Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Numai la bani te gandesti …
Observ la mulţi români o mare nepăsare, cand e vorba de bani. Să fiu extrem de sinceră, nici în familia mea nu eram chiar atât de preocupaţi de subiect, deşi se făcea un buget şi se punea mereu importanţă pe plătitul “datoriilor” înainte de orice. Datorii însemnând în mare parte întreţinerea, o eventuală rată, utilităţi etc. Ne putem mândri că, deşi nu am luat mereu cele mai inteligente decizii financiare, măcar nu ne-au bătut vecinii obrazul că s-a întrerupt apa caldă din cauza noastră.
Văd aici însă o foarte mare preocupare pentru bani. Se pun bani în contul de economii, se caută cupoane şi se cumpără mai mult în perioada de “sales”, se discută despre dobânzi etc. Culmea e că prietenii noştri americanizaţi sunt tot români plecaţi de la noi, dar viaţa i-a educat să preţuiască dolarii, poate mai mult decât preţuiau leii în România. Îi aud discutând despre cum să-şi plătească ratele mai repede, dacă este o idee bună să facă un anumit pas financiar, au deja magazinele lor din care cumpără la preţuri mai decente.
În mod normal, prima reacţie este să faci mişto. Deci economiseşti 2 dolari aici, 10 acolo. Mare rahat, la salarii de mii de dolari, din care teoretic îţi permiţi să nu faci chiar economii în mod drastic. Că nu mori de foame oricum. Şi totuşi lunar ajungi să economiseşti sute bune de dolari, dacă nu mai mult. Bani care pot fi plasaţi într-un cont de economii, folosiţi pentru un concediu etc.
În ţară, dacă aveam exemple de genul ăsta, reacţia generală era că doar la bani le stă mintea. Că e un lucru rău să-ţi planifici leul câştigat şi eventual să încerci să mai pui deoparte. Fază care se traduce prin dezastrul din multe familii, cărora nu le ajung banii nici să se târască de la o lună la alta. Cei care urmăresc listele de reduceri de la hypermarket sunt priviţi cu un rânjet superior, deşi, dacă stăm să gândim drept, fiecare leu pe care nu-l arunci amboulea, e un leu pe care îl ai în buzunar.
Avem extrem de puţine situri de specialitate, suntem foarte puţin interesaţi de ideea de finanţe personale, de economisit sau investiţii, de cum să nu ne batem joc de banii noştri, care sunt şi aşa vai de capul lor de puţini. Suntem în general un popor sărac lipit, trăim la preţuri occidentale, chiar mai mari de multe ori şi, chiar în asemenea condiţii, suntem atât de “domni” cu banii noştri de zici că avem 5000 de euro măcar salarii.
Şi, dacă începi să dai o mai mare importanţă acestei probleme, apropiaţii încep să te suspecteze de “mercantilism”, când preocuparea asta ar trebui să fie generală.
Pentru mine intrarea pe banii “auto-produsi” a început să-mi mai aducă gânduri “financiare”. Mi-am schimbat unele obiceiuri, ţin lista de cheltuieli, fac un mic buget, mă preocupă ideea de a mai pune şi un euro la o parte, chiar dacă nu merge tot timpul. E clar că mai scap şi eu ca vaca în lucernă (ultima realizare fiind cumpărarea unui DSLR la un preţ uşor şocant), dar faţă de 2009 de pildă sunt un alt om.
Pe vremea aia încă mi se părea normal să cheltui 20 de lei pe zi pe prostii, să mănânc pizza sau îngheţată cu colegii de la radio, deşi eram acolo 3 ore pe zi, să cheltui pe sucuri etc. Foarte aproape de ziua în care ne-au anunţat că se închide postul şi rămânem pe drumuri, am făcut pentru prima dată o listă de cheltuieli. Am realizat atunci de ce nu am niciodată bani economisiţi, de ce până la urmă am făcut leasing de maşină, deşi lucram de 10 ani şi, neavând de plătit chirie şi altele, puteam da 13.000 de euro banii jos.
