Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Dar binele nu a venit niciodată

Aveam 11 ani şi 2 luni la ‘răscoala’ din ’89. Mă jucam cu nişte indieni din ăia mici de plastic pe lângă ficusul din balcon (că doar era mai interesant, decât direct pe covor), în timp ce casa şi tara fierbeau. Tată-miu şi bunicu-miu veneau de la ‘demonstraţii’, iar pe lângă urechile mele treceau poveştile lor de oameni mari. Ne-am bucurat că nu au păţit nimic, m-am bucurat când a căzut ‘dictatorul’. Nu ştiam exact de ce mă bucur, că în clasa a V-a aveam alte preocupări, dar îi vedeam pe ai mei fericiţi şi plini de speranţă.

Am privit impasibilă cu un ochi leşurile celor doi ‘tovarăşi’, încântată ca la un final de Hollywood că Răul a fost stârpit. Nu ne aştepta decât mult Bine.

Promisiuni. Speranţe.

Următorii ani au fost cei mai răi din întreaga istorie a familiei. Cred că pentru ai mei cei bătrâni, chiar mai răi decât anii ’40, când au venit cu haina de pe ei din Ardeal, respectiv Moldova. Au muncit în perioada respectivă ca nebunii, şi-au făcut un minim de ‘situaţie’, ca orice familie de oameni simpli dar muncitori.

Şi-au văzut economiile reduse la nimic în timpul ‘hiper-inflaţiei’, şi-au văzut nepoata crescând cu DORINŢE şi prea puţine realizate. Am fost un copil fără pretenţii, am înţeles mereu că nu sunt bani. Aşa l-am ‘îngropat’ şi pe Moş Crăciun (deşi ştiam că nu există de la 5 ani), pentru că nu ne permiteam brad şi cadouri. Ultimul concediu de familie a fost în 1989, când am fost lângă Sibiu 10 zile. Următorul a fost după vreo 12-13 ani, când m-a dus ‘soarele’.

La fiecare tură de alegeri eram cu speranţa în sân. Oamenii aceia vorbeau atât de frumos. Ştiau care sunt problemele ţării, ofereau soluţii. Era mereu ca un final de basm, când ucizi zmeul cel rău şi trăieşti fericit până la adânci bătrâneţe. Şi de fiecare dată tot ce se întâmpla ne afunda mai rău în sărăcie şi disperare.

Cunosc prea bine bucuria de a primi pantofi noi şi spaima că, dacă nu sunt buni, voi fi nevoită să-mi chinui picioarele până se rupeau respectivii pantofi. Pentru că nu ne permiteam să deţin mai multe perechi. Am încă în minte ciuda pe care o simţeam când ‘blugii’ nu erau chiar aşa cum mi-aş fi dorit, pentru că alţii prea repede nu primeam. Ai mei făceau eforturi mari pentru asta şi veniturile erau prea mici. Tot mai mici, deşi cei care ne conduceau ne promiteau marea cu sarea.

Este îngrozitor pentru un părinte să aibă mereu de ales. Să ştie că, dacă-i ia copilului rechizite, aşa cum solicită profesorii, nu-i mai poate lua alte lucruri, că, dacă-i face mare fast de Crăciun, intră în rahat pentru încă o jumătate de an. Şi bucuria că are totuşi un copil atât de înţelegător, care ştie să nu ceară şi apreciază tot ce primeşte.

Am votat cu diverşi politicieni şi de fiecare dată am crezut în vorbele lor, aşteptându-mă la acelaşi happy-ending.

Adevăratul ‘final fericit’ a venit când am început să muncesc. Adevăratele realizări ne aparţin nouă: mie şi familiei mele. Tot ce am construit este pe MUNCĂ. Dacă reuşesc să-mi fac familia să resimtă mai puţin ‘criza’ asta, cine ştie a câta din istoria ei, este pentru că muncesc şi nu închid noaptea ochii până nu mai caut soluţii să fac bani, să economisesc, să rezolv una-alta.

În peste 2 decenii de la Revoluţie BINELE nu a venit niciodată de la cei care l-au promis. Şi au fost destui. A venit de la familia mea, vine de la mine. Este singurul aspect pe care simt că-l pot controla şi absolut singura soluţie pentru ca niciodată să nu mai trecem prin mizeriile pe care ni le-a oferit ‘democraţia’. În 1989 am câştigat LIBERTATEA de a munci de oriunde doresc, de a pleca spre o viaţă mai bună, dacă în ţara mea nu se mai poate.

