada aia numită adolescenţă. 🙂
chestia cu “my house, my rules” depinde foarte mult si de cat spatiu de actiune i-ai oferit, cata libertate de actiune are si daca ai timp/nervi si ii crezi scuzele. sunt sigur ca o discutie calma, pe un ton potrivit, nu poate produce pagube.
Pustanii fac istericale nu pt ca le-ai violat intimitatea ci pentru ca ai putea sa gasesti tigarile si prezervativele.
Frica ca ii descoperi incalcarea regulii il sperie.
Daca pui problema asa absolutist “fac ce vreau in casa mea” da esti dictator. Asa ar putea sa zica si Basescu, ca e presedintele tarii si vine si cotrobaie la tin in casa 🙂
Eu n-am avut niciodata tigari, prezervative sau alte chestii “problematice” in dulapuri… si tot ma enerva extrem de tare daca parintii sau fratele meu imi umblau in lucruri fara sa ma intrebe inainte.
Daca te cautau asa aiurea e nasol, daca comportarea ta dadea de suspectat poate aveau dreptate.
Daca te cautau doar de dragul cautatului ceva nu e in regula la ei 😛
Nu stiu la ce varsta te referi, dar eu de pe la 14 ani incolo tin foarte mult la intimitatea mea. Cata vreme cineva intreaba daca poate sa se uite in dulap/geanta/calculator, totul e ok, are drum liber… dar daca cineva isi imagineaza ca lucrurile mele sunt la liber, o sa ma enervez foarte tare. Iar daca scena s-ar fi intamplat in adolescenta, cand oricum aveam impresia ca ai mei vor sa ma controleze prea mult… da, ar fi iesit urat. Niciodata nu mi s-a parut o “scuza” buna asta cu “casa mea, regulile mele”. De la o varsta incolo avem toti discernamant, si in afara de cazuri extreme (gen venit beata/drogata acasa la 3 noaptea), nu mi s-ar parea deloc normal ca parintii sa-mi fi umblat in lucruri.
Da, este normal să te uiţi prin camera copilului, dar trebuie să-ţi dai seama când nu mai e copil. Nu mai e copil de pe la vârsta de 13 ani. Ştiu că legea spune altceva, dar biologia asta spune că este adult. După 13 ani nu mi se pare normal să te mai uiţi prin lucrurile lui.
O să zici că tocmai atunci se apucă de „prostii”. Da, tocmai din cauză că este adult începe să experimenteze. „Prostiile” alea sunt experienţă de viaţă. Nu zic să stai să te uiţi cu mâinile încrucişate, dar apelează cu încredere la raţiune nu la frică. Dacă discuţi cu el şi îi arăţi încredere lucrurile or să meargă mai bine decât dacă încerci să-l încui într-un turn de fildeş.
Eu zic ca un pic de control nu strica. Atata timo cat nu devine o obsesie. Daca ai cautat o data, de doua ori, si totul e in ordine, te poti linisti. Pentru moment :).
Pana la urma, daca se intampla ceva cu pustiul, se apuca de mai stiu eu ce lucruri daunatoare, cine e de vina? Cine nu a avut grija de el? Si de-astea zic eu ca se intampla mai ales dupa cei 13 ani cand teoretic trec pragul dintre copilarie si adolescenta.
Acum depinde si de cum pui problema, si de cum investighezi treaba. Eu am o sora cu ceva ani mai mica decat mine si, pentru ca dintotdeauna am fost prietene si mi-a zis singura si bune si rele, fara sa o judec pentru cele rele, nu si-a batut niciodata capul sa ascunda ceva de mine. Stiam de la ea, dinaine :). Dar cred ca e destul de greu sa ajungi la o relatie din asta cu propriul copil.
Cotrabaitul prin lucrurile cuiva este lipsa de bun simt si de educatie. Totusi cand vine vorba de copilul tau nu as fi totusi la fel de vehementa, depinde de ceea ce cauti. Daca e vorba de o curiozitate bolnavicioasa atunci da, poate deveni extrem de enervant pentru copil si acesta isi va pierde increderea in parinte. Insa sunt lucruri pe care parintele trebuie sa le stie despre copil tocmai pentru a preveni raul. Daca gasesti tigari in sertarul unui copil de 14 ani nu mi se pare deloc ok. Iar daca, dupa ce le-ai gasit, faci o criza de isterie este si mai rau … abia acum intervine tactul si greul meseriei de parinte. Urletele si pedepsele gratuite nu ajuta la nimic.
