Timisoara – Deva – Hunedoara – inapoi

24
4383
views

Zău dacă mi-a venit o idee mai ‘intelectuală’ de titlu …

Acum câteva zile m-a prins pe Facebook o bună prietenă şi colegă de facultă’, revenită pentru câteva zile în România. Locuieşte acum în Londra şi nu ne-am văzut de suficient de mulţi ani, încât să realizez că îmbătrânesc prea repede.

Am sunat-o imediat şi ne-am apucat de povestit. Aşa, aproape o oră. După care m-am gândit că Brad nu e chiar atât de departe de Timişoara, pentru că Deva nu este, iar Brad e la o aruncătură de băţ de oraşul cu cetatea de pe deal. OK, aruncătură de om serios, nu de slăbănogi ca mine, dar înţelegeţi ideea. Dacă tot ştiam că nu am chestii de importanţă globală de rezolvat în acest weekend, am planificat să dau o tură pe acolo, să vadă ‘Niki’ al meu şi obiectivele lui un pic de Românie.

Imediat ce am anunţat-o că e posibil să o ‘calc’ duminică, l-am convocat şi pe nepotul lui iubi, că tot nu avea nici el nimic mai bun de făcut. Ieri la ora 7 fără 10 eram deja trezită, spălată, îmbrăcată şi gata de drum. L-am trezit şi pe nepotu’, deloc încântat de ora matinală, şi am plecat la drum.

La Margina ne-am oprit să admirăm fabrica de oţet. Fosta fabrică. Pentru că acum este doar o ruină, năpădită de bălării. Un simbol perfect al economiei actuale, cu ‘investitori’ care vând la fier vechi tot ce prind şi localnici care fură tot ce mai rămâne în picioare.

Cam aşa se construiau odată fabricile. Nu hale de metal şi zero valoare arhitectonică, din cărămidă, frumos aşezată.

Mai multe poze cu starea actuală a fostei fabrici puteţi vedea aici.

După alţi kilometri prin zonă (nu prea mulţi), am mai făcut o oprire să pozăm puţin dealurile pline de soare.

Succesiune de dealuri
Toamna pe dealuri

Asta a fost ultima oprire până spre Deva, de unde am parcurs şi aruncătura aia de băţ spre Brad. Unde am pozat un viaduct sau ce-o fi tare frumos …

În echipă completă (cu nepotu’ şi prietena mea), ne-am postat spre Hunedoara, căutând celebrul Castel. Ne-am dus ca prostul pe o stradă ce părea ‘principală’, până am ajuns la un indicator. Maşina am lăsat-o într-o parcare din apropiere, bănuind că la castel ori n-avem loc, ori ne cer bani. A cam fost .. ambele. Din fericire dojomobilul a stat bine merci în treaba lui şi am scăpat de grija asta.

Drumul spre Castel este deprimant de-a dreptul, fără nimic să-ţi atragă privirea decât case sărăcăcioase şi tot felul de ‘ruine’ din vremuri probabil mai prospere pentru localnici.

În curtea castelului este ‘iarmarocul’ obişnuit cu tot felul de prostii, cică artizanale. Am apreciat ca vânzătorii nu te trăgeau de mânecă să cumperi de la ei şi am trecut în pas vioi spre intrarea ‘oficială’ din castel, nu înainte de a mai face una-două poze. Am prins soarele exact în ochi, aşa că primele poze nu sunt chiar strălucite.

Am plătit 10 lei intrarea, ceea ce mi s-a părut OK, castelul se tot renovează, iar banii nu curg din cer odată cu ploaia. Mi se pare cretin să ceri însă taxă foto, se pare că e un obicei prost românesc. Cum căram deja ditai ‘Niki’ la gât, nu m-am mai făcut că plouă, aşa că am dat 5 lei. Să le stea în gât.

Capela castelului .. era un tânăr cu o chitară şi le ‘zicea’ tare bine.


Curtea interioară de la balcon.

Câteva exponate. Destul de sărăcăcios castelul din punctul acesta de vedere, dar, cuget că se va mai pune la punct, odată ce sunt gata lucrările de ‘renovare’.

În sala Dietei masa şi jilţurile erau adunate la un perete. Mi-ar fi plăcut să le văd plasate mai ‘natural’ în sală, nu adunate lângă zid, dar probabil aşa sunt mai uşor de protejat de ‘civilizaţii’ care vizitează castelul şi care nu s-au sfiit să-şi scrijelească numele pe ziduri.

Tot din Sala Dietei ..

Scări de sus .. dacă aveţi anumite fobii de a sta la înălţime, probabil nu veţi aprecia locul.

Am ieşit în partea cealaltă a curţii.

O porţiune refăcută, care arată superb. De aici se vede frumos Hunedoara.