Mă veţi ierta deci, dacă a încetat să mă mai intereseze politica. Am puţin timp liber, prefer să-l petrec alături de familia mea sau în moduri care să-mi aducă bucurii. Am acordat credit tuturor celor care s-au perindat la conducerea ţării şi de fiecare dată am sperat că va fi mai bine. Am fost minţiţi de fiecare dată. Aleg să mă detaşez şi încerc să-mi învăţ familia să se bucure de viaţă, atât cât se poate. Pentru că NIMĂNUI nu-i pasă de tine, nimeni nu te ajută, iar cei care câştigă alegeri au alte scopuri oricum, decât binele ‘prostimii’.

Refuz să mai cred în promisiuni şi în noi Mesia propovăduind un viitor de aur pe la televizor. Refuz să mă mai las trasă în mizeria aceasta, refuz să mai cred că va fi bine. Pentru că va fi sau nu pentru fiecare în parte. Nu pot controla cohortele de aplaudaci şi jegurile de oameni care se şterg la fund cu milioane de suflete, dar pot controla ce FAC EU pentru mine şi pentru familia mea.

Şi, dacă nici aşa nu se va putea, avem graniţele deschise. Pot să-mi iubesc ţara şi de la câteva mii de kilometri depărtare, nu trebuie să stau prizonieră între graniţele ei. Măcar atât au reuşit să obţină ‘nebunii’ care şi-au dat viaţa în 1989. Ne-au oferit libertatea supremă: aceea de a ne căuta fericirea oriunde.

Nu am niciun sentiment faţă de cei care ies acum în stradă. Eventual de milă. Pentru că unii încă mai SPERĂ şi ştiu că speranţele lor vor fi ca de obicei făcute zob. Unii încă mai privesc viitorul cu ochii unui copil care în ’89 spera că va fi mai bine. Alţii încearcă încă o dată să aducă o schimbare. Mi-aş dori să fie de bine, pentru că merităm un happy-ending. Acum depinde când şi cum va veni …

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

30 Comments

  1. Sincer si mie mi-e mila de oameni…care nu se pot descurca nici macar la limita ….bunului simt…….imi pare rau ca am ajuns aici ,…ma doare inima cand vad imbogatiti peste noapte …ma refer la cei care au facut afaceri cu statul….iar altii nu au bani sa-si ia medicamente desi au muncit o viata…de multe ori ma intreb..dc e bine sa aduci un copil pe lume….faci un bine sau ii faci un rau…cand vom putea trai si noi omeneste….cand va fi normal….oare va mai fii normal?!

  2. 20 de ani s-a ales mereu intre unii care fac rau si altii care fac mai putin rau. De ales trebuie ales pentru ca e diferenta dintre a munci MULT sau a munci si MAI MULT pentru aceleasi rezultate!

  3. Societatea trecuta prin comunism e cea pe care o vedem azi, mai libera decat atunci, insa n-avem mentalitati de lideri pentru ca pe timpul dictatorului era doar un lider.
    Cand am devenit mai liberi am observat ca in comparatie cu celelalte tari eram in urma rau de tot. Nostalgicii comunismului nu-s constienti ca din cauza comunismului avem si vom mai avea perioade naspa.

    Iata o perioada mai frumoasa https://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/811054/sinteza-zilei-documentar-despre-romania-in-perioada-monarhiei.

    Cu toate astea perioda 95 difera de perioada 2006+(pana la criza), dovada ca se poate si depinde de noi.E un proces lent… cu cat ne sacrificam mai mult cu atat va deveni mai rapid, sa nu uitam ca parintii nostri au facut sacrificii pentru noi, poate par eu prea naiv :).

    S-ar putea sa nu prindem niciodata o perioada mai buna, atunci cui pasa ar trebui macar sa faca un sacrificiu.

    • Ionut, perioada aceea la care faci referire a fost frumoasa doar in documentarele antenei3.
      PS
      au spus cumva in documentar si cine ne-a vandut rusilor ?

