Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Suntem oare nebuni?
De câte ori povestesc despre ‘potăile’ mele (mai ales despre Juni, că el e ‘băiatul meu’), sunt destui care să-mi replice: dar mai dă-l naibii de câine. Scoate-l din casă, ce-ţi pasă atât de el? Asta vine în general de la oameni care nu au avut niciodată un animal în îngrijire şi nu pot înţelege cât de mult te ataşezi şi cât doare când este bolnav sau moare.
Nu sunt atât de nebună încât să compar dragostea faţă de un animal cu cea faţă de un om, dar asta nu înseamnă că are o intensitate mai mică. Este altfel de dragoste. Animalul în sine te adoră, asta e clar, iar tu ai faţă de el un sentiment din ăla cam greu de definit, dacă nu vrei să deranjezi lumea numindu-l ‘dragoste’. Ţi-e drag animalul, te bucuri să-l vezi, te înduioşează, nu-ţi doreşti să-l vezi că suferă.
Am avut noroc de câine destul de sănătos. Am avut o mare spaimă pe când avea vreo 3 ani şi a reuşit să-şi ‘junghească’ ceva la coloană. Am plâns ca proştii, când ni s-a spus că avem 2 posibilităţi: 1. facem nuş’ ce infiltraţii în coloană (care dor ca toate păcatele) şi POATE trăieşte (procentul suna destul de ameninţător) sau 2. lăsăm aşa şi în câteva zile paralizează complet, deci trebuie ‘adormit’. Oricum o luam, murea.
Ştiu că am ales EU să facem infiltraţiile şi am mai tras o tură de plâns, când am văzut cum mă privea la doctor. Parcă ştia că am ales să-i pun viaţa în pericol şi spera să-l iau de acolo. Doctorul a reuşit procedura şi l-am luat pe Juni acasă, terminat de durere şi amorţit de atâta scheunat. Era joi. Toată noaptea am stat lângă el, că erau critice orele respective. Avea dureri mari şi scheuna, iar noi, patrul adulţi, stăteam după coada lui. L-am ţinut lipit de mine şi l-am tot mângâiat, în speranţa că-i va fi mai bine.
A doua zi am plecat la radio, verde de oboseală şi de stres. M-am luat de guler cu un coleg, care-mi explica doct cum ar fi luat-o naiba de potaie, dacă era la el în casă. Eram prieteni destul de buni, aşa că nu s-a supărat când i-am spus că el este jigodie, nu câinele meu 😀
Juni şi-a revenit repede, în câteva ore era pe picioare şi avea chiar chef de sărit, spre disperarea noastră.
De ce scriu asta? Pentru că o prietenă (da, se fac prietenii şi prin bloguri) a trecut zilele astea prin chestii chiar mai nasoale. A stat să cântărească dacă lasă câinele să moară lent sau încearcă să-i salveze viaţa printr-o operaţie ce ar putea să-l omoare imediat. Momentan aud că a trecut cu bine de operaţie şi sperăm cu toţii că se va reface şi că-i va lătra prin casă mulţi ani de acum înainte.
Am vorbit cu ea la telefon şi săptămâna trecută şi ieri. Era distrusă de ideea de a se despărţi atât de abrupt de un suflet pe care-l are în casă de atâţia ani. Care probabil, când a ajuns la ei, putea să-i încapă în palmă. Juni al meu avea vreo 2 luni, când l-am adus de pe străzi şi stătea confortabil în palma mea. Da, atât era de mare 😀
Suntem văzuţi ca nişte nebuni, pentru că ne pasă de câinii noştri. Că nu dormim noaptea, că plătim sume deloc ‘lejere’ doar pentru a-i salva. Nu suntem nebuni, există o legătură pe care cei care ne judecă nu o înţeleg. Pentru că nu au avut probabil experienţa asta, a îngrijirii unui animal de când abia e în stare să meargă pe patru picioare. Pentru că probabil nu înţeleg cum te simţi când vii acasă şi respectivul animal parcă ia foc de bucurie, că nu ştiu cum se te poţi pierde în ochii lor şi cum pot să te privească, atunci când se ştiu iubiţi.
Sper sincer că Ricky se va întrema. Vreau să-i fie bine, poate pentru că Tomatina a trecut prin prea multe rahaturi în ultima perioadă. Că, oricât de bine a învăţat să facă limonadă din câte lămâi i-a aruncat viaţa mai nou, mai are nevoie şi de puţin zahăr.
Eu inteleg cum e. Am trecut si eu prin un asemenea eveniment neplacut.
>:D< multumesc mult, draga mea. Ricky e bine acuma. am fost la control si doctorul zice ca se reface repede. peste 10 zile mergem la scos de fire. 🙂
N-am caine acasa si nici nu mi-as lua. Nu pentru ca nu iubesc animalele, ci pentru ca mi se pare o responsabilitate prea mare.
