Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Paypal: la ce-ți folosește și cum să-ți deschizi un cont

Din seria „să scriem și chestii utile” astăzi vă prezint un procesator de plăți online extrem de cunoscut, pe care probabil nu toți românii îl folosesc. Voi încerca să ofer detalii despre utilitatea lui, cum să vă deschideți un cont și mai ales cum să-l activați.

1. Cine este Paypal și ce dorește de la noi?

Paypal este unul dintre cele mai folosite procesatoare de plăți din lume. Noi românii am fost acceptați în sistem acum câțiva ani, am avut ceva timp restricții (puteai doar face plăți), dar acum este disponibil fără prea multe obstacole. Sau cel puțin nu insurmontabile.

Foarte probabil faceți deja plăți online cu cardul, dar mă gândesc că, la fel ca și mine, urâți să tot scrieți cele 16 cifre ale cardului, data de expirare etc. Prin Paypal plata se face doar scriind adresa de email a destinatarului (celdeiabanii@emailullui.com). Și banii pleacă din contul vostru de paypal către contul respectivului. Cel care ia banii va plăti comisionul (destul de mic comparativ cu sumele pe care le cer băncile, în special cele românești) sau, dacă doriți, îl puteți acoperi chiar voi.

Este indicat să aveți un asemenea cont, dacă doriți să faceți plăți online mai relaxat sau dacă aveți de luat bani în sume mici. Editorii mei de pe topadmin.net/jobs câștigă 4-5 dolari pe câte un job. Să-i primească prin bancă ar însemna că primesc niște cenți, nu cred că ar sta nimeni să le dea bani prin Western Union sau alte metode. Dar, prin Paypal, pot primi și 2 dolari, dacă asta este suma de trimis.

Mi-am făcut contul imediat ce s-a putut, pentru a putea accesa lejer servicii de înregistrare de domenii și de hosting de pe extern, sătulă de serviciile proaste din România. Am putut de asemenea cumpăra tot felul de produse de pe ebay sau amazon, scripturi pentru siturile mele etc.

2. Ce face de fapt Paypal?

V-am pierdut probabil la faza cu adresa de email care trimite banii. Odată ce aveți un cont în Paypal, veți avea de setat un card bancar (cu plata pe internet – obligatoriu, că nu merge altfel). Cardul este, normal, atașat unui cont. Astfel puteți face plăți, ținând datele de card secrete în timpul tranzacției. Și, dacă primiți bani de pe net, banii respectivi rămân în contul de Paypal, până decideți să-i aduceți în bancă. Se inițiază o retragere și cam în 48 de ore sunt transferați în contul de card.

Voi prezenta mai pe larg operațiunea, important acum este să stabilim că prin Paypal facem plăți online (sau primim bani), fără să ne dăm datele de cont și de card, iar banii „virtuali” din sistem pot fi folosiți la orice oră pentru cumpărături sau retrași în contul de bancă.

3. Cum se deschide un cont?

Primul pas este să intrați pe Paypal.com. Înregistrați-vă și completați CU ATENȚIE formularul respectiv. Nu aș recomanda să vă țineți de prostii și să dați date false, contul respectiv va fi verificat, altfel l-ați făcut degeaba. Nu folosiți o adresă de email pe care nu credeți că o veți folosi peste 1 an de pildă (adică nu-i chiar indicat să folosiți adresa de email de la firma la care lucrați, că poate vă dau afară. Folosiți o adresă de email pe care o păstrați și asupra căreia aveți control (partea bună este că nu sunteți limitați la o singură adresă, dar hai să nu ne punem paie în cap dacă nu-i nevoie).

Pasul următor (sau înainte, cum doriți) este să vă deschideți un cont la o bancă, un cont de care atașați un card pentru plăți online (repetați asta, să nu vă treziți cu un card pe care nu-l puteți folosi online, că-i degeaba). În anul de grație 2012 cuget că nu mai e chiar o chestie senzațională să-ți dea banca un card pe online, dar e bine să insistați. Se pot folosi Visa sau MasterCard fără probleme, eu cu ele am experiență, în special Visa.