La mine poate sa caute mama 3 ani ca nu gaseste nimic, odata am uitat si eu unde le-am pus :))
stai linistit ca stiu ai tai mai bine unde ti-s prezervativele 😛
Ideal ar fi sa il determini sa ti se destainuie. Nu se pune problema sa-ti spuna chiar totul (putina intimitate nu strica nimanui!), dar macar sa-ti ceara un sfat in problemele noi si mai importante din viata lui.
Hm…cam asa sunt si eu cu intimitatea altora! Sunt pe principiul “ce tie nu-ti place altuia nu-i face” – asa cum imi place mie sa fiu respectata, asa respect si eu pe altii.
La faza cu copilul nu as merge atat de departe incat sa zic “casa mea, regulile mele” pentru ca s-ar putea sa ma trezesc ca zice “in cazul asta, baga-ti casa in fund, eu am plecat” :)) Nu poti creste un om independent si care sa stie sa se descurce singur daca nu esti dispus sa faci “share” macar la o parte din autoritate, sa-l lasi sa-si ia propriile decizii. Poate la o banuiala de droguri as actiona, dar la banuiala ca fumeaza sau ca face sex de la o varsta frageda – nu. Unui copil cu cat ii interzici mai mult ceva, cu atat va fi mai tentat sa o faca! Cunosc multe familii cu copii la varsta adolescentei si din ce am observat eu, intotdeauna merge mai bine cu vorba buna decat cu forta…
Hmm…nu stiu ce sa zic, e o zona destul de gri aici… Parerea mea e ca sunt chestii mai nasoale in viata decat un copil care face sex de la 14 ani – de exemplu un copil care face sex prima data la 20 de ani, dar nu din dragoste, nici macar din curiozitate, ci pentru ca toata lumea o face… Spun asta si pentru ca am si 2 exemple de astfel de copii precoce care ca adulti au ajuns foarte bine, din punct de vedere intelectual si spiritual, daca vrei… Nu cred ca m-ar incanta, nu i-as spune “bravo mama, esti destept”, dar nici nu l-as certa pe tema asta.
Inafara de asta, daca as gasi un prezervativ la fetita sau baiatul meu de 13-14 ani, ar insemna ca probabil actul e consumat, deci nu mi-ar mai ramane decat sa-l laud ca foloseste prezervativul si sa programez prima vizita la ginecolog pentru fetita 🙂
1. Cautatul nu se face in absenta lui. Nu as avea nicio problema sa-i spun ca-l suspectez de chestiile in cauza si sa fac studiile cu el de fata.
2. la 13 ani nu mi se pare noromal ca un copil sa faca sex sau sa fumeze. Nu am pretentia sa astepte pana spre 20 de ani, dar nici la 14 ani sa fie posta intregii scoli. Iar cu tigarile va fi foarte nasol, in conditiile in care niciunul dintre parinti nu fumeaza.
Nici mie nu mi se pare (probabil nici celorlalti comentatori), dar nu vad ce ar rezolva controlul (in afara de generarea unui conflict intre copil si parinte). Poate oricand sa isi cumpere alte tigari sau prezervative, si risti chiar sa continue comportamentul “de-al naibii”. Problemele astea ar trebui prevenite prin discutii si educatie, controalele mi se par ca sunt o solutie pentru al 11-lea ceas si nu cred ca rezolva mare lucru.
(Iar in cazul unui adolescent care chiar nu avea nimic de ascuns vor genera numai reactii negative. “Eu sunt cuminte, dar mama/tata tot ma suspecteaza? Chiar atat de putina incredere au in mine? Oare asa o sa faca si daca fac [actiunea X]? Mie mi se pare ca e in regula, dar poate ei o sa imi faca scandal. Cred ca mai bine le-o ascund…”
N-ai zis ca e vorba de 13 ani. Ai dreptate, cam puţin.
Pentru suspiciuni da. No, doar e copilul tău şi tre să ai grijă de el, dacă el de propria persoană nu e în stare. Dar nici cum fac unii părinţi, să întrebe tot timpul de ce ai întârziat un minut de la şcoală? De ce ai 7 la mate dacă tu ai stat în casă? Şi alte tralalauri din astea.
