Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Investim în amintiri
Am avut puţine vacanţe în copilărie. Ai mei nu erau prea încântaţi să mă lase singură, plus că în multe cazuri nici nu ne permiteam. Banii puţini pe care-i aveam de la o lună la alta erau investiţi în educaţia mea. De câte ori mai spuneam că aş pleca şi eu pe cine ştie unde îmi explicau că nu ne permitem asta. Înţelegeam, pentru că vedeam clar că de multe ori îşi luau ei înşişi de la gură pentru a-mi cumpăra mie ceva necesar. ‘Lasă, mamă, că vei ajunge şi să călătoreşti’ îmi spuneau şi se pare că au avut gura aurită.
La 23 de ani am dat de ‘soare’, cel care m-a scos prima dată din ţară. A fost o excursie de câteva ore în Budapesta, dar probabil cea mai fericită zi pentru mine în două decenii de viaţă. A călătorit mult şi-i place asta, iar ‘morbul’ s-a transmis rapid. Ne-am propus ca măcar din când în când să ieşim ‘din casă’ şi am cam reuşit. Că au fost 2 zile petrecute în Munchen sau Berlin pentru un periplu la Numismata, că au fost 10-14 zile în Croaţia, nu contează. Cert este că mereu ne-am organizat să atingem câte o locaţie ce ne este dragă.
În ultimii 3 ani treaba s-a ‘agravat’ chiar mai mult. La final de septembrie vom calcula 36 de luni dintre care 20 au fost petrecute în afara ţării (18 în New York, 2 pe Costa de Sol la sora lui iubi). Am avut noroc uriaş să fim primiţi în casă de prietenii noştri de aici şi de familia lui iubi în Spania, ne-au oferit casă şi masă, ne-au tratat clar ca pe fraţi, chiar dacă nu în toate cazurile legăturile de rudenie se aplică. Cu toate aranjamentele şi ajutorul IMENS primit, costurile vieţii de ‘călător’ nu sunt mici. Nu stau să fac calcule foarte serioase, dar vorbim de sume destul de serioase, bani pe care i-am ‘sustras’ de la alte chestii pe care alţii le-ar considera importante.
Nu am bijuterii DELOC. Un singur lănţişor primit de la ai mei, când am împlinit 18 ani. Nu am haine ‘de gală’, mai nou caut ‘sales’ pe aici, că iau tricouri cu 5-10 dolari. Am un singur ceas primit de la el acum 7 ani. El are un singur ceas. Avem ‘electricale’ cumpărate cu cap şi, de preferinţă, la ‘sales’. Periodic sunt luată la împus vagoane că nu am niciun produs Apple. Foarte sigur, sunt prea săracă să mi le permit. Am un rahat de telefon de 2 lei şi abonament de 4 euro. Nu am smartphone, nu am abonament de net pe telefon. Am nişte parfumuri, singura chestie de ‘lux’ pentru o damă la care ţin. Nu am poşete (drept îi că nu le suport), am un rucsac pentru aparatul foto, rucsac cumpărat de pe ebay la 30 şi ceva de dolari.
Am tras 4 ani pentru o maşină care probabil mai puţin şi iese ‘din modă’. El ar trebui probabil să o schimbe pe a lui. Mai trage de ea şi, dacă e de drum lung, mergem cu dojomobilul. Am ieşit o singură dată la un suc în oraş, mâncăm acasă în rest. Nu avem datorii. El este împotriva lor, eu am scăpat de leasing acum 2 luni. În viaţa mea nu m-am simţit mai liberă.
Nu ne-am grăbit să punem de o casă, deşi mulţi dintre prietenii lui au făcut pasul, chiar dacă aveau apartament în oraş. Nu ne-am înnoit mobila, este bună şi durabilă. Nu suntem un cuplu ‘cool’, nu epatăm, mulţi se uită ciudat că nu ne îmbrăcăm ca nişte ‘domni’.
