Adio, rate!

40
4333
views

Am ajuns în acel moment plăcut al vieţii, când contractul de leasing cu UniCredit s-a închis. Adică am dat ultima rată, am plătit 30 de euro comision de închidere contract, încă 170 şi ceva de lei nu ştiu ce regularizare de TVA şi am primit confirmarea că nu mai am nicio treabă cu ei.

Încă de anul trecut mă pregăteam să scriu un articol de genul ‘tell all’ despre ‘colaborarea cu ei. Despre cum o sumă trimisă în contul de leasing în loc de cel de RCA (ambele conturi la aceeaşi bancă) nu a fost NICIODATĂ ‘văzută’ de ei, cum am plătit încă o dată 600 şi ceva de lei, doar să nu mai aud că nu am dat banii, despre cum consilierul de contract avea o durere puternică în dos, despre cum am apelat la ANPC pentru a afla într-un final care este starea contului meu etc.

Dar mai bine mă abţin. Totul se poate scrie ca ‘dacă nu ai chef de rahaturi, nu te băga în ele’. Punct. În momentul în care semnezi un asemenea contract, semnezi şi să fi luat pe sus, dacă nu ai plătit (sau nu sunt ei în stare în 3 ani să dea de urma unor bani, deşi le explici şi dai detalii lunar). Semnezi pentru o groază de comisioane care NU apar când ţi se dă acel frumos ‘desfăşurător’ de 48 de rate FIXE. Semnezi pentru ‘regularizări’ de TVA, deşi ai plătit în fiecare lună conform cu TVA-ul actual. Semnezi pentru durerea în dos a angajaţilor de acolo, care-ţi răspund în doi peri, doar pentru că pot.

Azi deci voi scrie despre bucuria de a nu mai avea de lucru NICIODATĂ cu această companie. Despre bucuria de a-mi fi împlinit TOATE obligaţiile contractuale cu ei şi de a avea maşina MEA, după 4 ani în care am apărut doar ca ‘utilizator’.

Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în aceşti 4 ani a fost că NU ratele sunt soluţia pentru problemele financiare. Am deschis leasing-ul în 2008, când aveam un job şi credeam că va fi totul pe roze. La 15 luni de la începerea contractului, am rămas fără job. Şi totuşi mi-am plătit ratele, încă nişte mii foarte bune de euro.

Soluţia este să caşti ochii şi să încetezi să-ţi mai baţi joc de banii tăi. Dacă-ţi permiţi o rată (cu tot ce presupune ea) îţi permiţi să economiseşti suma aia. Dar este mai uşor să te plângi că nu ştii să ‘ţii’ de bani, decât să te educi în acest sens. Pentru mine ultimii 2 ani au fost educativi sută la sută şi mi-am demonstrat că se poate mai mult decât doar să-ţi tragi sufletul de la o lună la alta. Dar asta se face cu multă disciplină şi cumpătare, chestii care SE ÎNVAŢĂ foarte uşor, dacă îţi doreşti o schimbare.

Aşa că zilele astea îmi sărbătoresc în sfârşit LIBERTATEA faţă de bănci. De acum relaţiile noastre vor fi doar de ‘eu îmi ţin banii la voi, dacă nu-mi convine, merg la concurenţă’. Pentru că tot am ‘reflexul’ respectiv, banii pe care nu-i mai dau pe leasing, vor intra într-un cont personal. În fiecare lună, mai ceva ca într-un contract de credit. Să nu-mi pierd obişnuinţa de a plăti lunar facturi 🙂

Previous articleHai la şcoală!
Next articleAu trecut 10 ani
dojo
Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Acum bloghez din Marele Mar si-mi cresc mica afacere de Medical SEO. Imi place sa calatoresc si sa stau la taclale cat e ziua de lunga.
SHARE

40 COMMENTS

  1. felicitari!! 🙂
    n-am mai apucat sa comentez la tine, pentru ca mereu ai zeci de comentarii care spun inaintea mea ceea ce as fi zis si eu, da’ uite ca de data asta am fost prima care sa te felicite 🙂
    drum bun, ca vad ca iar sunteti pe picior de plecare.
    ah, si sa zici aici daca il vezi cumva pe Liam Neeson la coada la supermarket, sa-i faci neaparat o poza si sa-i zici ca io il iubesc de nu mai pot :))

    • Saru’mana 🙂

      Comenteaza in liniste, ca oricum citesc fiecare mesaj. Il pup pe Neeson, daca-l vad, ii iau si numarul de telefon, eventual, ca voi astia din Germania suntei bogati, poti sa-ti permiti sa-l suni 😀

  2. frumoasa lectie financiara, sper sa te tina economisirea “ratelor lunare” ! Pe mine ma tine atata timp cat nu apar probleme, in rest m-am obisnuit sa platesc tribut lunar pentru “zile negre” 🙂

    • E bine si cand ai pe ce pune mana. Nici mie nu-mi raman mereu banii in cont, dar, macar cand am o problema, nu mai fac o rata si pentru asta.