O poză direct în soare, că tot îmi place să mă prostesc aşa …

Picture in picture in picture .. să fie ..

O sală cu armuri şi exponate similare. Prăfuită, puţine exponate … probabil în timp se vor aduna mai multe şi se va mai curăţa.Castelul este FRUMOS, mi-a foarte plăcut. Se văd modificări în bine, dar mai este de lucru. Este o atracţie turistică superbă, prost promovată însă şi ascunsă undeva pe un drum sărăcăcios. Stau să mă gândesc că aveam o asemenea bijuterie şi din păcate turiştii nu se omoară să vină, iar oraşul în sine beneficiază prea puţin de o asemenea atracţie.

Ni s-a făcut foame şi am căutat prin zonă ceva de ronţăit. Am găsit doar un magazin pe jumătate gol şi parcă de acum 20 de ani. Doream să mâncăm ceva prin zonă, dar nu am găsit nimic. Am mai urcat cu maşina pe nişte coclauri, de m-a înjurat sărmana cred, aşa că am mai făcut nişte poze

Pe cealaltă parte a castelului ..

Vă puteţi imagina pe unde ne-am dus de am ajus să vedem aşa ceva. Oricum strada se oprea şi aveam în faţa nasului o tăbliţă cu ‘acces interzis’.

Dacă tot eram pe acolo şi Lacul Cinciş nu era prea departe, ne-am mobilizat spre noua atracţie, mai ales că mi-a fost recomandată şi de voi. Abia am găsit drumul acolo. Era un indicator care ne-a scos la mama dracului undeva pe nişte uliţe înguste, aşa că ne-am întors şi am întrebat localnicii. Am ajuns într-un final acolo şi i-am dat ocol ..

Tot mai flămânzi, am căutat un local, orice să primim o mâncare. NIMIC. Totul era închis şi pustiu, zici că era 10 ianuarie, nu o zi de octombrie caldă ca-n mai. Nu pot spune că m-a impresionat cu nimic lacul, probabil nu am văzut ce trebuia. Trece la categoria ‘benzină arsă aiurea’, dar măcar l-am văzut, să nu mă stresez că pierdeam locaţia din vedere.

Am revenit în Deva tot mai flămânzi şi ne-am dus la Deva Mall (e aproape de Cetate, că tot aveam plan s-o vedem). Era ora 19, duminica. Majoritatea magazinelor închise. Căutam un ‘food-court’, cum este la Timişoara. Un ‘bategard’ simpatic de la BGS ne-a explicat că nu există aşa ceva acolo şi ne-a recomandat pizzeria de vis-a-vis. O doamnă ne-a auzit că vrem să mâncăm, aşa că a susţinut sfatul BGS-istului.

Acolo am şi mers. La Pizza Grande. BUNĂ DE TOT. Am întrebat fata ce ne recomandă şi ne-a spus că varianta ‘Vivaldi’ e bună. Anotimpurile să fie, toate patru. Am mâncat aproape trei sferturi din porţie, ceea ce înseamnă că mi-a plăcut, că de obicei mai mult de jumate’ nu pot ‘integra’. Servire de bun simţ, mâncare bună.

De acolo am ajuns şi la Cetate. Am urcat cu funicularul, spre disperarea prietenei mele care-şi vedea viaţa trecând prin faţa ochilor.

Se pare că de acum nu mai vezi cetatea doar de jos, pentru că s-a construit acest ‘eşafodaj’ ce-ţi permite să urci să o studiezi. Super-încântaţi am fost de chestia asta şi chiar este o idee excepţională.

Deva de sus. Nici prea mare nici prea mică, numai bine de văzut de la înălţime.

Culorile sunt mai suspecte poate, era deja seară spre noapte, aşa că Niki a încercat şi el sărmanul să compenseze. Oricum în poze se vede mai clar decât vedeam noi la ora aia.

Am terminat ziua de călătorie la ora 12 şi jumătate, când am ajuns acasă. După 590 de kilometri conduşi (o parte serioasă pe timp de noapte, ceea ce detest din suflet, că nu văd chiar ca vulturul) şi multe lucruri frumoase văzute. Şi eu şi nepotul am concluzionat că a meritat efortul, sper că vom repeta figura şi cu alte locaţii.

Restul de poze (sute) le găsiţi pe BWI la albumele pentru Hunedoara şi Deva.

24 COMMENTS

  1. @Ramona – Am fost si eu prin zona voastra: Timisoara, Hunedoara, Deva. Pot spune ca a fost superb, mi-a placut.

    Sper sa ajung prin acea zona si vara viitoare. De ce nu, la un meetind de-al vostru. Tare mi-ar place. :d

  2. De ce spui zero valoare arhitectonica ? pe vremea aia era ceva cu adevarat bun, avand in vedere cateva etaje. Nu punem Coloseumul dar tot este ceva.

