Așa este, suntem nemulțumiți de ce se întâmplă în Timișoara

20
30
views

Nebuloasa e ca de obicei prea calmă și prea diplomată pentru furia pe care cred că încep să o simtă tot mai mulți timișoreni, gândindu-se la ultimul an așa cum a fost el în oraș. Nu am apartenențe politice, deci nu stau să plâng în pumni că fostul primar nu mai e la conducere, că noul primar reprezintă un alt partid etc. Din punctul meu de vedere, poate și Scaraoțchi să conducă orașul sau țara, atât timp cât face o treabă OK. Dar nu prea este cazul.

Una dintre marile dureri ale noastre este HAOSUL ce a cuprins traficul din oraș. Da, am înțeles că nu poți face omleta fără să spargi ouăle, deci, un proiect de anvergură înseamnă clar că ne „incomodează”, nu suntem nici noi tâmpiți să nu înțelegem asta. Când s-a anunțat mega-proiectul din zona Michelangelo cam toți am simțit o strângere în zona cordului, dar ne-am calmat imediat. Dorim să fie mai bine în oraș, trebuie să ne asumăm și noi, locuitorii, neplăcerile cauzate.

Plus că pornirea proiectului într-o perioadă a anului perfectă pentru lucrări, ne-a dat speranțe.

Am rămas cu ele.

Am urmărit progresul șantierului cam pe tot parcursul verii, am urmărit și pozele din dronă, ne-am plimbat prin zonă. În mod normal, când te pui la un asemenea proiect, este de așteptat să se lucreze continuu, să se organizeze șantierul de asemenea manieră încât să nu ai timpi morți. Am avut parte de o vară frumoasă și de o toamnă de poveste. Se putea lucra repede și bine, intrând în iarnă cu o lucrare deja bine pusă la punct.

Din ce am văzut noi însă, ori s-a lucrat în dorul lelii, ori nu s-a lucrat deloc. Nu-s eu inginer de specialitate, dar m-am măritat cu unul și știu din poveștile lui cum se lucrează la foc continuu, ce înseamnă să ridici blocuri într-un număr mic de luni etc. Am mai văzut șantiere și pe la alții, unde, culmea, faptul că un bulevard este blocat, nu înseamnă prea mult, pentru că se poate circula bine merci pe restul (și cam toate străzile din zona în cauză sunt bulevarde mari).

Și totuși, la o prelungire de linie de metrou de pildă, pe sistemul 24/7, vedeai o armată de oameni care lucrau, „viermele” făcea tunelul și restul aveau grijă să se înainteze repede și bine. OK, nu suntem la nivelul lor, dar să vezi cel mult câțiva muncitori la muncă, pe un șantier vital pentru timișoreni (că blochează jumătate de oraș ca nimic), pe vreme excepțională pentru lucru, cam doare. Explicațiile cu „nu sunt bani”, „nu se poate lucra pe schimburi” sunt pur și simplu puerile. Când nenorocești traficul pentru majoritatea populației (că din păcate așa e pus șantierul) și blochezi heirupist o zonă întreagă, măcar să ai bunul simț să fii eficient.

Intersecția de la Bălcescu este un alt motiv de frustrare pentru cei din zonă. Am intrat de câteva ori pe acolo (cât s-a lucrat a trebuit să-mi aleg alt tronson spre blocul alor mei) și m-am luat cu mâinile de cap. Asta se cheamă modernizare? O „piațetă” cheală și o stradă pe care dai cu tunul și nu mai vezi un copac?

Peste tot în lume pomii sunt îngrijiți și apreciați. Sunt orașe absolut jegoase în restul anului, dar care prind parcă viață primăvara, când înfloresc. Am văzut prin cartiere mărginașe sau în buricul târgului copaci bătrâni, pe lângă care cel de pe Pomiculturii este o joardă. Să te pună dracu să rupi o floare măcar, că nu poți duce amenda. Ce să mai înflorească la noi? Asfaltul? Palmierii care ne-au făcut de rahat într-o lume întreagă? Tot felul de „teste” și fantasmagorii pe care primarul nu le plătește din salariul său, le plătim noi, proștii din banii noștri.

