Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Liberte, egalite, no credite
Asa ca la 23 de ani am avut INCREDIBILUL noroc de a fi refuzata la credit imobiliar de toate bancile la care am aplicat. Pe motiv ca lucram pe colaborare pentru firme mici (inceputul freelancingului) deci nu eram angajata in sensul in care voiau ei sa fiu (adica pe salariu de 100 de milioane la firma cu minim 500 de angajati). Acum, daca as sti numele femeilor care m-au refuzat la credit, pe cuvant ca m-as duce sa le duc cate un tort si sa le multumesc.
Ametesc cand ma gandesc ca la 23 de ani eu voiam sa ma bag la credit pe 30 de ani si astfel sa-mi impusc din start viata inainte de a o incepe. Refuzandu-mi acel credit, practic banca mi-a facut cel mai mare bine pe care mi-l facuse cineva pana in momentul respectiv, chiar daca a fost un bine facut cu forta. M-a obligat sa analizez lucrurile si sa iau niste decizii.
Sper că nu se supără Moldoveanca de aşa plagiat. Citiţi tot articolul la ea, că merită.
Nu am înţeles faza asta cu ‘libertatea’ decât cam târziu. Când am văzut că poveştile lui cu ‘nu am datorii, sunt liber’, nu-s chiar poveşti. Am luat 2 credite până acum: un laptop ce m-a ţinut 5 ani (creditul a fost pe 3, cu rată fixă şi fără rahaturi: am luat jucăria pe 3900 de lei – 39 de milioane, că era încă astea, pe 30 de rate lunare) şi leasingul de maşină.
Dacă primul credit a fost chiar util, am putut lucra pe un calculator decent, deci mi-am pus ‘afacerea’ online pe picioare şi am câştigat hăt bine peste dobândă), maşina ‘merită’ doar pe ideea că, la cât de mult o conduc, o voi avea vreo 10 ani cel puţin. Aşa se mai justifică eventual ‘investiţia’. Dacă aş avea idei să o vând repede şi să tot schimb maşinile, ar fi o afacere chiar mai aiurea.
Am avut totuşi inspiraţia să aleg un credit pe 4 ani, ‘forţând’ cu o rată destul de mare. Normal, pentru că socoteala de acasă şi aia din târg nu se pupă mereu, am avut cam toate plăcerile posibile: rămas fără job, probleme cu ratele etc. Mai am de plătit 4 şi redevin LIBERĂ.
Sunt puţini oamenii care realizează ce înseamnă un asemnea contract: faptul că, oricum câştigi sau orice ai face, trebuie să dai nişte bani ÎN FIECARE LUNĂ pentru următorii x ani. Care x poate să fie 3-4 sau …
Presiunea socială nu e de neglijat. Chiar şi ‘soarele’ era privit ciudat de prietenii lui acum câţiva ani, că nu-şi face casă în afara oraşului, unde s-au adunat cam toţi. Deşi avem fiecare un apartament de la cei bătrâni, deci nu dormim chiar sub pod. Au trecut nişte ani şi acum unii dintre ei abia se târăsc de la o lună la alta. Şi-au pierdut joburile bine plătite, au copii, au probleme. Şi, colac peste pupăzoi, un credit (sau 2-3) care apasă tot mai greu.
În timp ce eu tremuram în ultimele 6 luni la job, că m-am dus pe copcă, de mă dau afară, omul meu era relaxat. Dacă merge treaba, e bine, dacă nu, se descurcă. Şi s-a întâmplat să fim ambii în poziţia de a ne schimba statutul de ‘angajat’, iar el a fost chiar cel mai relaxat. Că, neavând o groază de bani de dat lunar, e mai uşor să negociezi, ai mai mult curaj să ceri salarii sau să-ţi dai demisia, când nu te apasă datoriile şi, eventual, ai mai pus un euro la ciorap.
