O altă perspectivă când vine vorba de spălat alții la dos

30
255
views

Există la noi eterna batjocură la adresa celor plecați pe alte meleaguri „să spele bătrâni la fund”, de parcă ar face trafic de carne vie sau sfântul știe ce alte păcate. Parcă nici prostituatele nu se „bucură” de o asemenea lipsă de respect, ca și cei care și-au găsit (momentan) servicii în acest domeniu. Nu este cea mai senzațională ocupație, dar atât timp cât este nevoie de un asemenea serviciu, nu am înțeles de ce ne-am bate joc de cei care-l oferă.

Normal, de partea cealaltă, sunt cei care au nevoie de acest serviciu: că sunt bătrâni, că sunt oameni cu dizabilități sau proaspăt ieșiți din operații, respectivii se bucură cu siguranță de faptul că nu stau în propria mizerie și există cineva care-i ajută să fie curați și bine îngrjiți.

Din ce am citit pe la alte femei, trecute printr-o cezariană, cel puțin în primele ore (zile poate?) de la naștere, ai nevoie de cineva care să te spele/schimbe sau măcar să te ajute. Este probabil ciudat pentru o femeie în toată puterea să fie îngrijită aproape ca bebelușul ce tocmai s-a născut, dar cu siguranță e mai bine să fii curată, decât lăsată vai de capul tău. Și sunt absolut convinsă că orice femeie în această situație este încântată că există cineva căruia nu-i pică epoleții să o șteargă la dos.

Chiar dacă nu este cea mai plăcută ocupație, există oameni care au ales să ofere un asemenea serviciu și datorită lor alții au parte de un tratament civilizat, chiar dacă ei înșiși nu-și pot satisface nevoile respective.

Înainte de a mai face mișto de ei, să ne gândim că nu știi niciodată ce-ți aduce viața și e tare bine când un asemenea om te ajută să nu băltești în propria mizerie. Numa’ zic.

30 COMMENTS

  1. In general batjocura aia venea la adresa celor care vin acasa cu un aer superior, de parca ar fi nu stiu ce directori. Exemplu concret: o ruda venise la noi si ne-a dat 20 de euro, o suma imensa, intr-adevar. Si normal ca refuzam, i-am spus ca apreciez gestul, dar nu-i nevoie. La care persoana zice: luati ca aveti mai mare nevoie. Ca si cum faptul ca e intr-o tara cu oameni care ne considera pe toti tigani si “sterge mosnegi la dos” pe un salariu de mizerie e mai bine decat sa stai la tine in tara alaturi de familie…
    Nu mai zic cand mai vin dupa cateva luni si nu mai stiu limba romana…
    Si mai sunt, dar asta e ideea, mistouri de astea sunt pentru aia “bazati” nu pentru muncitori cinstiti.

  2. Asta e boala grea la romani: sa ne uitam la vecinul inainte de a ne uita in propria ograda. Parca frustrarea e mai mică atunci când te gândesti ca, uite, ce daca nu am eu ce sa pun pe masa copiilor, macar nu ma indeletnicesc cu activitati rusinoase. Vorba vine.
    Sa muncesti nu e rusine. Sa stai degeaba, sa furi, sa astepti de la altul este.

  3. da, asa e in maternitate cineva se va ocupa si de asta.prima zi dupa cezariana nu te poti misca. dar dupa aceea o vei face tu dupa regulile si explicatiile care ti se vor da

  4. Eu fac asta de vreo cateva luni, nu, nu sunt extraordinar de incantanta de jobul in sine, dar de cele mai multe ori ma gandesc cum se simte ala din pat cand e plin de diverse si cum m-as simti eu sa fiu in locul lui, asa ca dau drumul la radio, sau pun chipul zambitor si incep sa aberez aiurea si lucrez 😉 si persoana se binedispune, eu ma autodispun si ziua incepe sa fie frumoasa! Majoritatea celor care lucreaza aici indiferent de natie intra pe functia de zambet si binedispunere pentru ca cei care sunt in pat nu au nevoie de tristetea ta, au ei destule motive sa fie tristi sau suparati.