Am cheltuit amboulea bani, pe prostul principiu că “eu îi fac, eu îi consum”, crezând mereu că de fapt nu sunt mulţi, dacă dau 10-20 de lei pe zi. Când am pus la punct acel jurnal de plăţi, am rămas puternic şocată de câţi bani pierd de fapt în fiecare lună pe tâmpenii. Pierderea locului de muncă a însemnat un şi mai mare interes în a cheltui ceva mai puţin pe prostii. Nu sunt total “pustnică”, dar vremurile alea, când mâncam prin oraş doar pentru că nu păreau a fi sume importante, au trecut.
“Americanii” noştri prieteni discută deschis despre banii lor, îi văd preocupaţi de acest aspect. În câţiva ani, cu muncă şi chibzuială, au realizat ce nu făceau în 30 de ani în România.
Ar cam trebui să încetăm să fim “domni” şi să discutăm despre aşa ceva mai deschis în familii. Să încetăm să-i considerăm calici pe unii, doar pentru că le pasă de banii lor, să încetăm să ne comportăm ca nişte regi, când suntem de fapt rupţi în fund. Oare câte familii se preocupă acum să ia decizii financiare mai bune, mai ales că teoretic criza asta ne-a tras tuturor nişte şuturi urâte în fund şi câte sunt în continuare superior nepăsătoare când e vorba de leuţii lor?
Voi cât de mult vă gândiţi la bani? E ruşine oare?
Eu momentan imi pastrez salariul intact si sa-l pun deoparte( incerc sa-mi iau o casa…) si sa traiesc pe spatele parintilor. Multi au ras ca inca mai traiesc pe banii lor, insa, atat timp cat banii mei ii bag “sub saltea” eu zic ca nu-i rusine.
Am stat in Anglia cateva luni. Aceeasi chestie. Si intr-un fel se ia. Acum cand am revenit sunt mai cumpatat. Acolo la fel devenisem.
Eu sunt genul de roman care viseaza la super mega economii, dar nu sunt in stare sa traiesc de pe o luna pe alta. De fiecare data toc toti banii, iar cu 2-3 zile inainte de salar ma trezesc aproape sau chiar lefter.
Bine venit postul tau, Dojo.
Cei care tind sa dispretuiasca banii, si sunt multi din acestia pe aici, vor sfarsi prin a fi dispretuiti de bani.
Banii ii vor ocoli pentru ca nu te rostogolesti niciodata spre cineva care te dispretuieste.
Dupa ce am spus “pa” serviciului, am avut ocazia sa realizez cat de importanta este amarata aia de fila alba pe care iti treci lunar veniturile si cheltuielile.
Judecand astfel , s-ar zice ca (,) contabilii sunt niste fiinte inclinate spre chiverniseala.
Paradoxal totusi, nu prea am intalnit contabili care sa fi prins cheag.
Asta inseamna ca nu este suficient sa cunosti calea, ci trebuie sa si pasesti pe ea.
Ai perfecta dreptate./….din pacate…cam totu se rezuma la bani si ne gandim pe zi ce trece mai mult la ei…..pt ca trebuie……ma repet din pacate!
Am invatat sa pretuiesc banul si munca cand am ajuns in SUA, la munca. Terminam anul 2 atunci. Cand lucrezi la 2-3 joburi pe zi, cu ferestre mici intre ele… simti orice dolar ( sau leu). Faceam economii frumusele..
Apoi o alta perioada propice a fost aproape un an petrecut in Uk. Si acolo inveti sa-ti respecti munca si banul castigat.
Avand experienta asta, mi-e usor s-o aplic si in Romania… dar foooarte multi habar n-au de finante…si nici macar nu-i intereseaza asa ceva. Mai mult, multi ii f*t la melodie pe cei care fac asa ceva. Am observat ca in multe familii normale spre mediocre, banul este subiect tabu. Nu-l au, nu stiu cum sa-l faca… iar daca cineva vrea sa-i invete… il injura. Unii isi merita soarta, zau asa 🙂
Eh, una din chestiile din România era (sper eu la trecut) că barterul funcţiona ca uns. Vecinu’ te ajută să repari maşina, tu-i repari compu’, Costică de la 3 vă repară ţevile şi voi îi mai daţi ceva de băut. Treaba merge.
