Cele mai frumoase luni din viața unei femei ..

29
58
views

Spre deosebire de unele dame, care află că-s gravide, când nasc, eu mi-am dat seama la vreo 2-3 săptămâni că nu-i totul OK, iar consultul cu doctorița mea mi-a confirmat „presupunerile” când eram doar undeva în săptămâna a patra de sarcină. Ce să zic, îs precoce, nu oricum.

M-am prins pentru că în general „musafirul lunar” venea cu precizie de ceas, plus că, de niște zile bune eram obosită. Și nu oricum, obosită de parcă am împins ditai tractorul, de parcă aș căra 150 de kile pe picioare, nu alea 52 amărâte de care dispun. Înainte de a mi se confirma că vom fi părinți, îi spuneam lui Mircea că, dacă nu am ceva în „cuptor”, atunci mă îmbolnăvesc de ceva nasol de tot. Din fericire nu-i cazul.

Normal, au urmat zeci de telefoane, mesaje pe net, toate de felicitare. Suntem încântați de ideea de a avea un copil (nu am rămas din greșeală), așa că toată lumea este în asentimentul nostru: că ni se întâmplă ceva minunat.

Singura mea problemă este cu replica multora, că astea sunt cele mai frumoase luni din viața mea de femeie. Acum io zic că ori sunt femei care au avut niște sarcini senzațional de lipsite de neplăceri, ori nu au fost gravide, deci nu știu despre ce vorbesc.

Ideea de a avea „ceva” în tine este senzațională. Când am văzut bobul ăla de mazăre la eco mi-a stat inima în loc. Probabil voi avea sentimente chiar mai puternice, când voi vedea gâgâlicea că prinde formă, când îi voi auzi inima și-l voi simți că lovește. La faza asta, lunile de sarcină bat la fundul gol orice experiență de până acum.

Dar nu dau pe spate de încântare în ceea ce privește restul de bucurii: oboseala asta cruntă încă mă termină. Nu pot lucra decât puține ore pe zi, în rest sunt torpilată de zici că m-am drogat. Vezica mea are deja capacitatea unei pipete, mă trezesc noaptea să o mai golesc. Eu, care dormeam 8-9 ore „întins”, acum nu pot dormi mai mult de 5, fără să stau pe „tron”. Am colici de la te miri ce. Am avut câteva nopți că m-am trezit din 2 în 2 ore, acum e ceva mai bine. Plus micile crampe care-mi dovedesc că acolo înăuntru cineva își face locșorul cât mai confortabil.

De câteva zile îmi stă mâncarea în gât și am o senzație constantă de rău. Partea bună (momentan) este că încă nu m-am înfrățit cu buda, sper să nu fim prea apropiate. Mănânc câte puțin și încerc să „țin” mâncarea. Momentan merge, deși senzația de greață mă ține și cu orele. Meniul nu este o problemă, mama soacră gătește excepțional. Avem mâncare proaspătă zilnic, gătită doar din ingrediente naturale etc. Nu-i genul de om care să gătească semi-preparate, nici măcar „secretul gustului” sau alte aberații nu pune în mâncare. Am fructe la dispoziție etc.

Momentan sper să trec de săptămânile astea cât mai OK. Nu preconizez să mai pun pe mine, la cât sunt de amărâtă, dar sper să pot mânca și să nu-mi fie rău prea des.

Abia aștept rezultatul acestor luni, dar, spre deosebire de alte doamne, nu mă dau în vânt după „procesul tehnologic” 🙂

29 COMMENTS

  1. eu m-am infratit cu buda cateva luni si apoi am capatat niste kile in plus si oarecari limitari in miscari. dar stii ceva? nici ca mi-a pasat, aveam altceva in gand. toate trec si bebele va merita orice sacrificiu 😉

    • Nasol. Aveai ceva mancaruri care te ajutau sa ‘spargi’ infratirea? Sau orice mancai te arunca cu bratele in jurul buzii?

      • pentru pb din asta exista Rennie, se gaseste in farmacii cred ca si la noi si sunt pastilute de supt, tocmai bune pentru gravide.

  2. Super tare, sa fie intr-un ceas bun !
    Totusi sunt putin derutat.. Tu te-ai casatorit cu ‘Soarele’ si eu n-am vazut asta pe blog ?

  3. Exact despre asta discutam in urma cu cateva zile cu niste prieteni: nimeni nu iti spune partea mai grea si un pic urata a acestor luni :))) Ca in rest sunt si eu constienta ca va fi frumos cand voi simti ca misca ceva acolo. Deja cand i-am auzit bataile inimii, nu pot explica in cuvinte cum a fost.
    Iti doresc sa nu iti fie rau si sa ai o sarcina usoara.

  4. Cand am citit titlul m-am speriat, eu mai am 2 luni pana il dau pe teava afara si tot ma intreba lumea: “Acum sincer, ca sotul nu e aici, nu e asa ca e minunat/ ca te simti implinita/ca nu e chiar asa nasol/ca e frumos cand misca?”

    Nu! Dorm cu picatura, ma doare spatele de mor, am vezica cat o nuca, mi se umfla picioarele ca baloanele si am vreo 12kile in plus pe care le car dupa mine pe orice timp.

