Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

După 9 luni

Dacă tot se apropie momentul x, m-am gândit să petrec niște minute și să mă gândesc la ce am trăit aceste ultime (aprox.) 9 luni, de când am primit confirmarea că vom fi trei, până acum, când facem ultimele planuri și pregătiri.

Astăzi deci vom povesti despre sarcina mea, așa cum îmi pare acum, aproape de final.

little-buddha

Dacă este să încep cu o concluzie (știu, logică de femeie), aș spune că am avut o sarcină excelentă. Chiar dacă am fost o idee mai morcovită (mai ales când nu-mi miroasea bine mâncarea) de prin luna a patra, de când am putut mânca din nou ca un om normal, totul a prins altă lumină. Până și ultimele 2 luni (cele mai grele teoretic, pentru că te cam țin toate) au fost superbe. M-am amuzat copios de fiecare dată când junioarea și-a pus picioarele și pumnii pe ficatul sau coastele mele (cu tot disconfortul pe care-l poate produce uneori un bebe tot mai țeapăn și activ) sau când se vedea prin burtă ca o mâță ce se plimbă sub plapumă.

Sa încep, zic, cu chestiile pozitive: nu am avut nicio problemă majoră (o mică anemie acum spre final, absolut normală, și o infecție urinară prinsă prin luna a șaptea, de s-a rezolvat foarte repede). Termin sarcina cu 65 de kilograme (53 când am rămas gravidă, apoi 50, când nu mi-a plăcut mâncarea). Am pus deci teoretic cam 15 kilograme. Nu am vergeturi, nu am fost constipată, nu am retenție de apă. Tensiunea nu a trecut de 110 cu 70 (in general e cam 90-100 cu 50-65). Am dormit excelent pe toată perioada, am mâncat din luna a patra ca un om serios (în ultimele 2 luni ca 2 oameni serioși). Am mâncat ORICE, fără probleme. Normal, nu m-am îndopat cu rahaturi, nu am consumat chestii „cafeinizate” și nici alcool.

Sunt bine-dispusă. Bun, suntem amândoi ca drogați de bucurie de prin luna mai. Nu am avut „istericale”, nu am plâns fără motiv, nu m-am certat cu soțul. Nu am avut pofte, mi-a plăcut mâncarea și din fericire am tolerat-o. Am râs. Mult și „colorat”.

Am avut parte de o îngrijire pre-natală excelentă și îi iar fac un shameless promotion doamnei mele doctor Florina Todoruț, care m-a trecut prin toate lunile astea cu multă atenție și umor. Sunt printre puținele dame care merg la ginecolog relaxate, cam astea au fost experiențele de la diversele consulturi.

Dacă m-ați fi întrebat acum trei sferturi de an, aș fi fost convinsă că voi avea o listă de chestii negative, pentru că sarcina nu înseamnă doar bucurie și transformări plăcute. Și totuși ajung spre final gândindu-mă că lista rămâne mică de tot. Să spunem că perioada de grețuri a fost grea, atunci chiar m-am simțit mizerabil. Dar a trecut foarte repede și totul după asta a fost interesant, dacă nu chiar frumos.

Mi-am asumat de la început faptul că nu voi mai avea corpul de dinainte (și totuși mi-e atât de drag de burta mea), că voi fi greoaie (merg ca un pinguin și am delicatețea în mișcări a unui hipopotam), condiția mea fizică de odinioară este doar o amintire, abia mă mișc și suflu ca o locomotivă. Dar știam că sunt chestii normale și le tratez cu mult umor. Mi-e dragă burta mea cea asimetrică (și mereu în mișcare), mă distrează mersul meu cel „elegant”, mă amuz de câte ori iar nu calculez corect noile mele dimensiuni din profil.

Ne pregătim deci de ultima fază a acestor luni, momentul când mica mea chiriașă va porni la drum în viață. Pentru maică-sa, lunile astea au fost cea mai mișto experiență de până acum.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

37 Comments

  1. Uite cât de repede au trecut şi meriţi toate felicitările pentru modul plin de bună dispoziţie şi bucuria cu care ai trăit toată această perioadă, ce nu este doar cu bune, aşa cum ai spus şi tu. Îmi imaginez cum veţi fi când veţi auzi primul ţipăt şi când veţi vedea degeţele acelea mici-mici, picioruşele la fel, dar mai ales acea făţucă nostimă, roşie şi cea mai frumoasă din lume.
    Să ai o naştere uşoară, Ramoma şi să vă bucuraţi mereu de bebeluşă, ca şi acum, ba chiar mai mult! Îmbrăţişări şi abia aştept să te aud după!

  2. Cam in faza in care esti acum îi ziceam Danei: cred că trebuie să vorbim cu medicul să-ți pună fermoar, ca la următoarea sarcină să fie mai ușor. 🙂

    Să fiți sănătoși!