În condiţiile în care viaţa se specializează şi devine necesar să ai bani reali pentru a plăti specialişti reali .. învaţă şi omu’ să preţuiască banul. Eu unul recunosc sincer că nu-s cel mai “reţinut” când vine vorba de bani, nu dacă nu am în minte un scop pentru care merită să ţin câte ceva deoparte. Dar scopuri se găsesc mereu, trebuie doar să fii cu capul pe umeri.
La mine in cartier oamenii nu muncesc, nu economisesc, in schimb toti au sau viseaza la telefoane ultima fitza, haine de firma dar ce este mai tragic este ca nu au un ban in buzunar, fac cheta pentru un pachet de tigari, un chebab, eventual un joint.Sunt si exceptii rar intalnite.Nu specific in ce cartier domiciliez din diverse motive, dar nu este greu de ghicit.Referitor la articol parca ma vad pe mine pana acum 3-4 ani cand eram sarac lipit si contorizam fiecare leu pe hartie.Intre timp viata a luat o turnura neasteptata , putin noroc combinat cu multa munca si am scapat de asemenea obiceiuri “copilaresti” (contorizatul banilor pe hartie).Ai un blog interesant , mult succes in continuare…
Eu imi propun in fiecare luna sa fiu mai chibzuita, in unele luni imi propun sa tin si o lista de cheltuieli. Numai ca pana acum nu mi-a iesit. Pentru noi socul a fost cand a venit criza si sotul meu castiga jumatate decat avea inainte. Plus ca ne-am facut o casa care, dupa un an de cand ne-am mutat, e abia mobilata jumate, iar curtea arata jalnic.
Sunt o cheltuitoare fara noima, dar imi doresc sa ma vindec. Sunt mult mai bine ca in 2008, dar cu siguranta pot mai mult…
Prima oara cand am inceput sa ma interesez de bani a fost si prima oara cand am fost pe cont propriu, si anume anul petrecut in Franta ca si Erasmus, cu 300 de euro pe luna. Cred ca mai am si acum pe acasa carnetelul cu cheltuieli (ca bani de la bursa iti intrau o data si aia era, 80% din bursa in decembrie, si descurca-te).
Acum cand sunt “mare” si oarecum la casa mea si cu saalriu bunicel, incep sa ma gandesc sa cumpar un apartament, fac socoteli peste socoteli cu prietenul meu. Care apropos e francez si de nu am facut misto de el la inceput ca e zgarcit…iar acum de nu-i dau dreptate.
El e regele reducerilor, sa vezi ce ocheste reducerile de pret care sunt multe prin supermarketurile din cehia. Serios de nu am invatat de la el. Pai la n oi daca ii spui unui roman ca ai cumparat o super bucata de sunca la reducere pentru ca era capat, cred ca face apoplexie si ramane cu bucata in gat. Dar pe straini nu-i socheaza.
marile economiii sunt greu de facut, dar un euro doi, noua pe chestii marunte, sa stii ca fac o diferenta la sf lunii, mai ales cand poti sa pui mai multi bani in contul de economii.
La ce mana sparta sunt, daca nu m-as fi obisnuit in ultima vreme sa am mai multa grija pe ce imi cheltui banii, nu mi-ar ajunge de la un salar la altul. Unde mai pui ca uitam ba de factura de telefon, ba de io stiu ce alta factura…
De cand imi fac o lista de cheltuieli si venituri pe luna, macar stiu cat imi permit sa cheltui aiurea in fiecare luna (mi-ar place sa pun si deoparte, dar nu prea imi reuseste 🙁 )
cum iti asterni asa dormi spune o vorba romaneasca… si eu ii dau mereu dreptate. Lumea manca cacat dar macar nu mananca cu mine la masa:)) si in niciun caz la masa mea! Deci ei sa ramana cu mancatul si privitul si eu sa o duc bine in stilul meu.