Nu inteleg, totusi, atitudinea pe care o au unii oameni vizavi de oamenii care au cate un animal in grija. Nu-mi plac pisicile, de exemplu, dar stiu sa-i respect pe cei care au asa ceva, e un suflet de care trebuie sa ai grija, sa-i respecti dorintele, sa-i alini durerile.
Ma rog, ideea e ca astia care au de comentat n-au avut in viata lor grija de ceva sau de cineva, nici macar de o planta.
animalul te iubeste neconditionat…aici excudem animalele care pleaca cand nu le mai dai mancare, in timp ce omul care spuen ca te iubeste are doar asteptari in schimbul dragostei sale. asta este diferenta intre animale si oameni si ne mai punem semne de intrebare despre fericire.
Eu nu pot sa citesc articolul tomatei. Am avut 3 caini care mi-au murit in brate, 2 otraviti si 1 din incompetenta medicului (de fapt, practic, toti 3 din incompetenta medicului). Am suferit pentru ei cum niciodata in viata mea nu am mai suferit, inafara de moartea bunicii mele. Ultimul caine mi-a murit acum 3 ani. Inca nu reusesc sa ma uit la un pui de caine fara sa ma pufneasca plansul. Nu pot sa citesc o carte despre caini sau sa vad un film despre caini, pentru ca rana inca nu mi s-a vindecat.
Cand aveam 12 ani si mi-a murit al doilea caine, am intrebat un popa daca sufletul cateilor ajunge in rai. Pur si simplu eram un copil care suferise o pierdere si avea nevoie de asigurarea ca pierderea asta nu e definitiva, ca o sa ajung sa-l mai vad o data. Normal ca popa mi-a spus ca e blasfemie, ca nu e decat o potaie, etc. Acum ca am mai crescut, poate nu cred in raiul pentru oameni, dar cu siguranta cred in raiul pentru caini 😀
Daca asta e nebunie sau prostie, accept si asta
Multa sanatate lui Ricky!
Nu e nebunie! Cine nu a avut caine in casa nu stie ce inseamna. Cum te atasezi de sufletelul ala care atunc cand vii acasa se bucura atat de tare. Sau cand esti trist /bolnav el e langa tine. Am avut caine si din pacate amandoi au murit, unul chiar sub privirile mele. Cativa ani in urma am zis ca vreau sa imi iau din nou caine, insa nu stiu daca as mai putea suporta pierderea ( pentru ca din pacate e inevitabil)…
Gandeste-te ca, pana moare, te bucura ani buni. E dureroasa despartirea, dar ai parte de niste ani minunati cu ‘potaia’ in cauza. Stiu ca si ai mei vor muri, dar chiar imi doresc sa mai tin caini si sa-mi cresc copilul, cand va fi cazul, cu animale aproape de el.
Cele mai vechi amintiri ale mele sunt despre caini si abia apoi despre oameni 🙂 asa ca inteleg foarte bine ce inseamna sa ai un patruped prin preajma ta.
Dojo, sa vezi ce idei au oamenii despre cei ce iubesc pisicile, prejudecatile sunt si mai mari…Eu am o pisica, si au facut putin misto de mine colegii cand mi-am luat concediu ca sa stau cu ea acasa in ziua cand am castrat-o…Iar un amic s-a mirat cand m-am zburlit la el pt. ca facea glume pe seama cainelui meu de la tzara, care murise cu cateva zile in urma.
Cica: chiar asa te afecteaza ca a murit?
Eu nu prea pot intelege oamenii carora nu le plac animalele si copiii, ceva e ciudat la ei…ei sunt nebunii, nu noi, habar nu au ce pierd.
nu, nu sunteti/suntem nebuni.
faptul ca stiu ca nu mi-as putea permite sa ofer “copilasului cu 4 picioare” tratamentul medical in caz de nevoie ma opreste momentan sa am un “copilas” in casa.
pe mine ma mai seaca la ficati indivizii care sustin ca o pisica e rea si tradatoare, si putin ii pasa de tine. dar n-au avut in viata lor pisica.
n-am sa obosesc niciodata sa povestesc ca atunci cand “surioara” cea blanoasa avea 1 an, parintii “nostri” au plecat statiune sa trateze una-alta si au lasa-o in grija subsemnatei. am fost numai noi doua acasa 10 zile, asa ca nimeni nu poate confirma, dar asta nu face intamplarea mai putin adevarata. dupa ce in primele cateva zile doar astepta la usa ca o statuie la ora cand veneau ai mei de obicei acasa, in urmatoarele a inceput sa-i caute. daca aveam treaba in zona apartamentului unde era usa, simtea si chiar daca dormea, in juma’ de secunda era la usa.
