Nimic nu e mai scump decat timpul …

26
29
views

Până la o anumită vârstă avem chiar impresia că vom dăinui ca Zidul Chinezesc. Nu cred să existe o mai mare batjocoră faţă de o “resursă” finită decât cea faţă de timp. Cel puţin pe la 20 de ani renunţăm atât de uşor la timpul nostru, de parcă trăim 20.000 de ani, deci nu se cunoaşte. Mai trec nişte ani şi începem să realizăm că absolut orice se poate recupera, timpul însă trece şi gata. Şi, dacă ne duce chestia aia dintre urechi, începem să nu ne mai batem joc de minutele NOASTRE şi să încercăm să le folosim cum trebuie.

Foarte probabil că prima chestie pe care o învaţă un antreprenor este că “time is money”.

Ca salariat nu ai timpul tău, alea 8-10 ore pe zi sunt timpul “companiei”. Sau cel puţin aşa-l simţi. Poate de asta mereu discutăm despre salarii  nete şi nu despre venit orar. Şi mare prostie mai facem ..

La 20 de ani m-am angajat la radio. Aveam aprox. 4 ore de emisie, deci cam 5-6 de bântuit la studio. După vreo 6 ani, odată cu trecerea bucuriei de început şi cu strângerea pungii din partea patronului, salariile au intrat în declin. Aveam undeva la 100 de euro pe lună, după ce renunţasem la duminici. Motivul: tocmai ce găsisem un job ca web designer la firma unei colege de facultate. 200 de euro pe lună. Pentru 2005 şi la experienţa mea online, nu era chiar amboulea.

Care job era mai bun? Cel de 200 de euro sau cel de 100?

Clar, cel de 200. Că era dublu, nu? Ce e atât de greu de băgat la cap? E doar puţină aritmetică la mijloc şi chiar nu trebuie să ai un master să înţelegi că 200 e de 2 ori mai mare decât 100.

La radio stăteam 4 ore, de luni până vineri. Veneam de la jobul ăla bun, la care stăteam 8. Hmm … deci 100 de euro pentru 4 ore pe zi şi 200 de euro pentru 8 ore pe zi. Care-i acum salariul mai mare?

Bineînţeles că tot n-am băgat la cap nici atunci că există diferenţa aceasta, chiar dacă iubi îmi calcula de multe ori venitul pe principiul “x bani / 160 de ore (cât se presupune că lucram atunci cu 8 ore pe zi). Ultimul meu salariu a fost de 1700 de lei la 3 ore max. de petrecut în radio. Mi se părea MIC, comparativ cu alţii care câştigau mia de euro la o muncă de 8 ore, deşi aveam timp să mă ocup şi de altele.

Normal, cum experienţa vine de multe ori muşcând puternic din ceva mirositor, am ajuns să învăţ şi cât valorează de fapt timpul meu sau de fapt cât doresc eu să valoreze.

Primul şoc a fost la intrarea în munca de freelancer pe un site internaţional unde, la setarea profilului, a trebuit completat şi câmpul “hourly rate”. Păi ce soarele meu vor ăştia să ştie cât vreau io pe oră? Dar cât să pun eu pe oră?

Dacă luam fostul job pe sistemul 8 ore pe zi aş fi primit aprox. 2,5 euro pe oră (la salariul de 400) sau 5 pe oră, dacă mergeam pe programul meu de “gravide” de 4 ore pe zi. Cât să pun deci hourly rate pe situl de freelancing?

Ca orice om care 1. merge spre mai bine şi 2. e pe un site ce nu permite sub 10 dolari pe oră, am pus şi eu 10 dolari. Ca o curcă plină de mândrie că are mărgelele cele mai roşii. Da, am făcut “upgrade” de preţ orar de nu s-a văzut.

Nu gândiţi că am şi ajuns să fac 1600 de dolari pe lună, că mai e până acolo.

Dar s-a întâmplat ceva. Pentru prima dată în viaţă am încetat să mai privesc un venit lunar ca pe o sumă brută. Şi  mai important, tot pentru prima dată a început să-mi pese de cât costă ora mea de muncă.

Refuz să lucrez pe mai puţin!