pe mine ma amuza teribil cei care se declara impotriva banilor, a consumerismului sau a capitalului si a capitalismului, in general
vor inceta sa ma amuze cand ii voi vedea ca refuza salariile si nu mai fac cumparaturi 😉
asta nu inseamna ca trebuie sa fim orbiti de bani si sa-l suim pe un piedestal, deasupra altor valori
E un pic mai complicat decat “ne gandim mereu la bani” sau “aruncam cu bani cat ii avem si apoi chitaim sau luam un credit”. In esenta tine de valoarea timpului tau si de ceea ce obtii in schimbul banilor cu pricina.
Eu inclin sa cred ca, in primul rand, este o problema de educatie financiara. Si, oricum o dai, oricum o-ntorci, educatia lor nu este tot una cu educatia noastra. Ei invata de mici ce sa faca intr-o societate in care banul primeaza – conteaza sa stii sa il faci, sa il inmultesti, sa il manipulezi.
.
Apoi inclin sa cred ca este o problema de moneda, care a creat o problema de mentalitate. Am vazut cum moneda in vest este pretuita fiindca are valoare. Orice subdiviziune are valoare fiindca adunata cu alte subdiviziuni ajung la moneda intreaga. Aici am vazut cum se lasa “maruntisul” fara vreun fel de retinere.
Apoi inclin sa cred ca este o problema tot de educatie dar de aceasta data nu financiara. Noua ne cam este “rusine” sa nu parem “zgarie-branza”, noua ne cam place sa ne “dam mari” ca suntem “boieri” si nu ne uitam la bani.
Si “bomboana de pe tort” – inca nu s-a inteles ca noi putem influenta piata si atitudinea producatorilor / comenciantilor, deci preturile, printro conduita adecvata.
Asa, ca sa trag si concluzia : in majoritate, nu suntem educati in acest sens si nici nu suntem ajutati sa ne transformam.
Sunt putini care inteleg valoarea banului si stiu sa il “dramuiasca”. Si, din pacate, cei mai multi dintre acestia sunt obligati fiindca au prea putini bani ca sa le fie “rusine”, ca sa se dea “boieri” sau ca sa “uite” restul.
Da, mă gândesc și ne gândim, niciodată n-am considerat-o o rușine și chiar cu unii prieteni, colegi preferăm să economisim pentru că ne înțelegem reciproc că ”n-avem bani să ieșim aici azi”, ci mai bine ne plimbăm. Pot să spun că mulți dintre ei au mentalitatea asta, ceea ce mi se pare în regulă.
Problema mea e că nu prea știu să economisesc … bani de la mama nu prea primesc și singurul meu venit este, din fericire, bursa. Dar mai îmi trebuie și pantofi sau cartea aia sau plecatul în excursia x sau la conferința y. Încerc să le prioritizez, e tot ce pot să fac. Nici nu mă pot angaja, deci ghinionul meu e dublu, din păcate. Dar cred că românii chiar ar trebui să fie mai atenți pe ce dau banii, că nu totul e necesar.
din punctul asta de vedere cind am plecat “in vest” parca am ajuns pe alta lume! intr-adevar, vorbesc acum cu prieteni din romania ce fac in vacanta de peste o luna si habar nu au. Aici oamenii in general isi planuiesc vacanta chiar si cu 1 an inainte. Ca sa fie mai ieftin, ca e clar ca vei pleca totusi undeva!
Problema tuturor romanilor sau ma rog a majoritatii…este ca toata ziua ne-o dedicam sa facem bani…dar noi cand mai traim!?
Nu stiu care sunt mai multi, astia de care zici tu, sau aia care “traiesc” fara sa se gandeasca daca isi permit cu adevarat excesele.
