Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cât este de grea viața de freelancer?

Există în ceea ce privește activitatea de freelancing 2 extreme: cei care cred că suntem niște pierde-vară, că nu avem un job „normal”, și cei care cred că redescoperim apa caldă. Aș spune că adevărul este undeva pe la mijloc, să ai o mică afacere (că asta înseamnă până la urmă) este simplu și complicat în același timp.

Ideea în sine este simplă: oferi un serviciu (sau produs) și cauți clienți care să plătească. Îți faci program de muncă, promovezi afacerea etc. Complicat devine doar prin prisma faptului că, spre deosebire de un job, unde iau alții decizii și-ți dau lunar un salariu, aici în capul tău se sparge totul și tu îți dai de mâncare.

Hai să încerc să surprind câteva dintre greutățile (așa cum le văd unii) vieții de freelancer și cum stau de fapt lucrurile.

freelancing

1. Trebuie sa devii eficient și harnic.

Majoritatea celor care ar lucra pe cont propriu se tem că vor fi niște „lasă-mă-n drum” și că nu vor avea șansa unei afaceri profitabile din cauza lor. Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu m-am născut nici harnică și nici eficientă. Dacă pot trage mâța de coadă, o voi face fuior, și ceva îmi spune că 99.9% din pământeni, dacă au de ales între ruptul spinării cu munca și activități de feliere de frunze pentru patrupezii lătrători, probabil aleg ultima variantă.

Nevoia te învață. E atât de simplu. În momentul în care ai un client care vrea ceva de la tine (și probabil a și plătit), garantat îți miști fundul. Și uite așa, nevoia de a plăti facturile sau faptul că ai deja oameni care doresc să-ți cumpere munca te va face să uiți de lene. La ea te poți întoarce oricând, după ce ai luat banii și ai făcut treaba.

Nici cu organizarea nu stai minunat de la început (decât dacă ai chiar calități de genul acesta). În timp vei vedea că să ai o mică agendă pe care îți notezi câte un deadline, poate niște notițe despre cât ai lucrat pe un proiect și cât ai câștigat – că e bine să ții la un „preț orar”) etc. te vor scăpa de faze rușinoase și te vor ajuta să te miști mai bine.

2. Ești pe cont propriu

Nu știu alții cum sunt, dar eu ador să fiu pe barba mea. E foarte ușor să știu ce nu a mers la un contract, cine e de vină și să găsesc soluții. În loc să existe x și y care-mi bușesc zen-ul sau să petrec ore încercând să găsesc vinovați, iau fiecare experiență ca pe o sursă de învățătură și am ocazia să cresc datorită acestor responsabilități.

Sigur că e mai ușor să fii în echipă și să nu o iei peste dinți de unul singur, când ceva nu merge, dar e mai bine pentru spirit să îți asumi responsabilitatea. Da, vei greși! Nu toți clienții vor fi perfect mulțumiți, vor fi oameni pe care îi vei dezamăgi, deși nu ți-ai propus asta.

Dar ai ocazia de a sta în fața lor personal, chiar să-ți ceri scuze (că nu-ți pică basca), să cauți soluții etc. Și vei observa că, în timp, nu-ți va mai tremura buza de spaima responsabilității, că ai trecut deja prin niște situații neplăcute, fără să te ia șefu’ sub aripioara protectoare, și ai supraviețuit.

În cazul meu deci, faptul că sunt de una singură, este probabil cel mai mare avantaj. Mă dezvolt în ritmul meu, îmi asum boacănele, dar și țin doar pentru mine laudele și aprecierile.

3. Nu ai un venit sigur

Aș spune că, din punctul meu de vedere, este singurul inconvenient, când e vorba de freelancing. Luna asta poți face 200 de dolari de pildă, ceea ce pentru unii e dezastru, iar peste 2 luni să încasezi 5000 (nu am greșit niciun zero). Depinde de lună, de clienți, de tine, de 1001 de motive.

Dacă-mi permiteți o mică teoremă „made by Dojo” – un freelancer BUN și experimentat ar trebui să câștige în medie mai mult decât ar fi majoritatea companiilor dispuse să plătească pentru o poziție similară. Mi-am verificat teoria discutând cu oameni din domeniu, care încă au job, și chiar discutând anul trecut cu un potențial angajator, care a rămas ușor mut, când i-am spus ce salariu aștept. Deși pentru el suna a SF, eu de fapt pierdeam bani, pentru că trebuia să fiu la lucru 8 ore (deci transport, haine, mâncare etc.).

Sunt sigură că a găsit un web designer pe un salariu mai aproape de ce era gata el să ofere, eu mă descurc bine merci acasă, purtând un trening și lucrând în ritmul meu.