Am stabilit un prag pentru preţul meu orar şi la el fac referinţă. Când accept un proiect de web design stau să gândesc în cât timp aprox. îl termin. Da, au fost luni în care mi-am notat ZILNIC ce fac pentru fiecare site şi cât durează fiecare stadiu. În momentul în care-mi stabilesc preţul pentru un proiect (pentru că sunt şi clienţi care nu lucrează la oră) ştiu clar cât timp îmi ia şi cum să-mi acopăr timpul EFECTIV de muncă.

A însemnat asta că am lucrat pe bani ţepeni 8 ore pe zi? Nu tot timpul, pentru că sunt şi perioade proaste. Dar cert este că nu am lucrat pe 2 dolari pe oră. Ce fac în timpul “nefacturabil”? Scriu pe blog, citesc, mă plimb, refac vreun design pe siturile mele, învăţ ceva nou. FAC CEVA PENTRU MINE. Când fac pentru alţii ştiu cât costă fiecare oră din timpul meu.

De ce consider că “mărunţişurile” sunt pierdere de timp?

Pe Microworkers găseşti tot felul de joburi de 15, 20 de cenţi. Pe onbux faci tot nişte dolărei pe click de reclame şi alte bazaconii. RAHATURI!

Şi acum începe lupta cu puştimea de pe online, care leşină de emoţie că a câştigat 20 de dolari luna asta. Să nu ne înţelegem greşit: niciun ban nu este rău, atât timp cât intră în buzunar şi nu iese. Dar, după euforia asta de început, e momentul să deschidem ochii şi la punctul 2 al problemei: “cât mi-a luat să fac ăia 20 de dolari”.

Ca orice om curios şi cu perioade “moarte”, am probat şi eu acum câteva luni minunea aia de microworkers. Am accesat un job de genul “fă 3 conturi pe x site şi dă click pe ratings”. Am făcut repede o adresă de email de “spam” şi am completat conturile lu’ peşte. Am câştigat vreo 30 de cenţi. Bun, mişto lucrat, îi aproape un leu făcut amboulea, fără să-mi rup spinarea să cuget prea mult.

Dar cât am stat să fac banii ăia?

Înscrierea şi voturile au mers repede dar, pentru că tot ai de completat diverse “bălării”, am ajuns la vreo 5-6 minute ca nimic. Deci într-o oră aş face 2-3 dolari dacă 1. aş găsi destule asemnea joburi şi 2. nu aş tâmpi să tot fac conturi şi să mă ţin de prostii. Pentru banii ăia mai bine te angajezi ORIUNDE în ţara asta şi îţi mai face patronul şi carte de muncă. Deci, cu toată evaziunea, tot ai de nişte mentosane când vei ajunge să nu mai ai dinţi pentru ele.

În ziua aia am câştigat fabuloasa sumă de 80 de cenţi şi am pierdut vreo 2 ore tot bântuind să caut “jobs” şi făcând conturi. Aş dori să fac asta permanent? Să ferească ăl de sus. Mai bine plec să culeg mango în ţările calde, că sigur fac mai mulţi bani.

Şi ajungem la marea învăţătură a lui dojo către tinerii aspiranţi către averi nemăsurate făcute pe net: “căscaţi ochii şi calculaţi-vă timpul”.

Da, situri de genul ăla sunt ideale când eşti în partea aialaltă a fişicului de monede. Poţi găsi câte un lache bun de muncă necalificată pe 15 cenţi. E plin acolo de pakistanezi şi români care speră că-şi vor face un viitor din asta.

După ziua respectivă, în care am testat (să nu vorbesc din cărţi) ce înseamnă să pierzi timpul pe cenţi, am realizat încă o dată că, dacă nu poţi să-ţi vinzi timpul profitabil, mai bine-l foloseşti pentru tine. Ieşi la plimbare, că aşa vin idei de articole pe blog, caşti ochii la un serial ce te relaxează, îţi iei bărbatul de toartă şi ieşi la o cafenea. Sau citeşti articole despre cum să-ţi eficientizezi munca în business, scrii ceva pe blog, te joci cu câinele.

Da, măi Dojo, dar şi tu ai lucrat pe 20 de cenţi pe oră

Asta-mi mai aruncă vreun puştan încăpăţânat, când nu mă acuză că mi-e ciudă pe cariera lui foarte .. potenţială.