Si eu sunt maniaca in ce priveste intimitatea. Nu suport sa mi se umble prin lucruri sau sa le foloseasca cineva fara sa ceara voie. Si normal, de obicei nu le dau voie:))) Insa nu cred ca as cotrobai prin lucrurile copilului meu, pentru ca mi s-a facut asa si am urat fiecare clipa. Mai bine discut, pedepsesc, invat, comentez, decat sa caut. Cu cat interzici ceva si pui piciorul in prag, cu atat va incerca sa experimenteze mai mult. Mai bine prieten, decat stapan.
in primu’ rand nu mi se pare normal sa nu ai incredere in copilu’ tau…prin urmare, sincer, zic ca aici e de lucru… la increderea acordata (din ambele parti)… si da, cred ca nu e normal sa cotrobai prin spatiul personal a copiluilu…nu sunt de acord cu fraza: io te-am facut, io te omor … ca pana la urma, asa mai grosier, asa se traduce cele spuse de tine.
@ Dan Ciulea: Si daca te trezesti ca la 18 de ani copilul in care ai avut deplina incredere se drogheaza? Si la 30 de ani e deja un ratat, din clinica in clinica dus, si nu a reusit sa scape de “viciu” si sa aiba o viata pana atunci? Copil super ok pana la 15-16 ani, si care dupa aia doar dadea de banuit ca ceva nu era in regula, insa parintii au avut, deh, incredere in el. Si au aflat cand nu se mai putea ascunde si atunci toti banii lor nu au mai valorat nimic, ca nici o interventie nu l-a ajutat, nici o clinica, nimic?
Caz concret, intamplat in familia unei bune prietene.
Soluţia ar fi fost să vorbească cu el, să-i explice din timp ce sunt drogurile, care sunt riscurile etc. Controlatul în dulap n-ar fi rezolvat nimic.
„Copilul” ăla care s-a apucat la 15-16 ani putea foarte bine să se apuce şi după 18 ani. Exemple sunt destule.
Si ce l-a determinat oare sa se apuce? De obicei e vorba de felul in care sunt tratati de parinti.
Asta o spune o ratata care la 8 ani se taia pe picioare cu lamele boante pentru ca ma-sa o facea “scroafa”, “vaca”, “gunoi” (bineinteles, doar in privat, ca de fata cu altii eram laudata si cocolosita) si la 17 ani incepea sa abuzeze de pastile. Pe care i le-au dat tot parintii, s-o tina sub control, n-a vrut sa le ia, s-a prefacut ca le ia si dupa o vreme chiar a inceput sa le ia…
@Ana: în multe cazuri este vorba de peer pressure (ie: comportament de turmă). Nu e neapărat nevoie să ai părinţi abuzivi. Dar oricum, o discuţie civilizată face mult mai mult decât răscolitul camerei.
Bună întrebare, dar n-aș vrea să dau vreun răspuns pripit. Contează și relația dintre copil și părinte și starea de spirit și rezultatele pe care speră să le obțină părintele.
E ciudat ca uitam la maturitate ce am promis in copilarie. Imi amintesc ca si eu cand eram la mama eram obsedata sa gasesc locuri de ascuns diverse. Nu tigari si prezervative, la mine partea periculoasa era imaginatia expusa in jurnal. Apoi mama imi desfacea intotdeauna scrisorile inainte sa mi le dea, de exemplu. In perioada aia am jurat ca eu, cand voi avea un copil, nu voi face asa ceva, niciodata. Totusi, citind ce scrii mai ca eram tentata sa ma alatur corului de aprobatori. Dar, daca stau sa ma gandesc mai bine mi se pare ca n-ar trebui sa judecam lucrurile cu masuri diferite. Si copilul, indiferent ce varsta are, tot o persoana e. Si daca ii gasesti tu tigarile sau prezervativele sau nu, el tot aia o sa faca in afara casei, unde tu nu mai ai control. Deci solutia ar fi, asa cum o vad eu, sa-i castigi cumva increderea, sa fiti prieteni, nu sa stati pe pozitii: casa mea, regulile mele, tu esti mic nu stii nimic! Stiu, e greu, uneori imposibil, dar vremurile s-au schimbat un pic fata de acum 30 de ani.
