Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Au trecut 10 ani

Iubesc începuturile grele, pentru că ştiu că odată, uitându-te înapoi, vei zâmbi şi vei vedea progresul. Nu cred în ‘nu se poate’, cred în ‘nu vreau atât de mult’. Este mai cinstit să spui asta şi să recunoşti pur şi simplu că nu ai dorinţa aceea care pârjoleşte totul în jur. Am cunoscut mulţi oameni care teoretic ‘nu pot’ şi practic dovedesc că, acolo unde este suflet nu există limite.

Nu mi-am dorit niciodată să fiu ce sunt astăzi. Nu am îndrăznit să visez atât de departe, nu am avut o minte atât de deschisă. Am început un site în martie 2002, doar pentru că iubeam sportul pe care-l practicam şi mă plictiseam acasă. Am învăţat una-alta pur şi simplu pentru că aveam timp şi mă fascina toată nebunia asta cu ‘siturile’. Şi acum mă întâlnesc cu colegi de şcoală sau de la radio, care râd că-s tot nebună cu siturile? Da, se pare că tot aşa am rămas.

E greu să conştientizezi un anume progres, cel puţin la început. Eşti frustrat că nu ştii cât ai dori să ştii, te uiţi la specialiştii din domeniul tău şi te apucă disperarea că eşti încă atât de ‘pe lângă’, ţi-ai dori să poţi mai mult şi mereu te împiedici în lipsa ta de experienţă.

Şi, undeva pe parcurs, începe să fie mai uşor. Învăţarea e ceva mai uşoară, câştigi experienţă, observi că POŢI, alţii observă că nu mai eşti chiar ‘loază’. Munceşti cu mai multă pasiune, pentru că acum vezi şi rezultate, chiar dacă încă nu ai curajul să te gândeşti .. şi dacă …

Pentru mine acest ‘şi dacă’ a venit după 7 ani de muncă prestată doar de plăcere. Forţată de pierderea jobului de la radio, am stat la o discuţie cu un freelancer care mi-a spus ‘poţi. Dă-i drumul!’. Şi am devenit dintr-un pasionat de web, un om care trăieşte din asta. A fost prima dată în (atunci) 7 ani, când am realizat că poate este momentul să-mi conştientizez progresul şi să înţeleg că nu mai sunt cea din 2002. Că miile de ore pierdute, sărbători sacrificate muncind online, weekend-uri petrecute ‘în casă’ au produs un rezultat.

Sărbătoresc luna aceasta 10 ani de când am devenit ‘ciudata’ care face situri. Am clienţi pe web design, ţin nişte situri, mă preocupă constant subiectul. Mi-am construit o carieră nouă, la care niciodată nu aveam curajul să visez, mi-am demonstrat că pasiunea şi munca te duc unde doreşti, chiar şi când nici nu îndrăzneşti să-ţi doreşti aşa ceva.

Nu scriu acest articol pentru a mă mângâia pe burtă, îl scriu doar pentru a oferi un exemplu. Pe care-l oferă mii şi zeci de mii de oameni în fiecare zi, oameni care sunt pasionaţi de ceva şi nu se opresc din drumul lor. Poate doar uneori, pentru a privi în urmă şi a vedea unde sunt faţă de punctul de pornire.

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

29 Comments

  1. munca din placere, pare un slogan comunist….sunt foarte putini norocosi pt care hobby-ul = meserie si invers.Repet, sunt f.f. norocosi. Am un amic care castiga excelent intr-o multinationala dar job-ul pt el inseamna inca o zi la “scarbici”. O face pt bani si spera ca intr-o zi va strange indeajuns pt a porni pe cont propriu. Spera de vreo 7 ani, de cand il stiu eu.
    PS – multe lucruri interesante am gasit aici pe blog, promit sa revin si sa citesc pe indelete.

  2. Foarte frumos articol 🙂

    ps: in loc de “Nu am îndrăznit să vizez” ar trebui sa fie “Nu am îndrăznit să visez” si mai jos in loc de “Nu stiu acest articol” ar trebui sa fie “Nu scriu acest articol”

  3. La multi ani atunci!!! Trebuie sa marchezi momentul, ca 10 ani sunt cifra rotunda 😀

    Phoa, eu nici nu stiu exact cand am pus primul site online… Dar nu sunt 10 ani sigur, cred ca doar vreo 7-8.. si cred ca tot in perioada asta :))

  4. Era pe vremuri o reclama, ceva cu “daca vrei poti” si in esenta sloganul respectiv e foarte corect pentru ca nu zice ca e si usor 🙂

  5. Munca din placere… Da! Cred ca este singura eficienta. Si daca placerea se transforma in pasiune si se combina cu o rabdare de fier, totul duce spre succes intr-un final oarecare… Un final care trebuie transformat intr-un nou inceput!