cand a inceput sa planga am decis sa risc sa zica ai mei ca-s dusa cu pluta, asa ca i-am sunat la gazda, ca sa vorbeasca cu pisica (n-veam mobile pe vremea aia). dupa ce “au vorbit” cu ea, i-a cautat prin toata casa, prin toate incaperile, prin toate dulapurile de nici nu mai stiu cate ori, se oprea in fata mea si efectiv se citea pe mutrita ei “unde sunt? i-am auzit. unde sunt?” ultimele zile au fost un dezastru, era atat de agitata si plangacioasa ca azi ma mir ca n-am sunat doctorul (eram la un pas de bebelus de acest gest). i-a “certat” zdravan in seara cand au ajuns acasa, iar de a doua zi a fost cea mai linistita, cuminte si somnoroasa pisica. aveam senzatia am am visat agitatie si miorlaituri. de atunci nu mai pleaca nicaieri fara ea. e o matza foarte plimbata.
sa nu mi se povesteasca mie despre lipsa de credinta a pisicilor si despre tradari.
acum e o “babuta” cam grasa si suparacioasa”. 🙂
multa sanatate lui ricky.
Si io, cand sunt plecata din tara, vorbesc cu Juni pe skype. Bun, vorbesc cu ai mei, dar imi aude vocea si ma cauta prin casa. Cand faceam inca radio si eram pe post, nu misca in camera in care era radioul. Imi recunostea vocea (desi modificata de microfon si ‘efecte’).
stiu cum e , am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare, cand catelusul meu era bolnav si toti ziceau ca sunt un nebun ca vreau sa fac tot ce imi sta in putinta pentru a-l salva…lumea e foarte rea..:(
apropos de discutia asta. numai ce mi-a zis Iubi ca o persoana destul de apropiata familiei a “glumit” spunand ca decat sa dau 450 de lei pe operatie (cat am dat), mai bine imi luam alt caine… asta sa fim in ton cu ce povestesc si altii.
Este foarte greu sa inlocuiesti un animal de casa pe care il iubesti si eu zic ca orice suma de bani merita daca te poti bucura de compania lui. 😀
Ramona, acum te pretuiesc si mai mult ! 🙂 Cu ultimul nostru caine am trecut prin ceea ce ai povestit, numai ca al nostru nu a avut noroc… A murit de aproape un an si tot ni se mai pare ca il auzim prin casa, ori ne trezim dimineata, ne uitam dupa el si pe urma ne dau lacrimile la toti trei…
Sa iti fie sanatos si sa fii si tu sanatoasa, suflet bun !
Saru’mana, doamna, apreciez cuvintele frumoase. 🙂
Probabil cel mai bine ar fi sa va mai luati un caine in casa. Vreun pui de pe strada sau un amarat din ala fara viitor. Nu va vi cel care s-a dus, dar va putea sa va bucure viata cativa ani buni.
Ai dreptate, dar încă nu am uitat cât a suferit și, pur și simplu, ne e frică să nu mai vedem alt câine suferind așa. Trebuie să mai treacă niște timp.
Nu sunteti nebune niciuna. Si eu am umblat cu pisica o gramada pe la veterinari sa o salvez dupa ce a sarit dupa o pasare de la etajul 3 si s-a lovit ceva in cadere, fracturandu-si bazinul. Asta era acuma 8 ani. Acuma, putoarea e bine merci si doarme toata ziua :D. La 11 anisori e timp de relaxare :).
Cainii sunt niste animale foarte destepte si care se ataseaza foarte usor de tine. Nu te mai poti dezlipi de un caine deoarece iti ofera dragostea, caldura si totodata te binedispune, chiar daca uneori fac si anumite stricaciuni prin casa, trecem cu vederea.
iubesc cateii:X am si eu unul este de rasa yorkshier terrier :X il iubesc:X
Si eu am avut parte de o gramada de animale de companie, dar cel mai mult de caini, in momentul de fata avand 4 caini:). Nu stau cu mine la oras, ci la ~30KM, dar in fiecare weekend merg sa ii vizitez.
