Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Spitalul Athena Timișoara – primele impresii

Dacă tot se apropie fericitul eveniment (mai sunt aprox 2 luni), vineri mi-am luat soțul de braț și ne-am prezentat la Athena, una dintre alegerile mele pentru a naște Minijar-ul. Din ce am discutat și cu medicul, aceasta ar fi o alegere OK, plus că momentan pe net am prins tot chestii pozitive de la doamne ce și-au adus acolo pe lume urmași.. Cum e bine să te duci din timp, nu când e deja copilul aproape la genunchi, am făcut și noi o plimbare „de lucru” pentru a afla mai multe detalii.

Am discutat câteva detalii la recepție, cu o tânără foarte simpatică și amabilă. I-am pus și întrebări de radio Erevan, dar nu s-a supărat, până la urmă e dreptul nostru să punem și întrebări imbecile, că de aia suntem potențiali clienți plătitori. Ne-a întrebat dacă dorim să facem un tur al secției, treabă care ne-a cam uimit, că nu ne așteptam la asta. Știu din ce am citit pe net că spitalul nu arată ca o dugheană jegoasă, deci îmi era de ajuns.

Oricum, dacă tot se putea și ne-a asigurat că nu deranjăm pe nimeni, a chemat o moașă să ne facă turul turistic. L-am luat și pe Mircea, deși nu era neapărat încântat să intre în spitalul propriu-zis și ne-am cărat pe secție. Nu am vizitat sala de travalui (cuget că e curată și ea, la cum arată restul), dar am urcat de am văzut saloanele și partea de „cazare”. Dacă ai doar imaginea spitalelor normale de stat, probabil te simți ca în Grey’s Anatomy, dacă te-ai mai uitat prin filme, îți dai seama că asta ar fi normalitatea.

Saloanele sunt de max. 2 paturi, foarte curate și bine puse la punct, cu băi mai ceva ca la mama acasă (fiecare salon are baia lui). Nu tu WC-uri fără capac, fără hârtie și cu rahat (nu din ăla turcesc) pe pereți. Probabil că și clientela e mai spălată sau naiba știe. Am văzut și o rezervă de un pat (un fel de cameră de hotel cu pat „medical”, că altfel nu pot să-i zic, că numai a salon de spital nu arată), dar oricum nu mai dăm bani aiurea și pe asta. Chiar dacă se nimerește să am pe cineva în cameră, zic că nu ne vom scoate ochii.

salon-athena

Ne-am amuzat puțin, auzind o tânără domnișoară, născută chiar în ziua respectivă, cum își testa plămânii. Zici că era o alarmă anti-aeriană. Am zâmbit amândoi la auzul „trilurilor” deși ne-am dat seama că peste vreo câteva săptămâni venim și noi acasă cu o sursă din asta de zgomot și probabil nu vom mai fi atât de amuzați. Am pus din nou tot felul de întrebări și moașa ne-a dat detalii. Deci, după cum am citit deja pe net, trebuie să-mi iau superbul fizic, când e vremea, să am în dinți buletinul și eventual trimiterea de la medicul de familie, plus adeverința de asigurat. Dacă vine asta mică prea repede, are timp soțul să ia hârțogăraiul în alea 3-4 zile cât stau cazată acolo.

Spre deosebire de alte locații mai „oficiale”, aici nu trebuie decât să mă duc pe mine și actul de identitate. Nu am nevoie de „bagaj”, nu am nevoie de nimic. Se asigură toate „consumabilele” din interior, atât pentru mine, cât și pentru a mică. Costul distracției va fi de 1300 de euro la cursul zilei, dublată suma pe ideea că vom dori și prelevarea de celule stem.

Cam astea-s noutățile de pe frontul „gravida”, mai discut vineri și cu medicul una-alta și sper să fie bine. Mai trebuie să fac o baterie de teste/analize înainte cu câteva zile de naștere (dacă n-am făcut la analize …), dar astea intră în planul tarifar deja stabilit.

Să sperăm că va fi bine.

Dacă aveți experiențe cu ei, cunoscuți care și-au adus urmașii pe lume etc., dați cu comentariile. Mi-ar plăcea de asemenea să aud dacă ați născut în alte clinici (și din alte orașe) sau la spital și cum a fost.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

10 Comments

  1. dojo, am născut acum nişte ani la spitalul Universitare din Bucureşti, în condiţii asemănătoare, am fost trei mămici în cameră şi, din experienţă zic că, dacă celaltă mămică cu care vei fi, va fi la al doilea copil va fi chiar bine. pe mine cel puţin m-a ajutat faptul că una din mămici era la al doilea copil, că doar nici o asistentă nu stă lângă tine 24 din 24. cred că am fost printre primele mame care am stat cu copilul de când l-am născut, ni s-au ţinut cursuri de înfăşat şi alăptat, de cum să-i faci prima baie şi ce ai de făcut acasă. şi asta la stat. şi da, aveam baia noastră, ni se dădea schimburi, neonatologul venea în fiecare zi, dimineaţa şi seara să vadă evoluţia copiilor, etc… şi asta la stat. ce-i drept au trecut 19 ani de-atunci, nu mai ştiu cum este acum, dar ţinând cont că lumea evoluează ar trebui să fie cel puţin la fel.

  2. Noi mergem tot la privat, dar in Baia Mare. Ne costa 2800 doar nasterea, pe langa inca nu stim exact daca si cazarea 🙂 Dar, sincer nu ma prea intereseaza, pentru asta am muncit, eu vreau doar sa fie totul bine.