  5. Da, este batjocură atunci când îți explică respectivii cât sunt de realizat în comparație cu tine. Fiecare face ce vrea, sau ce poate și e foarte bine când oameni sunt mulțumiți de viața pe care o au. Dar pentru simplul fapt că ai 500 euro/lună în plus la salar nu te pune mai presus de intelctuali. Ține de caracter și atât.

    • A fi intelectual nu înseamnă (numai) a absolvi o facultate. Înseamnă să ai un spirit deschis, să asculţi şi să înţelegi, să filtrezi.
      Şi da, un om care “şterge pe alţii la fund” poate fi mult mai împlinit decât tine, ‘telectualul cu pretenţii.

    • Faptul ca ai o facultate nu te pune mai sus de altii. Si eu am studii, am o afacere care merge si nu ma simt cu doua perechi de ceva. Suntem cu totii oameni si avem calitati/pacate. La orice ora il admir pe unul care s-a dus pe aia 500 de euro pe luna si face o munca ‘sub’ pregatirea lui, decat pe fanfaronii astia cu aere de intelectuali, care stau cu mana intinsa, ca le pica epoletii daca nu au direct job de CEO 😀

      • N-ați înțeles. Atunci când stai în rahat pentru a realiza ceva în care crezi meriți o parte din respectul ăluia comod.

  6. Nici o munca nu este de luat la misto. Din moment ce se lucreaza din greu, atunci omul respectiv merita respectele noastre.

  7. Ideea e ca de multe ori alde “pitzi” au folosit sintagma “am grija de un batran” de cate ori se intorceau de prin strainatate, desi stia cam toata lumea cu ce se ocupa “lady”.
    Poate si din cauza asta s-a impamantenit ideea ca a “sterge pe cineva la fund” e chestie naspa.

      • Nu cred ca ai inteles ideea. A avea grija de cine, adica “a sterge la cur” e o chestie de inteles si deloc rusinoasa. Ideea e ca ele faceau trotuarul pe acolo si se vindeau pe alde 20 de euro si veneau in Romania, pline de aur in toate gaurile si cu fitze de mari doamne cand de fapt toata lumea stia ce hram poarta si ca de fapt se prostituau pe acolo.

        Tocmai de aceea a “sterge pe cineva la cur” a ajuns o meserie luata in derizoriu. Sper ca acum m-am exprimat corect si m-am facut pe deplin inteles.

  8. // offtopic

    Zice că erau odată Maistrul Vasile (om cu școală postliceală de instalator) și Ucenicul Ghiță la subsolul unei clădiri de birouri; cică se înfundase ceva conductă de canalizare și ieșise rahatul în beci.

    Acolo era apocalipsa: ditamai lacul de rahat amestecat cu hârtii, cotoare și ce mai aruncase lumea în budă.
    Se uită Maistrul Vasile la balta de rahat, analizează atent situația și zice: bă Ghiță, aici e treabă de maestru, trebuie să traversez balta asta de căcat și să fac bypass la conducta secundară.

    Se îmbracă Mastrul cu salopeta, își pune masca și se bagă în căcat la conducta secundară. În timp ce repara, din când în când îi mai cerea câte o sculă lui Ghiță: “Bă Ghiță, dă-mi șarpele cel mare!”, “Bă Ghiță, dă-mi cheia de treijdoi!” și tot așa.
    Ghiță stătea pe margine și privea siderat la măiestria mentorului.

    La un moment dat, se ridică Maistrul Vasile, plin de mizerie din cap până-n picioare, c-un rahat răsucit pe cască și zice: “Vezi mă Ghiță? dacă nu ți-a plăcut cartea, toată viața ta ai să rămâi pe margine, la dat de scule!”