Alex Negrea se întreabă de ce nu au oamenii curaj să-şi ceară drepturile şi să refuze să fie ‘abuzaţi’? Păi simplu, Alex, pentru că majoritatea sunt în rahat până la nas. Au un credit cel puţi şi, dacă nu-l plătesc, pierd casa sau maşina. Când te gândeşti câte zeci de mii de lei ai dat până acum, parcă nu te încântă ideea de a rămâne la zero din nou. Pardon, la minus, că oricum vine banca peste tine să mai ceară.
Atunci şi salariul ăla tot mai de rahat, cu tot mai multe condiţii abuzive, parcă pică bine. Că te mai ţine puţin la suprafaţă. ŞTIU ce înseamnă să strângi din dinţi în faţa unui şef aiurea. Nu am avut des plăcerea, dar am prins şi perioade din astea. Ştiu ce înseamnă să ţi se ‘taie’ drepturile şi să te trezeşti cu mai multe chestii pe cap. Şi poţi accepta sau poţi pleca. Dar, când luna viitoare vine încă o rată şi oricum eşti strâns cu uşa, e cam greu să spui ‘îmi bag picioarele’.
Poate înăsprirea condiţiilor de creditare e ajutorul pe care să-l primească românii. Vorba Moldovencei, un ajutor cu forţa, dar tot un ajutor. Că poate pe unii îi va face să reconsidere situaţia şi să-şi pună marea întrebare: oare chiar nu se poate altfel?
Partea proastă este că vin Sărbătorile şi creşte din nou ‘presiunea’ să faci şi să dregi. Că trebuie petrecute ‘cum se cuvine’, chiar dacă asta înseamnă un 2012 început mai nasol decât ar trebui. În condiţiile în care multe credite au fost luate din mândrie sau pentru a ‘corespunde’ ideilor unora din jur, poate e mai bine să ne asumăm imaginea de oameni ‘naşpa’, dar să rămânem liberi pe cât posibil. Mai ales că prea repede nu va mai fi bine. Şi într-un fel înfrunţi problemele în cauză cu o salteluţă căptuşită în limita posibilităţilor şi altfel când tragi după tine nişte lanţuri mari şi grele …
PS: şi un pic de shameless self-promotion: pentru a discuta despre toate acestea (şi mai multe) vă foarte invit pe creditgreu.ro
“Deşi avem fiecare un apartament de la cei bătrâni”
deci da
Si prietenii in cauza aveau apartamente. Amenajate ca-n povesti. Dar toata gasca era mutata la ‘sat’, asa ca hop si ei 😉
Sper ca te-am inspirat si eu un pic cu povestirea mea de vineri 🙂
Daca am noroc, reusesc si eu la inceput de ianuarie sa “sting” creditul care il aveam pentru masina. Au mai ramas 6 rate de platit la el si nu pot sa nu ma gandesc ca ma voi simti un pic mai eliberat stiind ca pe 1 ale fiecarei luni nu mai trebuie sa virez bani catre banca.
Eu cel putin, zic ca am stat stramb si am judecat drept cand am luat creditul pentru masina si am avut in vedere urmatoarele:
-rata reprezenta cam 25% din cat castigam atunci, bani care pana atunci ii aruncam pe distractii si prostii si pe care ii puteam risipi fara a-mi lua de la gura.
-am avut grija sa fie ratele egale (si nu crescatoare ca la alti colegi) gandindu-ma ca daca mi le permit acum iar in viitor imi creste salariu imi va fi mai usor sa platesc creditul. Am avut colegi care au gandit ca tot timpul vor merge de la cat au acum la “mai bine” asa ca ratele pot fi crescatoare.
-l-am facut in lei pentru ca in asta am fost platit tot timpul. S-a dovedit a fi o decizie inteleapta.
-am cautat creditul care are cea mai mica diferenta intre suma imprumutata si suma de restituit si cand l-am gasit, mi-am luat si masinuta.