Idealul ar fi la mijloc undeva…
poate inclinatia spre economii a americanilor s-a accentuat de cand a inceput criza sau poate sunt prietenii tai exceptia, altfel e cunoscut faptul ca acolo e mai mult o cultura a consumului/creditarii decat a depozitelor de economii; de altfel, Federal Reserve nici nu incurajeaza economiile, cu dobanzile sale sub 1%; las un link la un articol pe care l-am gasit pe tema, sa nu zica lumea ca aberez cu gratie:)https://money.cnn.com/2010/06/30/news/economy/personal_savings_decline.fortune/index.htm
[…] sunt ochiul dracului, banii te fac neom, banii te strică, banii sunt un lucru rău şamd. Ne vine atât de uşor să dăm vina pe bani pentru prostia şi răutatea noastră, încât […]
[…] ajuns deja la concluzia că suntem o ţară de bogătani şi nu trebuie să mai pierdem timpul cu planuri financiare, că şi aşa ne scăldăm în bani. […]
Ai foarte mare dreptate si cred ca acesta filozofie este una foarte inteleapta. Eu unul nu mi-am cumparat niciodata ceva de care nu aveam nevoie. Este drept ca am mai cheltuit in oras bani pe mancare, desi as fi putut rabada pana acasa si cu un covrig.
Eu nu zic sa incepi sa fii zgarcit si sa aduni totul in nu stiu ce cont de economii ca la 60 de ani sa realizezi ca ai 1 million de dolari si ai putea sa vizitezi lumea. Dupa o viata de chin, nu mai ajungi sa te bucuri de ce ai strans. Astfel cred ca cel mai intelept, este sa cheltuiesti banii pe care ii ai, dar sa o faci intr-un mod inteligent.
Eu am un cont pe care l-am denumit “contul de tigari si bautura”. Eu nu am fumat in viata mea si chiar nu imi place gustul alcolului, decat poate cel din bauturile foarte dulci pe care oricum nu le cumpar. Astfel lunar strang 200 de lei pe care ii folosesc atunci cand vreau, sa imi cumpar ceva cu adevarat folositor.
Bunicul este in extrema cealalta fata de persoanele risipitoare. El stie preturile de la toate magazinele si ia numai lucruri la promotii (adica cumpara de la vreo 7 magazine). Pentru ca este la pensie, ii place sa se plimbe si nu are ce face, il inteleg, dar sunt multe persoane care isi pierd luni intregi sa caute cel mai bun televizor la 1500 lei si chiar daca il gasesc, tot au pierdut bani. Au pierdut bani pentru ca si-au irosit timpul in care ar fi putut munci doar ca sa aleaga oferta cea mai buna.
banii sunt mai presus de orice in mintea multora .. fiecare cu ce il doare
Curios lucru. Desi traiesc inca!) dintr-un salar de bugetar, tot nu refuz si alte surse de venit. Cel mai la indemana ar fi blogurile ca furnizor de venituri colaterale. Sincer vorbind, nu primesc bani cash, ca nu se aduna atat de mult din comisioane cat sa am tupeul sa cer banii in mana, dar tot folosesc banii adunati din comisioane pentru plata unor comenzi de pe site-urile respective. Comenzi care nu au pretentia sa fie mari, dar tot cat sa mai adauge cativa leuti acolo ca si comision la comision.
Imi place articolul si nu ma pot abtine sa nu comentez si eu, desi nu-mi place in general sa scriu pentru altii.
Acum cativa ani cand am venit cu stul meu dupa ce ne-am casatorit m-am intalnit cu prietena mea si eram parca in Carrfour. Sotul meu era fericit ca vazuse niste pahare ieftine, cel putin mai ietine decat in Paris unde locuiam noi atunci. Binenetels, prietena mea “a ras”, stiti voi ras de-ala superior ca vai cu ce sarantoc s-a maritat si asta…binenteles ca dupa vreo opt ani pot sa-i rad in nas ca practic putem sa ne pensionam si sa traim doar din dividente daca dorim aici in SUA si asta doar pentru ca am economisit tot ce se putea economisii.