cred ca suntem “normalii” de pe planeta. Cine nu poate iubi o vietate, nu e capabil sa se iubeasca nici pe sine. Am iubit animalele dintotdeauna, de cind ma stiu le adunam de pe strazi si i le aduceam mamei. Acum fiica mea face acelasi lucru. Ieri am dat spre adoptie o catelusa pe care fii-mea a gasit-o la metrou, speriata si flaminda. Am tinut-o 2 sapt. si aseara a luat-o o familie iubitoare. Nu mai stiu al cite-lea ciine sau pisica salvate este, lista e lunga. Fiica mea a invatat sa mearga tinindu-se de ciine (un schnauzer urias). Il aveam dinainte de a veni ea pe lume. Din clipa in carae am adus-o de la maternitate, ciinele a dormit la usa ei si la cel mai mic scincet, venea sa ne anunte. Acum avem 3 pisici, tot culese de pe drumuri, care nu si-au gasit plasament. unua are 15 ani, alta a cazut de la et.10 si timp de 3 luni am mers zilnic la medic cu ea. a facut fizioterapie, gimnastica, infiltratii… acum merge… mai greu, dar merge. Cind venim acasa si le vedem pe toate in hol, cu ochii cirpiti de somn, bucurindu-se ca ne vad…nu poate fi descrisa senzatia. oricit de suparat ai fi, te binedispun si te fac sa rizi. Sunt sincere, te iubesc neconditionat si te invata sa fii iertator, bun si iubitor. Sa mai amintesc de faptul ca sunt folosite in spitale si aziluri pentru terapie? ca depisteaza tumori? ca salveaza oameni din avalanse, cutremure, ca sar in foc pentru tine? Le doresc tuturor celor care au animalute multa sanatate, asemenea si prietenilor lor necuvintatori!
Nu am un caine si nici nu cred ca mi-as lua, cel putin nu in varianta in care locuim intr-o garsoniera inchiriata.
Dar am cunoscut sentimentul acela de recunostinta pe care nu prea l-am vazut la oameni, am vazut un catel cu care am fost prietena buna timp de 3 saptamanai cat m-au tinut niste rude la ei pe la 12 ani, pentru ca apoi sa il revad la 19 si sa se bucure cum numai el stia cred ca am venit, sa imi aminteasca micile noastre joculete din urma cu ani de zile…
Ceea ce nu inteleg eu, dincolo de faptul ca la noi exista iubitori de animale si… opusul lor, deci doua tabere, sa spunem asa, este de unde avem aceasta manie de a spune oamenilor ce sa faca cu viata lor, cu banii lor, cu lucrurile lor…
Atata timp cat nu aduci nimanui nici un prejudiciu, poti sa iti cheltuiesti tot salariul, pana la ultimul banut, pe ce iti doresti tu. De ce oare suntem setati parca, ca natie, sa il judecam pe cel de langa noi care are pur si simplu un stil diferit de al nostru, pentru ca pana la urma e o persoana diferita, nu-i asa?
numa’ așa, mai offtopic
Alex, cainele parintilor mei, are intre 22 si 25 de ani, nici nu mai stiu exact. E ragusit, se misca greu si nu mai prea alearga, dar ma cunoaste si țopăie de bucurie chiar si acum, cand ajung să-l văd de două ori pe an.
Chiar zilele trecute…a dat la televizor cu un caine al carui stapan murise si pe care el intreaga viata i-l astepta la gara…si acesta a contunuat sa isi asteptee stapanul pana ce a murit…i-au facut si o statuie…! o legatura adevarata intre om si caine! existau si expresii locale pe tema aceasta!
Hachi, A dog love story, cu Richard Gere.
alt film frumos, bazat pe realitate
Red Dog (2011)
Despre asta vorbeam cu statuia ridicata in memoria unui caine foarte fidel stapanului lui! https://ro.wikipedia.org/wiki/Hachik%C5%8D
Sentimentul de iubire este de multe ori necunoscut unor persoane, a iubii indifernt ce, un caine, o pisica, o floare sau un om, trbuie sa poti dezvolta acest sentiment in minte, suflet si chiar stomac, acel frison care face sa-ti taie respiratia nu il simte orice om! Nu nebunie, ci putrea de stii sa iubesti care nu este pentru oricine! Restul nu inteleg…
Eu cred ca singurul animal pe acre l-am avut a fost un caine mere mi-a placut sa am un caine,si nu pisici si alte animale.
E greu de comparat “pupatul” unui caine cu al unui om, dar de Iuda am auzit ca l-a tradat pe Hristos,prin sarut, dar de vreun caine sa tradeze dupa ce te “pupa” nu am prea auzit. Doar noi oamenii tradam sarutand!
Ramona, nu sunteti deloc nebuni, cei care va privesc asa sunt adevaratii nebuni, un animal iti ofera mai multa dragoste si mai multa fidelitate decat un om, si eu o sa imi iau un caine cand oi fi la casa mea pentru ca ii ador! 😀
Inteleg perfect, eu sunt o alta nebuna, ce mi-am dus cu mine cainele in Grecia, care dupa fix o luna a picat in prapastie( a supravietuit spre uimirea tututor) dar ce panicata am fost am sunat la politie, pompieri, toti m-au crezut nebuna ca dau atat pe un caine, ce nu inteloeg ei e ca ea nu este doar cainele meu, ea este si cea mai buna prietena a mea.
este foarte fain sa ai un animal langa tine,am si eu un pechinez in casa si pur si simplu il ador,cand sunt suparat tot timpul ma face sa ma simt mai bine..