Dacă știți că veți rula mulți dolari de pildă, faceți cont de dolari, dacă e pe euro – euro etc. Spun asta pentru că există niște diferențe de comisioane. Exemplu: la o retragere de 300 de dolari în cont de lei (BCR – aici am conturile), am plătit la BCR 8 dolari comision. A doua tură am retras aceeași sumă în contul de dolari din BCR și nu am plătit deloc comision. Poate nu-s o căruță de bani 8 dolari, dar parcă nu-i plăcut să-i dai a proasta. Indicat este să aveți și un cont de lei, plus internet banking (mie cel puțin mi se pare extrem de util).

Odată ce aveți cardul în mână, plus contul de Paypal deschis, este momentul să vă atașați cardul în cont. Pentru asta Paypal vor iniția o tranzacție de probă (1-2 euro cred), tranzacție ce va apărea pe contul de internet banking. Dacă nu, sunați la serviciul clienți și vă ajută cu detalii. La datele tranzacției apare PayPal sau PP plus un număr din 4 cifre. Numărul în cauză este cel care va confirma că este un card valid.

Odată ce ați făcut prima verificare, puteți primi bani și face plăți prin cardul respectiv. Dacă nu aveți destui bani în contul de Paypal, vi se trag automat bani din contul de bancă atașat userului. Nu există o opțiune de a „urca” bani pe Paypal, pentru că-și ia singur ce trebuie.

4. A doua verificare

Spuneam că este extrem de important să folosiți detalii CORECTE la deschiderea contului, acum veți înțelege de ce. Odată ce ați deschis contul veți putea primii doar 2000 de euro ANUAL în contul de bancă (sper să nu mă înșel cu privire la sumă, am contul de 5-6 ani). Chiar dacă nu faceți o droaie de bani prin sistem, e totuși bine să faceți a doua verificare, pentru că nu se știe niciodată. Și parcă nu e chiar plăcut să ai contul limitat doar pentru că nu ai făcut verificarea a doua.

Pentru a ridica această limită va trebui să scanați / trimieți pe fax copie după buletin/pașaport și o factură care să ateste locul de domiciliu. Eu am trimis ID, pașaport, plus o factură de Orange pe fax. După câteva săptămâni încă nu apărea nimic special în cont, așa că le-am și „urcat” în cont (că tot erau scan-urile pe calculator). În 2006-2007 (nu mai știu sigur când mi-am făcut contul) a durat ceva să mi se accepte verificarea, poate acum e mai rapid.

Odată ce se ridică aceste limite, puteți RETRAGE până-n 500 de euro PE ZI, ceea ce zic că nu e chiar rău. Vorba aia, grija asta s-o avem, că-s prea mulți bani de retras ..

5. Cum retragem banii?

Am văzut că, pentru a face plăți, doar intrăm în contul de Paypal și ni se trag automat banii chiar și din contul de bancă, dacă suma din cont e prea mică pentru respectiva tranzacție. Dar, se mai întâmplă să aveți nevoie de banii aceia virtuali, așa că trecem la RETRAGERE.

Există 2 metode de retragere: retragere în contul de bancă (valabil doar pentru SUA, deci nu ne batem capul) și retragere pe cardul respectiv. Pentru a aduce banii în bancă veți plăti 2,5 dolari comision (orice sumă ar fi retrasă). E indicat deci să nu retrageți 10 dolari, că dați 25% comision. Acesta este comisionul Paypal la care se poate adăuga cel al băncii. Prin faptul că mi-am legat un cont de dolari și fac retragere în dolari, am ajuns să plătesc doar ăștia 2,5 dolari. Eu am contul la BCR, vedeți ce comisioane are banca pe care o folosiți.

Cam în 48 de ore banii vă ajung în contul din bancă și-i puteți „sparge” la cumpărături.