  6. Au trecut 10 ani – Ramona Iftode…

    ” Nu scriu acest articol pentru a mă mângâia pe burtă, îl scriu doar pentru a oferi un exemplu. Pe care-l oferă mii şi zeci de mii de oameni în fiecare zi, oameni care sunt pasionaţi de ceva şi nu se opresc din drumul lor. “…

  7. sincere felicitari!!! cred ca ai avut noroc in sensul ca acu’ 10 ani ai pornit pe drumul norocos, drumul care ti se potriveste si pentru care ai talent. intrebare: ai facut anumite scoli pentru web-design? chiar ma intereseaza…

  8. Felicitari! La cati mai multi ani care sa te incante, pentru ca se vede ca esti pasionata de ceea ce faci.

  9. Felicitari! Si eu sunt la inceput de drum… peste 24 de zile am si eu 2 ani de cand ma ocup cu web design-ul, site-uri, chesti-trestii, si tot peste 24 de zile implinesc 18 ani, asa ca intru in rand cu lumea! Sunt al naibii de curios unde voi fii peste 10 ani, dar un lucru e sigur… nu vreau sa stiu de pe acum!

  10. Felicitari, draga mea! Ce frumos povestesti… Eu fac acum 6 ani de jurnalism si doar 2 de cand sunt freelancer – insa acestia din urma au fost cei mai buni si mai frumosi din viata mea. Plus multe, multe proiecte de travel, care mi-au dat masura ca om:)

    • Saru’mana. Io am avut 10 ani de radio, cand s-a inchis dugheana, asa ca din pacate de 3 ani sunt ‘offline’ din zona. Pacat, ca a fost frumos. Bafta si tie in toate, ai deja destui ani si tu de munca 🙂

      • Multu’. Sunt ani frumosi, nebuni, plini de proiecte, de reusite, de oameni care spun “NU se poate” si pe care ard de nerabdare sa-i contrazic. Sincer, ma vad calatoare si scriitoare si la 80 de ani, daca-i prind:)

  11. Se pare ca amandoi am invatat cate ceva din arte martiale DOjo,…sa luptam pt ceea ce ne dorim, sa dovedim ca putem ..mai mult decat ceea ce facem….si eu daca o iau de la inceput am pornit cu 10.000 datorie de la moartea mamei mele…si apoi cu bani stransi din salariu…mi-am luat primul aparat…foto …si numai eu stiu cati covrigi si merdenele am mancat sa mi-l iau..si iata ca fotografia imi aduce un venit multumitor, suficient de mult timp liber…si satisfactii …pt ca imi place ceea ce fac.,…am pus mult suflet…si am investit ….tot…rezultatul…nu mai am un leu datorie, si pot spune ca ma descurc mai bine decat 90% dintre romani…si n-am sa ma opresc Dojo pan ce visul meu nu va deveni realitate, adik ceva premi recunoscute pe domeniul meu!

  12. Multi ani inainte.
    De ceva vreme si veniturile mele sunt exclusiv din mediul online, desi eram obisnuit sa am scarbici:) Dar dupa ultimul job, am ajuns la concluzia ca stand acasa si lucrand pentru mine/clientii mei, obtin venituri cel putin egale cu cele pe care le obtineam la fostul job. Iar programul mi-l fac eu. Si am timp sa imi duc copiii in parc, sa mai fac una alta pe acasa si sa imi achit obligatiile fata de clienti.

  13. E interesant cum am dat de siteul tau si de ce tocmai de acest articol, eu am inceput acum 7 ani treaba cu siteurile, si acum simt nevoia ca trebuie o schimbare, o mare schimbare. Mai am multe de invatat, si de foarte multe ori simt ca pe langa mari ai ‘industriei’ eu sunt un nimeni, dar sper ca intr-o zi sa ajung cineva.
    Multumesc pentru postul acesta. De azi sunt un fan al blogului.

  14. Felicitari.Mult succes in continuare cu site-ul tau.Foarte interesant acest post.

  15. Mulţam pentru spiritul împărtăşit!
    Da, e drept, la început, am fost sceptic.
    Cum adică să faci bani cu calculatorul?!?
    Eram însă prea ocupat să învăţ ca să-mi bat capul cu răspunsul.
    Ceva mai greu a fost trecerea de la offline la online…
    Poate şi pentru că am făcut-o în altă ţară, cu alte reguli, etc….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.