    • La ce clinica? Pai mergi si intereseaza-te. Ar trebui sa iti poata da un pret, chiar si estimativ. Si vezi daca poate naste sotia cu medicul care i-a urmarit sarcina, la multe clinici se poate. Ori e deja medicul colaborator cu ei, ori platesti tu ‘onorariul’. In cazul meu totul intra in banii astia, doctorita mea colaboreaza cu Athena de ceva timp.

  3. Eu am nascut la clinica Gynia din Cluj. Conditii similare cu ce spui tu, mie mi s-a parut ca un hotel de 3 stele, asa. Tipa cu care am fost in salon era tot la prima nastere, avea gemeni, asa ca era cam frasuiala prin salon, dar ne-am inteles foarte bine. O data sau de doua ori s-a nimerit sa avem amindoua vizitatori si am foat ingramaditi, dar na. Personalul, foarte, foarte amabil. La un moment dat, in prima sau a doua zi, un medic neonatolog ne-a adunat pe toate cite eram atunci cu bb si ne-a tinut un curs de vreo ora, foarte util zic eu, daca esti la prima nastere. Mincarea a fost in sistem catering, nu mi s-a parut a fi gindita special pentru lauze, pur si simplu meniu normal de cantina. Ce mi s-a parut foarte frumos din partea lor e ca nu am fost taxata extra pentru cele doua zile in plus pe care a trebuit sa le stau din cauza ca prunca a fost prematura + a facut icter in spital. Am platit exact cit pentru 3 zile (standard). Eu m-am dus chiar numai cu buletinul, nu mi-a trebuit nici trimitere, nici adeverinta. Din pacate ei nu lucreaza cu CNAS, asa ca nu mi-ar fi folosit la nimic. A, si inca ceva. Cit am fost in spital, medicul meu a venit zilnic sa ma vada, inclusiv in dimineata cind am iesit, desi era duminica si nu avea program. Jos palaria! Daca e cineva interesat, il recomand cu drag, dr. Dragos Iuga.

    • Din ce am citit/discutat si aici ai consiliere de alaptare (zic utila mai ales pentru una ca mine care inca nu a avut copii) si neonatolog care sa-ti zica una-alta. Iti arata si cum sa speli copilul etc.

      Mancarea e pe tip catering, alegi ce vrei sa mananci.

      Pentru asigurati costa cu 300 de euro mai putin (sau 200, nu’s sigura), deci am cica un mic avantaj. Acu’ intr-o lume ideala as putea sa-mi iau banii inapoi de la CNAS, dar noi sa fim sanatosi 😀

  4. Pentru asigurati costa cu fix 1380RON x ICM mai putin (cum ICM-ul probabil e aprox 1 suma suportata de CNAS e 1380RON).
    Sarcina usoara si livrare rapida!

    P.S. Ca sa fiu un strop carcotas, daca peisajul din imagine ti se pare demn de Grey’s Anatomy te astept pe la mine 😉
    P.S.2 N-au si rezerve cu rooming-in?

    • Rooming-in poti face la cerere in oricare salon. Daca ai chef sa stai cu pruncul si poti, nu te opreste nimeni. Singura problema cu ‘la tine’ e ca-i in partea aialalta de tara. Dar cine stie pe unde ne mai duce viata 🙂

      Saru’mana de detalii si de ajutor, e bine sa ai informatii clare venite de la cineva care chiar stie despre ce vorbeste.

      • Daca fac astia autostrada Iasi – Brasov se mai scurteaza durata de deplasare, mai ales ca-mi va trece prin gradina 😀
        Chiar si asa sunt doar la un telefon / e-mail distanta.

  5. Eu nu am nascut la Athena , din pacate pentru mine,deoarece in 2003 inca nu era infiintata clinica aceasta.
    Ca beneficiar de servicii in cadrul acestei clinici am fost tot pe parte de ginecologie , insa nu la sectia aceasta , si pentru eco doppler pelvin , Athena fiind singura clinica timisoreana ce are un astfel de aparat pe partea pelvina.
    In schimb cunosc doua doamne ce au fost operate de fibrom uterin in clinica Athena si din partea carora nu am auzit decat cuvinte de lauda la adresa clinicii , a felului in care au fost tratate ante si post operatie , la felul in care au fost ingrijite si considerate ca oameni , nu ca pacienti.Este adevarat ca nu este ieftin , insa atunci cand alegi un serviciul medical in privat , unde ai certitudinea ca vei fi tratat cum se cuvine , exista si constientizarea expresiei “Dai un ban , dar stai in fata”. Sincer , Dojo , banii cheltuiti de mine , in clinica Bega , atunci cand am nascut-o pe fiica-mea ,echivaleaza cu banii pe care i-as fi dat nascand la Athena.Diferenta este ca a trebuit sa dau bani ca sa mi se inlocuiasca cearceaful rupt si patat,sa primesc o perna decenta , am dat bani sa mi se faca serviciul de curatare…sti tu unde , am dat bani sa nasc , am dat bani sa imi pot vedea barbatul , am dat bani sa mi se schimbe copilul si tot a fost ,biata copiluta,oparita la fundulet de plangeam impreuna cu ea….si ti-as face un pomelnic intreg…al lucrurilor firesti si normale , insa care trebuiau platite ca sa beneficiezi de ele.
    Asa ca eu incurajez nasterea pe bani , in privat,intr-un spital decent si unde esti tratat ca om,in primul rand.
    Daca as mai fi facut un copil , cu siguranta as fi ales ca tine,fara discutii.
    Nastere usoara! 🙂

Leave a Reply to rosu verticalCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.