Ei bine, greşit. Dojo nu a făcut asta. În martie 2002 Dojo era ocupată să afle cum se face frumos un template jegos de Front Page. Apoi a pierdut timpul în forumuri de arte marţiale (că doar despre asta era situl). Nevoia de a face situl şi mai frumos şi de a înţelege ce e cu HTML-ul ăsta, de a afla cum se conduce o comunitate m-a aruncat în câteva dintre cele mai importante comunităţi de web development din lume. Am citit mii de articole, am scris mii de mesaje pe ele, am scris tutoriale pe siturile mele, am învăţat TOT CE ŞTIU pe pielea personală, lucrând, greşind şi luând-o de la capăt.

E foarte adevărat că au trecut ani până să câştig ceva, dar nu am lucrat niciodată pe 30 de cenţi pe oră.

Revenim deci la ideea de început a articolului: timpul pare a fi “gratis” şi ne dispensăm de el cu o lejeritate inconştientă. Că doar după secunda asta vine următoarea şi vine moca. Acceptăm să-l pierdem pentru prostii şi ne este greu să realizăm că fiecare secundă costă. Şi, dacă tot nu o putem petrece alături de cineva drag sau pentru NOI, măcar să nu o vindem pe nimic.

26 COMMENTS

  1. De precizat că toți clienții plătesc la oră, și toți angajații/freelancerii lucrează la oră. Doar că unii nu știu.

    Și e funny când îi spui clientului că taxezi… să zicem 15€/h iar omu’ zice: „nu, dar dă-mi un preț, că așa te întinzi prea mult”. Îi zici 200€ și termini task-ul în 5h.

    Iar dacă se întâmplă treaba asta de câteva ori consecutiv, dacă ești suficient de inteligent, îți dai seama că este cazul să mărești un pic tarifele orare.

    Salutăm cu această ocazie programatorii angajați cu ~10€/h 😀

    • Asta pentru ca romanul nu e obisnuit sa lucreaza cu numar de ore necesare/task. Chiar in exmplul tau:Raspunsul corect ar fi fost imi ia 5-6 ore la $15/ora. Desigur ca tu ai profitat de client. Si i-ai dat o cifra nerealista. Eterna smecherie romaneasca.

      • Absolut.

        Pentru că eu știu de fiecare dată cât va dura task-ul respectiv, nu? Mai ales dacă trebuie să fac și ceva research.

        La fel de frumos putea să taxez 50€ și să dureze 12h.

        Eterna băgare în seamă. Românească.

      • Un profesionist stie.
        Cind am nevoie de reparatii pentru un instrument si platesc ~$150/ora plus piese, cel de la service imi spune cit timp va lua toata munca.

      • Da, atât timp cât munca celui din service reprezintă o rutină care variază foarte puțin, e normal să știe câte ore îi ia.

        Dar în momentul în care trebuie să modifici/repari o aplicație cu o documentație foarte săracă (sau deloc), niciun profesionist nu îți va putea spune cât durează.

        În situații de genul ăsta, cea mai bună soluție este tarifarea la oră. Când clientul e căpos și are impresia că-l țepuiești și insistă că vrea un preț fix, estimez FOARTE vag ce va trebui să fac și îi dau un preț ce mă satisface și pe mine, și pe el.

        Știu că ți se pare o țeapă ordinară. Ai și tu dreptul la o părere.

        Dar…

        Așa cum nu-i cer bani în plus în cazul în care durează mai mult decât estimez, nu returnez nici dacă durează mai puțin. În cazul plății per proiect se formează un fel de buffer, dacă vrei, prin care un client „plătește” pentru altul. Sau plata pe un proiect este compensată de plata pe proiectul anterior/următor.

        Simplu, nu?

      • Mihai, daca nu stii cum se lucreaza online, nu da aiurea din gura, ca esti totalmente pe langa.

        Ce incearca Ionut sa explice este faptul ca tu, ca si developer ai acest pret orar de la care nu doresti sa scazi. Daca ii spui de multe ori unui client: te costa 50$ ora de programare de pilda, ala face cu hertzul.

        Asa ca ii dai un pret comparativ cu piata si este multumit. Se bucura mai mult sa-ti dea 500 de dolari pe niste modificari de cod, in loc sa ti-i dea pentru 10 ore de munac. Pentru ca, in momentul in care ii dai tarif orar, se gandeste “dar io nu castig atat, cum sa-i dau lui”.

        Clientii nu inteleg tot timpul ca programarea (care de obicei are si tarifele cele mai tepene) nu se face de orice bou si faptul ca el stie sa trimita emails si lucreaza pe 5 dolari pe ora sau cat ia de la angajator, nu inseamna ca un programator trebuie sa accepte un tarif orar de femeie de serviciu.

