Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cum să te pui pe picioare, financiar, după Sărbători

Există la noi (și din păcate nu doar la noi) ideea asta ciudată că trebuie să sărbătorești „cum se cuvine”. Așa că, de pe la începutul lui decembrie, românul stă pregătit să demonstreze familiei și mai ales vecinilor, cât belșug este în casă. Avem cu toții imaginea coșurilor de cumpărături încărcate până la rupere, deși majoritatea hypermarket-urilor sunt închise doar o zi, cheltuielile uriașe pe tot felul de cadouri, decorațiuni etc.

Oricât de mult povestim despre importanța economisirii, mulți români încă trăiesc cu sentimentul că, măcar de Sărbători, e bine să se simtă belșugul în casă. Din păcate chestia asta nu se lasă cu prea multe câștiguri financiare, mai ales dacă familia în cauză este deja „stresată” cu banii.

economisire

Raportez cu mare bucurie că ne-am petrecut sărbătorile acasă, cu familiile noastre (reunite chiar). Am avut un brad micuț și drăguț la ai mei, cu costuri mici. Am mâncat fără excese, ne-am bucurat de un vin bun sau de o bere (așa cum facem în mod normal, o dată la câteva zile). Am făcut câteva cadouri ne-costisitoare și cel mai important a fost timpul pe care l-am petrecut unii alături de ceilalți. Culmea este că, lăsând la o parte toate forțările financiare pentru a arăta ce poți, sărbătorile pentru noi cel puțin înseamnă prezența familiei și a câtorva prieteni. Am parlamentat cu cei dragi, care sunt departe, am stat la o poveste, a fost frumos.

Oricum s-a terminat „sezonul” urmează pentru toți începutul de an care nu e chiar plin de bucurii (mai ales la cum se mișcă lucrurile în țară/lume). De asta m-am gândit să ne pregătim pentru ce urmează și să ne revenim puțin din micile nebunii financiare de acum o lună:

1. Înțelege că trăim vremuri grele

Sunt șocată să văd câtă lume trăiește în „la-la land” și speră că va ploua cu bani în următoarea perioadă. Întreaga lume se confruntă cu probleme economice, România este deja puternic în groapă. Nu te aștepta la vremuri bune sau măcar pregătește-te pentru zilele alea „negre”. Dacă ești om de afaceri, vei avea tot mai multe taxe de plătit, dacă ești angajat, nu mai poți fi sigur de postul tău, dacă ești pensionar, sper sincer să-ți primești pensia.

Oricum ar arăta următoarele luni, nu sta să speri că va fi bine. Gândește-te la ce este mai rău și pregătește-te pentru asta. Dacă toate previziunile sumbre nu se vor adeveri, nu ai ce să pierzi. Dacă te prinde răul cu pantalonii în vine, îți va pica destul de greu la stomac.

2. Ține afurisitul ala de „jurnal de cheltuieli”

Acum câțiva ani am avut o puternică revelație, scriind pe un carnețel pe ce-mi pleacă banii în fiecare zi. După 30 de zile am realizat de ce nu-mi rămâne niciodată prea mult din salariu. În general țineam minte facturile importante (telefon, curent etc.), dar mereu dispăreau misterios SUTE de lei lunar. Nu-i puteam bănui pe ai mei, că nu și-ar băga mâna în portofelul meu nici dacă ar avea un pistol la tâmplă, deci cumva banii ăia se evaporau.

Am notat acolo (mai ceva ca un contabil), ce bani „intră” și ce bani „ies”. Ăia 10-20 de lei pe zi, aparent neimportanți (suc, pizza cu colegii de la radio, o prăjitură), se transformau după o lună în sume ridicol de mari. Puteam face rată la un apartament de banii ăia.

Recomand AceMoney (eu am cumpărat licența), există și alte variante de soft, există situri specializate și chiar un spreadsheet în Excel sau un carnețel. Notez acolo TOT ce mișcă în finanțele personale: de la facturi, la cât am cheltuit pe mâncare, la farmacie etc. TOTUL. Pe conturi, pe categorii …

Nu e chiar plăcut să tot stai să notezi, dar, cu puțin efort, poți avea o vedere clară asupra cheltuielilor și înțelegi unde greșești.