      • Si deci e doar un trucaj ordinar?
        Nu cred, am convingerea ca atunci Romania (desi inca eram in urma in comparatie cu celelalte tari) prindea radacini.

        ps: in legatura cu rusii…poti sa afli de la istorici, chiar si de-ai presedintelui, iar parerile lor nu se intersecteaza cu logica neacademica( de bar) a presedintelui.

  4. Nimic din ceea ce ai scris nu ma “deranjeaza”, cu exceptia faptului ca mi se reconfirma o nelalocul ei tendinta de insingurare. A “ens’pea” oara sesizez aceasta detasare nefireasca de toti ceilalti din jurul tau, pe modelul “fac”, “muncesc”, “cred”. O fi lumea IT-ului o lume ceva mai rece dar, chiar si-aici, un contact imperfect duce la supraincalzirea firelor, topirea protectiei si, in final, scurtcircuit. Te rog sa comunici mai mult, la modul direct,face to face, cu cei din jurul tau. Vei fi surprinsa sa constati ca nu toti vor sa te raneasca, desi vor fi destui si din acestia.

    • Cristia, comunic, nu te stresa. Dar de multe ori idealurile mele de viata sunt altele fata de restul. Nu pot sta cu mainile incrucisate si sa astept ‘salvarea’ din partea altora, asa cum fac majoritatea celor care ma inconjoara. Si am obosit sa tot discut de ce e momentul sa ne bazam pe noi insine inainte de a astepta ca intregii lumi sa ii pese de noi.

      Nu este insingurare, pentru ca nu sunt singura in ‘barca’. Am oameni care gandesc la fel si ei mi-au ramas apropiati. De restul ma despart prea multe ‘ideologii’.

      In IT sunt de 2 ani doar. Am 10 ani de radio in spate si, daca aia nu inseamna sa fii comunicativ, nu stiu ce ma inseamna 😉

  5. Te felicit pentru articol. Daca mai multi romani ar avea mentalitatea ta, poate s-ar putea ajunge la acea masa critica necesara pentru o adevarata schimbare in bine.
    Pe unde mai esti, in Romania sau in State? 🙂

  6. Char si pentru un mod simplist de a privi lucrurile, imi pare superficial. In primul rand nu se compara revolutia din ’89 cu ce e acum. Eu nu sunt pasionat de politica, poate nici macar interesat, dar cu toate astea sunt niste lucruri evidente pe care istoria ni le pune la dispozitie. Observ ca multi tineri identifica o lume a interselor, un dictator si o opresiune cu notiunea de comunism. Fals. Comunismul este o ideologie si atat. Comunismul este un sistem care are avantaje si dezavantaje. Regimul care conducea tara inainte de ’89 trebuia sa cada. A cazut in toate tarile din Europa si trebuia sa cada si la noi.

    Acea libertate de care vorbesti tu conteaza mult. Multi o iau ca pe un normal dar cei care au trait si alte vremuri ii pot cuantifica valoarea. E normal sa fim liberi sa mergem unde vrem si asta s-a castigat printr-o revolutie, oricare ar fi dedesubturile ei.

    Acum, clasa politica trebuie sa-si faca treaba – in cazul de fata sa gaseasca solutii. Este evident ca nu poate. Daca ar fi inlocuita clasa politica in momntul de fata am avea aceeasi problema. Problema Romaniei nu e dictatura lui Basescu ci un intreg lant de alte probleme, probleme pe care le sesizam fiecare dintre noi in activitatea de zi cu zi. Problema cu protstatarii e ca ei nu vor sa schimbe ceva anume (ex. varsta de pensionare), ci vor sa li se schimbe intreaga viata. Vor ca toul sa fie mai bine peste noapte. Nu exista unitate si nu exista solidaritate pentru simplul fapt ca nu exista o cauza comuna. In mod ironic.

  7. din pacate..cei de la conducere doar ne mint intr-un stil frumos,pe care unii inca il cred.. nu prea stiu daca se va schimba ceva prea curand in tara asta..nu e bine sa te bazezi pe altii,mai bine incerci sa iti faci tu binele singur decat sa astepti ca cei de la conducere sa te ajute..

  8. Marea noastra greseala a fost ca nu ne-am pregatit deloc lectiile pentru a ne merge bine. Am vazut o chestie noua care apare, democratia, dar am refacut-o noi, romanii, astfel incat sa se potriveasca plaiurilor mioritice. Si astfel dupa atattia ani, inca nu ne intrebam unde am gresit si sa o reluam de la locul cu pricina si sa corectam! Oricum intre timp , s-au disttrus cele mai multe dintre nazuintele noastre, dar inca nu disperam. Eu inca mai cred in noi, in cei tineri, ca poate reusim sa ne strangem cumva si sa schimbam tara!