Pentru problema venitului, cea mai bună idee este să înveți să mai și economisești un leu, așa că, atunci când e secetă, măcar nu ajungi freegan.

Repet, dacă muști o bucată bună din domeniul tău și devii competitiv, NU MORI DE FOAME!

4. Pensie, asigurări și alte bălării

Voi „demitiza” o idee – un freelancer serios ARE o formă de organizare fiscală, dacă-mi permiteți să-i zic așa: SRL, PFA, poate un offshore etc. În mod normal, când deja încerci să câștigi o pâine din munca ta, nu o mai arzi la negru. Asta o faci poate pentru 20 de dolari pe lună, nu când începi să acoperi un salariu.

Deci, dacă tot am înțeles că freelancerii ăștia nu-s doar niște puțulachi care o ard intelectual, putem stabili că oamenii în cauză au o formă de afacere. Eu tot spun că-s freelancer, deși am firmă de web design. Acum e drept că lucrez singură de acasă, dar plătesc taxe, plătesc contabilă, dau facturi etc. Ca mine sunt mii de oameni, pe care poate îi considerați niște aiuriți, dar care duc un business pe spate și plătesc toate impozitele și taxele inventate de onor conducătorii țării.

Plătim asigurări de sănătate, deși probabil alegem să mai dăm o dată banii pe clinici private, avem și noi pensii din alea babane, de ne vor ajunge 2 luni, ca restul țării etc.

Dacă aveți un puternic fior fiscal, nu vă speriați, ca freelancer aveți aceleași ocazii de a burduși buzunarele statului. Plus, dacă vă duce mintea, să vă gândiți serios la ziua de mâine – o pensie privată, economii etc.

5. Vai, dar timpul meu!

Nu știu cum mai e treaba la cei cu un job normal, dar am înțeles că în general se merge pe un program bine stabilit și măcar 8 ore la „uzină”. Eu încă am amintiri nasoale despre ce porcăieli erau la radio de sărbători, când ni se punea pata să plecăm ca tot omul la vreo paranghelie și ieșea scandal că rămâne ascultătorul singur cu calculatorul din emisie. Așa că negociam ediții de emisiuni muzicale și de știri, mai ceva ca purtătoarele de fuste crețe în piață.

Timpul tău ca freelancer este AL TĂU. Dacă azi ai energie/chef/nevoie să lucrezi 14 ore, le vei lucra. Dacă mâine e soare și fii-ta vrea la ștrand, acolo te duci, chiar dacă-i miercuri. Chiar îi spuneam unui client american cu care lucrez din 2011 că la mine iarna e în general un sezon al naibii de productiv, că nu-mi place să ies la frig. Vara ies la soare mai des, dar iarna (sau când plouă) arunc în aer recorduri de productivitate.

Avantajul maximal, când ești freelancer, este că tu decizi ce și cum. Dacă ai un deadline strict, atunci muncești, că nu o faci de pomană. Dacă ai o „fereastră” sau pur și simplu nu ți se aliniază stelele creative, ieși la iarbă verde, când alții asudă la muncă.

O altă chestie bună: începi să înveți că TIMPUL CONTEAZĂ. Te vei preface mai puțin că lucrezi (că nu ai normă și nici șefi cu veleități de time planner) și vei învăța să lucrezi eficient. Dacă ai 3 ore de activitate, le lucrezi, apoi te joci. Ca în copilărie, când, după ce terminai lecțiile, plecai pe maidan.

6. Dar socializarea?

Pe mine mă amuză chestia asta, pentru că mulți o zic cu foc. Adică un freelancer va sta probabil ca un pustnic, când la un job normal ar fi rupt compania în zece cu socializarea.

Am fost de amândouă părțile „baricadei”. La radio am avut câțiva oameni pe care i-am văzut zilnic (sau o dată la câteva zile). Oameni mișto de tot, să ne înțelegem, i-am iubit și încă-i iubesc. Dar erau câțiva.

Acum, că mă scoate fii-mea din casă, cunosc cred un sfert de cartier (sau mai exact mă cunosc ei pe mine). Am discutat cu mai mulți oameni acum, ca mamă de Nadie, decât pe vremurile când eram o micuță vedetă radio locală. Mă ști cu alți părinți și picii lor, mă știu stăpânii de câini (e asta mică înnebunită după ei, de am intrat în vorbă cu toată lumea), mă oprește lumea pe stradă să-mi admire „odoarea” și să-mi ureze una-alta.

Nu zic de ăia de pe net, cu care lucrez sau doar interacționez, nu vorbesc de câți oameni am cunoscut în călătoriile noastre (mai ales cele 20 de luni petrecute peste ocean și în Spania). Toate ieșirile astea mi-au fost „permise” de mica mea afacere, că nici Sf. Petru nu te lasă la vatră de la companie câte 6 luni pe an, doar că te prinde un puternic fior de globetrotter.