Nu mi-am luat o masina noua. Mi-am luat masina care mi-am permis-o cu un efort calculat.
Tu esti la categoria ‘as putea sa-mi dau demisia, dar hai ca mai astept’, deci mai fericit decat majoritatea celor nemultumiti de actualul loc de munca 🙂
Abia astept sa mai citesc noutati pe la tine si sa vad poze din Canada, cand vei ajunge acolo.
Nu ai idee cat de mult astept sa iti satisfac curiozitatea cu vesti noi si poze din Canada 🙂
Pana atunci, eu imi aduc aminte ca ti-am lasat link pe e-mail pentru acces la albumul Picassa cu poze din US, ca tot ma intrebai de poze din Detroit si Chicago. Nu am cu NY, pentru ca am ridicat camera din Detroit si doar de atunci am inceput sa si pozez cate ceva 🙂
mai bine fara credite ,si chiar trebuie sa le multumesti celor care nu ti-au aprobat cererile pentru credit imobiliar..acuma ti-as fi auzit si pe tine ca te plangi ca trebuie sa dai nu stiu cat ca sa nu iti ia casa..
Am datorii banesti dar la apropiati, as fi facut si la banca dar nu sunt angajat cu carte de munca
Fix de-aia ma cert de cativa ani cu ai mei (care-mi sugereaza sa economisesc + sa ma ”ajute” si ei si sa fac un credit ”Prima Casa”…lucru pe care voi continua sa-l refuz pana cand o sa ajung extrem de celebru, cel putin :P)
Dojo, no offence, dar sa aveti amandoi casa e lucru mare. Nici eu si nici logodnicul meu nu mostenim casa de la parinti. Asa ca ori locuim cu ei, ori in chirie, ori ne luam o casa. De ceva vreme stam cu chirie. Suntem liberi, dar libertatea asta ne costa. In fiecare luna viram catre proprietara o suma frumusica. Si da, cand iti dai demisia te gandesti de doua ori. ( Eu am facut gestul de doua ori, deci m-am gandit de vreo patru). Dar suntem evident mai liberi emotional. Ce mi-e aici, ce mi-e in alta parte, banii pe care i-am dat sau dus. Dar poate ca altii mai putin liberi si aventurosi o sa aiba dupa 20 de ani o casa. Ca sa-si poata da demisia cand vrea muschiul lor. Asa sunt unii, muncesc o viata pentru ceva ce altii primesc gratis. Nu sunt resentimente , doar ca fiecare pleaca de pe treapta lui, si n-ar trebui sa le dea lectii la altii de pe alte trepte.
Anya, eu mostenesc apartamentul dupa ce se ‘curata’ toti din el. Iti dai seama ca nu doresc asta, deci probabil copilul meu va avea cu adevarat acces la el. Eu momentan nu stau acolo, doar mai ajut la imbunatatiri etc.
Situatia chiriilor in Romania nu e chiar roza, stiu si asta. Sunt destui care, decat sa manance rahat de la x proprietar, prefera o rata pe apartament. E de inteles, mai ales cand te gandesti cat de ‘nereglementata’ este piata in Romania. Avem un prieten in NY care tine oameni in chirie si plateste ratele prin asta, dar proprietarul acolo nu face tot ce i se arata ca aici.
Sunt insa destui care si-au luat rate pentru suta de mii de euro, la salarii mici. Pentru ca se simteau importanti pe banii altora. Sunt destui care NU aveau nevoie de casa (exemplificam cu unii prieteni CARE AVEAU DEJA APARTAMENT, dar era cool sa te muti la poplaca din deal, sa nu mai stai in oras). Sunt destui care si-au luat cateva zeci de mii de euro in plus fata de cat aveau nevoie, ca las’ ca platesc peste 30 de ani.