  9. Urasc coruptia din romania
    Urasc politica din romania
    Urasc sa mi se intinda mana dupa bani cand sunt in spital
    Urasc sa se taie din salarii si pensii mici
    Urasc sa merg prin gropi cu masina si sa platesc TAXE
    Urasc sa fim mintiti de fiecare data ca ne indreptam spre bine
    Urasc sa avem o justitie corupta
    URASC PE CEI CARE NE LASA FARA SPERANTE PENTRU UN VIITOR MAI BUN IN ROMANIA

  10. Buna Dojo! Am gasit link catre articolul tau la Bogdan “The Fly” si am intrat sa citesc despre ce e vorba. Ma regasesc atat de bine in ce ai scris, in sperantele de dupa 1989 ale parintilor si ale mele implicit, intr-o lume mai buna, mai frumoasa, mai si mai, in frustrarile date de pantofi purtati prea mult sau a unor blugi modelul unor “sezoane anterioare”, caci ce venea nou, de la turci, de firma, era prea scump, cu toate eforturile financiare alor mei si in tot ce ai enumerat. De jumatate de an am ales sa plec sa muncesc in alta tara. Am amanat cat am putut momentul si nu am plecat cu inima deschisa, ci cu durere in suflet ca in tara mea nu pot trai, nu metaforic, ci la propriu. Aici am dobandit respect dar si bani(!), caci acasa ma ajutau parintii. Acum nu doar ca ma intretin singura si traiesc bine, ci incerc sa ii ajut eu pe ei in masura in care pot. Si imi pare rau ca a trebuit sa gasesc toate astea si sa ma simt OM intre straini, caci oricat de draguti ar fi, nu e acasa si oricat m-as adapta, niciodata nu ma voi simti acasa aici. Dar ce am realizat in 6 luni, nu as fi facut fiind in Romania poate nici in 5 ani.

    • Bun venit pe dojoblog. Lui Bogdan trebuie sa-i dau o cafea pe tema asta 🙂

      Cam asta am observat si la altii care au plecat sa-si foloseasca libertatea prin alte granite: in 3-4 ani au realizat ce aici nu poti nici intr-o viata intreaga. Asta este …

  11. Happy end-ul de care vorbesti in final e doar o fata Morgana. Personal am incetat de mult sa mai cred in asa ceva, am incetat sa mai sper ca vom fi si noi civilizati precum occidentalii, am incetat sa sper ca vom avea tot ceea ce speram acum fo’20 de ani.
    Incerc, pe cat se poate, sa fiu propriul meu sef, si sa muncesc pentru mine. Si deocamdata ma descurc.
    Amaratii aia care merg sa strige pe la Universitate sau prin alte orase ale tarii inca mai sunt idealisti ( sau au fost momiti cu niscaiva cadouri de dracii ceilalti, care abia astepta sa il prinda pe Basescu la cotitura sa i-o traga, in speranta ca posibil ca prostimea, adica noi, sa ii votam pe ei la alegerile viitoare, de parca nu ar fi toti o apa si-un pamant).
    Mi-e scarba de ce am ajuns, ca tara. Si cel mai scarba mi-e de faptul ca incepem sa devenim din ce in ce mai egoisti, impunsi in coaste fiind de greutatile acestor vremuri

  12. Opa … acu vazui. Scuzati repetitiile obsesive si micile greseli de exprimare. E doi’spe noaptea si sunt chior de somn 🙂

  13. nu stiu daca altii au vreo speranta in tara asta in viitorul apropiat, aici ma refer la minim 10 ani, ca eu nu!
    deci is sigur, nu exista nici un motiv de indoiala cum ca, daca ar cadea acum basistii` cu siguranta vor fi altii poate mai basisti in locul lor, cu alte fete si cu nume schimbate, insa cu aceasi dorinta, si din pacate, o chestie de analizat, cu o sete mai mare de bani, deoarece de la revolutie daca nu ma insel eu o singura data nu a guvernat PDL-ul, si chiar au nevoie de resurse sa isi potoleasca setea de bani.