    • Hahaha, aproape ca am trecut prin asta, atunci cand angajatele noastre stau in masinile de cusut, trag in linie dreapta ceva, rad si se uita la televizor, iar eu stau in picioare la masa de calcat cu tot aburul in fata si cu niste curbe de calcat de te doare mintea. In plus, ele stiu ca in doua ore pleaca acasa si eu raman acolo pana tarziu in noapte. Dap, daca nu le-a placut cartea!

  9. Nu stiam motivul pentru care un parinte isi duce copilul de la o varsta frageda la dans,limbi straine,inot,tenis de camp,da meditatii,emotii la intrarea in liceu,facultate,master.Bani,nervi,vise,renuntarea la viata proprie pentru ca sa reuseasca in viata copilul,si el ce face dupa toate acestea…spala mortii la fund.Parintii nu au sa spuna cat sunt de dezamagiti dar sunt.
    Daca cineva s-a pregatit pentru a fi zugrav,miner,frizer,spalator de masini,cadru medical in tara, normal ca nu este o rusine sa faca aceleasi munci si in strainatate.
    Parerea mea este ca fiecare trebuie sa aiba un minim de mandrie.

    • Ion, vorbim de VII pe care ii spala. Daca ai avea o operatie nasoala, deci esti imobilizat, preferi sa stai in rahat sau sa te curete careva? La fel daca, doamne’feri ai vreo dizabilitate. Ar trebui cei care nu se pot ingriji sa balteasca in propria urina?

      Sa nu zic ca si la faza cu mortii … prefer la orice ora ca raposatu’ sa fie bibilit de cineva care si stie si poate, decat sa stau eu sa fac asta. Cand a murit bunicu-miu in 2003, cei de la pompe funebre l-au luat de la spital si l-am revazut la capela, spalat,aranjat si imbracat.

      De unde scoateti voi ca-i rusine sa faci munca asta? In unele tari sunt asistentii care fac treaba asta, nu doar infirmierii (sa zici ca-s nescoliti). Aia au deja o carca de scoala in spate (poate mai multa decat multi ‘intelectuali’ din astia de-ai nostri) si tot le intra in atributii si chestii din astea pentru care romanilor le pica epoletii 😀

  10. Chiar dacă nu este cea mai plăcută ocupație, există oameni care au ales să ofere un asemenea serviciu și datorită lor alții au parte de un tratament civilizat

    Fix asta fac și curvele, dar parcă aveai o părere nu prea bună despre ele.

    • Cristian, daca tu compari o traseista cu un infirmier/asistent medical, io sincer nu mai stiu ce sa-ti spun la faza asta.

      • De ce să nu le compar? Ambele categorii ajută niște oameni aflați la nevoie. O posibilă diferență ar putea fi dată de necesitate. Fără asistenta medicală sunt șanse să dai ortul popii sau să pățești cine știe ce, pe când fără curvă o mai poți duce binemersi ceva vreme. Culmea e că totuși sexul e la nivelul de bază al piramidei lui Maslow, deci poate că nici ăsta nu e un argument 🙂 Plus că nu vorbim aici de rachete, ci de niște lucruri destul de banale (că e nevoie de răbdare e alt aspect).

        Revenind, la fel cum un om proaspăt ieșit din operație sau mai în vârstă e spălat la dos, de ce n-ar beneficia alții sau chiar aceeași categorie de niște sex? Ce ar trebui să facă de exemplu un olog sau un om cu nu știu ce handicap fizic oribil ca să și-o tragă și el cu una bună?

  11. Chiar nu inteleg care-i problema? Sora-mea e asistenta medicala, se bateau spitalele pe ea cand era in Romania, iar aici spala mosii la fund de cativa ani. A terminat colegiul de nursing cu 10, si a facut scoala, nu gluma!
    Acum (pentru ca a terminat scoala cu ceva ani in urma si diploma ei nu este automat recunoscuta) face cursuri ca sa ii fie recunoscuta diploma.
    Ca asistenta n-o sa stea sa-si faca unghiile toata ziua si sa bea cafele cu colegele, ci o sa continue sa spele mosii la fund si sa le dea tratamentele, ca si acum, doar ca pe mai multi bani.
    Eu am un respect enorm pentru oricine poate sa faca asta, pentru ca nu toata lumea poate sa dea cu ochii de oameni in suferinta in fiecare zi, si sa se duca acasa pe urma si sa-si vada de viata.
    Recunosc, eu fac parte din categoria “romanu-i nascut manager” :), n-as putea sa fac asta pe termen lung.