  3. Referitor la modul in care trateaza bancile clientii exista un banc edificator : un nene se prezinta la ghiseul unei banci si ii spune functionarei :
    – Am venit sa depun niste rahatzi de bani in rahatul vostru de banca !
    Indignata functionara ii raspunde:
    – Vai, domnule, va rog sa va revizuiti limbajul. Politica bancii nu accepta clienti care folosesc un astfel de limbaj. Deci, cu ce va pot ajuta ?
    – Am venit sa depun niste rahatzi de bani in rahatul vostru de banca !
    – Imi pare rau, dar daca nu incetati ma vad nevoita sa chem managerul bancii. Deci ?
    Faza se repeta la care functionara indignata isi cheama superiorul. Acesta intreaba :
    – Cu ce va putem fi de folos ?
    – Asa cum i-am spus si domnisoarei, am venit sa depun niste rahatzi de bani in rahatul vostru de banca.
    – Regret sa va aud exprimandu-va in acest mod. Dar despre ce suma de bani este vorba ? intreaba curios superiorul functionarei
    – Un rahat de un milion de euro, replica clientul
    – Si curva asta n-a vrut sa va serveasca ? se arata indignat managerul
    P.S. Nu-i cu suparare daca nu trece de moderare !

  4. Ramona, sa fie-ntr-un ceas bun! Se pare ca prin anumite lucruri trebuie sa trecem, pentru a intelege ca nu erau tocmai pentru noi, insa bine ca ai scapat :).

  5. ehei, felicitări, într-adevăr, a închide un credit la bancă echivalează azi cu a absolvi o facultate pe vremuri. și eu trag nădejde s-o închei pe a mea peste trei ani. dacă mai apuc.
    ai fost inspirată că ai făcut doar pe 4 ani, mașina mea ajunge de dat la școală până apuc s-o plătesc. de fapt s-o plătesc cam o dată jumate.

    • Io am bagat-o la rapid, sa scap cat mai repede. A cam durut anii astia, dar uite ca am terminat si cu nebunia asta 🙂

  6. Felicitari!!! Dar ar trebui sa scrii, ca lumea tre sa stie sa se fereasca. Faptul ca le dai niste bani si depinzi de ei cu un leasing nu ar trebui sa insemne ca ei au dreptul sa se comporte oricum.

  7. hehe, bravo tie, eu inca nu m-am bagat la nici un leasing sau orice fel de imprumut, insa in cazul in care o sa vreau o masina, o casa cu siguranta o sa apelez la asa ceva deoarece nu ai cum sa pui cinstit atati bani deoparte

    • Spiry, ho cu tata 😀

      Daca ai rata, platesti PRETUL respectivului produs, comisioane, dobanzi etc. De obicei macar 20-30% in plus (daca nu chiar mai mult. MULT mai mult). Tu imi spui ca esti in stare sa platesti preturile astea umflate, dar nu poti pune 60% din suma asta deoparte, daca DORESTI cu adevarat?

      • Felicitari!

        Cu regret spun ca pentru un apartament platesti acea rata plus inca alte zeci de costuri ascunse in 20-30 ani. Deci, ai putea strange banii necesari, cam in 20 ani. Ok, la masina este mai usor, dar pt a iti cumpara o casa sau apartament, este cam imposibil.

      • pt un apartament e altfel. Masina in 5 ani ramane la 1/4 din valoare, apartamentul (cumparat cu cap) nu – ba chiar ii creste valoarea.

        Dupa ani de stat in chirie am decis sa imi cumpart o locuinta. Am simulat la banca: rata 500 (1/3 din salariul meu). Am pus 500 lei deoparte zilnic 1-2 ani (bani de avans), si apoi am facut credit. Am ramas mai bine ca inainte pt ca dupa 500 lei dati la banca eu nu am platit si chirie. greul a fost la inceput (o mutare implica efort financiar, o mobilare/zugravit sunt bani si efort etc ). Apoi am facut plati anticipate si am achitat in 8 ani.

