Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Timpul e cea mai buna doctorie
Este prima zi de noiembrie, zi folosita de români pentru a-şi aminti de cei plecaţi într-o lume sperăm noi mai bună. Cimitirele sunt curate (chiar şi alea în care te mănâncă dragonii tot anul, de cât de jegoase sunt), pe fiecare mormânt aproape este măcar o floare, străzile din jur sunt blocate de numărul neobişnuit de maşini, vânzătorii de flori şi lumânări îşi fac planul, chiar şi hoţii de flori prosperă.
Am fost astăzi la mormântul faimliei, ‘început’ acum 8 ani de bunicul meu. Moartea lui a fost o tragedie pentru noi, am reacţionat nasol de tot şi ne-a luat săptămâni să ne revenim. Am parcurs drumul către mormânt cu durere ani buni, cu lacrimile şiroind sau doar cu un nod în gât.
Au trecut 8 ani de atunci. 8 zile de 1 noiembrie, 8 veri.
De dimineaţă ne-am pregătit cu cele necesare pentru a face mormântul ‘gigea’ pentru vizitatori. Am ocolit spre intrarea principală a cimitirului, pentru a lua flori, două coroniţe, chestii organizatorice. Am fost ‘leneşi’, pentru că anul trecut ne-au furat florile de pe mormânt, puse cu o zi înainte.
Din ce am auzit pe lângă noi, şi acum s-a întâmplat din nou. ‘Vecinii’ noştri s-au trezit fără coroane şi chiar flori sădite, nu că ar fi ceva nou pentru noi. Am o scârbă uriaşă când mă gândesc ce fel de oameni trăiesc alături de noi, oameni pentru care este normal să furi floarea pusă de o văduvă sau de un copil părintelui său. Ce om face aşa ceva?
Am trebăluit pe lângă mormânt, bucurându-ne de soare şi cerul senin. O vreme excelentă pentru a ieşi din casă. Lângă noi o doamnă aranja un alt mormânt. O auzeam din când în când cum oftează. ‘A avut un deces destul de curând’, m-am gândit imediat, ştiind cât de întunecaţi eram noi pe vremea respectivă. Recunoşti oamenii cărora le-a murit recent cineva drag. Au lacrimi în ochi sau oftează des. Cei care s-au mai ‘vindecat’ se ocupă de problemele organizatorice, pun flori şi aprind candele, povestesc despre cei duşi (dacă nu sunt singuri), chiar mai fac un spirit de glumă.
În această seară mulţi români vor lua calea cimitirului să-şi onoreze morţii. Unii vor avea lacrimile proaspete pe obraji, pentru că durerea este încă prea mare. Alţii se vor bucura de feeria candelelor aprinse în noapte şi-şi vor aduce aminte cu drag de oameni ce nu le mai sunt aproape. Şi vor glumi poate, sau vor rememora întâmplări ‘hâtre’ cu cei plecaţi.
Cea mai bună terapie pentru durerea aceasta este timpul. El vindecă rănile şi ne face despărţirea de oamenii dragi nouă mai suportabilă. Faptul că zâmbim astăzi şi nu ne mai podidesc lacrimile nu înseamnă că nu mai suferim sau că nu-i iubim pe cei care ne-au părăsit. Înseamnă doar că am învăţat să trăim şi aşa.
Ce planuri aveţi pe seara asta? Mergeţi la cimitir? Aţi fost deja?
La noi nu este obiceiul acesta… Se merge la cimitir, ca zi a celor de dincolo, la o saptamana dupa Paste.
M-a cam trecut un fior, pentru ca eu sunt nascuta pe 1 noiembrie si nu prea am asociat cu ziua asta. Pana la urma, moartea face si ea parte din viata…
am fost si eu la cimitir,din pacate acum doi ani am pierdut o persoana draga mie,adica bunicul meu..si merg la cimitir destul de des..nu stiu cum pot niste oameni sa fure florile de pe mormantul altuia sau orice altceva,nu ii inteleg..daca si din cimitir furam..atunci ce se mai alege de tara asta?macar acolo ar trebui sa fie respect..
Exista si la ortodocsi diverse ocazii/ zile de pomenire a mortilor. Dar, diferente nu sunt. Durerea e acceasi, oftatul suna la fel, dragostea pentru cei adormiti nu se stinge.
Asta e frumos la noi, la crestini! Asta e dovada ca religia e inca vie! Intelegem faptul ca, cei plecati dintre noi nu sunt morti, ci adormiti. Ii pastram in loc sfant (de aceea, cimitirele se afla langa biserici) si le ingrijim casele. Prin lumanarea aprinsa, aratam ca nadejdea noastra e Hristos – Lumina lumii – si ca viitorul nu e moartea, ci Lumina Invierii lui Hristos.
Din fericire pana acum nu am trecut printr-un deces in familie si sper sa nu se intample prea curand. Nu am mai fost intr-un cimitir din clasa a 3-a cand a mers la inmormantarea unei colege de clasa care a murit electrocutata cu fierul de la masina de calcat. A fost o zi foarte sumbra pentru mine atunci, cred ca a fost prima data cand am reflectat cu adevarat la ideea mortii si la cat de important e sa ramai focusat in prezent.
Din pacate traim printre dobitoci si nesimtiti care probabil vor sa vanda mai departe niste flori peste care s-au scurs cateva lacrimi cu cateva ore mai devreme.