    • De asta spuneam ca in alte tari asistentii fac si ei asta. Si noi avem o prietena plecata de hat bine la voi, care are deja scoala de ‘nursing’ mai multa decat au romanii facultate si care are printre atributii si ingrijirea bolnavilor in stilul asta. Nu-i exagerat de incantata (e munca grea, nu sta cu c… in sus), dar isi castiga o paine muncind cinstit si este apreciata (in special de amaratii care nu raman sa balteasca in mizeria lor. E cetatean german de ani buni si nici nu e coada in ierarhia spitalului. Dar astea is atributiile si le face. Perfect legal, perfect in norme 🙂

  12. De aproape 30 de ani spal la fund. E drept ca pacientii mei sunt nou-nascuti dar sunt si ei tot oameni, unii mai in miniatura. Si ca eu sa-i pot spala pe ei altcineva inainte le-a spalat pe mamele lor. Fiecare din noi, intr-un moment nefast al vietii noastre putem fi pusi in situatia de a ingriji pe cineva drag si imobilizat. Se spune in popor ca pentru a ti se ierta un pacat trebuie sa legi u buric (adica sa asisti o nastere) sau sa speli un mort; poate tocmai asta era ideea, sa te lepezi de aroganta facand ceva ce unii considera murdar sau injositor. Radem de gunoieri dar ai vazut ce se intampla in marile orase cand serviciul de salubritate intra in greva? Pute totul!Trebuie ca cineva sa se murdareasca pe maini pentru ca altcineva sa fie curat.

    • Bravo, Adelina! Foarte frumos raspuns! E rusine sa furi, nu sa muncesti! E usor sa strambi din nas si sa critici, dar putini stiu ca nu-i deloc usor sa ingrijesti batrani. Am avut in familie un caz, nasa tatalui meu. Era o persoana miniona, cred ca 1,5 m, slabuta, o mana de om, dar cand a cazut la pat parca s-a ingreunat! Ne rupea spatele cand trebuia s-o spalam si s-o schimbam. Sunt sigura ca multi dintre cei care fac munca asta in strainatate au avut joburi bune in tara. Pana la un moment dat, cand au ramas someri… si n-au avut alta optiune decat asta. Nu stim ce ne rezerva viata, asa ca…

      • Oamenii care fac asta, n-o fac neaparat pentru ca nu au gasit alt job, si nici pentru ca le place sa faca asta in mod deosebit, dar pe langa spalatul la fund mai au si alte atributii, care intamplator- chiar le plac. Sa ajuti pe cineva, sa stii ca poti face diferenta intre o zi mizerabila si una suportabila intr-un spital, inseamna mult, pentru oricine. Si pentru cel imobilizat, si pentru cel care poate pune un zambet pe fata cuiva chinuit indeajuns de soarta, incat sa aiba nevoie de ajutor permanent.

  13. ce zici tu de gravide si lehuze…nu se numeste mosit? 😀 moasele fac chestia asta, eu o cunosc pe tanti care a mosito pe mama si pe mine, am tot respectul 🙂

  14. Fiecare meserie are rolul ei,trebuie sa existe si savanti dar si oameni care matura strada.Daca nu a-r fi cei care matura strada am traii in mizerie,daca nu ar exista “cei care sterg la fund ” am traii in boli,daca nu ar fi taranii nu am avea ceapa…cum si in natura exista un echilibru asa si intre noi oamenii…nu la toti ne este scris sa ajungem parlamentari ori doctori !

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here