Brownstones sau ce greu o duc unii …

Azi a plouat ca în noiembrie. Frig şi întunecat, de parcă nu ar fi ‘colţul’ lui mai. Bine că ne-am plimbat ieri. La propunerea jumătăţii, am luat rucsacul foto iar el ‘man purse’-ul personal de aparat şi un trepied ca o mitralieră (la fel de ‘strălucios’ şi de greu), ne-am urcat calabalâcul într-un Q21, apoi un M, E şi C. Să ajungem în Hight Street, unde avem 5 minute de mers pe jos spre Brooklyn Heights, de unde se vede mişto de tot Manhattan-ul şi trozneşti poze de minune ..

Cum dracu’ nu doarme nici în weekend, ne trezim că metroul o ia pe linia lui F, deci adio staţie. Cum prin Brooklyn nu prea ne plimbăm des, se mai punea şi problema că ajungem unde şi-a dus mutu iapa şi rămânem pe acolo.

Ieşim cu dracii de rigoare la Jay Str., observăm ce curată şi NOUĂ e staţia (în general staţiile de metro din NYC sunt atât de jegoase, că faci hepatită numai uitându-te la pereţii plini de .. orice chestii vă pot trece prin cap, probabil s-au prelins pe pereţii respectivi.

Am găsit repede ceva de pozat, încă un CourtHouse, că de astea au americanii, slăvă lui Allah. Deh, un popor procesoman trebuie să aibă şi loc de desfăşurare.

Pentru cei care nu şi-au făcut engleza la ‘fe-fe’, un nume de stradă ce ar trebui să sune destul de cunoscut …

După ce am stat 20 de minute să facă ‘soarele’ 3 poze, am pornit voiniceşte spre ‘mal’. Avantajul într-un asemenea oraş este că, deşi ajungi uneori la capătul lumii, vezi ceva ce poate să-ţi fie reper (asta dacă nu eşti în Manhattan, unde poziţionarea ‘în pătrate’ a străzilor e un mod excelent de a te ‘prinde’ încotro trebuie să mergi. Punem la socoteală deci faptul că am zărit un pic de Manhattan Bridge, plus că specialistul în orientare turistică (adică nu eu) şi-a dat seama după soare unde să mergem.

O stradă FOARTE linişită (chestie nu chiar la tot pasul în NYC) şi celebrele brownstones. Clădirile lor atât de cunoscute celor care s-au infuzat de seriale ‘imperialiste’. Intrări impozante, faţade din cărămidă sau alte materiale de genul, aspect foarte elegant. Şi scumpe …

Am glumit ca doi români rupţi în dos că probabil nici detergent nu ne-am permite să cumpărăm să facem curăţenie în asemenea case, apoi ne-am bucurat din nou că apucăm să le vedem. Vorba aia, nu tot prostu’ se plimbă pe asemenea străzi ..

Încă o casă de oameni săraci.

Asta ne-a lăsat cu gura căscată pe amândoi. I-am făcut o poză şi din ‘faţă’, să vedeţi ce intrare grandioasă are.

Brownstones nu chiar maro …

Un ‘balcon’ de bronz .. ăsta m-a dat pe mine gata

Şi nelipsitul ‘ice cream truck’, bucuria copiilor şi durerea părinţilor.

O ‘linie’ de case. Mai avem câţiva metri şi ajungem la mal.

Soarele apune peste Manhattan, de la Whitehall Terminal pleacă un ferry portocaliu spre Staten Island.

Un colţ de Manhattan şi soarele care pleacă la culcare. Sau la party, că doar ăsta este The City That Never Sleeps ..

Chiar pe colţ, cu vederea la faleză, încă o clădire de oameni fericiţi.

Fericiţi pentru că văd asta … sau .. dacă se uită mai la dreapta …

Am stat pe acolo ceva timp, să mai facem poze, să mai comentăm că viaţa unora este extrem de grea ..

Apoi am dat de căsuţa asta … cu ferestrele pe care le puteţi admira.

Dacă tot vă plac ‘reflexiile’, mai avem una ..

Mai multe poze (de noapte de data asta) într-un articol viitor.