        De asemenea faptul ca Ionut are nevoie de 3 ore sa faca treaba pe care eu as face-o in 30, se datoreaza ANILOR DE STUDIU si de munca. Si eu fac un design mult mai repede dacat acum 9 ani. Si mult mai bine. Asta nu inseamna ca, daca imi ia mai putin timp, trebuie sa lucrez cu 100 de dolari pe proiect, doar pentru ca maria sa clientul sa nu se simta neindreptatit.

        Dupa aproape un deceniu de munca sustinuta mi se pare normal ca preturile sa reflecte EXPERIENTA asta. Clientul are un castig ca nu lucreaza cu un bou care sa-i buseasca baza de date (situatia muncii cu un programator), dar nici Ionut nu e normal sa-si vanda timpul ca un servitor. Pentru ca nu a invatat in 3 zile ce stie acum.

        Da, asta este o discutie frecventa in lumea freelancerilor, cum sa tarifezi pe ora sau “flat-rate” si ideea astora nu este cum sa le-o traga clientilor, ci este sa fie platiti DECENT pentru munca pe care o presteaza.

      • Cunosc oameni care lucreaza online dar la modul serios. Unul face $150k/an, jumate din an circula pe glob, singurul lucru care ii trebuie pentru a lucra e acces la internet in hotel. Sau altul care la 90k/an administreaza baze de date (cred). Contractul prevede un timp limita pina la care sa fie repus in functie/rezolvata problema. Desigur ca ambii au studii de profil si nu sint amatori. Si nu traiesc in romana chiar daca s-aun nascut in Ro.

      • Mihai, ăștia mai amărâți, ca mine sau ca Ramona, cu studii în alte domenii, ne descurcăm și noi cum putem.

        Mai o țeapă, mai o vrăjeală la necunoscători, mai un post pe blog în care ne lăudăm că facem bani pe net, chestii d-astea…

        Știi cum e, timpul trece, leafa merge. 🙂

  2. Da, dilema asta cu pretul pe ora am avut-o si eu de cand am inceput sa freelancesc. Si aveam chiar o usoara jena cand mi se parea ca cer cam mult. E foarte greu sa-ti pretuiesti munca si timpul dupa 20 de ani de lucrat cu carte de munca, salariat, si tot tacamul. Pe urma mai complica lucrurile si sistemul de taxare din Ro, cat sa zici ca sa-ti ajunga sa-ti platesti si taxele, asigurarile si toate cele, din banii astia? Mie inca mi se pare mai grea stabilirea pretului decat munca in sine 🙂

    • Dollo, încearcă următoarea chestie: dacă nu îți spune niciun client că ai prețurile prea mari, crește un pic (5-10 unități). Când mai mult de 20% din clienți îți zic că ai prețuri mari și pierzi mai mutl de 30% din proiecte din această cauză, înseamnă că ai ajuns prea departe. 😀

  3. majoritatea pustanilor nu au in dosul capatanii un plan de lunga durata,e si normal asta vine oarecum dupa ce te dai cu capul de pereti de cateva ori, vazand ca it-ai ingropat un anume interval de timp intr-o chestie care nu ti-a adus mare lucru;

    si atunci problema nu se pune in ce as putea sa fac pe moment ca sa pot ajunge sa castig decent peste doi ani ci se pune asa:

    pot sa castig acu 10 eur pr ora? nu pot. pot sa castig 30 de centi? pot. bun, pai ii castig; acum intervine insa partea gresita – nu e nimic rau in a munci pe bani foarte putini ba chiar si pe gratis cand munca respectiva te ajuta sa cresti intr-un domeniu X ca apoi sa castigi bine, atunci intervenind pe langa aia 30 de centi pe ora un castig in aptitudini, in cunostinte tehnice si asa mai departe; nasol e cand iti ingropi timpul in chestii care nu te invata nimic si atunci efectiv ramai, indiferent cat timp bagi la acelasi nivel de 30 de centi pe ora, care odata trecut de o anumita varsta te va baga in 2 metri de deprimare.

    • Vlad, ai pus punctul pe I. Daca munca aia prost platita te creste in domeniu, nu mai e chiar o problema, ca doar am facut radio 8 luni gratis acum 10 ani doar sa prind ceva experienta. Si mi-a folosit, pentru ca am intrat apoi cu carte de munca si tot tacamul.

