Adevaratii milionari nu traiesc ca niste milionari

53
7360
views

Lucrez de 13 ani deja şi am făcut probabil toate tâmpeniile pe care le poate face un om când ajunge “pe banii săi”. Aşa că sunt tot mai interesată să mă vindec de obiceiurile mele idioate şi să fac acum, la peste 30 de ani, nişte “mişcări” financiare ceva mai deştepte. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu?

De asta sunt şi un avid cititor de orice înseamnă business personal, finanţe personale etc. Era clar că voi ajunge să dau cu nasul şi de o carte care mi-a mai deschis puţintel ochii: “The Millionaire Next Door“, scrisă de Thomas J. Stanley şi William D. Danko.

Ce au făcut aceşti domni?

Au chemat la discuţii mai multe “echipe” de milionari americani. Şi i-au întrebat câte în lună şi în stele. Din toate aceste studii, au încropit nişte tabele şi, chiar mai important, AU TRAS NIŞTE CONCLUZII absolut ciudate, dacă e să luăm în calcul ideile noastre despre cum este viaţa unui “bogătan”. Cartea a fost lansată acum mai mult de un deceniu, deci multe dintre numere nu mai puşcă probabil (datorită “umflaţiei”), dar principiile RĂMÂN ACELEAŞI.

Primul şoc

Absolut orice om pe lumea asta are o impresie clară despre milionari: “frate, ăştia trăiesc pe picior mare”, mai ales că media pompează serios ştiri cu diverşi traşi-împinşi care aruncă milioane pe o nuntă, sau sute de mii de dolari pe o maşină, o bijuterie etc.

Ca orice om, autorii au căzut şi ei în păcatul ăsta şi s-au pregătit pentru întâlnirea respectivă cum se pregăteşte orice om ce ştie că are invitaţi nişte oameni cu averi serioase. Au închiriat un spaţiu şic în Manhattan, au angajat “chef” de lux, au adus mâncare aleasă şi vinuri scumpe. Că doar nu or mânca “alteţele” mâncarea muritorilor şi nici nu or bea bere.

Şi au venit milionarii respectivi, îmbrăcaţi în costume ieftinuţe şi fără a părea că au sub fund asemenea averi. Nu, nu au consumat mâncarea “fancy”, pentru că ei nu au gusturi din astea alese şi nici nu au băut vin de juma’ de secol. De ce?

Pentru că gusturile rafinate şi acumularea de avere nu se pupă.

Cam de aici porneşte toată ideea cărţii, susţinută prin tabele şi tabelaşe, toate bazate pe informaţiile primite de la oamenii respectivi. Voi trasa câteva dintre cele mai importante aspecte şi vă invit să citiţi cartea, că merită.

  • un procent serios din milionarii respectivi sunt avuţi la prima generaţie – adică şi-au făcut-o cu mâna lor (averea, of course). În general copiii de milionari nu prea ies toţi buni “finanţişti” pentru că nu au disperarea unui om ce porneşte în viaţă fără nimic. Există şi excepţii, când părinţii ştiu cum să-i educe în acest sens.
  • o mare parte din grupa asta de oameni sunt antreprenori. Că au un business mai mic sau mai mare, de multe ori munca pentru alţii NU TE FACE BOGAT.
  • majoritatea îşi duc copiii la şcoli foarte bune şi insistă pe educaţia lor, chiar dacă ei înşişi sunt college dropouts. O parte semnificativă AU STUDII superioare, există şi excepţii de oameni cu fler în afaceri, dar norma este că facultatea ajută.
  • o parte semnificativă NU AU VENITURI SENZAŢIONALE, dar au acumulat avere printr-un trai “economicos”, prin bani la ciorap şi în investiţii. Există la orice oră oameni cu salarii mult peste veniturile lor, care însă fac prostii şi cheltuie amboulea banii, neavând nicio şansă de a deveni cu adevărat avuţi.
  • majoritatea nu consideră că merită investit în maşini scumpe, haine de la firmele cu “ştaif” sau alte “artefacte” care să arate lumii că sunt avuţi. Mulţi recunosc că iau maşini vechi de 3-4 ani, pe care le ţin până aproape nu mai merg, că nu au dat mai mult de 150-200 de dolari pe un costum, pe o pereche de pantofi sau bijuterii.
  • o parte semnificativă NU cumpără de la marii retaileri de pe 5th Avenue de pildă, ci preferă magazine ieftine. Nu au costume la comandă şi nici carduri “platinum”.
  • majoritatea NU concep să aibă datorii, nu iau pe leasing. Primul pas pe care l-au făcut înspre acumularea de bogăţie a fost să scape de toate creditele, să se restrângă şi să economisească.
  • mulţi nu trăiesc în case luxoase şi nici în zone foarte bune, pentru că asta ar însemna taxe mai mari, atât de “real estate” cât şi taxe de comunitate. La americani plăteşti şi taxe de comunitate, care pot merge de la câteva sute de dolari pe an la mii bune, sau chiar mai mult.
  • majoritatea sunt FOARTE ATENŢI cu banii, au buget lunar, anual etc. şi petrec ore bune planificându-şi banii.
  • nu este un şoc să dai de nevestele lor tăind cupoane de reduceri de pildă, nici să le vezi cumpărând de la “sales”. Trăind sub standardul lor (sau ce ar spune societatea că ar trebui să fie standardul lor), reuşesc să economisească şi să investească sume serioase. Toate acestea, în timp duc la consolidarea averii. Visul lor este să se “pensioneze” şi să nu mai aibă grija de mâine.