Câteva sfaturi și idei suplimentare

Din momentul în care ați deschis contul, veți putea face plățile fără să vă mai bateți capul să scrieți numărul de card și alte detalii. Doar apăsați pe butonul de paypal de pe siturile pe care le folosiți pentru a cumpăra, veți intra în contul de paypal și veți face plata. Iată câteva sfaturi care sper să vă fie utile:

PAROLE COMPLEXE – nu puneți „parola” sau „123456” ca parole pentru contul de Paypal. Gândiți-vă că acolo SUNT BANII VOȘTRI, deci ar fi indicat să aveți puțină grijă.

nu legați contul de economii de contul de Paypal. Dacă strângeți bani pentru casă, nu legați contul respectiv de Paypal. Gândiți-vă mereu că, dacă se intâmplă să vi se spargă contul, rămâneți fără bani. Legați un cont care să rămână doar pentru tranzacții, banii economisiți-i într-un cont ne-legat la un card de preferat (mai ales că așa e mai greu să cheltuiți banii).

– în aceeași idee – nu țineți sume mari în Paypal. Când aveți ceva bani, trageți-i în contul de bancă și (de preferat) mutați-i imediat în alt cont (ăla de economii, dacă tot suntem oameni serioși și strângători). Este util serviciul de internet banking pe care îl oferă banca, pentru că puteți muta banii dintr-un cont în altul fără probleme și, de preferat, fără comision.

Nimic din ce este online nu este inatacabil, deci, ceea ce dorim noi să se întâmple, este ca, în caz că doamne-feri’, să nu ne trezim cu pușculița goală. Folosiți sistemul doar pentru a trimite-primi bani, nu pentru a-i stoca. La fel de important: calculatorul ținut curat, cu anti-virusul activ, stați departe de situri „ciudate”.

Veți primi mesaje de email cam de peste tot (am primit și de la Reiffeisen, deși nu am cont), că s-a întâmplat x sau y cu contul vostru. Ca regulă generală, NICIODATĂ nu mergeți pe linkurile respective. Chiar când primesc mesaje legite de la Chase sau BCR de pildă, le șterg imediat și intru DIRECT pe site (bcr.ro, chase.com etc). Acolo pot să văd dacă „arde” ceva sau nu.

Cu puțin cap și mai multă atenție, vă puteți bucura de un procesator de plăți absolut decent, acceptat în tot mai multe locuri, prin care să faceți plăți simplu și fără atâtea bătăi de cap.

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

122 Comments

  1. Salut!am mai postat odata aici si mi sa raspuns la subiect, multumesc frumos pentru asta. Acuma revin cu o chestie mai grea pentru mine si din toate cautarile mele pe net nu am putut gasi informatia exacta. Vreau sa imi deschid o afacere online mai exact un site PTC, am nevoie de ceva acte speciale ca sa pot primi/trimite plati prin paypal fara limite?e nevoie sa am firma inregistrata?poate stie cineva, eu vreau sa fiu in regula, adica sa previn asta de la inceput ca la foarte multi paypal le-a blocat contul dupa un timp de utilizare paypal, ma refer la cei care au site-uri PTC. Va multumesc anticipat!

  2. As avea o intrebare. Daca se leaga contul PayPal de un cont BCR in dolari. Exista posibilitatea de a extrage dolari direct de la un bancomat ?
    Multumesc.

  3. Esti super isteata,i-mi place tot ce scrii,si umorul de-adreptul magnific.Am sa citesc tot ce agati pe net. Sa ai parte numai de bine.

  4. Din pacate, constatarea mea personala de astazi este ca degeaba legi un card MasterCard de contul PayPal, ca ti-l accepta, il confirmi, dar nu pot face retrageri cu el. Numai cu Visa. Nu am vazut unde scris asta in conditiile lor de pe site, desi am cautat. Le-am scis un mail si mi-au raspuns confirmat ca “Due to local regulations and guidelines from the issuing bank, it is not currently possible for customers to withdraw money to a MasterCard or American Express. Currently it is only possible to withdraw to a Visa card.”
    Nasol.

    • Am un card paypal mastercard din america de la prieten si a trimis bani si nu pot sa ii scot.cum procedez?