Se pare ca ai trecut cu bine peste problema si ma bucur. Am citit acest blog intamplator, in timp ce cautam pe internet o solutie la problema mea. Si eu am avut un catel, ce a trait 15 ani(17 daca socotim si cei doi ani pe care ii avea cand l-am luat) si a murit sambata trecuta dimineata, dupa ce cateva luni s-a chinuit misunand prin casa aiurit pentru ca avusese un accident vascular sau ceva de genul asta din cate am inteles de la doctor, si nu mai stia de el. In ultima luna a fost mai rau ca nu se mai ridica pe picioare si mereu curatam in urma lui. Chiar si asa, cu totii i-am fost alaturi pana la ultima suflare desi ne era greu. Cu toate astea insa, eu nu pot accepta ideea ca nu mai umbla nici un catel prin casa si ca nu ma mai intampina nimeni latrand cand intru pe usa… Am vrut sa cumpar un pui de husky, insa cand mama mea a aflat a facut o criza de nervi invocand tot soiul de motive pentru care ea nu mai vrea alt caine. Eu eram mica pe cand l-au luat pe Nero, si nu puteam avea grija de el, sau iesi cu el afara(am facut asta o data si m-a tarait pe jos dupa o bicicleta) si cu timpul el s-a invatat sa iasa numai cu tata. Acum insa ca am crescut(21 de ani aproape) ea inca ma considera copil si-mi spune ca nu sunt in stare sa ies cu el afara si sa am grija de el si nu mai vrea sa aiba de aface cu alt catel. Sincera sa fiu, sunt putin disperata pentru ca nu stiu ce sa fac sa o conving sa luam altul… Nu inteleg cum poate gandi unele chestii acum ca nu mai avem catelul. Ea refuza pur si simplu sa creada ca eu ma pot ocupa de el, de parca as avea tot 6 ani ca si atunci. Mentionez si faptul ca ea a dorit cainele ce l-am avut si ne-am bucurat cu totii de el, tocmai de asta nu inteleg de ce nu vrea altul acum. Macar asa nu suferim din cauza pierderii pentru ca am simti prezenta lui in casa.
Pune-i in fata faptului implinit :)) ai grija de el apoi, vei vedea ca peste 2-3 saptamani il vor adora si parintii tai…La mine a functionat….asta demult :))
Am adoptat si noi un catel care a aparut intr-o zi pe santierul unde ne faceam casa. Cand l-am vazut prima data era un schelet ambulant si mi-au spus muncitorii ca avea o sarma legata strans la gat (ei credeau ca s-a chinuit cineva sa-l omoare si n-a reusit). Acum e cel mai dulce catel pe care mi-l pot imagina, s-a ingrasat vreo 10 kg (e de talie medie), ne pazeste ca nimeni altul si e cel mai fericit cand ne vede intorsi acasa. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum a fost viata lui inainte, dar sper sa stea cu noi mult timp, mai ales ca n-are decat vreun an jumatate, dupa parerea veterinarului.
Am doi catei. Junior si Yorky.
Pe Junior l-am cumparat acum 11 ani, pe Yorky, l-am luat din piata de la o tipa care facea comert cu cateisi care -a convins sa il iau gratuit ca nu avea loc sa il mai tina.Ideea e ca tipa il cumparase cu 180 E si dorea sa il vanda mai scump, dar nu a avut cumparatori, iar barbatul ei il batea pe catel si il priva de mancare si il tineau inchis in cuca mobila din care il scoteau o singura data pe zi.Acum este cel mai dragalas catel…
Nu ma consider nebun ca imi plac animalele si cainii in special.
Am dus catelul la job, sa fac un experment.A fost o atractioe intre copii si caine fantastica, si desi e un caine artagos , s-a lasat tras de coada s de urechi,fara sa scoata un sunet. Copiii erau in culmea fericirii, relaxati si deosebit de siguri pe ei.
Sper ca catelul Tomatei sa se faca bine.
Eu lam castrat pe Juni al meu acum 2 ani si nii mediccul, nici altcineva nu mi-a spus ce se intampla cu catelul dupa castrare. Avea frisoane, era inca sn influenta anestezicului dar simtea daca plecam de langa el.Nici eu nu am dormit noaptea aceea, de fapt m-au gasit “fetele” dimineata adormit pecanapea cu catelul invelit langa mine….
Blochistii (copiii de bloc) traiesc parca intr-un vid, crezand ca acel animal musca,si trebuie privit ca un dusman.Adevarul este ca daca cresti langa un animal devii mai responsabil , mai empatic.
Este adevarat ce spui. Te sensibilizeaza si te face mai responsabil cresterea si incgrijirea unui animal. Dar dupa ce ramai fara el (si sper ca asta sa se intample cat mai tariu)nu stiu daca te mai lasa inima sa te atasezi de alt animal. Lasa un gol imens.