Cam totul se învârte pe ideea că oamenilor respectivi li se rupe, dacă-mi permiteţi o asemenea expresie, de ce cred vecinii sau prietenii. Majoritatea oamenilor din zilele noastre se simt “forţaţi” de societate să aibă mai mult şi mai ales SĂ ARATE CĂ AU. Problema este că, atunci când arunci banii pe chestii care să-ţi demonstreze “statusul”, nu prea mai ai bani să îţi asiguri viitorul.

Sună cunoscut?

Din păcate da. Sunt unul dintre boii care şi-au pus leasing de juma’ de salariu pentru o maşină nouă. Bun, e şi motivul că în perioada aia plăteai taxe de înmatriculare enorme, dar ideea tot pe acolo este. Exact la un an de la pornirea leasingului, am rămas fără loc de muncă şi cu zero posibilităţi în industria respectivă. Faptul că puteam primi un salariu cu 300 de lei mai mic decât rata lunară, nu cred că se numeşte chiar oportunitate. Eu cel puţin am avut norocul că m-am axat pe pasiunea asta cu “webul” şi pot să mă laud că m-am foarte pus pe picioare. A fost sinistru de greu, dar ştiu ce am de făcut.

Interesant este că, imediat ce mi-au crescut din nou veniturile, nasul le-a urmat traiectoria. Am aruncat banii pe tâmpenii, am cumpărat rahaturi de care nu am nevoie, doar “pentru că-mi permit” şi pentru că lumea se aşteaptă să mă vadă într-o maşină nouă, cu “scule” scumpe în mână, că doar îs mare om de afaceri, vai de afacerile mele.

Problema noastră ca NAŢIE este că ţinem coada sus pe venituri penibil de mici. Culmea este că, deşi spunem la orice oră că nu putem economisi, aruncăm bani pe toate prostiile şi ne mirăm că nu se alege nimic de ce facem. Nu am economisit când aveam salariu de 100 de dolari, nici când aveam 500, ar trebui să fac asta măcar acum. Pentru că, imediat ce am crescut veniturile, mi-am dat seama că nu mai pot trăi fără chestii de care nu-mi păsa înainte: aparat foto de 1400 de dolari, 2 laptopuri (bun, astea cică scot banii de trai), pantofi de nuş’ care, haine mai multe şi mai bune, tabletă etc.

Sunt destui oameni care nu stau pe averi serioase (de fapt, dacă rămân fără job, mor de foame), dar care au ceasuri de multe sute de euro, maşini de 30 de mii măcar şi rate la toate prostiile posibile şi imposibile. Economii? Ce-s alea. Bani pentru pensie? Generaţia noastră TREBUIE să-şi pună problema zilei de mâine, pentru că eu cel puţin nu mă aştept să primesc pensie de la statul român (şi asta nu gândind că e foarte posibil să nu prin pensia în ţară). Dacă ştim că pe la 50-60 de ani va fi situaţia mai mult decât maro, oare de ce ne încăpăţânăm să pierdem bani pe prostii, în loc să ne pregătim de o “retragere” liniştită. Majoritatea milionarilor preferă SIGURANŢA unei “pensionări” pe baza averii şi economiilor strânse, decât să-şi “trăiască viaţa” la 30 de ani.

Spuneam că sunt multe exemple în carte de familii cu venituri “normale”, care au reuşit să acumuleze avere, în timp ce alte familii sau indivizi ce câştigau şi de 2-3 ori mai mult nu reuşeau să strângă mai nimic. În momentul în care veniturile mari se sting, respectivii nu mai au nimic. Pardon, au. Datorii.

Dar societatea, ea ce zice?

Societatea noastră “zice” să moară vecinul cât de avut eşti. Societatea consumeristă de la noi şi de aiurea marşează pe ideea de a avea diverse lucruri, de a plăti mult pe ele (să te poţi lăuda apoi cât de mult ai plătit), să te îndatorezi pentru a nu te omorî să strângi cureaua o perioadă, încât să poţi lua cu banii jos ce îţi este necesar, să cumperi haine de la Mall, că nus’ bune de la alt magazin, să intri în rahat până peste gât pentru o maşină scumpă sau o “plasmă” ceva mai mare decât a vecinului de deasupra.

Absolut toate emisiunile proslăvesc şi promovează actele astea de prostie financiară. Vedem familii de vedete rock cum sparg banii pe 5th Avenue sau cum achiziţionează o nouă maşină de lux (hai două, că-s la sale), vedem fotbalişti care aruncă zeci de mii de euro pe prostii, după care nu au bani să-şi plătească amenzile, vedem ghiolbani ce repară bijuterii de maşini cu ranga.

Eşti un nimeni dacă nu ai maşină de peste 20 de mii de euro, eşti un nimeni dacă nu ai “scule” scumpe şi nu dai checkin pe foursquare pe cine ştie unde. Nu contează cât costă minunile astea comparativ cu veniturile,  nu contează că nu avem siguranţa zilei de mâine (pentru că nu avem nimic economisit), contează că societatea ne acceptă ca fiind “ok”, după ce am dat cu mucii în fasole, financiar vorbind.

După cum am recunoscut deja, am făcut toate tâmpeniile pe care le puteam face. Mi-am “trăit” viaţa până la punctul în care 3 luni de inactivitate în business m-au aruncat aproape în “faliment”, încă mai dau “gherle”, că doar oameni suntem şi e greu să te obişnuieşti cu un stil mai responsabil de viaţă. Dar mă tratez. Chiar dacă asta înseamnă că nu voi fi o damă “cool” şi nu mă vor respecta vecinii sau rudele. Probabil e un risc pe care trebuie să mi-l asum.

