Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Tu ce faci sa reusesti?
Cred că mă transform în curând într-un blogger ‘motivaţional’, că prea am luat-o pe ulei. Ar trebui să scriu despre altele, dar nu pot. Tre’ să dau afară din mine chestia asta, pentru că mă impresionează. Aşa cum reuşesc să o facă oamenii ‘realizaţi’ pe barba şi pe munca lor. MUNCĂ, se aude acolo în spate?
Erica a plecat, mă scuzaţi, cam de la coada vacii. Pasionată de calculatoare, când probabil ar fi trebuit să ajungă fermier model, cu recorduri cincinal de cincinal. Dar a avut un ‘zbâţ’ şi s-a ţinut cu dinţii de pasiunea asta.
A lucrat prin liceu ca de toate, pe calculatoare să fie, s-a apucat de facultate şi s-a lăsat după un an jumate, spre ‘încântarea’ părinţilor care, spre deosebire de părinţii ‘olimpicilor’ noştri ne-bacalaureaţi, au foarte invitat-o să se descurce cum poate, în loc să plângă pe la televizor că tre’ să-i ajute statul.
Fătuca asta a muşcat din muncă aşa cum nu ne place nouă. Cu salariu incredibil de prost, făcând de toate, mai că nu făcea şi cafeaua. În loc să facă dansul pinguinului şi să plângă pe la colţuri, s-a pus pe muncă şi pe învăţat. Pentru că un OM CAPABIL NU MOARE DE FOAME. Nu, acum nu merge bine, dar în viitor tot ce ştii contează.
După destul timp petrecut ca şi calul de bătaie al tuturor, doar pentru a lucra într-un domeniu ce o pasiuna, a făcut pasul cel mare: şi-a dat demisia, muncind doar pentru ea. Nu credeţi că i-a fost extrem de uşor, mai ales că nu mai avea nici salariul ăla de rahat, care totuşi venea lunar, plus că şi-a ‘maxat’ cărţile de credit cât s-a putut.
Revenim la ‘teorema’ de bază: cine munceşte serios va reuşi.
Cam aşa s-a întâmplat. A devenit MILIONARĂ la 26 de ani vânzând mica afacere de web hosting. Nu a câştigat la loto, nu a ţinut-o ‘sponsorul’ în puf, a tras ca animalul şi a reuşit.
Ar fi avut 1000 de motive să renunţe. Să se plângă că este greu, pentru că aşa i-a fost. Poţi să te plângi că-ţi este greu, dar FĂ CEVA. Munceşte, munceşte şi mai munceşte o dată, studiază cât poţi pentru a deveni tot mai bun şi, în pauzele de masă sau de budă plânge-te, dacă te ajută. Deşi în general o atitudine ‘defetistă’ nu prea a ajutat pe nimeni. Am cunoscut destui oameni care au reuşit sau nu, iar diferenţa este că unii au tras ca neoamenii, iar ceilalţi doar s-au plâns. Iar acum unii încă spun că alţii au avut noroc, când de multe ori norocul ăla a însemnat să lucrezi toată ziua pentru a-ţi împlini un vis.
Vă invit să citiţi povestea ei, chiar dacă e în engleză. Faceţi un efort, puneţi pe google translate. Chiar merită. Încă un exemplu de ‘aşa da’. Pe mine cel puţin asemenea oameni mă inspiră. Nu am o poveste atât de spectaculoasă ca ea, dar se fac 10 ani de când am început să fiu pasionată de web şi pot spune că am încetat să mai am motive de plâns. Nu am milionul de dolari, dar nici la zero nu mai sunt.
Citit. Bine. Frumos. Da, se poate.
Dar să ţinem cont că asta se petrece într-o ţară care încurajează iniţiativele personale, care apasă pedala pe personalitatea celor care dispun de ea. Desigur, pentru asta plata este reprezentată de restul milioanelor de retarzi. Acum, să comparăm aceste lucruri cu România, ţara în care o iniţiativă este privită ca o ameninţare pentru sistemul celor care huzuresc pe bani publici, iar personalitatea este o injurie pentru o societate care angajează, de regulă, vite care să fie mânate.
Încă o dată, felicitări doamnei respective.