    Ah si cand juniorul loveste noaptea de zici ca joaca fotbal nu imi zic vai ce draguuuut ci vai ce preparare ca la armata pentru scutece si biberoane.

    Asa ca astept cu nerabdare sa iasa ca sa scap de toate astea si sa il cunosc.

  5. problema este că după ce apare bebe apar adevăratele griji. la început nimic nu vi se va părea suficient de bun pentru el, orice respiraţie a lui va fi ascultată cu atâta atenţie încât veţi ştii la ce se “gândeşte”. orice zâmbet al lui vă va alina, orice grimasă (mai ales în primele luni) vă va stârni insomnii, îl veţi măsura, căntâri şi dacă nu va lua în greutate sau nu va creşte cât scrie la nu ştiu ce carte se va declanşa o dramă. pe măsură ce creşte, cresc, proporţional, şi grijile voastre, pentru prima zi la grădiniţă, pentru prima zi de şcoală, pentru examenul de capacitate, etc… aşa încât vă veţi aduce aminte cu nostalgie de perioada când eraţi gravide şi toată lumea căuta să vă intre în voie. dar, toate astea au atâtea momente frumoase încât … nici nu mai ştiu ce să spun decât: mămicilor să fiţi sănătoase voi şi bebeluşi voştri. cu drag.

  6. Am avut o sarcina de cosmar!Am varsat din prima zi pana in ziua operatiei.In timpul sarcinii am fost cel mai slaba !Dar copilul a fost ok. si a cantarit 3600grame. Nu cred sa fireusit sa beau macar o cana de apa fara s-o vars.vara e mai rau, te epuizeaza caldura.Dar ai avantajul de a manca multe fructe si de a purta rochite dragute de gravida!:))Hai ca nu mai e mult, in vreo 7 luni trece!:))

    • Sa inteleg ca ai nascut cu cezariana? Desteapta fata 🙂

      Io nu am motiv sa port rochite, arat inca normal. Probabil prin septembrie sa incep sa fac burtica, momentan incepe sa se ‘curbeze’ in spate (mai ales la cat de prost am inceput sa mananc). Cred ca as capia daca m-ar tine toata sarcina. Oh, well, asta e …

  7. Nevasta mea (deja avem 14 saptamani), o duce greu. Cel putin in unele zile, primul lucru care il face e sa prinda ratele. Oboseala, stare de rau, etc. Insa, de dormit o face bustean. Si 12-13 ore pe zi.

    • Ii doresc sa se mai linisteasca burtica. Sa speram ca in curand scapa de bucuriile astea si se poate bucura si ea de restul de ‘placeri’. 🙂

  8. Primul trimestru este cel mai greu.Atenţie la laptop să nu îl ţii lângă abdomen, că nu e ok.

    • Bine de amintit. Tractorul sta pe masa, ca-i prea greu sa-l tin in brate, mai nou fac vizionarile de pe Nook, ca pe ala il tin in mana, nu pe burta. Danke de reminder, insa, e important.

  9. Așa cum ai scris și tu, frumusețea sarcinii tocmai în asta stă. În faptul că te redescoperi altfel, că apar sentimente noi, că se naște o legătură între tine și un “cineva” pe care încă nu-l cunoști. Sentimente care se vor amplifica cu fiecare clipă care trece.
    Toate cele bune Dojo. Ce este greu trece, iar în amintiri rămân doar lucrurile frumoase. Și un pui de om alături de tine. 🙂

    • Io n-am nicio treaba cu modificarile in cauza, dar macar sa nu imi fie rau, ca mancatul chiar imi facea in general placere 😀

      Io-s genul de om care doreste sa fie si cu sufletul in rai si cu .. slanina-n pod 🙂

  10. Oho … congrats. Sa fie intr-un ceas bun.
    Singurul lucru pe care ti-l doresc este sa ai parte de o sarcina si o nastere usoara. Vin alte bucurii dupa :)) Crede-ma ca stiu bine 🙂

  11. Cu scuzele de rigoare, fusaram busy busy, ne bucuram mult de vestea asta, ” Dojo Jr is on the way !”
    Felicitari , o sarcina usoara, o nastere fara probleme si multa sanatate mamicii si micutzului ingeras.
    Abia asteptam sa auzim si sa vedem aventurile voastre in viitor.
    Felicitari inca odata.

  12. Iti spun si eu felicitari-sunt sincere dar la “impachetat” nu ma prea pricep eu
    Sa fiti sanatosi- tu si bebeul 🙂

  13. Cate saptamani ai? Eu am aproape 6 🙂 Tot la Gyniclinique merg si eu. Si cam aceleasi simptome.

    • Miruna, FELICITARI 🙂

      Eu sunt in saptamana a 8-a (de fapt a noua, ca 8 au fost deja).

      La cine mergi la Gyniclinique?

  14. Hei, felicitari! N-am mai trecut de mult pe aici, iar acum recuperez… am 20 de articole deschise:)) Si iata ce aflu! Ma bucur pentru voi! Sarcina usoara si un bebe super sanatos:)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here