53 COMMENTS

  1. le dau dreptate chiar daca nu intru in categoria lor. Un ex: un bmw anul 2003-2004 in UK e vreo 3000. 3000 de lire in lire nu ti se pare mult. Cel putin mie. Daca ii transform in bani romanesti si la un salariu din Romania nu mai e asa. Eu imi permit un astfel de bmw. Maine pot sa-l am in fata casei. Insa imediat vin ceva asigurari, taxe, bani aruncati aiurea pe combustibil. Asa au facut cativa prieteni si acum se vaita. Si sunt n exemple. Nu-mi plac magazinele Primark sau H&M dar ma imbrac de acolo. Am tricouri la 3 lire si la 2 lire. Binenteles probate. Nu stau ca pe gard. Si da, strang banii la ciorap caci vreau sa-i investesc intr-o “taraba” acasa. Sper sa imi si iasa.
    Dar cine stie. Probabil cand imi voi (daca o sa ajung) permite 5 bmw-uri la mana a doua o sa ajung sa-mi repar si eu unul cu ranga. Banii te schimba. Putin sau mai mult dar te schimba :))))

  2. E buna Obamaland. Iti deschide mintea la unele aspecte de bun simt pe care nu le percepi in tara. Trebuie totusi si vointa sa iti “setezi” niste reguli pe care sa le respecti zi de zi.

  3. Checkin-ul pe foursquare m-a uns la corason 😀
    Cartea pare interesantă, dar eu cred că toate astea se aplică și oamenilor de rând, adică e vorba de bun-simț și responsabilitate, până la urmă … Faptul că ne lăsăm influențați de societate … asta-i partea a doua. 🙂
    Totuși, când cumperi ceva, trebuie să ții cont și de calitate, nu poți să te lași să iei orice rahat doar pentru că e ieftin. Și, uneori, pentru calitate trebuie să plătești.

    • Un ceas de calitate poate costa si 100 de euro. Am primit de la “soare” un Citizen ce a costat exact atat. Il am de vreo 6 ani cred. Il port pe mana dreapta, deci l-am troznit de una-alta. E usor zgariata sticla (ceva ce se poate usor schimba), in rest are baterie “eco”, asa ca se incarca de la lumina solara prin cadran. As putea lua ceas cu 1000 de dolari? iti dai seama, ca doar is intr-unul dintre orasele cele mai bine “reprezentate” in tot ce inseamna fitze si bani aruncati. As lua un asemenea ceas, cand o da asta ortu’ popii? Nope. 100 de euro e suficient pentru un ceas care sa ma mai tina 10 ani.

      Sa nu incurcam calitatea si brandul (stii ca is maniaca pe tema asta si chiar is snoaba) atat de tare. Poti lua haine de “firma” la preturi de bun simt, mai ales daca urmaresti un sale ceva. Poti lua si jeansi cu 50 de euro, nu doar cu 200. Nu sunt adepta “chinezariilor”, pentru ca nu cumpar haine de 2 lei. Dar nici nu ma arunc la chestii extrem de scumpe in general.

      Exemplul cu magazinele … Aici poti lua de pilda haine de firma de pe 5th Avenue si platesti de te cracanezi. Acu’ ii drept ca esti miezul acolo. Dupa ce trece sezonul si nu se vand, hainele in cauza sunt distribuite la tot felul de magazine mai “mici”. Gen JC Penney, TJ Max, Kohls etc. Astea is prin Queens (cazul nostru) si ofera toalele respective la preturi “de saraci”. Deci o toala de firma intra la 30-40% din pret. daca este sale (si e mereu ceva de genul) poti lua la preturi si mai si. Nu trebuie decat sa casti ochii si sa nu cumperi ca disperatul. Noi am prins cu 15 dolari chestii care se vindeau initial cu 80 sau 100.

      Drept ii ca nu voi avea haine din “sezonul asta”, de parca mai conteaza la blugi si adidasi ideile astea.

      La incaltaminte e la fel. Si la posete. Poti lua o poseta absolut misto de piele cu 80 de dolari la Macy’s (chiar a luat D. una anul trecut) sau o iei de la Luis Vuiton si lesini cand vezi pretul. TOT POSETA ESTE SI ASTA, chiar daca e de o firma mai putin celebra.

      Masini? Poti conduce un Opel care consuma decent. Un audi eventual, sau poti lua un Maybach, ca te tine. Si Opel este masina decenta, dar te costa o fractiune.

      Cam la fel in toate.

      Da, cartea se adreseaza in primul rand prostimii, chiar daca “detaliaza” stilul de viata al celor cu bani. Tocmai de asta mi s-a parut atat de misto, ca ne mai deziluzioneaza un pic pe care care credem ca tot ce zboara se mananca in faza cu banii.

      Ideea centrala este ca nu trebuie sa cheltuiesti ca nebunul, doar pentru a dovedi ca poti. Oricum nu asta conteaza. Decat “respectul” celor la fel de sarantoci ca tine, mai bine bani pusi pentru zile negre si un trai decent. Nu huzur, nici muritori de foame, un trai de bun simt 🙂

      • Păi da, dojo, 100 euro față de 20-25 de lei. 🙂 Eu una nu-mi permit ceas de 100 de euro, de exemplu, numai dacă face cineva chetă și de ziua mea mi-l oferă drept cadou. Deci da, să diferențiem calitatea de brand, dar asta nu înseamnă că nu plătim mai mult pentru calitate.
        Cât despre haine, cred că a mai zis cineva, toate au un sezon de reducere. Eu din primăvară urmăresc o anume cămașă ce-mi place dintr-un magazin din ”mol”, prețul ei ridicându-se aproape la 100 lei. Zilele trecute am cumpărat-o cu 35 și sunt foarte mulțumită. Apoi, avea dreptate și dam167 mai jos, dar uneori poți combina calitatea cu stilul și personalitatea ta – la haine.