În rest, partea motivaţională trebuie să înceapă cu “dacă aţi trăi într-o ţară corectă, iată ce s-ar putea întâmpla”.
Ramona, si mentalitatea are rolul ei. Spre exemplu, multe branduri din “afara”, pun calitatea pe primul loc, in timp ce la noi este cantitatea si pretul, si eu m-am lovit cu capul de asta: “De ce sa-ti dau tie 50Euro pentru un articol in scop de marketing cand cu acesti bani pot cumpara 10 posturi pe alte bloguri”. Intelegi cum sta treaba? Si la noi este mult mai greu sa-ti monetizezi eforturile, atat blogul cat si serviciile pe care le prestezi cu ajutorul lui.
Cu totii am progresat, insa mai avem mult pana ne vom da seama de beneficii si vom pune calitatea pe primul loc. Pana atunci, facem ce am invatat: Ne vaitam!
Frumoasa povestea ei si da, motivationala si inspirationala. Dar noh, nu toti oamenii prefera sa se zbata, caci vorba aia e mai usor sa te plangi si sa te victimizezi ca in viata si in societate nimic nu merge cum trebuie. pai nici n-are sa mearga daca nu misti un deget in acest sens. Pacat ca astfel de atitudini ar trebui intalnite mai des in randul tinerilor, dar atunci cand te obisnuiesti sa munceasca altii pentru tine e mai greu sa te pui pe picioare.
Ah, credeam că e din România 🙂
Now you’re trolling 😀
I’m not trolling 😀
Burta pe carte până simţi că nu mai poţi, dar eşti printre primii, asta-i calea!
Hehehehe, o citesc pe erica de fo 3 ani – habar n-aveam ca o citesti si tu!
Off Topic: misto rau tema!!!M-am indragostit de fonturi!
Eu ma ghidez dupa regula asta: cu cat muncesti mai mult, cu atat mai mult noroc ai 🙂
Am citit tot. Mie-mi place cum scrii tu “motivational”, nu e deloc acel motivational din cartile gen “Cum sa ajungi bogat pana la 30 de ani” ci e ceva realist – munca, munca, munca. Si mi-a placut povestea Ericai, am mustacit cand am citit ca trimitea faxuri de la job gandindu-ma fix la postarea ta despre etica :).
Asa cum este Erica avem si noi romani care au facut succes doar prin munca. Felicitari pentru tema!Este super!
super tare povestea;),trebuie sa ai vointa in primul rand sa faci ce iti doresti cu adevarat..
ps: vad ca ai trecut la un nou design, mai “profi” :D:)) e fain;)
sunt de acord cu tine cand spui ca norocul inseamna ca tu singur sa lupti pentru ceea ce vrei.. nu sa astpti pe Dumnezeu sa-ti dea.
foarte frumoasa povestea:)
Chiar azi stateam si ascultam cateva discursuri de la Conferintele TED.
Ce fac eu sa reusesc? Momentan, incerc sa-mi schimb niste lucruri si sa fac ordine cat de cat in viata persona. Si da, sa muncesc mai mult.
[…] Tu ce faci să reușești? […]
Da, munca este salvarea noastra a romanilor, dar dupa cum spuneai si tu la un moment dat multi nu sunt invatati sa munceasca ci numai sa primeasca si asta porneste in primul rand din familie. Daca ar fi sa povesteasca sotul meu ce inseamna a avea un angajat, ar spune ca acesta strica tot ce ii dai pe mana, pentru ca nu este al lui:masina, unealta samd.Acesta este inca modul de a gandi al unora dintre cei care cauta ceva de munca.
Daca ti-as povesti viata mea DOJO cred ca nu ai avea loc pe bog sa scrii tot si cate sacrifici am facut si cat de mult am platit pentru niste greseli ale copliariei….cert este ca nu m-am dat batut si iata-ma ca plutesc pe linia mult asteptata! Draguta noua ta tema!
Apropo de chestii motivaţionale. Am citit traducerea unui discurs Steve Jobs (din 2005) în care spune ce momente grele a avut şi el în viaţă.
Aşa tare mi-a plăcut… că voi începe să-l copii la mine în blog… cu nişte comentarii personale.
Munca , munca si iar munca asta este reteta succesului !
Altceva inainte de munca, nu stiu sa fac, sincer !