NU SINTEM NEBUNI DELOC!!!
eu am avut un schnauzer urias pe care l-am luat cu mine in America. a trait 11 ani de zile; 11 ani in care am simtit cu adevart ce inseamna fericirea.
am si un copil, dar niciodata nu am facut diferenta intre ei. iubirea este diferita dar la intensitate maxima pentru fiecare in parte.
ma simt privilegiata ca am putut sa ma bucur atitia ani de un asemenea ciine, foarte special. mi-a umplut viata si sufletul.
schnauzerul urias este “UN OM FARA VOCE”.
dormi in pace “ATHOS”, mama te iubeste!!!
Tocmai imi povestește mama cum că Alex, cainele lor batran de 23 de ani, a plecat de acasă sa nu le moară în curte. L-au mai vazut oamenii din sat pe lângă pădure, mergea încet spre cine știe unde. L-a căutat tata o săptămână, dar nu l-a găsit.
Acum au alt câine, care și el are o poveste frumoasă. Niște vecini din sat, mutați nu de mult de la oraș să scape de stres și gălăgie, au un cățel al lor. De ceva vreme, câinele a început să nu mai mănânce ca de obicei, în casă, ci ducea mâncarea în cușca de afară. După câteva zile au descoperit și problema: în cușcă era o cățelușă ce-și prinsese picioarele din spate într-un laț (îi zice zmâc pe-acolo) de sârmă. Sârma îi intrase în carne, așa că nu mai putea umbla și cățelul îi ducea mâncare de drag.
Noa, au luat vecinii cățelușa și au făcut-o bine, așa că au rămas cu doi câini, care au făcut o familie. Și uite așa, părinții mei au acum un cățel de o lună, gras și jucăuș. Azi tata i-a făcut altă cușcă, cea veche a lui Alex era prea mare și mâncată de ploi.
Nu, nu suntem nebuni. Suntem pur si simplu atasati de o fiinta care nu ne poate vorbi decat prin priviri, miscari si sunete nearticulate, care ne “iubeste” in felul sau si nu ezita sa ne salveze viata, sanatatea si integritatea corporala la nevoie, care simte si se manifesta altfel decat noi.
Si apropo… Am scris si eu pe blog(urile) pe care mai postez din cand in cand urmatorul articol:
Dorul de un prieten disparut
Am mai povestit candva despre ea: o catelusa rasa comuna, un maidanez de treaba, dar care a devenit, in timp, cel mai iubit membru al familiei.
A fost crescuta intre noi de cand era sugar; incapea de minune in palma oricaruia dintre noi. Nu stia bine sa manance; hrana ei se rezuma la cateva picaturi de lapte lincaite de pe fundul unei farfurii.
Era jumatate cap… jumatate burta; aveam sa aflu mai tarziu ca burtica sa umflata era plina de viermi, care s-au eliminat curand. A fost hranita doar cu mancare curata, preparata in casa.
A crescut alintata de toata lumea. Era o jucausa plina de energie si personalitate; maraia ori de cate ori se simtea deranjata de ceva, aratandu-si coltii puternici. Manca orice, in special mancare gatita. Nu era pretentioasa, in general, desi era extrem de pofticioasa. Ori de cate ori vedea pe cineva mancand, vroia sa i se dea si ei, chiar daca mancase cu cateva minute mai devreme pe saturate; dealtfel, de multe ori ii erau de ajuns doar cateva imbucaturi, uneori nu mai mult de 1-2, maximum 3, pentru ca sa se potoleasca. Manca pana si dulciuri si fructe, era amatoare si de bere, pe care o savura alaturi de noi.
Avea un organism robust; multi ani facea si cate 2 randuri de pui pe an, pe care si-i crestea singura; dureroasa era despartirea de cei mici, atunci cand erau dati spre adoptie. Practic nu a fost bolnava aproape niciodata. Doar pe la un an si jumatate, cand avea doi pui mici, inca sugari, a facut o forma de jigodie de ti-era mai mare mila. Voma si diarea rebela combinata cu lipsa poftei de mancare au slabit-o mult, aducand-o la stadiul de “piele si os”; nu-si putea tine nici macar capul ridicat, abia se taraia prin curte. I se prescrisese 3 zile de injectii (antibiotice si vitamine); cu chiu si vai, cu urlete, i s-au facut primele doua injectii; dupa a doua intepatura, vazandu-se scapata din mainile noastre, s-a refugiat intr-un maldar de fiare vechi, nevrand sa mai iasa. Cand mama a vrut s-o scoata de acolo, pentru a incerca sa o hraneasca, si-a infipt coltii in mana ei, desi se iubeau nespus una pe alta; ca urmare, pentru mama a urmat o serie intreaga de… vaccin antirabic. Dealtfel, a doua zi, animalul a iesit singur din “adapost”, manat probabil de foame; se pare ca tratamentul injectabil, desi incomplet, isi facuse totusi efectul. Si-a revenit pe deplin, traind multi ani dupa aceea.