  4. Un articol absolut remarcabil prin bunul-simt cu care este scris si catre care ne indeamna.Eu l-as include macar in manualul de Economie de liceu, daca nu in vreun altul pentru clase mai mici. Copiii ar trebui sa fie invatati de mici (din carti si din exemplul personal al adultilor) ce inseamna sa faci economie, cum te comporti daca ai avere, in asa fel incat sa nu risipesti banii numai ca sa te vada toti ca esti milionar ! In devize, bineinteles !

  5. Da, da, @Zina are dreptate, sa includem articolul in manualul de Economie. 🙂
    Partea proasta e ca unii dintre noi stim toata teoria asta, dar tot nu ne putem abtine si aruncam banii pe fereastra aproape inainte de a-i avea. 🙁

      • Si eu am facut credit de 250 de euro pe luna, cand castigam undeva la 500-600 de euro. Drept ii ca nu aveam nicio alta obligatie, dar tot prostie se cheama ca este. Asta nu exclude insa faptul ca poti sa incerci sa mai si economisesti ceva (chiar si putin, e chestie de a te obisnui cu asta) sau ca nu poti incerca sa-ti platesti datoriile si mai ales sa nu mai contractezi altele. Si aici multe familii au case pe mortgage, dar majoritatea au si un cont de economii in care nu stau doar 500 de dolari. Acu’ drept ii ca sunt si destui care au probleme cu dobanzile uriase de la cartile de credit, dar asta iar tine de faza aia cu sa traiesti din bani viitori, ceea ce este o idee proasta.

  6. FOARTE TARE ARTICOLUL si ideile. Probabil ca este un soc pentru multi sa afle aceste lucruri, de unde si ideea ca de la a visa pana la a ajunge acolo e diferenta mare.

  7. Mi s-a intamplat de cateva ori,in diferite contexte, sa intalnesc oameni pe care nu dai 2 bani(aparenta)…si care erau milionari. Dar cred ca tine de educatia si cultura din care provin.
    Ama…io am o boala: pantofii de firma.Nush’ cum se face,ca mereu am nevoie de altii:))
    Inca o chestie: faza cu laudatul nu este aplicabila in US.Sau cel putin nu am intalnit-o io(decat intre romani,asta da:))).Sau…poate pentru ca puterea de cumparare aici este mult mai mare comparativ cu Ro, lucurile/cumparaturile par mai naturale.Nu stiu…zic si io:)

    • Dia, la tine in zona e clar ca musteste de milionari, daca acolo nu-s, nu stiu unde ii poti gasi 😀

      He he, pantofi de firma zici? E si asta o boala. Io-s cu “bulectricele”. As cumpara 50 de laptopuri daca as putea 😀

  8. De acord cu ce spui tu, cu o singura mentiune: “…decât să-şi “trăiască viaţa” la 30 de ani.” – acuma sincer, cand sa o traiesc, la 60 ? Principial vorbind e foarte pertinent ce spui tu si recunosc faptul ca am adoptat cateva din sfaturile tale dintr`un post mai vechi (acela cu economisirea banilor; Cu toate astea, eu raman la o idee mai simpla, pentru ca eu funcitonez dupa principiul “Keep it simple”, si anume: “Pastreaza o buna masura a lucrurilor.” Si situatia se cam aseaza; ideea sa nu “iti pierzi capul”, cand ai trecut de la un venit de 500 de euro la unul de 2000 si sa nu faci arogante inutile (prea des 🙂 )

    • Aurel, io-s de acord cu tine ca la 60 de ani nu prea mai ai ce sa traiesti. De asta nu zic nu la o plecare prin tarile calde sau chestii din astea. Acu’ problema se pune ca vrem doar sa ne traim viata (masini prea scumpe, rate pentru orice, concedii multe si pentru care nu ne-am chiar uitat la preturi, mancat in oras etc. Exista multe metode de a sparge banii doar pe ideea ca “traiesti”).Partea nasoala este ca, daca ramanem fara job, multi nu cred ca am putea sa traim din economii un an intreg. Iar faza este ca pe la 60 de ani ar trebui sa cam poti trai din ce ai economisit-investit, pentru ca pa si pusi pensie de la statul roman. Sau, daca va exista, va fi ceva de genul 100 de euro pe luna. Si atunci cred ca ne vom trage suturi in stii tu ce 😀

  9. Stiam ca milionari de acolo nu se imbraca ca niste milionari. Cred ca nu ar trebui sa dai o caruta de bani pe haine atata timp cat haina aia a doua zi poti s-o strici si sa nu mai poti face nimic cu ea. Eu asa gandesc… Mai bine iti cumperi haine de firma dar la reduceri, nu chinezarii cum sunt la noi in toate magazinele.

  10. Se întâmplă toate astea cu acei oameni bogaţi, pentru că, deşi au bani, au învăţat că mai mult contează “a fi” decât “a avea”. Un articol din care poţi învăţa multe lucruri! Mulţumesc!

  11. Dojo: Poti lua si un Casio Edifice sau un Swatch mai ieftin care sa functioneze bine 5-6 ani. In mod normal, ceasul ar trebui sa-ti reflecte nu doar statutul, dar si gusturile. Stii Pentru barbati, ceasul e singura bijuterie acceptabila social (nu, bratarile sau lanturile de cocalar nu se pun – unele pot fi ok, dar nu demonstreaza nimic). De-aia nici nu-i social acceptabila replica: am ceas la celular. Ok, ai ceas la celular, dar nu pentru asta il porti pe-ala de pe mana.

    Daca ar exista cat de cat o aprofundare a orologeriei in Romania, ar intelege si meltenii nostri simpatici ca nu pretul face ceasul, ci mecanismul si valorile de brand. Un nene care poarta un Pathek Philippe (foarte scump, e drept), va fi clar in fata oricarui degraba purtator de Rolex si asa mai departe. Tot la fel cum un Casio ieftinut, dar bine ales, spune despre tine ca esti un individ practic, dar suficient de constient incat sa nu porti clone chinezesti. La fel un Sector sau o marca ruseasca mai ieftin.