S-au făcut promisiuni că șleahta de „parteneri” ai clanurilor țigănești va fi îndepărtată de la Primărie. Din ce auzim noi, oamenii sunt bine merci, la fel și noii proprietari de clădiri, deși nu are nimeni vreo îndoială că-s luate pe „ne-ve”. S-a făcut ceva în acest sens? S-au scos la lumină măcar câteva situații în care legea a fost „poștită” cu mare aplomb de la vlădică la opincă? Eu nu am auzit nimic.

Chestii culturale majore? Majoritatea marilor evenimente sunt făcute de ani buni de inițiatori privați. Cel mai mare eveniment al anului, dacă-mi permiteți să fiu atât de ignorantă și să nu observ altele, a fost festivalul de Jazz pus cu o săptămână înaintea celui de la Gărâna. De-al dracului, pentru că poate primarul. Culmea este că, în ciuda tuturor șicanelor, din ce am înțeles, și festivalul de la Poiana Lupului, crescut cu mult efort și dedicație, a avut un an excelent.

Îmi voi permite să fiu suficient de ignorantă (din nou) și să-mi doresc ca Primăria să facă mai puține festivaluri și mai multă treabă în infrastructură. Pentru că oamenii de cultură s-au descurcat bine merci anii ăștia, plus că pot fi sprijiniți financiar eventual, unde chiar merită investiția, dar drumurile blocate aiuristic, proiectele „mega” și organizarea proastă a traficului ne zăpăcesc neuronii și ne mănâncă banii zilnic.

Eu am norocul că lucrez de acasă, deci îmi aduc clienții, ca o mică pițipoancă, la Mall. Locuiesc în zonă, îmi ia 5 minute de mers pe jos. Drumurile cu mașina înseamnă să merg la doctor la consult sau să-mi vizitez familia. Eventual să ieșim să facem niște cumpărături. Ies când doresc eu, deci nu când e traficul în toi. Soțul nu prea are de ales, mai iese și în perioade „nefaste” pentru că trebuie să ajungă la clienți când au ei nevoie, nu când are el chef. Mașina a ajuns să consume lejer 11 la sută. OK, nu-i a mai economicoasă din clasa ei dar nici 11 la sută nu a consumat până acum. Și nu, faza cu „e o rablă” nu ține, are 35.000 de km și e întreținută cu grijă.

Toate astea se întâmplă că stăm la semafor și 10 minute, că un drum de 7 minute se face în 50 etc. Întrebarea mea (retorică) – plătește cineva benzina arsă aiurea de timișoreni în fiecare zi? Sunt oameni care merg la muncă, familii în care se circulă cu 2 mașini, sunt copii de dus la școală etc. Faptul că mulți ajung să piardă și 2 ore în total pe zi în trafic deranjează pe careva? E totuși vorba de 25% din timpul normal „facturat” de muncă. Și nu poți spune că fac naveta 100 de km.

Nu, partea aia cu „scoateți-vă fundul din mașină” iar nu stă în picioare, atât timp cât sistemul public de transport încă nu poate deservi corect nevoile populației, plus că poate nu toți doresc să stea zilnic bot în bot cu boschetarii și hoții di buzunare de care nu se leagă nimeni. Să mai vorbim despre cerșetorii din intersecții? Că nu puteai sta liniștit la semafor de răul lor? Sau astea nu intră în „portofoliul” primarului? Probabil noi trebuie să ne ocupăm de asta.

Și multe alte probleme, care fac orașul să arate mai mult ca un oraș din Maroc sau din Albania, decât „mica Vienă” și alte fantasmagorii din astea de-ale noastre.

Nu a trecut săptămână (să nu spun zi), să nu ne amuzăm (că altceva nu mai ai putere să faci) de ideile scoase dintre urechile primarului. Mă trezeam dimineața și-mi spunea Mircea „fii atentă ce debitează ăsta”, urmând clar încă o idee din aia creață. De genul metrou în locul liniilor de tren. Ah, intersecția în cauză s-a rezolvat lejer, s-a pus semafor la viaductul de la Popa Șapcă. Sunt niște cozi acum pe Demetriade până la barieră, iar Popa Șapcă e mai blocată de cât a fost vreodată.