Aici cred ca trebuie studiata o mica distinctie. Nu toti romanii care acum tremura de teama ratelor stateau sub pod fara credit. Sunt multi care s-au bagat in rahat pentru plasme, excursii etc. De obicei aia urla mai tare, ca s-au bagat in rahat pe contracte ‘suspecte’, spre deosebire de unul care face rate la casa si teoretic casca ochii serios de tot.
Da, clar ai si tu dreptatea ta. Genul de credite pe care il descri este ca sa zic asa “lucru manual”, treaba pe care omul si-a facut-o cu mana lui. Daca te bagi la un credit sa-ti iei perdele, iti cam meriti soarta. Sau la geamuri termopane, desi tu nu ai bani de intretinere. Ziceam doar ca ii inteleg pe unii care isi sacrifica libertatea ca sa nu doarma sub pod. Daca ti-o sacrifici pentru plasma si masina de fite, probabil n-o meritai.
Sau pentru o casa la tara cu privilegiul navetei si al gratarului in week-end. Eu sunt o persoana urbana si am o slabiciune pentru tocuri, si aversiune pentru vilisoarele “la noroi”
eu nu inteleg libertatea asta “cu chirie”. Locuinta costa. Vezi dintr-un unghi dubios asta cu cazarea moca.
Deci, oricum ai lua-o bani dai. Ideea e cati.
Libertate am si eu cu credite (Cam 35% din salariu). Nu mai pot sa platesc rata: ma duc la ai mei la pitesti, iar apartamentul il inchiriez. Acum ca mi l-am renovat iau minim rata lunara. Masina daca nu o pot plati, ma duc cu ea in fata bancii si o parchez direct :d
Cu apartamentul merge treaba, sunt destui care au apartamente ce se ‘platesc’ singure. Mai ales cei care probabil s-au saturat de tara asta sau de orasul in cauza si-si cauta loc altundeva. La faza cu masina .. dupa ce dai vreo 10.000 de euro iti garantez ca nu te duci asa lejer s-o parchezi in fata bancii. Chiar nu ti-as dori asta 🙂
Cam asa ne spuneam si noi cand voiam sa luam creditul imobiliar – si cred ca asa isi planifica toata lumea, lol. Dar stii, de la a zice pana la face e cale lunga si spinoasa.
Chiria are avantajele ei. Datorita chiriei am locuit pana acum in 2 orase europene diferite. Daca maine ma indragostesc de alt oras, acolo ma duc, nu stau sa negociez cu banca sa ma rog sa ma amane 2 luni.
Cum spuneam in articol, ai mei au cumparat un apartament in bucuresti, in ideea ca o sa stau acolo. Cum eu n-am stat, au cautat sa-l inchirieze. Sa stii ca, din pacate, si povestea asta cu inchiriatu e munca part-time, chiar daca pare greu de crezut. Mai ales in romania, unde e mai greu cu firmele de property management.
True. Masina isi pierde inexplicabil o gramada din valoare dupa ce “nu mai e noua” fata de o casa care chiar si inainte sa cada “are pozitie centrala” . Asta e piata, n-ai ce sa-i faci
Nu am credite, deci imi e greu sa inteleg cum e sa nu fii liber daca le ai.
Pot insa sa spun cum a fost in ’88 cand am avut propriul apartament, dupa ce am stat cu chirie in facultate si apoi vreo noua luni cand am inceput munca.
Primele luni am dormit pe un pat pliant dar am trait cel mai veritabil sentiment de libertate ca am casa mea, ca nu trebuie sa sterg faianta aburita dupa ce fac baie, ca nu am jandarm in ceafa cand folosesc o tigaie si nu alta!
E greu sa pui in balanta toate acestea. Oricum, pentru fiecarea libertatea inseamna altceva!
@dojo: oricum, nu prea inteleg extraordinar de bine conceptul de casa la periferie. Si nu are legatura cu banii, pentru ca aia nu-s tot ce conteaza in lumea asta.