  3. parcă ieri ne împărtăşeai vestea, iar acum aşteptăm să treacă cele câteva zile. deja îţi ţinem pumnii. naştere uşoară şi multă sănătate.

  4. Cât de repede a trecut timpul! Acum aștept să-i spunem “Bun venit!” micuței domnișoare. 🙂 Vei trece cu bine peste momentul sosirii ei pe lume, sunt convinsă de asta. Pentru că atitudinea ta și felul în care gândești sunt foarte importante. Urmează momente unice pe care vă doresc să le trăiți din plin.

  5. waw, arati foarte bine! se vede ca esti fericita. eu am avut 2 sarcini ok, e drept ca pe a doua am suportat-o mai greu mai ales in ultimele 2 luni cand luasem proportii si gafaiam din te miri ce. partea frumoasa e ca dupa nasteri am revenit rapid la dimensiunile de dinainte, fara sport, fara dieta. m-a ajutat alaptarea si sculatul noaptea din 3 in 3 ore (si chiar mai des, bebele adormea repede, eu chiar obosita nu puteam imediat). bucura-te de fiecare moment si sper sa aveti o bebelusa sanatoasa si cuminte!(cat poate sa fie de cuminte un bebe).

  6. Ce frumos ai scris. Aproape ca-mi vine si mie sa fac copii cand citesc. Noroc ca-mi trec repede ideile, ca inca nu e momentul.

    • si eu vreau sa fac copii … so, hai sa lasam vorba si sa trecem la treaba 😀

      @DOJO: Sanatate multa tie si copilului, sa aveti parte doar de bucurii.

  7. a ramas pe luni, 10?
    felicitari! esti una din putinele femei pe care le-am auzit spunand (vazut scriind) “lunile astea au fost cea mai mișto experiență de până acum”.

  8. intrebare: tot la Athena nasti? am tot auzit ca se inchide, si ca nu au personal de-ajuns, din surse destul de sigure…tu ce stii de asta?

  9. Am nascut joi seara. Cezariana. La President. A fost super OK si ma simt super. Scriu un articol, cand vin acasa 🙂

  10. Iuhuuu!!!!! Felicitări și bine-ai venit pe lume, micuțo!!!! Iuhuu, ce m-am bucurat să te văd așa senină și cât mi-a plăcut faza cu… suntem amândoi dragoți de bucurie de prin mai… și-acum, vestea despre naștere! Perfect! Multă, multă sănătate, să fiți bine amândouă!!! 🙂

    • Saru’mana. A mers totul bine, conditiile au fost exceptionale. Abia astept sa-mi adun un pic mintile si sa scriu in detaliu despre ce s-a intamplat. Ca si concluzie ‘financiara’, a meritat fiecare ban. Am fost tratate excelent, s-au ocupat de noi o armata de oameni, toata lumea a fost zambitoare si plina de atentie. Sa tot nasti asa 😀

  11. Felicitari, mamico! Sa fii sanatoasa si sa te bucuri de pruncul tau! Iar micuta printesa sa aiba viata lunga, fericita si ursitori bune! Abia astept impresiile si experienta din maternitate!

  12. Felicitări! Să fiți sănătoși cu toții și să vă bucurați unul de celălalt până la adânci bătrâneți. 🙂

  13. Saru’mana de urari. Clar ca se va face liniste in casa, cand pleaca la facultate. Desi, hai sa nu fiu rea, copilul e chiar foarte cuminte 😀

  14. Felicitari !! Sa va bucurati de ea la fel cum v-ati bucurat de sarcina. Ma bucur sa vad in ce lumea minunata se naste acest copil. Bravo !

  15. Felicitari, minunatilor. Ii doresc micutei sa fie sanatoasa iar Dumnezeu sa-i daruiasca dramul acela de noroc de care va avea atata nevoie in viata! <3

  16. Felicitari! Sa va aduca multe bucurii! Astept cu sufletul la gura impresii sa stiu daca ma apuc si eu de treaba:)

  17. Felicitari tie si lui Banivechi!Noi am nascut pe 3 februarie la maternul din Arad iar din 11 de cand am venit acasa, Mr.Doomeekus jr. ne-a schimbar complet ordinea de zi (si mai ales cea de noapte) 🙂

  18. Felicitari, Ramona! Ok, transmite-i si sotului acelasi lucru! Sa fiti sanatosi toti trei, sa va bucurati de anii ce urmeaza ca si pana acum, cu zambetul pe buze, bunatate in suflete si minte multa acolo unde trebuie! 🙂

  19. Oh, felicitari, Dojo :). Sa-ti traiasca. Sper ca esti/sunteti bine. P.S: Pe unde mai bantui, pe ce taram? Semnat “inocent”.

Leave a Reply to DoomeekusCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.