    Ce incerc eu sa spun e: cu ceasurile e complicata treaba, mai ales pentru barbati. Pretul e doar o particica din prostia aia pe care o purtam pe mana cu mandria unui pusti de 10 ani. Un Citizen e totusi un Citizen.

  12. Cred că în mare măsură am trecut printr-o încercare similară, noi două, care ne-a silit să devenim „freelancere” și să ne reevaluăm viețile. Cel puțin eu mă recunosc în unele lucruri povestite de tine aici. Ai un avans în fața mea, ca activități și ca timp, dar din anul meu jumate de când sunt pe cont propriu și câștig o treime din cât eram obișnuită, pot să spun că da, și eu am învățat că viața poate fi trăită și cu mult mai puține lucruri „neapărat necesare” 😀 Pe asta am bifat-o, mai rămâne treaba cu asigurarea pentru bătrânețe, pe care eu încă n-am identificat-o în categoria „ce e de făcut”. Pentru că sper că așa cum admiți că viața pe datorie (credit, leasing) nu e o soluție, bănuiesc că nu propovăduiești nici „fondurile private de pensii”. Trebuie să fie altă cale. Eu încă o caut.

  13. In primul rand, doar o persoana care are/face multi bani poate cheltui mult. La noi romanii exista o reactie, o tendinta atunci cand vine vorba de cheltuielile care nu sunt necesare: asociem depasirea conditiei cu realizarea sau cu celebra “dar eu pentru ce muncesc?”. E normal sa fie asa dat fiind contextul social. Si noi cand eram copii ne doream jucarii scumpe. Daca noi ne doream masini sau papusi, omologii nostri mai fragezi isi doresc telefoane mobile, console etc. Atata timp cat inca prindem gustul a chestiilor pe care le consideram noi, asta e. Lucrurile se vor echilibra undeva in viitor (de exemplu, apar oameni care nu doresc un smartphone, in cuda tendintelor – un banal exemplu).

    Vad ca multi inrtersectati necesarul cu luxul. Pentru un om normal, cu posibilitati decente, obiectele de lux tin de prioritati. Aparat foto de xx mii euro – > bicicleta. BMW – > privirea. Cat despre haine si alte accesorii, e alegerea fiecaruia si de imaginea pe care vrea sa o promoveze. Oamenii care spun ca isi iau haine de firma la reduceri nu stiu sa se imbrace. Hainele nu trebuie sa fie “de firma” ci sa urmareasca stilul si personalitatea ta. Daca astea 2 din urma primeaza, nu te mai intereseaza reducerile. Daca vrei sa te imbraci ieftin da, cauti reduceri si te bucuri ca sunt de firma.

    In concluzie, e greu sa educi oamenii in acest sens cand totul se schimba de la o zi la alta. Oamenii inca sunt obisnuiti sa faca un stoc sau sa sarbatoreasca unele lucruri ca acum 30 de ani. Greu, dar cineva trebuie sa o faca si pe asta.

    • Bun venit pe bloaga. Ti-am pus si linkul in comentarii, mi se pare normal sa apara acolo, mai ales ca e misto blogul 🙂

      Io recunosc ca nu stiu sa ma imbrac, prefer niste toale sport la orice ora. Acu’ e drept ca aici de pilda, sunt zile de reduceri cand TOTUL e la pret mai mic, deci iti poti face niste calcule si estetice fara probleme. La mine insa e simplu: niste blugi si niste tricouri, astea cam pusca unele cu altele 😀

  14. citisem mai demult pe undeva ca atunci cand vrei sa iti cumperi ceva sa mai astepti 30 de zile pana sa cumperi si daca dupa 30 de zile inca mai iti doresti acel ceva sa il cumperi, dar probabil ca nu il vei mai vrea, functioneaza la mine 🙂

    • Deci asta este o varianta foarte desteapta. Chiar ar trebui sa aplic strategia. nasol la mine e ca uneori 30 de zile nu sunt de ajuns sa-mi dispara “caldurile” 🙂

  15. @Dojo – ok, de acord cu multe, dar nu poti munci si strange doar pentru a-ti trimite copilul la facultate. Daca nu te bucuri de viata, daca ajungi Hagi Tudose, ce naiba ai realizat? Stiu pe cineva care castiga 2.5k EUR pe luna, munceste intr-o ‘corporatie’ (firma de avocatura)si are un costum si o pereche de pantofi. Atat. Restul colegilor lui au minim 5 din fiecare (cand tinuta obligatorie e costumul, ala se mai murdareste, uzeaza etc), el are unul. Da, are bani, dar la ce-l ajuta? Mananca sandwichuri, nu bea apa cand merge la restaurant (rar) pentru ca aia costa etc etc. In situatia asta nu vad sensul vietii.

    Daca nu te poti bucura de bani, degeaba ii ai. Banii nu sunt un scop in sine.

    • Poate ca omul acela nu considera ca a se bucura de viata inseamna a-si cumpara 5 costume si a manca in fiecare zi la restaurant.
      Si eu am venituri care mi-ar permite sa imi iau o masina noua la fiecare 3 luni, si cu toate acestea nu am nici o masina, ma imbrac cu tricouri de 10 RON si ies la restaurant odata la cateva luni. De ce? Pentru ca a ma imbraca cu haine “de firma” nu imi aduce nici un avantaj, nu ma pasioneaza sofatul si consider ca o masina inseamna mai multe cheltuieli auxiliare (cu taxe, benzina, loc de parcare) decat beneficii. In schimb nu am nici o problema in a da sute sau mii de euro pentru a merge in excursii in tari in care nu am mai fost, sau pentru a imi schimba laptopul atunci cand cel pe care il am este depasit de vremuri.
      Ideea e sa dai banii pe lucrurile care te fac cu adevarat fericit, nu pe lucrurile despre care societatea ar spune ca te fac fericit.