Pur si simplu, mi se pare ca sub 35-40 de ani, casa in afara orasului reprezinta un sut intre picioarele vietii sociale, de tip masculin. Practic, traiesti mai bine acasa, dar limitezi destul de mult iesirile.
Asta, evident, daca nu bei. Dar daca nu bei, care mai e rostul iesirilor 😛
Eu is noob cand e vorba de credite :D, asa ca daca iti iei un credit de 40000 de dolari(pentru casa) si reusesti sa platesti doar jumate, banca te da afara si iti vinde casa cu aceeasi suma de imprumut, nu e normal sa primesti 20000 inapoi ?
Banuiesc ca treaba e mai complicata si depinde si de dobanda.
Sunt doar curios, n-am asemenea planuri "marete".
ps: teoretic nici n-am intrat pe dojoblog.ro ca sa scriu acest comentariu am folosit un script banal in php 😀
Daca faci un credit de 40.000 dolari si rambursezi jumatate din el, ramai la restanta cu 20.000 (o chestiune logica). Dar pana sa apuci sa rambursezi suma de 20.000 din creditul respectiv, vei “dona” bancii o suma considerabila (daca faci un calcul la sfarsitul fiecarui an vei vedea) inainte sa apuci sa-ti achiti din creditul propriuzis.
Pe scurt, primii 10 ani din cei 20 pe care ai luat creditul, vei platii doar dobanda la creditul respectiv mai apoi sa incepi rambursarea creditului, asta daca nu esti la restanta.
Personal nu incurajez pe nimeni PF (Persoana Fizica)sa inceapa un credit pe o perioada mai mare de 10 ani , perioada in care sa nu fie 110% siguri ca vor putea rambursa acel credit.
Cat despre PJ (Persoana Juridica) , un credit , uneori ii ajuta mai mult decat cred.
De 5 ani stam in chirie (am schimbat minim 10 ) si desi mi-ar placea sa agat un tablou pe perete pt ultima oara, nu am bani si imi place prea mult libertatea, asa ca …. raman cu mintea deschisa si fizic restransa intr-o garsoniera, dar macar dorm bine noaptea, cu putine griji pe cap. Iar ideea de a te muta la perfiferie mi se pare aiurea (mai ales daca nu e necesar), cat timp esti tanar, poate vei avea si copii, ce faci cu ei, ii cresti ca la tara, iar prietenii nu se stie niciodata cat timp ii ai …
Awww, sarumana de link, acu l-am vazut, ca ma miram de ce am atatia vizitatori 😀
Lasa ca iti trimit imediat o factura pe paypal. sa stim o treaba 🙂
PS: cu mare drag.
OK, da pot sa ti-o platesc in rate? :))
Am avut şi eu credit când eram mic. Deşi am fost f…t la greu de bancă, am văzut şi oameni care au folosit corect instrumentul numit credit. Sunt situaţii în care un credit te poate ajuta enorm, doar că mulţi îl înţeleg greşit. Nu înţeleg că nu cheltuieşti nişte bani primiţi cadou, ci banii tăi din viitor.
Creditul de orice fel este o povara… Eu am unul de nevoi persoanale de cam 15% din venit dar imi porvoaca acelasi sentiment de piatra agatata de gat…
Creditul imobiliar este alta poveste… In lipsa de variante si cu strategie foarte bine studiata nu este un lucru rau, iar masina… e un moft… pierzi enorm la un credit auto pentru o masina noua.
Momentan eu si familia mea nu ne-am bagat in rahatul asta. Sper sa nu imi schimb parerea despre credite in viitor.
Corect, te bagi in rahat de buna voie, dar …. se poate oare fara credite? Probabil ca multi dintre voi imi veti sari in cap zicand la unison DA, se poate fara credite. Dar categoric vorbiti prin prisma celui care nu are obligatii, nu are fo’doi copii, si alte belele (sa nu fiu inteles gresit, copii nu sunt belele 🙂 ) .