A murit intr-un an, aproape de Paste; avea in jur de 12-13 ani. Nu mancase o saptamana, era din ce in ce mai slabita. Cred ca avea dureri din ce in ce mai puternice; o zi si o noapte inainte de a muri a tinut-o intr-un urlet, care a epuizat-o de toate puterile. Nu m-a durut simplul fapt ca a murit, ma asteptam sa o pierd intr-o zi, ci faptul ca a murit in chinuri. M-a surprins si atitudinea medicului veterinar, care, la solicitarile noastre de a-i curma suferintele, constienti fiind ca nu are scapare, a refuzat pur si simplu sa-i curme zilele, motivand ca misiunea sa de medic nu este sa ucida animale. Ca atare, pentru bietul animal a urmat o noapte si o zi de chinuri si de urlete de durere, fara a avea posibilitatea de a fi ajutat cu mai mult de o mangaiere. A murit, lasand in urma durere si lacrimi, pentru pierderea unui prieten de-o viata. A fost ingropata in zavoiul de pe malul raului, in mijlocul naturii pe care a iubit-o.
Se apropie curand a doua sarbatoare de Paste fara ea. O vedem in fiecare caine care-i seamana, de pe strada, din filme sau din reclamele tv. O vedem in pozele pe care i le-am facut.
Uneori am vrea sa adoptam un nou caine. Dar nu stiu daca am mai putea suporta, vreunul din noi, suferinta unei noi despartiri.
Vezi cumva vreo asemanare cu tine?
Buna. Am 3 caini, 2 papagali si am avut un iepure care chiar azi mi-a murit. Aparent era doar un iepure, o rozatoare, un soarece cu urechi lungi. Dar nu era asa…. Era un animal foarte interesant, inteligent, afectuos si prietenos. Ma cunostea pe mine ca stapana lui, nu pe mama sau pe tata. Astfel m-am atașat foarte tare de el, cu toate ca nu l-am avut in familie decât 4 saptamani. Dar era atat de diferit. Trăgea de gratii in fiecare dimineața la ora 6:30(cand ma trezeam sa ma duc la scoala) si cerea sa fie scos la plimbare si sa fie băgat in seama. Asta ca asta dar ma lingea pe mana si se tolanea pe pat langa mine. Era uimitor sa vezi cum un “soarece”(cum l-au supranumit prietenii mei) era atat de iubiret. Bine inteles ca atunci cand a murit am plâns, iar “prietenii” mei au ras de mine si au facut misto. Ha, “prietenii” mei. Ei au ras, in schimb Terry, unul din câinii mei care interacționa cu iepurele, Rontzy, a stat langa mine toata ziua si il caută pe Rontzy prin casa. Si dupa ce si-a dat seama ca a murit nu s-a mai dezlipit de mine.
Un câine te iubeste! Si nu numai un câine sau o pisica! Animalul nu cunoaște “valoarea” banului sau prostiile astea! El stie doar ca tu tii la el si el raspunde! Dar, cu toate astea, Concepția omului este alta: omul e mai presus decât animalul. De ce? El nu mananca? Nu respira? Nu doarme ca noi? Din contra! Noi ne omoram pentru niște porcarii, iar ele stau langa noi si cand avem o banala de durere de cap! Concepția mea este alta: animalul e fiinta lui Dumnezeu! Daca stam sa ne gândim animalul nici măcar n-are cum sa ajungă in asa zisul “iad” pentru ca el nu face păcate. Poate doar un singur păcat: iubeste omul!
Mie mi-a murit cainele inainte de revelion nu pot sa trec peste asta si azi am aflat ca a murit ca eu am fost plecat si cred ca a fost otravita.Lam ingropat langa celalalt caine care a murit acum cati va ani. Sper sa trec peste asta.