      • Salut , si eu am avut aceeasi problema cu un ard din Germania .
        E SIMPLU ! Ceea ce trebuie sa faci este :
        -1 . Il contactezi pe prietenul respectiv
        -2 . Comunici faptul ca vrei sa beneficiezi de acei bani…
        -3 . Pe urma ai 2 variante > ori il rogi sa ti trimita banii prin tr un transfer bancar la un cont al tau
        >ori sa te faca cobeneficiar sau beneficiar al contului corespunzator cardului respectiv si pe urma ai suni tu direct si ceri un transfer bancar…..
        Ar trebui sa mearga . Nu merge doar in cazul in care acel card este furat …
        Bafta ! O zi FAINA . La revedere .

  5. buna daca am deja cont la transilvania in lei deschis se mai poate schimba sau trebuie sa fac alt card

  6. Salut!

    Eu am carte de credit Mastercard, o pot folosi doar sa retrag bani de la ATM, intrebarea mea este: imi este util cardul pentru a-mi face cont PayPal cu scopul de a cumpara online?

    Multumesc anticipat!

  7. salut all…am si eu o problema….sunt in italia si as vrea sa trimit bani din contul meu de paypal direct pe numarul de telefon al unui prieten….sa ii fac o reincarcare….se poate?

  8. Multumesc pentru informatia legata de PayPal. M-am inregistrat pe Freelancer pentu cautarea unui job dar nu ma descurc prea bine cu limba engleza .

    • pai si atunci ce cauti acolo? cum vrei sa inter-relationezi cu clientii? 99% vb engleza acolo

  9. Buna ziua!daca am cardul in lei pot face o plata prin Paypal pt un site din America?Cum procedez pt a plati prin Paypal o comanda de pe un site?

    • daca ai cardul emis de Visa sau MasterCard poti face plata in moneda site-ului respectiv, banca emitenta convertindu-ti automat suma, dar la cursul bancii respective, ci nu la cursul BNR.

  10. Buna ziua imi poate spune si mie cineva cum se lucreaza pe freelancer? m-ar interesa sa fac traduceri din engleza in spaniola sau daca e si din romana in spaniola sau engleza.. insa eu mi-am facut cont paypal cu mastercard dar ceva nu-i ok acolo… ce-i drept ca nu am bani pe el poate 7 lei maxim.. oare asta sa fie problema? please ajutati-ma cu sfaturi care ar fii primii pasi ca sa pot incepe cu treaba pe freelancer .. thx

  11. daca am card emis de o banca din strainatate.pot sa_mi fac un cont paypal?

  12. Buna ziua eu mi-am deschis un cont PayPal dar cand mi-am scos extrasu de cont nu mi-a apărut nici o Tranzacți, cam cat timp durează tranzacția? Multuumesc

  13. Buna ziua, am reusit zic eu sa-mi fac cont pe Paypal am intodus si codul de 4 cifre obtinut de la banca , la balanta apare ca au fost luati din cont 3 euro ,dar problema este ca tot nu pot face cumparaturi cu toate ca acest card are suficiente lichiditati, ma poate ajuta cineva cu un sfat? mai trebuie setat ceva pe la cont?

    • Alimenteaza-ti contul Paypal, thaa.. daca insa l-ai alimentat atentie la restrictiile Paypal pentru clientii noi de ex te pot limita la cumparaturi de maxim 100 Eur pe zi.

  14. Buna. As avea nevoie de niste informatii.
    Vreau sa deschid un cont PayPal si sa depun in el 20 Dolari.
    Cum fac asta? Cum atasez cardul? Ce fel de card trebuie? Cum atasez? Cum depun?
    Precizez ca am un cont la Reifessen Bank si card VISA electron (in lei).
    E bun cardul acesta?

    Multumesc!