Deci da, suntem total neimpresionați de performanțele domnului primar, suntem de râsul țării, nu trece zi să nu ne gândim pios la domnia sa și la tot felul de situații care includ ștreangul, cuțite sau vreo boală. Probabil suntem noi prea pretențioși

20 COMMENTS

  1. Sa stii ca nici Clujul nu e departe. Intr-adevar, nu avem santiere atat de mari/ incomode pe artere principale, dar strazile sunt mare parte din ele necorespunzatoare. Si totusi, atat Tm cat si Cj sunt orasele mari dupa Buc, cu multi locuitori, adica multi platitori de taxe. In mod normal, te-ai astepta sa fie si conditiile pe masura…dar, cel mai probabil, si in primarii sunt interesele mai mari (tb sa “hranim” mai multi “oficiali”). M-am saturat de carpeli, m-am saturat de jumatati de masura sau de lucruri incepute si neterminate… de ce nu putem si noi beneficia de un lucru bine facut din partea statului, la cate taxe platesc cei care muncesc? La cum crerste pretul combustibilului, pe strazile noastre vom ajunge la consumuri lunare fantasmagorice. E f trist ce se intampla! 🙁

    • Nu prea tind sa iti dau dreptate…decand cu Boc la noi in ograda se cam vad imbunatatiri…si credema conduc pe soselele Clujului destul de mult,sa nu uitam de cele doua mari centuri ocolitoare care s-au construit si de cat de mult trafic greu s-a scos din oras…de Pta Cipariu , de stradutele din Manastur,de Str oasului pana in Valea Chintaului,de toata linia de tramvai…nu tin cu nici un partid,habar nu am cu ce se mananca politica dar la noi in Cluj s-a construit si reabilitat plus schimbat fata orasului in 5 ani ce nu a facut fostul primar Funar in 12 ani…deci se poate…mai greu dar se poate,sti tu ca nici Dumnezeu nu a facut lumea intr-o zi….

  2. Pot sa fiu putin rau ? Cine l-a ales, martienii ?
    Nu ca noi la Resita am fi ales vreodata vreun primar care sa si fi facut ceva semnificativ pentru oras.

  3. Parcă ai descris Bucureștiul, care e un mare șantier de câțiva ani…toți încep lucrări da’ nu le duce nimeni până la capăt, parcurile sunt transformate în parcări sau mall-uri ș.a.m.d..

  4. Încă o dată, că nu înțelegeți treaba cu lucrările de construcții și instalații (aici intră și lucrările de reparații).

    Lucrările publice încep cu un studiu de fezabilitate și o finanțare. Pentru a găsi o finanțare ai nevoie de evaluare lucrărilor pe care vrei să le faci. Studiul de fezabilitate este un proiect (ăsta e proiect) prin care se face o estimare a costurilor și care poate sta la baza licitației. Licitația se poate face în baza unui proiect tehnic sau la cheie, unde un antreprenor se angajează să predea lucrarea finalizată (situațiile uzuale).

    Ajungem la proiectare și execuție. Pentru ca proiectarea să poată fi finalizată trebuie să existe o serie de avize și aprobări de la diverse instituții ale statului (primărie, CFR etc.) care durează, costă și se pot complica fără motive întemeiate. După obținerea lor, urmează proiectarea și avizarea documentațiilor de primărie, consultanți, diverși. Lucru care poate dura o lună sau două. În cazul în care e cer modificări, acestea se fac și procedurile de avizare se reiau.

    Hai să zicem că am terminat cu proiecte și avize. Se trece la execuție. Adică la ce numiți voi Dorel cu lopata. Execuția lucrărilor cuprinde mai multe faze, unde sunt necesare vizite, verificări, disponibilitatea inginerilor, arhitecților, primarului etc. De asemenea, aceste faze se concretizează financiar în urma recepțiilor diverselor obiecte executate. În cazul în care aceste recepții sau plăți nu se pot face, executantul riscă să rămână fără lichidități, fapt care conduce la oprirea lucrărilor. De notat următoarele:

    – Termenul limită include în general proiectarea și execuția. Întârzierea primei activități atrage de la sine nerespectarea termenului impus prin contract. În cazul în care proiectantul este întârziat de avize, nu poate fi tras la răspundere pentru că nu a fost vina lui, executantul cu atât mai puțin.
    – Lucrările care cuprind mai multe specialități – de exemplu drumuri, canalizări, rețele de gaz – depind de disponibilitatea tuturor. Poți fi întârziat de oricare dintre specialitățile conexe.
    – Birocrația – toate formele se fac extrem de greu, o simplă dispoziție de șantier poate ajunge pe șantier într-o lună de la emiterea sa de către proiectant;
    – Termenul pe care primarul îl aruncă în presă e cel inițial, cel puțin la noi, foarte departe de realitate în 95% din cazuri.