      Dar click pe reclame si rahaturi din astea de joburi nu te invata nimic. Iarta-ma sfantul ca Junior al meu e in stare sa dea click ca maimuta, numai sa-l invata sa apese cu labuta pe mouse.Deci cam aici este problema. Ca “jobul” in sine este atat de idiot, incat nu ai niciun castig pana la urma, in conditiile in care iesi mai bine cu un job prost platit de orice in tara.

      • Ma socheaza cand vad oameni de 25-26 de ani care au pretentia ca munca de help-desk/call center guy sa se echivaleze ”cu ceva” in momentul in care vor sa intre in publicitate/PR/media. Li se pare anormal sa fie tratati ca juniori dupa ce au pierdut 3-4 ani din viata facand mizerii pe bani putini, munca nesolicitanta, dar costisitoare la nivel de timp.

        P.S: We want avemblog back 😛

      • @Krossfire .. din pacate nu prea vom mai avea avemblog. Am o chestie in pregatire pe noul dojoblog, dar mai dureaza niste zile.

        @mihai – asa e cand ai 20 de ani si esti bou. Vaca, sa-mi respect sexul totusi. E drept ca m-am infipt bine pe pozitie. E si la fel de drept ca la 30 si de ani nu as mai face munca din asta patriotica 😀

  4. Toată lumea aleargă după acești bani de pe net. Adică și eu ziceam cu adsense că îmi fac blog pun și etc. dar m-am lovit de pragul de sus adică informația și experiența. Dar unii insistă și își etalează cei 20 de euro pe care i-au făcut din click-uri și asta într-o lună întreagă.
    Ce-i adevărat e că timpul pierdut nu-l iei înapoi.

    • Toata lumea din tari sarace. Doar ei cred ca l-au prins pe dumnezeu de un picior ca pot face citiva dolari pe zi cu computerul.

      • Stii cum ii … daca faci cativa dolari pe zi, e totusi ceva pentru un roman. Sunt multi care lucreaza joburi normale si serioase pe 20-40 de dolari pe zi, deci iti dai seama cum simti ca l-ai prins pe al de sus de un picior, cand faci niste banuti. La 10 dolari pe zi facuti pe net ai 200-300 de dolari pe luna (daca lucrezi sau nu si in weekend). In Romania sunt inca multi care au salariile pe aici …

  5. Cata dreptate poti sa ai…cand eram in faculta primi 2 ani dormeam 12-14 ore pe zi, ma jucam tot felul de jocuri online si ieseam in club in rest nimic…acum imi pare rau ca m-am apucat asa tarziu sa fac ceva bani pe net.

    • Schema în care şi-a pierdut bucureşteanul banii se numeşte Pay Per Click (Plată pentru clickuri) şi este unul dintre jocurile piramidale din lumea internetului.

      Culmea e că și adsense tot pay per click este. Și nu e piramidal.

  6. Valeu ce ii atacati pe cei de me micro. etc. (nu fara motiv). Eu am gasit microworkers acum 2 saptamani.. si am reusit uimitoarea performanta de a strange $9.. ma rog… Apoi am trecut mai departe pe mturk, unde am facut 6 in 4 zile. Eu nu am castigat in viata mea bani, asa ca mi se părea un castig.. dar daca privesc in urma cred ca am castigat cam 0.000001 pe ora. am incercat si pe freelancer.. dar acolo nu poti sa te arunci cu capul inainte fara sa stii nimic in domeniu (iar eu nu stiu). Eu abia am intrat la facultate si sper sa dobandesc ceva cunostine web..,, aveti dreptate, timpul e singurul care nuse intoarce..

  7. Asa cum ai zis, e tare greu la inceput sa te evaluezi. Asa am fost si eu cu traducerile. Primele 2 dati cand am fost intrebata cat cer, am ramas interzisa si nu stiam cat sa zic. A durat ceva pana m-am dezmeticit si am aflat cat costa munca mea. Probabil tarifez putin mai mult decat traducatorii obisnuiti (cei din firme) dar eu stiu cat de bine si de “on time” traduc. Cei care doresc sa plateasca mai putin pentru un text tradus prost, se pot duce la colegii mei de grupa, care accepta orice suma, dar care inca nu sunt in stare sa faca o propozitie corect cap-coada.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here