Ca de fiecare dată, doresc să repet apelul meu la moderație: faptul că pentru mine munca acasă este „ze thing”, nu înseamnă că va funcționa pentru voi. Există avantaje în viața de angajat, există oameni care pur și simplu nu vor funcționa la fel de bine pe cont propriu, cum o fac la corporație.

Dar mi-ar plăcea să nu mai băgăm spaima în lume cu povești despre cât de greu e să fii freelancer, că nu-i mare filozofie. Nu am descoperit tratamentul perfect pentru cancer (și mi-aș dori, mai ales că un om drag mie se ia la trântă cu afurisita asta de boală), nu rescriu Teoria Relativității, chiar dacă uneori am o freză similară cu ăl de a formulat-o. Încerc pur și simplu să ofer niște servicii unor oameni interesați de ele, să le iau banii și să-mi fac treaba. În plus, cresc un copil și-mi doresc să-i fiu alături cât mai mult posibil.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

19 Comments

  1. La treaba cu angajatul si salariul pe care l-ai cerut mi-a placut raspunsul. Am patit si eu la fel, sa fiu contactat de firme sa ma angajeze si le ziceam din start ca in medie castig mai mult decat un senior, desi am experienta de junior si-mi mai trebuie ceva ani pana sa ajung senior. Nu mai zic de transport, mancare, haine etc. cum ziceai si tu.

    Imi era dor de articolele despre freelancing. Ma bucur ca ai reinceput sa scrii.

  2. La capitolul timp cred ca majoritatea dintre noi o dam in bara la inceput.
    Imi aduc aminte ca mi-au trebuit luni bune pana am reusit sa creez un echilibru intre munca si orice alta activitatea care ma distragea de la taskurile care mi le propuneam in ziua respectiva.

    O alta chestie care mie personal mi se pare un dezavantaj enorm la un freelancer incepator este faptul ca vei evolua destul de greu pe plan profesional. Lucrand intr-o firma, esti inconjurat de foarte multi oameni dintre care cei mai multi sunt mai buni decat tine. Ai de unde si de la cine invata. Freelancer, acasa, e mai greu sa iesi din acea zona de confort 🙂

  3. Faptul ca un freelancer castiga mai mult decat un salariat mi se pare normala. Nu stiu insa sa estimez cat in plus, eu as estima dublu:

    -In primul rand ca ai un risc pe care trebuie sa ti-l acoperi, daca eu nu am de munca 1 sapt. primesc salariul, dar voi nimic;
    -ai nevoie de o camera dedicata pt asta ( eu am putut sa stau in chirie 4 pers. intr-un aprt. dar sa si lucrez in conditiile alea, nu)
    -mai sunt cheltuieli: curent, internet, laptop, birou si scaun,softuri etc
    -cheltuieli cu contabila/consultanta financiara/taxe platite/drumuri pt platit taxe/semnat documente etc. inseamna tot bani
    -nu ai vacanta/concediu medical platit

    • Asa este, se considera ‘sanatos’ sa castigi macar dublu ca un salariat pe postul in cauza (sau pe acolo), exact din motivele pe care le enumeri tu. Eu lucrez ‘la comun’, deci nu am birou in casa doar pentru asta, dar m-am obisnuit. In rest: taxe, asigurari, laptop decent (care se ‘asta’ cand ti-e lumea mai draga) etc.

      • Pentru cazurile in care se `asta` trebuie sa ai un backup. Nu e necesar sa fie lafel de performant, dar este nevoie de el si sa fie gata de folosire. Un laptop la mana a doua la vre-o 500 ron te poate salva de “concediu fortat” si alte batai de cap, pana laptop-ul principal este reparat. Sau laptop-ul sotului, dar pe care sa ai tot ce trebuie ori gata instalat, ori gata de instalat.

      • Apropo, stiu ca suna a reclama (si este), dar citgroup (gasesti pe google) ofera ori reducere pentru cumparaturile personale, ori affiliate marketing, fiind o firma de refurbished si second hand. Am gasit acest site util, recent, asa ca m-am gandit sa las un mesaj. Deasemenea, inteleg ca acest mesaj este spam/advertising, ca atare te rog sa il stergi cand in vezi si, daca se poate, sa nu imi dai bann.

  4. Si ar mai fi si capitolul in care te ocupi de “managementului increderii” dintre tine si clientii mai seriosi, capitol pe care multi oameni proaspat “scapati pe cont propriu” nu-l prea inteleg (ai mai insistat si tu pe tema asta de cateva ori, dar mi se pare ca intra tot la categoria “caveat lector”).