3. Pune pe hârtie problemele cu care te confrunți

Așa cum la show-urile alea de slăbit concurenții sunt cântăriți la început să se știe „de unde pornim”, cam așa ar trebui și tu să-ți cunoști CLAR problemele financiare. Notează-ți ce datorii ai (rate la bănci, datorii la cunoscuți, cheltuielile „curente”). Dacă tot a început anul și ai probabil o serie de „rezoluții” pune încă una: să știi clar în ce ape te scalzi și să pui la cale un plan.

E un exercițiu greu și neplăcut, dar o situație neclară nu te va ajuta să te pui pe picioare mai repede.

Gândește-te la datoriile pe care le ai și DE CE le ai. Sunt datorii „utile”? Ai câștigat ceva din ele (eventual o rată pentru afacerea ta, un împrumut pentru izolarea termică a apartamentului etc.) sau au fost doar prostii în care te-ai băgat să nu fie vecinul mai cu moț? Oricare ar fi situația pune-ți la punct un plan de a scăpa de ele.

Odată ce ai o imagine corectă asupra situației tale financiare și a problemelor ce trebuie rezolvate, îți va fi mai ușor să găsești prioritățile și să ajungi din nou pe linia de „plutire”.

4. Încetează să mai cheltuiești aiurea!

Oricum ai sta cu banii (plin de datorii sau fără prea mult stres financiar), să te apuci să arunci cu banii în stânga și în dreapta e o prostie. Este irelevant că vecinul are televizor cu diagonală mai mare decât al tău sau că se uită colegii urât la tine că nu ai ultimul model de smartphone. Cheltuiește cât este necesar pentru tine și familia ta, fă un efort să fii la zi cu plata facturilor și a ratelor (că nu te ajută cu nimic să mai plătești și „penalități”) și dezvoltă-ți un obraz ceva mai gros.

Jurnalul ăla șmecher de cheltuieli ar trebui să te ajute să-ți dai seama pe unde ți se duc aiurea banii. Este momentul să reduci numărul de țigări pe zi (poate chiar să te lași de fumat), să ieși mai rar la „băute”, să renunți eventual la televiziunea prin cablu (dacă tot nu o folosești), să rărești plimbările cu taxi-ul etc. Știi tu mai bine care sunt „nevoile” care nu-s chiar nevoi și de unde poți să mai economisești. Vei fi uimit să vezi că, odată ce nu mai arunci bani „puțini” în stânga și în dreapta, încep să-ți rămână mai mulți de la o lună la alta.

5. ECONOMISEȘTE

Aud mereu chestia aia cu „nu am destui bani să mai și economisesc” și am cântat chiar eu refrenul în cauză ani buni. Foarte interesant, în momentul în care mi s-a pus pata pe ceva, am reușit să economisesc destul de mult. Undeva pe la sfârșitul lui 2007 începeam să mă gândesc la eventualitatea achiziționării unui agregat pe 4 roți și orice variantă de leasing presupunea și un avans. Așa că imediat a aflat dojo că „nevoile” de suc, înghețată și alte prostii zilnice nu-s chiar atât de importante.

Dacă te ajută, găsește-ți niște țeluri de economisire: pe termen scurt (bani pentru medic, dacă te defectezi, bani pentru o calătorie, o mașină etc.) și pe termen lung: PENSIE. Știu că e ciudat la 20-30 de ani să te gândești la asta, dar îți va fi mai ușor atunci să te descurci, dacă ai ceva în bancă, decât dacă ești „lipit”. Eu cel puțin nu mă aștept să am pensie (decât dacă plecăm din țară), deci varianta cu dojo la 60 de ani și fără bani de pâine mă cam sperie.

Fă-ți conturi separate, folosește plicul (nu să dai mită), pune bani în borcane, cum simți și dorești. Dar economisește. 20 de lei luna asta, 100 de lei luna viitoare, încearcă să „acunzi” bani în fiecare lună și peste niște luni/ani vei avea plăcuta surpriză să observi că se adună niște sume frumoase.

6. Nu te băga în alte datorii

Știu că există destule moduri de a „scăpa” de datorii, credite gen Provident, cămătari și altele de genul. NU te mai afunda  în datorii, nu mai lua credite în plus. Dacă reușești să cazi la înțelegere cu banca pentru condiții mai bune sau ai posibilitatea de a refinanța un credit, ai avea de câștigat (normal, dacă nu ai de plătit mai mult la final, pentru că știm cu toții că banca nu pierde). Altfel, rămâi la planul tău, fii mai chibzuit și te vei descurca.