    Astea fiind spuse, Dorel ăla de care faceți toți mișto face ce i se spune. Dacă el stă și doarme pe marginea drumului e pentru că, dintr-un motiv au altul, nu poate lucra (desigur, cu excepțiile de rigoare). Firma care execută e doar o componentă dintr-un angrenaj mai amplu și veți vedea muncitori roind pe șantiere numai atunci când vor fi rezolvate multe altele.

    • @dam167, nu proiectantul/constructorul raspunde in fata cetatenilor, ci primarul. E datoria lui sa faca in asa fel incat, in lipsa unor cazuri de forta majora, totul sa se desfasoare conform proiectului asumat.

      Primaria ma penalizeaza din prima zi de întârziere la plata taxelor si a impozitelor, eu de ce nu l-as putea taxa pe primar cu 30% din salariu fiindcă a întârziat lucrările la proiect ?

      • Don’t worry, ca io si Dam suntem ca Yin si Yang. Daca io laudam proiectul maret, ar fi venit sa-mi explice ca-i de rahat executia etc. Daca eu zic ca-i de rahat pus in practica, va spune ca din nou nu stiu ce vorbesc si ca is 1000 de chestii de care eu nu tin cont 😀

        Ceea ce pe mine ma intereseaza ca si bou de cetatean, este ca individul asta a pornit cel mai mare proiect din Timisoara pe sestache si noi platim 10-20% mai mult combustibil ‘datorita’ lui

      • @dojo, Dam a descris foarte bine “workflow-ul”; eu am incercat sa mă leg nițel de “project management”

      • Primarul este, în cazul de față, un măscărici. El răspunde de echipa din primărie care se ocupă de lucrările în discuție. Partea faină e că toți am vrea să tragem primăria la răspundere pentru că, orice om ce posedă minte știe că peștele de la cap se împute. Ei în schimb merg pe șantiere și arată cu degetul că nu se lucrează și pac: vin mulți să spună că pe șantiere stă Dorel rezemat în lopată.

      • Nu e nimic pe șestache. Pregătirile pentru aceste lucrări au început acum mai bine de 2 ani. Trebuia să facă campanii pe bloguri sau?

      • Nu trebuia sa faca nicio campanie pe bloguri. Dar, cand pornesti o asemenea lucrare, te asiguri ca ai ce-ti trebuie si ca poate fi dusa la capat corect. Revin cu ideea: nu suntem singurii din lume care facem lucrari mai mari (ce se face aici e o oricum o gluma fata de ce proiecte au altii) si totusi se face prost. Pardon, luni de zile nu s-a prea facut nimic, probabil si daca se lucra mult si prost era mai bine 😀

  5. Dont worry, e la fel peste tot..
    Pe vremea cand locuiam in Bucresti, iar fratimiu era barman la un mare hotel dambovitean, un chinez, client al hotelului, dar satul de santierul continuu din capitala, ne-a explicat cum se face treaba la ei. Citez din memorie: “la noi, intr-o noapte, se inchide drumul pe care vrem sa-l reparam/renovam/executam , vin 2000 de chinezi cu 100 de utilaje, iar dimineata dam dumul la trafic” Nu bag mana in foc ca ar fi adevarat 100%, dar tind sa-l cred cat de cat.
    O alta stire tot de pe vremea aia..un mare consortiu japonez, dupa un studiu prealabil, a promis ca poate reduce traficul din capitala cu 20%, in mare parte prin corelarea totala a semafoarelor. Pe astia tind sa-i cred, ca doar toti am auzit de cum fac japonezii treaba. Dar proiectul nu s-a realizat pentru ca, am auzit dupa aia, nu putea nimeni trage ceva din banii alora. Si pe sitemul “dar mie ce-mi iese” ( nimic! ), nu s-a mai realizat nimic.
    Nu vreau sa ma lungesc prea tare, dar nu cred ca vreo licitatie in romanica e facuta pe bune, iar cel mai bun castiga.