  16. Bine zis. prea bine. Vezi tu, cand manipulezi oamenii sa consume..si sa tot consume…se intampla ce se intampla. Capitalism…a love story, recomand documentarul, explica mai bine cum sta treaba cu “consumul”. Ah..si mai e unul, il gasiti pe youtube, “Story of stuff”.

  17. Aveam două perechi de adidaşi, pantofi sport, denumirea corectă. O pereche tip rapper, cumpăraţi că mi-a plăcut culoarea mai mult decât cum stăteau în picioare. A doua pereche albă şi lejeră.

    Prima fu cumpărată acum un an, a doua la începutul clasei a XI-a şi i-am purtat până să plec spre Italia când am observat că au cedat. Înainte de a ceda, cu luni, observând mama că numai perechea aia o am în picioare, că vin de la facultate doar cu ea m-a întrebat de ce numai cu aceiaşi adidaşi? Nu văd că s-au făcut urâţi? Bani în mână, vorbe peste vorbe cum că tre să-mi iau papuci noi că eu mi-s la Iaşi şi tre să arăt a om curat şi bine crescut, deşi papucii nu aveau defecte, doar că se cunoştea că erau- săracii- purtaţi.

    Am refuzat orice motiv de-al mamei pentru a-mi lua pereche nouă pentru simplu motiv că nu am crezut niciodată că accesoriile ce-mi acoperă corpul mă caracterizează pe mine.

    Acum aştept să vină grămezile de bani la mine să văd dacă mai rezist tentaţiei de a cumpăra lucruri fără de folos.

  18. Touché !
    Am doua comentarii de facut.Eu de exemplu sunt student dar sunt foarte repet foarte pasionat de automobile si de ceasuri de lux motiv pentru care mi-am si achizitionat 2 ceasuri. Asta inseamna ca nu sunt un bun strangator?
    Consider ca stiu sa imi dramuiesc fiecare ban care imi trece prin mana , dar nu poti face averi cand de exemplu in Romania salariul minim e pe undeva pe la 750 Ron iar un angajat castiga in jur de 500 Ron.
    Dojo , ce parere ai de asta ? >:D<

    • Multi angajati care au salariu mic fumeaza. Sau mananca prin oras, de cate ori li se arata. Nu cred ca poate nimeni sa vina sa-ti spuna “nu da bani pe asta”, mai ales ca si eu RECUNOSC ca mi-s gaunoasa in unele chestii. Dar teoretic ar trebui sa economisesti macar 10% din venituri “no matter what”. Si cand am avut salariu de 100 de dolari, aruncam cu banii pe tampenii, si tot am economisit sufletul. Aici e problema, ca nu merge treaba cu “hai sa ne mai abtinem” sa nu murim de foame, daca ramanem fara job de pilda.

      Cand am ramas fara job, acum 2 ani, a fost nasol de tot sa fiu la zi cu platile. Dar “mi-am trait viata” pana la aproape 30 de ani si dupa 10 ani de munca salariata am avut … zero.

      Culmea este ca, dupa ce m-am pus un pic pe picioare pe firma, imediat ce am avut 3 luni mai proaste ca incasari, iar am picat in dinti. Crezi ca am invatat ceva de la prima distractie? Pe naiba, ca tot am facut tampenii. Acum, ca abia mi-am revenit dupa a doua nasoleala, cuget ca trebuie sa mai las un pic traitul asta de viata si “pasiunile” si sa-mi asigur macar ziua de maine, daca nu si aia de poimaine. Io am invatat astea pe pielea personala, SPER sa am atata creier intre astea 2 urechi clapauge sa nu mai fac tampeniile astea inca o data. Om vedea …

  19. Pot spune ca sunt un mic intreprinzator particular de ceva vreme, si nu pot spune ca este usor sa te dezvolti…..imi dramuiesc fiecare banut pentru ca ….putin cate putin se aduna….am citit si citesc carti…de genulcelor recomandate de tine,…nu cred ca voi ajunge milionar dar cred ca voi ajunge sa ma si bucur de viata….asta e tot ce imi doresc!

  20. “prima generatie”. astia sunt de doua tipuri. Aia care sparg banu si aia care sunt hagi tudose.

    Mie mi se pare o tampenie majora, sa iti duci viata cheltuind banii cat categorii diferite fata de a ta.
    Asta este bivalent.
    E aiurea sa ai bani putini dar sa faci cheltuieli aiurea (telefon, masina, clubbing) si in rest sa mananci paine cu apa
    E la fel de aiurea sa ai niste bani si sa te lauzi ca ai numai costume ieftine si ceasuri de 10 lei.

    In plus. Exista anumite momente in care masina+ceasul+costumul fac diferenta. Nu te poti duce la o negociere serioasa (macar 100k euro) cu autobuzul si in shoshoni. Aia zice despre tine ca esti disperat dupa bani. si pleci din start cu un minus

    • Pai exista ceasuri decente la cateva sute de dolari. Exista costume OK la cateva sute. Nu e nevoie sa faci unul la comanda, care sa coste cat o masina. Nu spune nimeni ca mergi cu autobuzul, dar exista o diferenta intre a da un pret pe ceva decent si a da de 10-20 de ori mai mult pe o “fitza”.