  14. Sper ca in final sa se schimbe ceva! Sa nu stea degeaba oameni astia… sper sa poata sa dea jos tirania, si cumva, cumva… CUVMA sa gasim pe cineva care sa iubeasca tara asta, si sa-i faca un bine!

    • Speri degeaba, fiindcă e împotriva logicii ca “cineva” să ajungă să domine Statul şi “să facă ceva” cu şi prin el. Există un proverb arăbesc care spune aşa stă scris, cu sensul “dacă un lanţ de evenimente trebuie să ducă la o concluzie logică, atunci la acea concluzie va duce, chiar dacă te trezeşti şi încerci în ultima clipă să faci ceva contrar”. Ori dacă la noi cu Statul şi prin Stat n-a făcut mare brânză nici măcar Ceaşcă, de unde să iasă unul aşa, din senin, care să facă ceva, şi chiar dacă ar exista cineva care să poată face ceva, ce motive are?..

      De prin 2006 încoace a devenit epidemie în rândul postacilor obiceiul de a propune ca rezolvare la orice problemă dictatura de stânga: nu se fac autostrăzi? păi dacă era socialism, cu impozite, confiscări de proprietăţi, Canale, pedeapsa cu moartea, se făceau (deşi, în practică, nu prea le vezi, cu toţi cei 45 de ani de socialism, comunism, şi orice altceva…); sunt prea multe furtişaguri şi alte infracţiuni? păi dacă era socialism, cu repartiţii, cu dosar de personal etc nu mai erau (deşi în practică obiceiul furatului era practicat cu entuziasm de toţi, de la directorul de întreprindere până la ultimul muncitor); te-a muşcat un maidanez? păi dacă era socialism nu ar fi fost maidanezi (deşi tocmai demolările lui nea Ceaşcă au înmulţit maidanezii în numai câţiva ani); te oftici că nu apari în ziare şi în schimb apare Simona Sensual? păi dacă era socialism ar fi apărut numai Savanta de Renume Mondial cu 4 Clase…

      ~Nautilus

  15. He,he,he ! Ce idealista eram pe vremea revolutiei! Si cu cata nerabdare ii asteptam pe americani sa vina sa ne scape de teroristi. Cu cata infrigurare asteptam sosirea bunicului din plimbarea zilnica intre 2 impuscaturi. Si ce fericita am fost cand m-am crezut libera .
    Dar ce de spaghete fara ou si doar cu sos de bulion din conserva am mancat zile si zile la rand in facultate “dupa ’89 … Ce-am mai injurat “sistemul asta tampit in care orice aproape analfabet reuseste mai bine decat orice idealist cu studii superioare. Si ce frica mi-a fost cand mi-am luat soarta in primire, de una singura , peste mari si tari . Si ce-am mai tras singura printre straini fara bob de roman prin imprejurimi. Si ce rau imi pare acum, cand privesc in urma, cand constat ca in societatile “normale – ce naiba o mai fi si asta , normalitate” oamenii nu pleaca de acasa ca sa-si traiasca viata.
    Revolta din ianuarie am perceput-o prin spusele altora.Am inteles ca ne aflam in mijlocul unei crize de directie si de carmaci. Si ca vom ramane in acest stadiu atata vreme cat se va vota si se va alege doar “din lipsa de altceva mai bun” sii atata vreme cat cei ce ar putea fi cu adevarat capabili sa se expuna public cu un rost de initiativa de un ”altceva” facut ”altfel” vor ramane cuminti in rutina plata , ferindu-se de o expunere publica. Ferindu-se de inevitabilele critici si pamflete si de caderile in gropi sapate de altii.

  16. Nici pe mine politica nu mă mai interesează de mult, cam din aceleași motive. Referitor la binele care nu a venit niciodată, cred că singura perioadă în care binele a venit și pe aceste meleaguri a fost în perioada interbelică. Apoi a venit jumătate de secol de comunism, acești 22 de ani… și ce mai poți cere unei generații și jumătate obișnuită cu răpul ca măgarul țiganului cu foamea?

  17. Toti speram la un trai mai bun si e bine ca speram asta. Numai ca traiul bun trebuie sa ni-l mai facem si singurei, nu doar sa asteptam sa-si tina altii promisiunile fata de noi. Daca si le tin… Ca vorba ceea “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.