    • Ovidiu,ai dreptate cu povestea ta. Imi amintesc perfect,pe vremuri am citit ceva in Almanahul Scanteia,ceva ce mi-a ramas in cap (poate si fiindca era mai putina presa atunci). Ambasada Romaniei din Tokio a fost anuntata in cursul unei zile sa nu lase masinile parcate pe strada,in aceasi noapte aq fost turnat un strat asfaltic,dimineata era gata. Nu stiu cat de lunga era strada,dar in nici un caz nu era vorba de tehnologia de azi.
      In Sibiu de exemplu,asfaltarile merg bine,dar ne omoara efectiv noile sensuri de circulatie. S-au facut niste”circuite” formate din strazi cu sens unic,care nu sunt deloc functionale,strazile mult ingustate nu “duc”traficul,sunt blocaje peste tot. Si asta in conditiile in care mare parte din trafic a fost preluat de centura ocolitoare.

      • Strazile cu sens unic nu sunt rele, daca sunt functionale. Problema cred ca e cu cei parcati in locul unde nu ar trebuie sa fie. Desi cred ca exista indicatoare, nu aplica nimeni legea, asta e problema.

  6. ma uimeste ce aud aici…mie personal mi se pare ca timisoara este cel mai frumos oras din Romania…incerc sa nu-mi imaginez strazi in reparatii cu trafic aglomerat-o imagine de dezgust 🙁

  7. Eu cred ca problema “nemultumirilor” este la nivel national, nu doar in Timisoara… Cat despre trafic, mai rau ca in Bucuresti nu se poate! 🙂

  8. Dacă ai fi locuit la mine-n cartier probabil ai fi criticat felul în care cel mai primar dintre primari (dl. Oprescu, primarul Bucureştiului) consideră că trebuie reorganizată Şoseaua Pantelimon.

    Din ce văd eu, ca pieton, toată lucrarea se reduce la câştigarea unui şir de locuri de parcare în dauna trotuarului.

    Precizez că e un cartier locuit de indivizi cu venituri modeste. Locuitorii folosesc mai degrabă transportul în comun, trotuarul sau bicicleta. Prin urmare, nu cred că aveau nevoie de acele noi locuri de parcare…

    Dar aş pune pariu că Sorin Oprescu are acte care să dovedească inclusiv consultarea publicului (consultare de care eu nu am auzit deşi sunt oarecum atent la proiectele controversate care sunt anunţate) sau efectuarea unor studii serioase care să demonstreze că acele modificări erau absolut necesare în cartier sau faptul că APM aproba distrugerea copacilor de pe marginile şoselei…

    Frumoasă ţară! Păcat că e prost condusă…

  9. Pasajul subteran din complex o mare problema, de ceva timp au facut un drum prin santier, pentru a nu bloca traficul de tot.

    Domnul primar Robu cat de “prostan” sa fi sa faci un pasaj subteran in Timisoara? tind sa va reamintesc ca orasul nostru drag se afla pe o zona mlastinoasa. Cand se va termina in 5-6 ani la cum sa misca lucrurile, la prima ploaie va fi inundat, nici serviciile noastre de tractari auto nu mai pot ajuta participantii la trafic.

    Desigur solutii sunt ca intotdeauna, o pompa de mare putere cu bazin de decantare la nivel, si multe alte investitii care vor fi astronomice. Alti bani aruncati degeaba.

    In legatura cu Piata Unirii printre cele mai frumoase locuri de vizitat in Timisoara, un loc romantic, un loc unde se tineau expozitii artistice, targuri de carte, un loc in care puteai savura o bautura departe de trafic il transformatii in parcare. Tind sa cred ca una cu plata!

    Frumosi acei palmieri scumpi de langa parcul central, din spatele hotelului Continental, ma fac sa ma simt intr-o jungla de beton, ca un leu captiv in jungla asta urbana.

    Multumesc Dle “Primar” si regret faptul ca ma reprezentati ca locuitor al orasului TImisoara.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here