Dupa parerea mea insa, cei plecati s-ar bucura mai mult sa stie ca nu sunt uitati decat de lucrurile materiale. O simpla vizita si unpic de curatenie (ca nimanui nu-i place mizeria) e un minim ce poate fi facut fara toate cele coborate din calendar chiar astazi.
Aici ai perfecta deptate Dojo…timpul le repara pe toate eu la moarte mamei mele ..acum 5 ani…nu putem sa imi revin…eram in stare de soc…am fost mai mamos…recunosc….si nu credeam…ca-mi voi reveni…dar iata ca am aceeptat crunta realitate si probabil zilele aste am s-o vizitesz la mormant!
La noi e ziua de pomenire a mortilor pe 5 Noiembrie. Se face coliva, se scrie pomelnicul cu mortii din familie, acesta se citeste in timpul slujbei de catre preot, se impart covrigi, colaci la oameni sarmani si la rude, vecini… Se aprind lumanari la morminte, care in prealabil sunt curatate si aranjate, si se spune ca acele lumanari aprinse in momentul cand imparti ceva, iar cel care primeste spune “Dumnezeu sa-l ierte” ajuta sufletul celui mort sa fie iertat sau sa se odihneasca in lumea celor morti. Durerea e crunta in momentul in care pierzi pe cineva drag, dar in timp realizam ca nu avem putere sa schimbam nimic si ca trebuie sa traim cu aceasta durere.
“Faptul că zâmbim astăzi şi nu ne mai podidesc lacrimile nu înseamnă că nu mai suferim sau că nu-i iubim pe cei care ne-au părăsit. Înseamnă doar că am învăţat să trăim şi aşa.”
Câtă dreptate ai! Zâmbesc când îmi văd fetiţa veselă, am o soţie care mă iubeşte, dar greu îmi pot opri lacrimile atunci când mă gândesc că se împlinesc patru ani de când mama nu mai e alături de mine.
La catolici e pe 2 noiembrie Ziua Morţilor şi nu se obişnuieşte să se meargă noaptea la cimitir, ci ziua, cu un alai de preoţi ce sfinşesc mormânt cu mormânt.
Interesul poartă fesul, şi la intrare în cimitir e un loc special amenajat pentru strângerea de fonduri pentru biserică. Aşa ar fi vorba.
nu-mi vine sa cred ca am uitat 🙁 eram ferm convinsa ca e pe 6 nov. nu stiu de ce am trait cu impresia asta… si n-am fost la cimitir sa aprind o lumanare… 🙁
Tomatina, ai fost prea des la cimitir in ultimul an. Las’ ca nu se intampla nimic. Ai oricum destule pe cap, nu te stresa 😉
Din păcate/fericire avem deocamdată un singur mort în familia asta iar acesta se află îngropat la 1500 km de mine. 🙂 Dar mă bucur că nu trebuie să-l “văd”. Dacă vreau, pot să vorbesc cu el şi să-i transmit gânduri de oriunde.
PS: Îmi place enorm de mult noua ta temă de la blog 😀 Vreau şi eu una aşa mişto!
noi am fost de duminica, ies tarziu de la munca si e prea noapte, desi imi placeau tare mult flacarile lumanarilor care luminau cimitirul noaptea. toti cei pe care i-am cinstit sunt plecati demult dintre noi, suferinta s-a estompat intr-o oarecare masura…
E cam greu pentru noi, acum, aici, unde, ca sa asistam la o slujba, trebuie sa conducem vreo 300 de km, dus-intors. Nu mai spun de mormintele rudelor… 3000 de km pana acasa. Insa cred ca Dumnezeu stie ca ne gandim, din cand in cand, si la ei, chiar daca nu putem sa aprindem intotdeauna o lumanare la morminte.
Am fost de duminica la toate cimitirele unde era nevoie. Sunt unele persoane de care nu ma pot dezlipi chiar daca ei au plecat demult. A trebuit sa merg la fosta prietena si la o alta prietena buna. Ei inca sunt cu mine. Odihneasca-se in pace.
eu trebuie sa recunosc ca nu prea merg pe la cimitir. Saptamana trecuta am fost mai degraba din intamplare pe la bunicii mei dragi, insa in general nu prea imi face placere…
Observ ca multi baga la inaintare placerea. “Imi place sa merg” sau “nu merg pentru ca nu imi place”… Totusi, pe langa placere, este si o responsabilitate (ca sa nu-i spun obligatie). Nu e nimeni absurd, sa-ti impuna sa vii la mormant daca esti la mare departare. Poti face pomeniri si de la distanta.
Dar, daca esti in acelasi oras cu… mortii tau… e mai mare pacatul ca acestia sa aiba morminte neingrijite si nevizitate cu anii…
Exista multe marturii, multe, feed-back-uri care ne incurajeaza in credinta noastra. Dintre acestea, eu am povestit doar doua, anul trecut, cam pe vremea asta: https://saptepietre.ro/2011/02/pomenirea-mortilor-importanta.html
Tot timpul raman la ideea ca timpul le rezolva pe toate… bune si rele.
Din pacate n-am putut fi prezenta decat cu gandul anul asta …Am depus in gand ceva crizanteme si o picatura de nemurire.
Mai nou se pare ca se practica din ce in ce mai mult cimitiurele virtuale , mesajele de “dincolo de moarte” se preinregistreaza , pana si moartea a devenit 2.0 …