Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Hai sa cersim mila!
Iese mereu scandal, când se află câţi oameni sunt “indemnizaţi”, pentru că au cine ştie ce boală sau vreo dizabilitate atât de puternică, încât nu se mai poate, dom’le. Iese câte un tărăboi când se dau pe post procentele de “ipohondri”, care iau bani, deşi sunt sănătoşi tun, când se află de nuş’ ce sat în care majoritatea locuitorilor sunt cică nevăzători, dar conduc maşina, doamne iartă-mă ce minune!
Nu voi fi NICIODATĂ împotriva sprijinului financiar faţă de cei care au nevoie de el. Că sunt copii, bătrâni, bolnavi ce nu se mai pot angaja sau oameni cu diverse dizabilităţi. Este normal ca un stat cu cap să îi protejeze, că nu suntem în junglă. Oricum sunt vai de soarta lor. Văd prin “occident” oameni în cărucior care ies la plajă, se plimbă prin parcuri sau pe stradă.
Da, aşa cum pot. Cu un cărucior “automat”, cu unul normal, împinşi de însoţitori. Râd, sunt bine îmbrăcaţi şi au o viaţă ceva mai frumoasă decât mulţi români care abia trăiesc din ajutorul ăla amărât. La noi “handicapaţii”, cum îi numim sau bătrânii stau ascunşi şi (mai ales ultima categorie) stau să moară în mizerie. Aici ies prin oraş, îşi permit croaziere, sunt unii îmbrăcaţi mult mai bine decât noi ăştia tineri.
Am crescut cu bătrâni şi le ştiu durerile. Am cunoscut oameni cu dizabilităţi şi nu vreau nici să-mi imaginez ce înseamnă viaţa lor. Am cunoscut însă şi javre numai bune de muncă, ce se înscriau CU TOATĂ familia la “handicapaţi”. Oameni sănătoşi, cu loc de muncă. E plină presa de cazuri de bolnavi “închipuiţi” pe care nişte doctori la fel de jegoşi ca şi ei, îi trec la “asistaţi” contra a câteva sute de lei.
Ei bine pe ăştia i-aş strânge de gât.
Pe ei şi pe şmecheraşii care nici nu ies bine de pe băncile şcolii, că deja planifică să intre în şomaj sau să facă orice şmecherie, doar să nu muncească. Băi tovarăşi, aveţi 2 mâini şi 2 bucăţi picioare sănătoase? Aveţi un creier măcar relativ funcţional? MARŞ LA MUNCĂ!
Trageţi pe salariu mic la început, dezvoltaţi-vă, învăţaţi, plecaţi la un loc mai călduţ. Dar nu vă bateţi joc de alţi boi care muncesc pentru ca voi să vă trageţi pe dos. Da, asta o spune un om crescut într-o familie săracă, o familie ce nu a acceptat NICIODATĂ să ia “milă”, chiar când se califica pentru diverse subvenţii. Am strâns din dinţi şi am mers mai departe. Un om care nu a folosit nicio lună de şomaj şi care nu ştie cum să mai muncească, să facă să fie bine pentru propria persoană şi cei apropiaţi.
Aşa am fost crescută, ce să-i faci.
De câte ori mă gândesc la indivizii care şmecheresc orice şi pe oricine pentru nişte bani nemeritaţi, îmi vin în minte cazuri de oameni ce ar trebui să stea cu fundul în sus, dar nu acceptă înfrângerea. Un prim exemplu este Claudiu. Da, un om care nu poate face nimic cu membrele sale, duce în spate un site. A fost ajutat? Foarte bine. E cel mai tare site de specialitate din parcare? Probabil că nu. Dar, acolo unde alţii ar alege să fie învinşi, omul ăsta dă lecţii de viaţă. Din alea nasoale, care, dacă te duce capul, te dor. Pentru că dovedeşte că e de 4 ori mai om decât mulţi alţii.
Un alt exemplu este un puşti de la mine de pe forum, George. Pe care l-am luat acum câteva luni în balon, că scrie ca o “cizmă”. La întrebarea mea de Pruteanu, “bă, da’ tu n-ai fost la şcoală?”, copilul mi-a răspuns că nu. Nu a fost la şcoală pentru că e în scaun de hăt bine. Da, se exprimă uneori mai ciudat (deşi observ că scrie tot mai bine şi greşeşte tot mai rar), dar este mereu interesat să facă un leuţ.