      Nici eu, daca as fi in alt business, nu m-as imbraca de zeci de mii de dolari. E posibil sa trimiti si semnalul “invers” “uite, ba, pe ce se vor duce banii nostri”, daca tot e sa vorbim despre impresii. Un costum de bun simt si un ceas Ok nu trebuie sa coste zeci de mii.

      Eu de pilda m-am intalnit cu clienti imbracata cum sunt de obicei. Adica niste jeansi pe mine, o bluza decenta si cam atat. Sunt web designer, deci nu se asteapta nimeni sa vin la 4 ace. Nu eram nici imbracata ca de fotbal, dar nici nu am investit in costume si din astea. Sunt imbracata decent, port un parfum de calitate, sunt (vreu eu sa cred) carismatica si mai ales imi stiu treaba. Nu am pierdut absolut niciun potential client ca nu am venit cu maybach-ul la intalnire 🙂

      Oricum poti avea un set de haine din astea fancy pentru asemenea investitii, dar in rest sa nu spargi banii aiurea. Zic si io 🙂

  21. Eu am avut o experienta placuta duminica asta cand m-am intalnit cu Tomata cu Scufita. O citeam de mai bine de un an si fiindca amandoua impartaseam pasiunea pentru Bon Jovi si am ajuns la concertul sau, ne-am intalnit la un suc inainte, in Mall dar asta pentru ca era aproape de piata Constitutiei si ca, bineinteles, are aer conditionat. M-a durut sufletul sa dau 15 lei pe un Frappe cand eu acasa imi fac zilnic astfel de bauturi (traiasca blenderul) si culmea, nu ca sa ma laud, imi ies de 100 de ori mai bune. Nu degeaba mi-am dezvoltat propria mea reteta. tan-aaam.
    Asa, revenind la subiect, mie mi-a placut Tomi pentru ca a fost sincera, a spus ca ea nu e genul de persoana care sa arunce banii pe prostii, pe haine si bijuterii scumpe. Ca pana la urma si daca dai 100 ron pe un tricou si daca dai 20 de lei, n-o sa il porti o viata, oricum te plictisesti si vei vrea altele. Si mi-am dorit si eu, pentru prima data, sa fiu mai “econoama”, sa pot sa pun si eu un ban, doi deoparte. Ca vorba aia, nu stii ce iti aduce ziua de maine, si la ce vremuri traim, slabe sanse sa-ti aduca ceva bun.
    All in all, foarte bine scris si foarte educativ articolul,cum deja ne-ai obisnuit, Dojo!
    Keep up the good work.

    • Tomatina e o gagica de nota 100, asta e clar. Si da, are dreptate. Mai ales cand trebuie sa preiei fraiele familiei, asa cum a fost ea nevoita. Si se descurca exceptional de bine, cum poate altii nu ar face-o.

  22. Ma cam indoiesc ca luxul ar defini un milionar, sau o viata frumoasa.

    Un om cu bani e un om caruia, cand i se face foame pe strada, intra in primul restaurant fara sa ii pese de cate stele are, comanda ce ii place fara sa se uite la pret, mananca, plateste, si lasa un bacsis normal. – VisUrat, citandu-l pe Ion Tiriac

  23. dojo stiu caz clar cand oamenii au mers la intalnire cu rolexuri pe mana. Din cauza ca nu aveau decat doua, al treilea om nu a mers la intalnire.
    Motivul: Nu epata destul.
    Nici unul dintre cei 3 nu e genul de cioban, insa potentialii clienti (niste arabeti), erau genul care se uita la amanunte d-astea.
    Si trebuie sa fie SCUMP. nu decent. Nu frumos. Nu simpatic. SCUMP.
    Evident, daca te ocupi de vanzare de lemne, te doare la salam.
    La fel nu poti sa te compari pe tine (webdesign) cu directori de firma IT (sa iau fix din acelasi domeniu). Motivul: alt target. Daca ai avea si tu 3-20-40 de angajati in subordine si ai trage la contracte de zeci de mii de euro, ai vedea o schimbare de atitudine a clientilor fata de tine

  24. Interesant…cam asa gandesc si eu…sunt genul care pune bani deoparte, dar cateodata ma mai “scap” si eu.
    De exemplu acum sunt in dilema: merita sa dai 2500 eur pe o luna de miere pe o insula exotica(nu la 5*, la 3*, maxim 4)? Considerand ca asta s-ar intampla o data in viata, si ca degeaba o sa imi permit la 60 de ani o astfel de calatorie, ca n-o sa mai aiba nici un farmec…

  25. Un articol fenomenal! Felicitari! …fiecare sarac ar vrea sa fie bogat si sa se gandeasca la lucrurile cu adevarat esentiale…insa in viata de zi cu zi alergam dupa lucrurile marunte si uitam esentialul.

  26. Uauuu…!
    Ce să spun… a descoperit Dojo apa caldă, citind o carte.

    Auzi, Dojo?
    Ia să te iau eu la bani mărunți.

    Ți-ai luat desereleu?
    Ți-ai luat…
    Da’ știi de ce?
    (că n-aveai nevoie oricum – tu nu tipărești pozele să ți le înrămezi, la 1 metru pe 1 metru jumate, nu? Ce pozezi… merge la arhivă, pe computer, unde acolo zac pe vecie. Ce poze folosești… oricum le treci prin fotoșop, le reduci, le optimizezi, le pui pe gloabe, da?)

    De ce ai dat banii pe desereleu?

    Nu ca să te dai măreață, asta știu, nu e genul tău.
    Și nici ca să cari greutate în rucsac, să te antrenezi la urcat pe munte.

    L-ai luat fiindcă: “… muoamăă… da’ ce ieftin e acilea! juma’ dîn prețu’ dân Ioropa!…”
    Te-a luat apa, mai pă românește.
    N-ai stat să te gândești: Ce dreaq’ fac eu cu marafetu’ ăsta? Mă fac fotografă? Fac espoziții și alea?