Acum vreo lună și ceva stăteam la coadă la o bancă pentru a discuta cu un consilier. În fața mea era un cuplu la vreo 40 de ani. Doreau să împrumute 2000 de euro. Au semnat o mie de acte, mai multe decât dacă le lua Satana sufletul (deh, știu cum e, că am trecut și eu peste experiența leasing-ului și dai cu subsemnatul de amețești), apoi au întrebat ingenuu dacă e vreun credit pentru locuință. Mi s-a cam rupt firul la faza în cauză. Deci nu ai 2000 de euro în casă, încât trebuie să faci rate pentru ei, dar te-ai mai băga la vreo câteva zeci, poate suta. Bine gândit.

Este foarte ușor să semnezi niște documente, este infinit mai greu să dai banii respectivi înapoi. Din nou, o spun dintr-o grea experiență, care din fericire s-a terminat acum un an.

7. Fii consecvent

Când e vorba de bani consecvența este cheia. Încearcă să ții acel jurnal și să notezi totul. Încearcă să te abții de la cheltuieli inutile, să economisești, chiar dacă ți se pare că nu mai rămâne nimic. Crede-mă, rămâne.

E plin podul de planuri, mai ales la început de an. Nimic greșit cu ele, dar ține-te de treabă. Lasă scuzele și treci la treabă.

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

12 Comments

  1. Spre norocul meu am o nevasta, care tine scorul..Iar atunci cand e egal ma avertizeaza..Deocamdata alaturi de ea nu am mai pierdut meciul cu banii 🙂

  2. As putea completa faptul ca economisirea iti confera o centura de siguranta psihologica, stiind ca ai bani deoparte nu mai ai stresul zilei de maine.

  3. Ca sa nu mai vorbim ca, tot ca economie, e bine sa te obisnuiesti sa cumperi cam ce e si de unde e mai ieftin, fireste in raport cu calitatea. Asta daca ai timp sa circuli prin oras/magazine in cautarea pretului cel mai scazut. In plus, tot ca economie (vorbesc din experienta proprie), e bine sa nu arunci nimic aiurea de prin casa; un plic, o punga sau o cutie goala (provenind din ambalaje) pot fi folosite tot ca “ambalaj”, fie si doar pentru “ambalat” gunoiul, daca e vorba sa il arunci discret afara.

  4. Foarte bune sfaturile mai ales cel cu carnetelul de cheltuieli, eventual pentru o luna poti sa ai doua liste : lista cu ceea ce ti-ai propus sa cheltui si o lista cu ceea ce ai cheltuit defapt, asa poti sa iti dai seama mai usor pe ce se duc banii aiurea.

  5. Hmm, la faza cu carnetelul, zic “pas”. Am incercat-o si m-am umplut de nervi, fiindca mereu nu-mi iesea suma. Incerc totusi sa compensez prin altceva: economisesc pentru un scop anume, iar cand am o impulsiune de a cumpara ceva, imi dau ragaz sa ma gandesc daca intr-adevar am nevoie de acel lucru. Daca si a doua zi nevoia e la fel de puternica si justificata, il iau; daca nu, nu. Si uite asa reusesc de bine de rau sa pun ceva deoparte.

  6. Prea mult de lucru şi trebuie să fi atent la toate detaliile;nici nu te mai poţi distra.Cred că şi prea multă meticulozitate strică psihicului.Oricum cine ştie să facă bani îi va face oricând.Cineva spunea că el nu a ajuns bogat prin economii ci prin investiţii;începând de la sume mici.Consider că banii trebuie cheltuiţi,dar fără să ajungi dator(cât te ţine plapuma).Pe de altă parte când am încercat să economisesc pentru ceva şi chiar mi-am dorit acel ceva;întotdeauna apare altceva neprevăzut,pentru care trebuie să dai banii(rude,prieteni,sănătate,evenimente…).

    • Acel cineva e unul dintre putinii norocosi care reusesc cu investiile, stiu destui oameni care mai mult pierd, deci nu poti sa te bazezi pe asta, plus ca, daca nu esti in stare sa ramai cu niste bani de la o luna la alta, nu ai nici ce sa investesti 🙂

      Exact pentru chestiile alea neprevazute e bine sa ai un ban pus deoparte. stiu cum este si sa te prinda necazul fara niciun ban si sa ceri ajutor de la prieteni si chiar nu consider ca asta este un mod sanatos de viata.

      Economisitul asta pica bine exact pentru ca viata ne arunca atatea rahaturi in brate.