Şi-a făcut un site de “servicii online” şi lucrează cum poate pentru unul şi altul. Pe bani puţini, care se adună însă şi pică bine. Că nu e miliardar nici el nici familia. Am lucrat de 2 ori deja cu chestii minore. E serios şi atent. Genul de om care va creşte pas cu pas. Acum câteva luni nu înţelegea ce e cu HTML-ul ăsta, azi ştie tot mai mult şi învaţă continuu. Îl mai cert pe mail că se culcă la 3-4 dimineaţa, că ar trebui să se mai menajeze totuşi.
Atunci când dai de asemenea oameni, te apucă şi mai tare scârba faţă de “închipuiţi”. Când bănuieşti măcar ce înseamnă pentru ei viaţa, rămâi absolut uimit de câtă putere au şi cum nu acceptă înfrângerea. Mă gândesc că nici Claudiu şi nici George nu-şi fac palat din ce lucrează pe net. Dar banii respectivi pică bine, când ajutorul ăla este aşa cum este. Pentru că suntem o ţară săracă şi pentru că sunt destui care iau banii ăia deşi nu-i merită. Se păstrează ocupaţi, învaţă lucruri noi, comunică. Ies din “pivniţa” în care i-a aruncat rahatul ăsta de viaţă şi fac chestii care ne uimesc.
Eu cel puţin mă simt ca un gândac, când mă gândesc la ei şi la ce “nerv” pot să aibă. Luptă cu monstrul ăsta de viaţă cu ambele mâini legate la spate şi culmea e că-i mai trag câte una, aşa pentru că au sufletul ăsta. Şi, când vezi oameni ca ei (sunt destui, dar uite că astea două exemple îmi sunt foarte la îndemână) chiar ţi-e ruşine că ai avut vreodată vreo slăbiciune sau că te-ai gândit să profiţi de o ocazie de a lua nişte bani nemeritaţi. Dacă am avea mai mulţi oameni fără dizabilităţi cu un suflet atât de mare, Japonia ne-ar cere lecţii de progres şi productivitate. Din păcate însă alţii sunt majoritari în ţara asta.
Văd corectă poziţia ta. Măcar de-ar fi mai mulţi ca tine.
si eu ma intreb acelasi lucru: cum pot unii oamenii, cu mainiile si picioarele 100% functionale, sa sa planga ca nu au bani, in conditiile in care stau in fata calculatorului si se joaca cate 8-10 ore pe zi? cunosc asemenea “specimene”. nu trebuie si ai bani ca sa iesi in oras, sa te plimbi, sa zambesti…trebuie sa ai prieteni si o familie care sa te ajute sa treci peste toate astea…si aici nu ma refer doar la persoanele cu handicap (dizabilitati).
Claudiu, bine ai venit pe dojoblog. Ai dreptate, sunt atatia care pot functiona bine si totusi prefera sa “vegeteze”.
mersi…o sa raman pe aici…imi place cum abordezi lucrurile!
Eu nu prea inteleg care e faza cu statul in somaj/pensie pe degeaba/fara sa fie cazul! Adica banii aia abia de-ti ajung de paine, nu e ca si cum duci o viata super fara sa muncesti! Oare te simti mai bine cand te plangi decat atunci cand ai bani de lucrurile bune ale vietii? La fel, nu prea inteleg pensionatul. Eu stiu ca nu as putea niciodata sa ma opresc din a-mi exploata pasiunile! Poate o sa vreau vreodata sa iau o pauza. Poate mi-as lua o vacanta prelungita de 6 luni – 1 an. Dar sa stiu ca vine ziua in care zic gata, imi atarn creierul in cui ca nu mai am de acum nevoie de el, cred ca as pica in depresia cea mai adanca.
Noi stam in gazda la un gagiu – implineste 72 de ani anul asta. Nu concepe ideea de “retirement”. E arhitect, inca isi practica meseria, paralel face si arta, fotografii, orice implica creierul. L-am intrebat daca nu se pensioneaza, ne-a spus ca nu are timp, ca viata e prea scurta 😀 Deh, mentalitate de neamt…
Unii isi exploateaza la maxim pasiunile in timp ce stau acasa degeaba pe banii statului: taiatul de frunza la caini, trasul matei de coada, etc.