    Cât despre restu’ comentatorilor… ăia cu “…io iau calitate, nu chinezării…” vă reamintesc că TOATE produsele Apple se fac în China. Coada mea… dacă nici ăia n-au calitate…
    La fel și cu țoalele.
    Românu’ nu cumpără calitatea; românu’ cumpără eticheta.

    Românu’ nu cumpără fiindcă are nevoie; românu’ cumpără fin’că “…nu se știe, dacă vine răsboiu’… ori ceva…”

    • Am luat DSLR pentru ca pun si poze la vanzare pe unele situri de stock images. Deci nu sunt doar pentru uz personal. Plus ca diferentele de calitate sunt atat de mari, incat si pentru arhiva personala, merita efortul. Am vazut anul trecut ce face o sapuniera si stiu ca nu voi reveni aici prea repede, ca doar nu voi veni anual in America. Deci sa stai in NYC si sa ai ocazia de a vedea atatea si camera sa-ti … pozele, e cam nasol.

      Anul trecut deci am luat bridge-ul de la omul meu, anul asta l-am inlocuit cu un DSLR. Intetionez sa fac poze serioase si prin Romania, plus pe unde mai mergem.

      E clar ca si pretul are ceva de spus, dar mi-am dorit o camera decenta si o am acum. Ai dreptate, nu pentru a ma da mare, ca nu am cui sa spun, dar e o scula buna ce-si face treaba 🙂

  27. @Blegoo: Produsele Apple au calitatea pe care o au pentru ca acei chinezi care le fac sunt obligati sa respecte standarde stricte de fabricatie. Daca ar fi lasati de capul lor, cu siguranta ar iesi altceva. Din pacate marea majoritate a marfurilor chinezesti sunt de proasta calitate.

  28. in primul rand vreau sa iti multumesc ca mi-ai deschis ochii am inceput si eu pe calea cea rea stii aruncam cu bani mai repede decat bancomatul si am luat tot penthouse echipa de contabili costume elegante sti doar pentru ca am inceput sa primesc cateva zeci de euro in plus pe ora… am inebunit dau mai mult pe luna la spalat costumele decat cat plateam chirie anii trecuti …am un job fenomenal cu porti deschise oriunde acuma sunt in munchen maine in mallorca luna viitoare in sant petersburg si nu am economisit nimica ..multumesc pentru sfat o sa citesc si cartea .. o zii buna
    P.S. am 21 de ani ..

  29. Tare subiectul asta.Am putea sa discutam mult si bine la el si nu vorbe in vant- realitati.Parerile sunt multe caci si milionarii sunt din mai multe categorii:
    1. Cei care s-au nascut milionari
    2. Cei care au muncit sa faca milioanele si sunt milionari.
    3. Cei care au tras “niste tunuri” si au devenit milionari.
    In cartea despre care mentionezi se povesteste despre cei din primele doua categorii.Acestia s-au prezentat la acea intalnire naturali, asa cum sunt ei…chiar si milionarul este tot ca muritorul de rand, numai caci viata, norocul i-a oferit alte oportunitati.Dar ce ne faceam daca erau invitati milionarii astia”de tunari”? Va dati seama ce pregatiri au fi facut inainte? haine de fitze, masini de lux…etc, sa fie unul mai fitos decat altul.
    Mi se pare foarte normal ca un milionar adevarat sa isi calculeze bugetul foarte bine…de ce sa arunce in vant banii munciti cu greu? A fi cumpatat nu inseamna a fi zgarcit.
    Trecand de la milionari la noi ca oameni cu un salariu modest, asa cum mentionai si tu daca nu ne chibzuim o dam in bara cateodata.Ups…si e cam nasol…Numai ca la cei de rand in cele mai multe situatii nu se pot economisi “bani albi pentru zile negre”
    Si ca tot mi-am amintit: am avut acum 4 ani niste intalniri , din anumite cauze nefericite cu niste milionari de la noi.Gustul dupa a fost amar…caci cei pe care i-am inatalnit ne percep pe noi oamenii de rand undeva jos…iar ei sunt sus…nu toti din cei pe care i-am intalnit.
    Avem si noi in oraselul mic unde locuiesc vreo 2-3…da milionari tata nu gluma!
    Oare o fi adevarata vorba asta din batrani: Banii nu aduc fericirea, numai numarul lor?
    Nu cred! Fericirea are alt chip, nu de lei, euro, dolari sau nu stiu ce alta moneda….

  30. 1.Daca ai bani si nu te bucuri de ei ai o problema psihica
    2.Daca nu ai bani si cheltui si banii pe care nu ii ai(credite tampite pe zeci de ani sau chiar ani)iar ai o problema psihica

    Adevarul este undeva la mijloc…daca castig 10-15 mii pe luna(eur)..nu vad motivul pentru care nu mi-as cumpara un X5(sa dau un exemplu de pe la noi)…daca castig 100 de mii nu vad dc nu mi-as cumpara un iacht..pana la urma viata e facuta sa o traiesti,nu sa acumulezi avere…problema vine cand castigi 2000 pe luna si iti cumperi x5…Eu unul nu apreciez un om care are zeci de mil in cont si se incalta in pantofi de 50 de euro…sau poarta un ceas de 100 de euro(nu are clasa,nu are gust-un om care nu se respecta pe sine)…la fel cum nu apreciez un om cu un apartament de 50 d mii si o masina de 60(face parte din cealalta categorie)…totul tine de echilibru,educatie si caracter

  31. sincer sunt buni si banii dar trebuie sa te controlezi parerea mea. Sigur banii pot sa duca la nebunie daca nu ai control

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.