    • Pentru depuneri poti folosi si cardurile MasterCard sau Maestro insa pentru a avea acces deplin la serviciile PayPal iti recomand Visa. Iti deschizi un cont pe PayPal, Personal, daca nu faci si retrageri sau Premier (recomand Premier) Toate datele furnizate trebuie sa fie conforme si reale ( vei avea nevoie de o copie de ID sau pasaport) Odata deschis, contul, atasezi cardul tau dupa care urmeaza verificarea contului.Procedura este foarte simpla, Paypal va efectua o tranzactie de aproximativ 1,5 EUR de pe cardul tau in contul tau Paypal si iti va lasa un cod format din 4 cifre, cod pe care il gasesti in extrasul de cont la detalii privind tranzactia respectiva. Daca ai Home Banking e foarte simplu, te conectezi si il vei gasi in istorucul tranzactiilor daca nu te duci la Banca emitenta si ceri extrasul de cont.Dupa ce ai aflat codul, urmezi procedurile de validare in contul de Paypal. Atentie codul este valabil 3 zile. De asemena verifica limitarile cardului si ma refer aici la tranzactiile online. Nimic mai simplu, Folosesc Paypalul inca de la inceput (de cand au inclus si Romania pe lista lor) si totul a decurs foarte bine. Cardurile acceptate de paypal fie ele Visa sau MasterCard trebuie sa fie in moneda tarii de rezidenta, ron in cazul nostru, regula valabila in cazul retragerilor. Pentru depuneri nu exista aceasta restrictie. Cand faci depuneri foloseste optiunea Top Up Account din contul tau Paypal, este intuitiva deci te vei descurca (depunerea se efectueaza instant)..O zi buna!

  15. The bank that issued your card didn’t approve this transaction. Please contact the card issuer’s customer service department if you have any questions. Or you can add a different card now to continue.

    Asa apare mesaj dupa ce am introdus date de pe card visa de debit in euro la card avantaj . Ce pot face, multumesc anticipat!

  16. Buna ziua!

    Am si eu o problema legata de Paypal.
    Am primit plati in Euro in ultimul an prin Paypal, insa eu nu am un cont in Euro deschis. Le-am trimis email celor de la Paypal, insa nu m-au lamurit…
    Unde sunt acesti bani primiti in Euro ? Cum pot intra in posesia lor ? Ma poate ajuta cineva cu informatii ?

    Multumesc !

  17. Salut,
    Vreau sa folosesc paypal doar ca instrument de ”send money”.
    Am facut o singura tranzactie,urmand toti pasii,(pasi pe care imi doream sa fie mai multi,mai complexi) si am finalizat actiunea cu o suma de bani trimisa unui numar de telefon(bineinteles,a persoanei vizate).
    Mii s.a parut prea simplu.(lucru care m.a facut sa imi strice seara,gandindu-ma doar la aceea suma,ne fiind mica)
    Dorinta mea era de a trimite banii intr.un cont,deschis in lire sterline,dar,pt ca sunt un nepriceput in aceasta arta a tehnologiei virtuale,am ales sa trimit bani unui numar de telefon.
    Acum vreau sa intreb pe cineva daca acest ”simptom” e ok?adica,respectivul numar va primi un mesaj cu care se va duce la un pct de lucru pt a ridica banii.e bine ce zic,sau am gresit intr.o efe tuare corecta a pasilor?

    Multumesc

  18. Mi am deschis relativ de curând un cont paypal pentru a putea fi plătită pentru serviciile de pe freelancer, pe care tot de curând (câteva zile, mai precis) le am început. Nenea care trebuie sa facă plata îmi tot cere “your paypal id”, iar eu, crezând că ii trebuie mail ul contului, i l-am dat. Problema e că îmi spune de fiecare dată că nu se poate și că îi spune că nu există o astfel de adresă paypal. Ce informație ar trebui mai exact să ii dau pentru a putea fi plătită? Multumesc.

  19. Salut,
    As avea si eu doua întrebări.1. Ce îmi trebuie sa ridic limita la bani: Ce harti; etc.
    2. Am de retras niste bani. Dar nustiu care e codu prin care se pot trimite banii pe contul de peypal. Adica nustiu cum arata. Ca îmi cere un cod pentru ami face plata pe peypal si nustiu cum arat sa al pot trimite sa ami faca plata. Va rog frumos sami spuneti careva cum fac si cum al aflu sau cum arata. Ca ami dau eu seama. Multumesc

  20. Buna ziua, a lucrat cineva cu FanBox – pt plati imi cere un cont PayPal, pe care nu-l am?

  21. Salut. Daca cineva din tara cu card romanesc vrea sa imi trimita o suma de bani pe cardul meu de Anglia se poate? se percepe comision?

