Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Din fericire nu stiu cum e …

Nu ştiu cum e să ai părinţi, fraţi, cunoscuţi ce suferă de boli psihice. Da, sunt norocoasă. Ştiu demult prin ce trece Tomata şi pot doar să-mi imaginez prin ce ‘curcubeu’ de sentimente poţi să treci când vezi un om în toată firea redus la o minte de copil din cauza unei boli îngrozitoare. Da, avem nevoie de o clinică de psihiatrie, da, oameni ăştia MERITĂ un loc în care să fie îngrijiţi cum trebuie.

Haideţi, dragi edili, faceţi ceva. Ne-aţi umplut Centrul de ţigani, nu sunteţi în stare să demolaţi ‘borcanul’ construit abuziv, nu avem drumuri cum trebuie, Gara de Nord este o cocina infecta. Suntem raiul cerşetorilor şi al mizeriei, departe cu sute de ani de idealul de ‘mica Vienă’.

Hai să nu ne batem joc însă de nişte oameni fără apărare şi nici de aparţinătorii care oricum trec prin iad deja. Noi, ăştia sănătoşi, putem trece peste jegul de zi cu zi, peste ‘dă şi mie un leu, mâncaţi-aş’, ne-am obişnuit să fim la un pas de occident şi la 100 de ani în urmă, dar nu-i putem lăsa în stradă pe bolnavii respectivi.

Nu mai spun nimic. Doar mi-e ruşine că suntem oraş de ‘5 stele’ şi alte gogoriţe din astea electorale. Şi că astăzi a trebuit să scriu aşa ceva pe blog. Mi-e ruşine.

Poate le va fi şi lor ruşine. Sau măcar vor găsi destulă omenie în ei să facă ceva. Peste birocraţie, peste tot rahatul ăsta centralizat, peste greutăţile peste care dau ei înşişi:îi găsiţi la 0256 406300 şi cjt[la]cjtimis.ro, alain.rus[la]cjtimis.ro respectiv jana.lavrits[la]cjtimis.ro

Înlocuiţi [la] cu ‘coada de maimuţă’. Nu doresc să le fie adresele ‘vânate’ de spideri de spam, doresc doar să le amintim că ştim ce se întâmplă şi dorim să vedem că suntem conduşi de OAMENI. Nimic nu este imposibil, să vedem cum vor rezolva aleşii noştri o asemenea situaţie.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

13 Comments

  1. Simona, tu ai dreptate, din pacate. Insa NU ESTE NORMAL. Nu este normal ca statul sa nu se preocupe exact de acesti oameni care au mai mare nevoie de ajutor, sa ii lase in grija rudelor care nu stiu cat pot sa aiba grija de ei. Pentru ca au nevoie de ingrijiri speciale, si un om normal, stand in preajma unei persoane cu asemenea probleme, pur si simplu nu poate face fata. Fizic, psihic… Si, avand in vedere cresterea sperantei de viata si automat a numarului de bolnavi, ar cam trebui sa se faca ceva acum, pana nu e prea tarziu.

  2. Cu riscul de a fi luat la injuraturi, sunt putin realist. Situatia nu se inbunatateste. Nici acum, nici in mandatul care o sa vina. Sper din tot sufletul sa ma insel.

  3. Shit, nici macar nu pot sa comentez la chestia asta, ca stiu ca eram si eu gata gata sa ma trezesc in situatia tomatei. Din fericire mi-a ramas totusi un parinte sanatos. O sa compun si eu un mail la adresele date!

  4. Nasoala chestie, am si eu un var care sufera de o boala psihica si nu vrea sa i se intample nimanui asa ceva. Daca ati vedea cat se chinuie matusa mea cu el… dar nici in ruptul capului nu il duce la vreun azil/spital ceva pentru ca stie ce se intampla in tara noastra de rahat…

  5. Am un frate de 30 de ani care sufera de schizofrenie…,mi se rupe inima de el…dar sunt momente cand nu-l pot ajuta cu nimik pentru ca el traieste in lumea lui aude voci etc….singura modalitate de sprijin este finanaciara…..din pacate!

  6. Despre Romania putem sa tot vb, ca e vb de batrani, profesori, spitale, copii bolnavi, pensii, salarii, locuri de munca etccc!
    Pacat ca nu se face nimic in nici un domeniu!

  7. suntem condusi de niste oameni la care doar gura le umbla si lauda aiurea,aa si mainile cand trebuie sa fure cate un ban pentru ei..ca in rest..vai si amar de capul lor si de toata conducerea asta care nu valoreaza doi bani si nu fac nimic de folos:),suntem cu ani lumina in urma fata de alte tari..

  8. Ai gija la ce iti doresti… Poate cineva sa imi spuna cam cate persoane sanatoase ies din clinicile de psihiatrie… va zic eu: 0 zero absolut… nici o boala psihica, medicina moderna nu o poate vindeca 100 % ci doar ameliora… Ei, medicii, fac teste si experimente pe bolnav, care isi pierde toate drepturile de fiinta umana… pentru a nu ii deranja pe ceilalti din jurul bolnavului- societatate – si la sfarsit daca are noroc sa scape ameliorat si nu vindecat se numeste ca medicina a facut progrese exceptionale pe spinarea pacientului cobai…

  9. Nu mai merge video-ul. Daca esti santatos poti face orice si chiar nu ai de ce sa te plangi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.