        Chiar daca investitia merita, cand am terminat rata m-am simtit usurata. Da, e o responsabilitate mare, o datorie care apasa, fiecare sms/tel de la banca imi dadea fiori (am si avut o relatie proasta cu banca: VBR).

  8. Felicitari Dojo! Nimic nu e gratis pe lumea asta, in ciuda diverselor reclame. E bine sa fii independenta si sa ai banii tai pusi deoparte. Singurul dezavantaj, daca se poate numi asa, este ca pe masura ce ai mai multi incepi sa ii apreciezi mai mult decat merita si chiar devii un pic zgarcit (aaa…am vrut sa spun mai chibzuit, hm, hm). In rest e OK.

  9. Nu am avut niciodată rate in Ro, așa ca nu știu cum sunt bancile de acolo. Dar dacă sunt integrate in “sistem” , probabil ca nu sunt foarte prietenoase. Dar…eu aici nu mi-as lua mașina cu banii jos. Am negociat prețul oricum la vânzare, așa ca am fost multumita. Luat după Kelly Blue Book, am ieșit bine ca preț. 4 ani cu 2.99% interest. M-ar fi durut buzunarul si sufletul sa decartez câteva zeci de mii de dolari la grămadă :)) Am cumpărat mașina de la dealer Audi( unul dintre cele mai mari din SoCal), așa ca firma producatoare mi-a oferit si finanțare. Ce mi s-a mai oferit? Dacă următoarea mașina va fi din aceeași familie, voi avea un discount din prețul de cumpărare. Ce mi-a intrat in rata? Mașina, dobânda si registration-ul. Cred ca a fost si ceva fee de vreo $100. Atât. Asigurarea o plătesc eu separat, la firma pe care mi-am ales-o! A trebuit doar sa le arat asigurarea ca am full-coverage.
    De ce am scris toată polologhia asta? Pentru ca sunt un client mulțumit, si deocamdată nu am de ce sa mă plâng.:) ceea ce va doresc si vouă!:)
    P.S. Drum bun spre State! Atenție la POE, sa aveți o explicație buna de ce intrati așa des in SUA. Poate ne vedem pe Coasta de Vest.:)

  10. Felicitări, Ramona, s-o stăpânești sănătoasă , acum în întregime ! Ai toată dreptatea, e cu mult mai înțelept și mai economic să strângi bani (d’aia se și numesc “economii”!) decât să-i împrumuți. Necazul este că oamenii nu mai știu să aștepte. Vor pe loc mașină sau casă ori mai știu eu ce. Aici trebuie lucrat…

    • Sunt momente cand nu prea poti astepta. Adicatelea, daca tot ai nevoie de casa (eventual stai cu chirie), decat sa platesti chirie mai bine platesti rate si casa e a ta dupa un timp.

  11. La fel si eu am avut rate pana acum ceva timp si la masina si la calculator si am zis ca nu mai fac prostia asta niciodata. Totusi, poate doar la casa as recomanda lucrul asta, ca pana la urma decat sa platesti o chirie mai bine platesti o rata la casa…

  12. Si eu luna asta voi termina cu ratele la masina, termin cu 2 ani inainte de termen. daca nu faceam eu niste incurcaturi as fi terminat de platit acum 1 an tot. Si deja ma simt mai liber

  13. Felicitari pt. inchiderea relatiei cu banca!

    O spun din perspectiva unui om care a avut credit pt masina (nu leasing), dar e cam la fel: masina costa 15.000, tu bancii in total pe 3-4-5 ani ii platesti 22.000 iar dupa acesti 4-5 ani masina ta valoreaza 5.000, daca o revinzi.

    Educatia financiara la romani este zero pt. 90% din populatie.
    Ne dorim sa avem. Sa fie “pe numele meu”. Sa vada vecinul. Nu conteaza cat costa, o viata am…etc
    In vest oamenii isi fac planuri de pensii, economii, asigurari, calatorii.
    Noi la pensie suntem umili, nu avem bani de intretinere sau medicamente compensate…
    Daca ar fi sa dau un singur sfat romanilor mei: cititi contractele, nu cumparati pe credit lucruri de care peste 1 an nu mai aveti nevoie, faceti calcule! Nu e o rusine sa calculezi, e o rusine sa pierzi.