  22. Bună seara…am și eu o mare problema..am card visa electron de la Transilvania și am primit o suma mai mare de bani dar nu pot retrage decât puțin cate puțin la fiecare 24 de ore …menționez faptul k am vb cu cei de la banca și au zis ca nu am limita de primire sau ridicare. ..nu mai știu exact …mulțumesc

    • Buna Cristina.

      Paypal are limita de 500 de euro pe zi. Ma gandesc ca si banca are niste chestii (la noi era ceva de genul 3000 de lei pe zi, nu mai sunt sigura, ca nu am incercat de mult timp sa mai scot atatia bani).

  23. miam facut cont la paypal am bagat cardul a mers si cand sa il validez mia zis: This card is not accepted. Please use a different card. oare o fi din cauza ca nu am bani pe card deloc cardul este visa

  24. Salut! O întrebare: cu ce mă ajută Paypal ca siguranţă a unei tranzacţii, faţă de tranzacţia obişnuită cu un card? Mă refer la cumpărăturile efectuate în străinătate…Am vreo certitudine în plus că produsul pe care îl cumpăr va ajunge la mine? Mulţumesc!

  25. Buna ziua! Am si eu o intrebare si in acelasi timp o nelamurire, daca puteti sa ma ajutati… Mi am facut cont paypal acum 3 luni de zile insa cardul visa de la ing l-am atasat tocmai acum 4 zile. În acest timp am primit bani in acest cont paypal insa nu aveam atasat cardul deci nu puteam sa-i retrag. Chiar daca am primit bani si primeam pe mail confirmarea si in acelasi timp imi arata si suma de bani pe care am primit-o, in contul paypal imi aparea 0,00 USD adica nu aveam niciun ban. Întrebarea mea este: ce trebuie sa fac acum , sau cat timp trebuie sa treaca din momentul in care am atasat cardul visa si pana cand imi vor aparea banii in contul paypal ca ulterior sa-i pot scoate de la banca?
    Multumesc anticipat pentru raspuns

  26. Buna,am doua nelamuriri:lucrez acasa si vanzarile le fac on line mai mult in SUA din sumele pe care le primesc,cateva sunt in asteptare dar nu toate,cum as putea sa le deblochez sau sa fie accesibile?Iar a doua problema e ca la 90$ cand mi i-am transferat in banca,mi-a oprit 11$,e cam exagerat!Cand mi-am facut contul pay pal,l-am facut pe firma,nu pe persoana fizica,e posibil sa fie asta cauza?Se poate schimba acelasi cont pay pal pe persoana fizica?Daca stiti,va rog sa ma ajutati,va multumesc frumos!

  27. Bună ziua! Sunt într-o dilema cu privire la adolescentul meu de 17 ani. Mi se reproseaza de catre sora mea, sotul meu, si un prieten al familiei că gresesc acceptându – i copilului meu ( adolescentlui meu) sa umble in chiloti prin casa in fata mea. Mie personal nu mi se pare ceva deplasat. Deasemenea, eu, mama lui, umblu prin Casa asa fugitiv… in chiloti si in sutien…cand ies din baie si .merg in dormitor.
    El nu se jeneaza nici de mine, nici de cei din familie si apare in chiloti in fata noastra. Repet, mie, mama lui, personal nu mi se ceva deplasat. Voi cr parere aveti?

  28. am 20 euro in contul paypal si nu as vrea sa-i transfer pe card deoarece PP ia 2 euro la tranzactie. as vrea sa-i transfer abia dupa ce mai primesc niste bani pin PP. stiu ca PP pastreaza banii in cont doar un numar limitat de zile (60 sau 90). intrebarea mea este cate zile pot tine banii inainte de a solicita transferul lor pe card?

Leave a Reply to dojoCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.