Mai mult decât ‘imaginea’ pe care am avea-o în faţa altora, pentru noi doi contează ce experienţe trăim. Am preferat să spunm ‘ho’ la unele chestii importante pentru alţii şi să punem banul jos pentru câte o călătorie. M-am ‘zgârcit’ pentru nişte sute de dolari în plus, de nu mi-am luat produse considerate de alţii perfecte, trag de ‘sculele’ mele până crapă, în loc să le schimb anual, că s-a lansat un nou model. Dar nici nu am clipit când banii ăia au însemnat o călătorie de o zi în Maroc, Gibraltar sau Barcelona, nu am crâcnit când a fost să dăm bani pe bilete de avion.
Acum câteva zile ne-am plimbat împreună prin Manhattan (am luat un ferryboat spre Staten Island) şi poveasteam una-alta. Ne-am dat seama că am călătorit cât alţii poate nu apucă într-o viaţă, dar asta a venit şi cu mult efort financiar. Amintirile acestea pe care le clădim acum ne vor ţine o viaţă. Avem de peste tot imagini frumoase, oameni minunaţi de care să ne fie dor, tot felul de întâmplări.
Am învăţat enorm de la toţi oamenii pe care i-am cunoscut, de la realizările şi problemele lor. Ieşirile aceastea ne-au educat pe amândoi, ne-au ajutat să vedem ce înseamnă viaţa în alte ţări, ce face alte societăţi mai bune sau mai rele decât a noastră. Am trăit alături de oamenii respectivi, am aflat care le sunt problemele şi am admirat soluţiile pe care le-au găsit.
Când va fi să existe un dojo junior, cred că asta vom dori să-i oferim cu prioritate: şansa de a ieşi din casă, din oraş, poate din ţară. Să vadă locuri frumoase, să se bucure de aer curat de munte sau de briza mării. Să ÎNVEŢE ce înseamnă viaţa altundeva, să înţeleagă ce face unele societăţi mai bune, să aprecieze ce este de apreciat în ţara lui.
Cât este de important pentru voi să călătoriţi? Chiar şi o ieşire de câteva ore undeva pe lângă oraş.
De ce iti pasa asa de mult de parerile altora? Stilul de viata ti-l stabilesti tu si cu asta basta. La orice ora vor exista oameni care sa nu te placa sau care sa vrea sa demonstreze ca sunt mai presus decat tine prin te miri ce (bani, educatie, situatie sociala, etc, etc). Obisnuieste-te cu ideea asta. Ai si tu dreptul la parerile tale, dar in ziua de astazi fiecare tine la parerile lui mai ceva ca scaiul de haina si nu ar renunta mortis la ele, sau ar incerca sa ti le impuna sau sa demonstreze ca ale lui sunt “mai ceva” decat ale celor din jur. E posibil ca si dojo junior, la vremea lui, sa nu te inteleaga. Nu te mai justifica atata pe forum, faci ce iti place, daca ceilalti te accepta foarte bine, daca nu, nu. Mai bine da-i inainte cu povestirile de calatorie.
Pe mine unul ai mei nu m-au scos din casa. Dupa ce am reusit sa ma realizez putin financiar am dat o plimbare prin afara… chiar a meritat.
Sa calatoresc este singura mea ratiune de a fi, este meseria mea, este tot ce conteaza. Am renuntat la haine, pantofi, electronice si alte rahaturi si chiar nu ma intereseaza ce spune lumea. In ultimii ani am calatorit si eu mult, iar cand ajung acasa (vorba vine, ca nu am casa) mi se face dor sa plec iar. Sa fiu pe drum este rostul meu… si sa scriu:) Este cea mai buna scoala. Drumul te modeleaza incredibil, iar daca suferi si iti este greu, probabil abia atunci merita cu adeavarat.
Articolul asta pune ca prima regula spre a obtine “fericirea” exact ce ai zis tu aici: “Buy experiences instead of things” 🙂
Lucrurile se pot strica sau pierde. Amintirile însă nu ţi le poate lua nimeni, niciodată. Ai investit banii corect !
” Amintirile însă nu ţi le poate lua nimeni, niciodată”
Exceptand dementa.
Se spune ca lucrul pe care esti dispusa sa cheltui banii cei mai multi te caracterizeaza.