  5. Tocmai de acest management mi-e frica. Aici si pt ca nu am incredere in mine.
    Si mai este si procesul de auto-perfectionare, cursuri, etc. O firma/manager poate sa isi directioneze angajatii (sau colegii, discutii cu cei care si-au schimbat jobul/vin din alt job, cu ce se mai face pe acolo etc), dar ca freelancer nu te ghideaza nimeni, singur trebuie sa urmaresti cererile de pe piata, sa ‘ghicesti’ ce cere etc.

    Am stat si m-am gandit la argumentul contra numit lipsa socializarii. Imi dau seama ca am cunostinte introvertite care in afara de colegii de munca ei nu se vad cu alte persoane, nu ies serile, i-am vazut singuri la restaurant (l-am chemat la masa noastra, nu ne-a refuzat ca eram cateva fete 😀 ) etc. Am avut si eu asa o perioada cand am venit in Bucuresti, dar mi-am facut repede prieteni. Dar pentru multi acela este singurul moment cand spun Buna ziua etc.

  6. Corect. Ca freelancer trebuie sa simti piata, sa stii ce se cere, sa inveti din mers.
    E stimulativ,interesant, provocator 🙂
    Pe de alta parte, mai e chestiune legata de natura proprie: exista oameni care pur si simplu nu pot “munci la stapan”
    Spirite libere, care-si asuma meritele dar si dezastrul propriei prestatii.
    Eu sunt implinita, lucrez singura, de acasa, in trening-vorba lui Dojo…si am o multime de timp liber .
    Iar banii imi ajung si pentru calatorii, si carti..

  7. Scuze pentru offtopic: Am citit pe acest blog ca o tema WordPress originala si responsiva este 500 de dolari, ma insel?
    Nu ma indoiesc de faptul ca preturile sunt actualizate, cunosc bine acest blog.
    Este posibil ca in viitor sa ma intereseze asa ceva pentru un proiect mai pretentios.
    Sunt multe teme gratuite si platite, dar nu totdeauna codul este foarte bine realizat.
    Eu incerc sa folosesc doar teme responsive, cat mai bine codate si care sa nu scada viteza de incarcare (in prezent folosesc mai mult Genesis Framewok).
    Incerc sa utilizez un hosting dedicat pentru WordPress (cel de la Simplenet).

  8. Lucrez “la stat”, adicatelea in sector public, bugetar care va sa zica. Cu ceva ani in urma poate m-as fi gandit sa trec la privat, desi simt ca nu mi s-ar potrivi 1000%. Cu timpul am renuntat oarecum la idee; anii trec pe nesimtite si aduc cu ei epuizare si uzura organismului. Si statul, desi iti da destule ghionturi, suturi in fund si cuvinte mai putin placute, toate asortate cu un salariu aproape de rahat, macar iti da ceva de munca atata timp cat ar fi de unde.

    Cu toate acestea ma gandeam la o activitate cat de cat privata, in sistem part-time (daca mai exista loc de part-time), tocmai pentru rotunjirea veniturilor intr-un stil ceva mai decent. Si asta si pentru a da peste nas sefilor de la stat, in cazul in care o fac pe-a “scroafa catarata in rachita” : “Daca nu va convine, vedeti ca pot face si altceva, asa ca puteti sa va gasiti alt fraier!”… N-o fac eu prea usor, dar nu ma provocati! Ca nu se stie!!!…

  9. Salut,
    Foarte fain articol , mi-ai raspuns intr-o varianta cu umor dar si foarte la obiect exact la ce ma intrebam . Am avut ceva tentative de a lucra ca si freelancer paralel cu job-ul insa din varii motive (cele pe care le-ai enumerat si tu ..+ site-ul+ oboseala )nu s-a inchegat nimic. Ce mi-as dori eu este sa lucrez pe QA testing , am mai mult de 5 ani de experienta si cam stiu cu ce se mananca de-acu. Sincera sa fiu am facut astazi ceva research pe https://www.elance.com si sunt neasteptat de multisoare oferte. Numai ca pe langa faptul ca nu mai stiu pe nimeni care sa lucreze freelancer pe testare software sunt si foarte multe lucruri care tin de organizatorica , de specificatii(daca au sau testez dupa ureche…)de tool-urile folosite pt test plan-uri , test cases si rapoarte cu bugurile care habar n-am daca ei sunt de acord sa fie folosite sau nu . Ceva sfaturi asa ca pt inceput? Ms mult. PS: sa-ti traiasca fetita si multa bucurie, ne-am mai auzit mai demult , dar cred ca atunci erai insarcinata.

  10. Salut Dojo! Sunt binevenite articolele tale despre viata si activitatea de freelancer. Momentan lucrez ca angajat, dar intentionez si planuiesc sa ma apuc de freelancing. Mult succes in tot ceea ce intreprinzi!

Leave a Reply to Fărcaş Gelu DănuţCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.