      Ia-ma pe mine de exemplu: in general sanatoasa, bine merci de intrebare. Am o ruptura de menisc pe care nu vad sa o rezolv decat cu operatie. Ma deranjeaza genunchiul, incerc sa fac inot sa mai ‘solidific’ putin musculatura, dar mi-e foarte clar ca probabil nu se termina anul si ajung la cutit.

      Faza asta, daca ma duc la un spital, ma va costa cateva sute de euro bune. Drept este ca nu intentionez, la ultima operatie la spital m-am trezit din anestezie, cat eram inca pe masa (da, am uitat sa-l mituiesc si pe anestezist), asa ca ajung ori la privat ori in Ungaria, in ambele cazuri nu ies ieftin, dar teoretic cel putin au ceva mai multa grija de mine

      Deci pentru chestii din astea macar zic ca nu strica sa ai ceva mai multa grija.

      La rude, prieteni nu mai dau bani, ca m-am lamurit si cu faza asta. 😀

  7. tin jurnal de cheltuieli din vremurile cand aveam un salariu atat de mic incat era dus 3/4 in 3-4 zile (partea mea de chirie, plus partea mea din cheltuielile mari ale casei- intretinere, lumina, cablu, net) si nu stiam pe ce s-au dus. notez la virgula. si chiar imi ies socotelile. pacat ca nu prea revad dupa-aia sa vad ce-as putea taia.
    hm, o idee buna, cred c-as putea renunta la abonamentul la cablu. stie cineva daca pot gasi pe net campionatele europene/mondiale de patinaj artistic?
    faptul ca-ti notezi toate cheltuilile, nu inseamna ca nu intra si un pic de distractie: o ciocolata, o iesire cu prietenii, o carte. totul e sa nu exagerezi. uneori stau si ma uit in raft si ma gandesc: chiar imi trebuie? nu pot sa traiesc fara? chiar imi face ziua mai frumoasa (conteaza si intrebarea asta)? dc raspunsul e nu la toate, apoi chestia aia ramane in raft.
    sau ma intreaba fratelo: de ce nu iei taxiul? de ce sa dau minim 25 lei pe taxi, cand pot sa dau doar 2,6 pe cele doua calatorii cu autobuzul. nu discutam de rapiditate, nu dau turcii (cand e graba, e graba si atunci scot bani de taxi) si oricum pe traseul in cauza, cu autobuzul nu fac muuult mai mult decat cu taxiul. sunt foarte bucuroasa ca-n bucuresti s-au introdus autobuzele de noapte. nu c-as fi prea des prin oras la ore mici, dar e misto o alternativa ieftina.
    stiam ca in ianuarie, februarie si martie ma asteapta niste cheltuieli pe care nu le puteam incadra in bugetul obisnuit. economisesc din septembrie sau octombrie. deja le-am acoperit. acum bag mare la economiile pt vacanta si “neprevazute”.
    cand imi dadeau ai mei o parte din rata. economiseam si eu niste bani. apoi nu mi-au mai putut da. desi nu credeam, economisesc si acum.

  8. EU de sarbatori am alta politica…prefer sa nu ma arunc la locatii de fitze…si eventual dupa ce trec sarbatorile sa imi fac de cap in locatii pe masura la preturi mai mici!

  9. Foarte utile sfaturile tale, Dojo!
    Noi Sarbatorile le petrecem acasa, mergem in vizita la parinti (ambii stau la vreo 5 minute de mers pe jos :)) si cam atat. Nu localuri, nu bairam-uri (in general nu prea ne plac). Asta nu inseamna ca suntem soareci de biblioteca si nu ne scoatem nasul pe nicaieri, dar stau si ma gandesc de ce ar merita sa dau sute de lei pentru o singura seara… Mai bine ne luam ceva “de suflet” sau, mai bine, mai strangem un pic la ciorap si incercam sa plecam intr-un mini-concediu vara (iarna nu imi place pe nicaieri..). Cu cadourile de Sarbatori nu exageram (excludem cei mai apropiati membri ai familiei), mai ales ca in timp ne-am cam lamurit cine/ce merita, etc. Nici cu mancarea nu sarim calul – nu te oftici cat arunci la gunoi dupa aceea? Nu e nimic drastic, dar incercam sa fie asa, cumpatat…

  10. Doamne eu am noroc, stiu sa fac bani multi de tot dau si la dusmani asta-i vorba mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.