Sunt perfect de acord cu tine, cu ce scrii in acest articol. Daca mi-a placut ceva de cand am urcat pe picioarele mele, a fost sa calatoresc. Si sa duc copilul in acele calatorii, sa cunoasca alte meleaguri si alti oameni si pt ca ei sa ii fie firesc acest gest, nu ca si mie care pana in ziua de azi ma fastacesc la un ghiseu.
Noi stam la bloc. Copilul intreba o data daca am putea sa ne mutam si noi la casa ca si unii colegi de scoala. I-am zis ca putem, vindem bloc, mai luam ceva credit si ne mutam la casa. Doar ca pe langa credit nu cred ca mai reusim sa mergem vara in conced si iarna la schi. A stat un pic, apoi a zis ca ne este destul de bine si asa. Este alegerea noastra, poate ca mai incolo in varsta, cand voi vrea sa plivesc rosii, imi va parea rau ca nu am adunat mai multi bani, insa atunci voi scoate fotografiile facute prin vacante sa imi amintesc de ce am decis cum am decis cand am decis.
Dar cel mai important este sa stii ce iti doresti si nimeni nu are de ce sa judece alegerea ta, numai daca prin criticarea celuilalt cauta justificarea propriilor alegeri.
Felicitari pentru sinceritate!
Mie mi-a trecut cu calatoriile.
Au avut frumusetea lor.
Eu inca nu m-am saturat de tara noastra. Mai am atatea locuri de vazuuuuuut…
Ce-i drept, pe-afara tot am bantuit si inca mai bantui de mi-a venit acru, pe unde altii nici cu gandul n-au gandit (prin natura jobului), dar parca tot mai frumos e la noi in batatura.
Calatoria care conteaza e interioara. Unii o fac la bloc, altii in croaziera. Blogul tau se numeste dojo blog. Acu 4 ani cind am inceput sa-l citesc parca erai mai constienta de asta. In New York sint o gramda de dojo-uri cu Sensei japonezi. 😉
Osss,
Asta as face daca as castiga o suma mare la loto. As calatori, dar as si investi o parte. Noi visam la un tur al Europeni (cateva tari, nu chiar tot odata 🙂 ) cu masina. Anul asta nu ne-a iesit, la anul… nu stiu, tare mi-e ca nici atata. Dar la un moment dat tot o sa o facem. Anul asta ne limitam la o vacanta in Spania, desi mai planificam iesiri prin imprejurimi.
si eu ador calatoriile si prefer sa investesc in ele. Dovada: blogul meu de turism. Nu am bijuterii, nici parfumuri scumpe, cosmetice – doar cateva, strictul necesar, haine imi iau doar cand raman fara;), nu am smartphone si net pe mobil. Iubi al meu e mai high-tech si prefera sa-si mai ia un lcd, telefon etc., dar in acelasi timp ar vrea si mai mult timp liber pentru excursii.
un singur lucru de pus Dojo : BRAVO!!
ii foarte important sa calatoresti!
decat sa ai o masina de lux fite alea alea si tu sa stai in chirie,mai bine fara ea..
Nici eu nu prea am fost scos din casa cand eram mic doar in fata blocului
te rog mult…te rog… reunuta la prostia asta de organizare a siteului si revino la platforma veche, cea unde gaseam un blog pe care il citeam cu placere si atat…
este incredibil de frustrant sa jonglez printre categorii si tipuri si pagini , cand eu nu vreau decat sa iti citesc articolele.
poate suna stupid, dar poate te gandesti la asta
Din pacate eu nu mai am timp, si sincer, cred ca nici potenta financiara pentru a calatori foarte mult (in afara vorbind) . De 6 ani, de cand familia noastra s-a inmultit, si mai ales acum cand a aparut, de circa 6 luni si un al 4-lea membru, prioritatile sunt cu totul altele. Universul nostru se invarte in jurul copiilor, iar cea mai mare parte a fondurilor merg catre ei 🙂 . Desigur, mai facem cate o escapada, ca tot omul, dar repet, pentru moment, prioritatile mele s-au schimbat 🙂 Probabil cand vor creste kinkerii mai mult, vom avea si mai mult timp si poate si mai multi bani pentru a investi in amintiri.