    Respect,
    Mihai

    P.S. Economisirea e cheia libertatii tale si ulterior a copiilor tai.

  14. In esenta ceea ce spui tu e corect, decat sa platesti rata lunara la banca mai bine economisesti. Dar omiti un aspect foarte important: pentru o chestie majora (gen casa) a carei rata dureaza 20 de ani sa economisesti tot cam atat dureaza. Si ce faci, astepti 20 de ani ca sa iti iei o casa?
    Din pacate pentru unele chestii nu merge povestea cu economisirea. Pentru chestii care iti trebuie relativ acum si nu poti astepta zeci de ani. Ori faci rata si iti iei acum iar apoi platesti 20 de ani ori nu iti iei.

    Din fericire eu nu am avut in viata mea nici o rata, in viitorul apropiat nu am nevoie sa imi fac si sper sa nu fac niciodata.

    • Incurajez pe toti sa faca un mic efort aritmetic inainte de a se inhama la credite (fie ca sunt pt. casa, masina, frigider, etc).
      Simplu: intrebati cat platesti in total (desi din start nimeni nu iti poate spune, pt ca sunt dobanzi si comisioane variabile) dupa x ani de credit.
      In general veti plati cel putin dublu acel produs, care dupa cum spuneam pana atunci va mai valora doar 1/2 din cat costa acum.

      Ideea pt economisire mai are un truc: mai multe surse de venit. Daca poti. Eu cand am decis ca nu vreau credit, am avut 3 joburi (1 full, 2 part time). E drept ca prietenii radeau de mine ca merg cu autobuzul, ca nu plec in strainatate etc. Dar in 10 ani am construit 2 case, o familie frumoasa, am si o masina simpla, nu am credit….a, si ma duc de 2 ori pe an in strainatate.
      Inainte de a cheltui, e bine sa inveti sa produci. Cred ca aici e problema romanilor, cheltuie ce n-au.

  15. Eu am leasing pentru masina si ma gandesc cu groaza la momentul cand va urma o rata pentru casa. Momentan strang bani/mai mult cureaua :P, ca socul sa fie cat mai mic.

  16. Pe multi am incercat sa ii conving sa nu apeleze la rate si asta urmare a unei greseli personale, am si eu rate la aceeasi banca unde tu ai reusit sa te scapi. In acest moment cuvantul ,, RATE ” imi provoaca o senzatie de voma…nu e o exagerare, aceasta e descrierea ce mai potrivita

    As mai lua credit doar daca as fi 100 % convins ca in cateva zile vine sfarsitul lumii…

  17. Eu nu sunt de acord cu ratele si niciodata nu am avut rate. Probabil asta vine si din educatia de acasa, si din faptul ca nici parintii mei nu si-au cumparat niciodata ceva pe rate (in afara de apartamentul ce era obligatoriu de cumparat asa de pe vremea lui tatae).
    In acelasi timp am un exemplu apropiat de cineva care si-a luat un laptop de vreo 27 de mil si care dupa ce a platit pe el vreo 3 ani ajungand la 40-45 de milioane platite, pe un obiect care nu mai valora deloc suma aia, a mai avut si surpriza de a fi obligat sa plateasca inca 10 nustiuce comisioane de intarziere si penalitati si …..prostii efectiv care evident ca nu apareau pe contract, sau care erau scrise incredibil de mic si foooarte greu de observat!

  18. Cum se face pe net la “Encore!” sau “Bis”?
    Când vrei să scoţi vedeta pe scenă iar, la închidere?!
    BIIIIISSSS! 😀
    A!
    Ai trecut de la leasing la crdite grele? 😛

  19. Abia acum am citit articolul asta al tau si se sinconizeaza perfect cu ce citesc eu acum. Se numeste The Total Money Makeover scrisa de Dave Ramsey. Tipul, pana la varsta de 26 de ani, a ajuns milionar in dolari ca apoi sa declare faliment pentru ca s-a intins prea mult cu bancile. Si a pierdut tot. Apoi, dupa vreo 10 ani a reusit iar sa ajunga la o situatie financiara remarcabila (e iar milionar), insa cu o alta abordare: fara imprumuturi, de niciun fel. Jumatate de carte vorbeste despre trecutul lui, depre “miturile” financiare care baga multi oamnei in groapa si alte greseli financiare (cum ar fi leasingul). Si cealalata jumatate vorbeste despre cum sa te organizezi financiar.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.