Dragi mei pe 8 ianuarie a murit cea mai scumpa finta mie.Era un catel Pekinez de 15 ani numit Pufi, a fost singurul meu prieten adevarat in acesti ani si l-am iubit nespus.A FACUT INFART din cauza unei petarde aruncata de un nemernic linga el. Sunt distrus si o data cu el a plecat si o parte din mine.Am facut pentru el toate datinile care se fac pentru un om care pleaca dintre noi.Am chemat un preot dorind sa spuna citeva cuvinte pentru sufletul lui si mi-a raspuns foarte arogant ca animalele nu au suflet si nu face asa ceva.Am ingropat catelul fara slujba lui dar am intrebat acel preot ca daca era vreo bodega ori vreo masina, portofel a vreunui potentat ar fi facut slujba cuvenita unei fapturi a Domnului.Am cautat de atunci pe net si am ajuns la concluzia ca animalele au suflet si sunt suflete mai mici care vor fi si ele ca noi .iar raspunsul preotului ca nu scrie nimic in biblie de ele ma dezamagit.Biblia este scrisa pentru oameni si este firesc sa nu spuna despre sufletul animalelor [nu am auzit de animale sa citeasca Biblia] Totul in univers este vibratie si evolutie incepind de la mineral , planta , animal om.Tot ce este in univers este creatia aceluiasi Creator fie ca il numim Dumnezeu , Allah ori altfel.Nici un creator nu va distruge propria lui creatie, dim contra vrea ca acea creatie sa evolueze.Noi dam mortii nostri si universul ne trimite suflete care se incarneaza aici..Plantele si animalele au suflet dar este mai involuat ca al oamenilor dar…. prin evolutie va ajunge suflet de om ca si noi .De acea cred ca trebuie sa acordam iubire tuturor fiintelor de pe aceasta lume si sa ajutam la evolutia lor Cred cu tarie ca in viata viitoare vom fi cu animalutele noastre scumpe, spun aceasta ca sa incurajez si alti iubitori de animale.
Serban, imi pare rau sa aud de pierderea ta.Doar cine a crescut un asemenea suflet intelege cat de mult ne atasam de ei. Cat despre popi .. as putea scrie o carte si inca nu am avut de lucru nu stiu cat de mult cu ei 🙁
Catelul meu Cezar, un bison (bichon) alb si deosebit de frumos, a murit în seara de luni 9 noiembrie anul acesta. Avea aproape 17 ani. Era probabil bolnav de mai mult timp dar eu nu mi-am dat seama decât prin iulie. Ultimele 4 luni din viata slabise de era numai pielea si osul. L-am ingrijit foarte mult si chiar si în seara mortii, când m-am întors acasa de la veterinar care imi preparase înca un medicament (acesta pentru pietricele pe care le avea la vezica biliara), eu tot mai speram ca el se va face din nou bine si isi va reveni, în ciuda starii lui care se înrautatise de la o saptamâna la alta.
Avea atâtea calitati : demnitate (daca-l certam nu mai mânca pana când nu-mi trecea supararea), blândetea lui deosebita, îngaduinta, iubirea fara margini, daruirea … Imi este foarte dor de el. Nu voi mai lua alt câine caci imi pare rau ca nu am putut sa ma ocup de el asa cum ar fi meritat. Cine stie de cât timp era bolnav si suferea în tacere, ca sa nu ma deranjeze …?
MA NUMESC DELIA, VA SCRIU PENTRU CA DE DOUA ZILE NU MA POT OPRI DIN PLANS. AM UN CATEL PE CARE L-AM CRESCUT DE MIC( DE APROAPE 11 ANI ) PRACTIC A CRESCUT ODATA CU BAIETII MEI . IN 2015 PE VARA NE-AM TREZIT CA A INTRAT PE SUB POARTA O CATELUSA ALBA FRUMOSA FOC DAR CAM SLABA SI EXTREM DE SPERIATA ( BLECKY, CAINELE NOSTRU A ACCEPTAT-O IMEDIAT .) O SAPTAMANA NU AM PUTUT SA O MANGAIEM..CRED CA A FOST MALTRATATA INAINTE. CU TIMPUL NE-AM INVATAT UNII CU ALTII SI ESTE O PRITENA DE NADEJDE. AM AVUT SI NOI DE TRAS CU EA, IN NOIEMBRIE 2015 A CALCAT-O MASINA ( ESTE PUTIN SURDA ) A AVUT UN PICIOR RUPT ,A FOST IMOBILIZAT PICIORUL CU O ATELA SI AM TINUT-O IN CASA TOATA IARNA . TOT IN NOIEMBRIE DAR 2016 A FATAT 8PUISORI ( BLECKY E TATAL) ,DAR DATORITA UNEI BOLI NECRUTATOARE …PARVOVIROZA 5 DINTRE EI NE-AU MURIT,DESI AVEAU FACUT VACCINUL ( CICA ACTIONEAZA ABIA DUPA 15 ZILE DE LA ADMINISTRARE) AM RAMAS CU TREI IAR ACUM DOUA ZILE AM DAT SPRE ADOPTIE DOUA CATELUSE…DAR PLANG INCA DUPA ELE..DESI STIU CA SUNT LA FAMILII IUBITOARE. NOI AM RAMAS CU UN CATELUS ..IUBIRICA ..SI DE INDATA CEL VAD NU MA POT OPRI DIN PLANS ….SPER CA TIMPUL SA MA AJUTE . VA MULTUMESC CA M-ATI ASCULTAT ( CEI APROPIATI MA CRED NEBUNA …NU MA MAI INTELEG)