    • Radu, m-am exprimat eu ca o cizma. Ideea este ca acum se fac rahaturile astea de tabla cu zero valoare arhitectonica, nu ca pe vremuri cand uite ce chestii misto construiau 🙂

  3. la mine in cap ceva da rau de tot cu virgula. din cate stiu eu am vizitat si eu cetatea devei acu’ destul de multi ani (12-13-14 cam asa). in amintirele mele este un deal impadurit pe care n-am vazut poteca ce urca rotocol pe deal ca o cochilie de melc si tot grupul a urcat o parte din deal pieptis; totul pe o ploaie mocaneasca. in cele din urma am gasit poteca. la un moment dat trecea chiar pe sub zidul cetatii si o partea din oamenii (pustanii de fapt, era o taraba scolara) erau deja sus. intrucat intotdeauna am apreciat distantele (in orice directie: sus, jos, grosimi, latimi, lungimi, etc) intr-un mod extrem de fantezist mi s-a parut ca zidul e suficient de scund sa ma catar pe el, s-ajung mai repede; si iar am luat pieptis pana la baza zidului. care nu era atat de scund pe cat mi se paruse mie. dar mi-am intins mainile in sus, doi baieti (taberisti de liceu, ce vreti 🙂 )vanjosi le-au prins si m-am trezit sus inainte de a-mi da seama ce-i cu mine. e una din amintirile mele dragi.
    dar in acelasi timp nu-s prea sigura ca era la deva. stiu destul de sigur ca era la cetatea devei, si in acelasi timp nu-s sigura. cam ceata in capul meu.
    ultima poza e absolut bestiala. zici ca-i o secventa dintr-un film, scena de noapte, filmata repede, cand se vad farurile muuuuultor masini, in flux continuu. suuuuuper.

  4. Tre sa te laud …cel putin din punct de vedere compozitional…majoritate fotografiilor sunt super….una ma nedumereste cea cu soarele …..e destul de greu de facut avand in vedere diferenta de expunere…..sunt tare curios a fost nimerealea sau stii sa o faci?

    • Saru’mana de apreciere. Am facut una si cu soarele in bot si intradevar se vede cetatea destul de greu. Asa ca am ‘focusat’ (apast shutter release pe juma’) luand in cadru o zona mai joasa de cetate, deci unde nu bate soarele si apoi am ridicat aparatul la inaltimea dorita, avand insa ‘setarile’ lui pentru zona mai putin luminata. Asta am invatat-o de la ‘soare’. Se pare ca a mers.

      • E tare ciudat ….ca daca ai facut cum ai spus tu el , soarele trebuia sa iasa supra expus ars…adica…..se face foarte greu o asemenea fotografie ….chiar sunt curios cum ti-a iesit ca diferenta de expunere intre cetate si soare este foarte mare si tie ti-au iesi ambele bine expuse:)

  5. ce excursie frumoasa! am vazut prin studentie castelul, imi inchipuiam ce baluri trageau aia prin salile imense. totusi nu m-am putut impiedica sa ma intreb cum incalzeau ditamai sandramaua, n-am vazut nici o soba. lipsa completa a mobilierului m-a cam dezamagit.
    fabrica aia de otet mi-a retinut si mie atentia, arata ciudat si interesant in peisaj.
    deosebite pozele, ma uit sa mai fur si eu cate-o tehnica ceva!

  6. Foarte frumoase pozele. Dar, exceptând una singură, toate au un element comun: pustietatea. Nici un om, câine, pisică, păsărică, buburuză, nimic. Dacă nu citeam textul aș fi suspectat germenul ”Andromeda”.

  7. Este extraordinar de frumos castelul din Hunedoara, cred ca poate sta la aceeasi inaltime cu multe alte castele din Europa, dar care sunt vizitate de multi turisti. Speram sa treaca aceasta perioada neprielnica pentru Romania, sa mai urcam si noi o treapta.

  8. Chiar m-am destins cu peisajele si castelul.Dar chiar sunt zone pustii, nu pasari, nu un catel…nimic…Constructia fabricii, chiar daca este veche are un ” aer” deosebit.A avut si ochiul meu ceva frumos de vazut.

  9. Ah, ce mai articol, m-a uns la suflet! Tare puţin sunt promovate frumuseţile tarii, iar ele sunt destul de multe… Frumoase fotografii ai facut, Ramona ! Castelul de la Hunedoara şi panorama Devei sunt impresionante. Am văzut de curând o copie a castelului, la Budapesta. Dacă mă uit la fotografiile tale, acela e o copie destul de palidă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.