ceva imi zice ca nu vei avea issues dinastea, fiindca probabil iti vei creste copilul cu atitudinea corespunzatoare sa nu fie 1. cazul sa aiba chestii neacceptate 2. sa le ascunda bine 3. sa nu il deranjezeze ca le cauti 🙂
Zisesem si eu ieri ceva p-aci 🙂 Eram impotriva controlului copilului si pentru castigarea increderii, ca oricum in afara casei, unde-l controlezi tu, el tot poate face ce-i trece prin cap. Da nush de ce n-a aparut comentariul ala… Dar nicio paguba daca nu apare nici asta, ca au zis si altii deja ceva similar 🙂
Ai intrat in spam 😀
Te-am aprobat.
Cred ca dacă părinţii ar porni încă din frageda pruncie a copilului să construiască o relaţie bazată pe respect şi încredere, nici nu s-ar mai pune problema controlului în camera copilului la 13 ani. Sigur că intervin şi mulţi alţi factori, din care anturajul este cel mai puternic, dar sunt depăşiţi, dacă relaţia aia e solidă.
Nu, draga Dojo, nu te-ai transformat in niciun fel de jandarm sau cum vrei sa ii spui, de la Gestapo sau de la Circa 5.
E vorba, ca intotdeauna de prioritati. Siguranta copilului e mult mai importanta decat intimitatea lui. Or daca e pe cale sa o ia pe un drum gresit si parintele simte asta, nici macar copilul nu ii va ierta parintelui, mai tarziu, cand isi va da seama si va putea intelege, faptul ca nu a intervenit si nu l-a scos dintr-un rahat in care poate tocmai isi inmuaia picioarele.
@zina: experienta ta se citeste printre randuri:) Asa e, relatia de incredere cu copilul se construieste din frageda pruncie. Si e esentiala mai tarziu, cand ajuns adolescent isi petrecem mai mult timp cu prietenii decat cu parintii.
Pot spune despre mine multe lucruri , toate pana la un punct.Nu imi plac cei carevor sa stie mai mult decat le ofer eu .
De regula oamenii judeca, si prin meseria pe care am avut-o si o mai am ,pot spune ca am invatat sa pastrez confidentialitatea.
Oameni isi pot sa seama prin ceea ce scriu despre firea si caracterul meu. Asta daca vor..
Hmm, io n-am sa pricep niciodata cum vine asta cu prezervativele: adica daca e vb de sexat, pai la 13,14,15 ani, daca prinzi ocazia, treci la treaba fara nici o discutie, fie ca ai fie ca nu(da, la varsta aia hormonii dau lectii de viata rationamentelor).
hmm,cam greu de dat cu presupusul si de dat sfaturi.
deci,eu acum iti povestesc din experienta mea si nu este sfat..
fiul meu intr-o luna de zile schimba prefixul pe 18 ani..
indiferent cat zice ca este intimitatea lui,nu ma pot abtine sa nu il monitorizez.
cand ii prind telefonul,mai bag cate un ochi,insa fara a deranja prea mult.
oricat ziceti,nu mai merge pe incredere 100% in ziua de azi!
Citesc si ma enervez. Cand s-au transformat si generatiile tinere din Romania, in generatii tip Gestapou?
cum sa existe “motive” sa cauti in lucurile copilului? Cum sa existe motive sa fii suspicios? Cuma adica pe copil nu il deranjeaza ca ii distrugi intimitatea dar face istericale pentru ca ii este teama de ce ai putea gasi? Cum adica trebuie sa educi copilul de mic astfel incat sa nu il deranjeze ca ii umbli prin lucuri?
Ce vreti voi – copii sayu roboti stupizi care sa nu miste in fata ordinelor voastre?
Cred ca dreptul la intimitate nu tine de varsta,e o chestie generala pentru toata lumea.Ca adolescentii se burica cand sunt controlati,e si normal.Cred ca si noi faceam la fel la varsta lor.Sunt in stadiul in care personalitatea lor e in plina formare,iar orgoliul pe masura.Importanta e diplomatia si tactica de care dau dovada parintii in discutiile cu pustii,atunci cand gasesc de unele,de altele.:)