Din pacate, pensionarului roman tipic ii raman prea putin bani dupa medicamente si intretinere, ca sa se mai poata bucura de pasiunile sale. Unii reusesc sa treaca peste neajunsul asta, altii nu.
ps: iti doresc sa ai parte de 30 de ani de munca in care sa faci intr-adevar acele lucruri care te pasioneaza. Dar ma indoiesc ca vanzatoarea de la butic sau muncitorul din fabrica visau la asta cand erau mici.
Exista si posibilitatea sa lucrezi la negru si parca e pacat sa nu iei si somaj… ca tot e moca.
@Moldoveanca daca faci o munca grea ( sa zicem intr-un combinat siderugic) timp de 25 de ani iti vei dori un “retirement” pe la 50 de ani, dar nu se poate.
Ce inseamna “munca grea”? Aia fizica? Deci pe aia intelectuala o putem incadra la “munca usoara”? Hmmm…ceva e ciudat aici…
evident ca da.
Intelectual, desi la finalul zilei esti mai terminat, la finalul carierei esti mai capabil fizic sa te bucuri de pensie.
Cand muncesti numai fizic, daca mai ai timp sa iti consumi pensia, s-ar putea ca toti banii sa mearga pe medicamente.
In plus, calitatile “telectuale” intre cele doua categorii nu trebuie lasate de o parte.
Nu-s de acord ca nu trebuie sa accepti ajutorul. Mi se pare inutil si futil sa primesti ajutor si sa te dai smecher ca nu ai nevoie.
Am vazut si eu ce face Claudiu, zilele trecute, si m-am minunat, dar m-am si bucurat pentru el, pentru felul in care a inteles sa-si depaseasca limitele si sa faca ceva cu viata lui. Ii spun aici FELICITARI, pe blogul lui n-am avut curaj. 🙁
@nina – curaj…ca nu ma sparg…nu trebuie sa te minunezi…fac ceva normal…
un alt exemplu elocvent ar fi si prietenul meu, Iulian Craciun, cel de care ati tot auzit recent la stiri (a fost lovit de un jeep pe trecerea de pietoni)
Iulian are firma si a realizat (si realizeaza) mai multe proiecte educationale, motivationale, antreprenoriale etc
deci da, Dojo, tot ce spui este adevarat
Tot respectul pentru astfel de oameni.
Vrau sa ma crezi cand ii vad pe unii la masina…e unu prin zona iancului …frate are mainia are picioare…dar cereseste…..du-te tata la munca…..sunt intadevar si oameni care au probleme reale….de sanatatea si ….din pacate sunt asa de scarbit ca nu mai am puterea sa fac diferenta!
Mie mi-e milă de bărbaţii bătrâni care cerşesc.
Avea un singur deget retezat de drujba,dar venea la intalniri cu toata mana legata in gat carand parca o podoaba.Cirea zuarul fara probleme chiar pe randul din fata mea desi purta ochelari de nevazator,Cersea la colt de strada cu piciorul ascuns in pantaloni ca dupa sa bea bine la o carciuma ceva mai departe.
Cine-s astia?Oamenii cu care eu si altii impart aceleasi drepturi pentru ca suntem egali.
[…] fost de acord cu Dojo când critica dur cerşetorii de […]
Eu as fi dispus sa platesc 5% din salariu doar sa stiu ca in Romania statul te poate ajuta incat sa nu mori de foame.
In primul rand, o idee buna este sa se face firme in care sa lucreze oameni handicapati. Aceste firme pot sa fie scutite sa platesca taxe la stat cu conditia sa le ofera de munca acestor oameni.
Urmatorul lucru pe care mi l-as dori este sa se ilegalizeze cersetoria in spatile publice. Am o inima si din cand in cand mai ajut oamenii saraci, dar multi ma intristeaza sau imi creeaza o stare neplacuta.
PS Imi place foarte mult blogul tau. Cred ca am devenit addicted.
[…] scris acum ceva timp despre Claudiu, aşa cum îi spunem noi, deşi se pare că în familie i se spune Dan. Cel care, deşi teoretic nu […]
[…] ‘virtual’ doi tineri pe care viaţa i-a faultat urât de tot. Până acum un an şi ceva George nici să scrie OK nu era în stare, pentru că, având o […]