Zmeul de internet

7
22
views

Probabil cunoașteți bine de tot specimenul – este acela care, pe ideea că tre’ să avem libertate de exprimare, te face cu ou și cu oțet, după cum îl apucă inspirația. Nu se obosește să caute argumente (până la urmă nu-i nimeni Mafalda, deci clar greșim și chiar ne place să învățăm ceva nou), te face vacă, dacă ești femeie, se leagă de mutra ta, de familie, de ce apucă.

În general nu se semnează cu un nume „real” sau pune ceva la mișto. Rar găsește la el o pereche de cojones să te înjure măcar „la vedere”. Este plin de asemenea specimene cam pe unde te uiți: pe bloguri, pe situri de știri, pe Facebook. Unii au devenit imuni (sau pur și simplu ignoră, că doar nu merită stresul oricum), altora le strică ziua. Discutam acum câteva săptămâni cu o asemenea victimă, căreia îi spuneam să ignore individul, că-i clar că nu are toate țiglele pe casă. „Da, măi, da-mi înjură copiii!”. Deh .. fiecare cât și cum poate.

Au existat și pe net destule linșaje de genul acesta, mi-am mai găsit și eu „fani”, doar că niște ani de radio înainte să fiu blogger m-au învățat că e bun și un obrăjor mai gros.

Acum hăt bine ani, pe când prestam la un post local, începusem să mă ocup și de un mic forum al radio-ului. Mă aveam bine cu sysadmin-ul și l-am convins să facem o chestie de asta. Nu au trecut 5-6 zile de discuții FOARTE mișto cu ascultătorii (era și un format muzical ce nu atrăgea chiar toți cercopitecii), că mă trezesc cu un user nou (nume și prenume, deci totuși curajos) care scrie ceva de genul „nu o mai suport pe vaca aia de la Jukebox”.

Vă las să ghiciți cine era vaca.

Câteva minute am simțit că-mi fuge pământul de sub picioare. Deci îs atât de nasoală, că omul ăsta are deja dureri, când mă ascultă. Dar sunt și alții care cică abia-mi așteaptă emisiunile. La câțiva ani, după ce mi-am încheiat socotelile cu munca de „gurist” la radio, încă mă întâlneam cu oameni care-mi recunoșteau numele și-mi spuneau cât de drag le era să mă asculte. Se mai făceau și sondaje pe vremea aia, nu era atât de nasol.

Acum vă imaginați că nu mă trezeam dimineața cu chef să fac chiftele din ficații nimănui, începeam fiecare ediție cu chef de muncă și dorința sinceră de a le face orele în cauză mai plăcute celor care ascultau: alegeam muzica mereu cu atenție, încercam să „sap” după informație decentă etc. Normal, cum nu suntem cu toții compatibili, pe omul respectiv (și sigur și pe alții) îl zgâria prezența mea radiofonică și a avut curajul să mă facă vacă, așa pe nepusă masă, că doar suntem anonimi pe internt.

Și, cum dracu nu doarme, se face perioadă de concursuri (ceva Sărbători) și participă și omul nostru. Nu la mine, of cors.

Câștigă ceva cadou și se prezintă la radio cam după tura mea, fără să știe însă că pe vremea aia io mai stăteam pe acolo măcar 2 ore peste program, că tot nu mă grăbeam acasă.

Apare câștigătorul nostru la secretariat și se prezintă cu nume / prenume, să-și ia binemeritatul premiu, după ce, normal, salutase ca un om politicos. Și-mi spune secretara „Ramona, îi aduci tu premiul domnului x?” (premiile erau în altă încăpere și tot eram eu suplă și la 20 de ani). Am văzut cum eroului nostru i s-a scurs tot sângele din obraji, știa că știu și era dintr-o dată tot fâstâcit.

Hai să spunem că pentru mine cel puțin a fost o lecție bună de viață: e bine să-ți ții gura în general, că 1. pe nimeni nu interesează opiniile de genul ăsta și 2. nu știi când te trezești nas în nas cu „idolul”, de nu știi pe unde să cauți ușa.

Odată ce ai ieșit în public (că scrii, comentezi pe bloage sau chiar funcționezi pe posturi din astea audio-vizuale), îți asumi și șuturile în dos. Sigur, într-o lume ideală, s-ar critica ideile tale, ai primi comentarii de bun simț (chiar dacă omul nu e de acord cu tine), ați discuta și poate ajunge la un consens sau nu. Nu trăim într-o lume ideală, așa că este ușor să spui că o femeie este vacă, doar pentru că nu ești de acord (sau te deranjează că are tupeul să emită opinii), o mamă „a fătat”, uitând că și tu ești produsul unui proces similar, că unul și altul sunt chiori, grași sau urâți.

Au trecut acuș’ 12 ani de când am fost amenințată cu bătaia și cu datul în judecată, de către un forumist de-al meu, mare sensei, care nu reușea să respecte regulile „casei” mele, am fost făcută în fel și chip, mai mult sau mai puțin public. Orice vei face, se va găsi cineva care să nu fie de acord, pe care să-l scoți din pepeni etc. Asta este viața, încasezi scuipații și mergi mai departe.

M-am tot gândit la chestia asta, după discuția avută cu colega de blogărie, și mă bucur că scrie în continuare, pentru că scrie bine. Așa cum scriu mulți alții, pe care-i citim, când avem ocazia. Și, când nu ne mai plac, putem decide să-i lăsăm cu blogul lor în pace. Sigur că nu-i la fel de plin de curaj ca niște injurii sau tot felul de ironii la adresa respectivului, dar nu toți suntem zmei.

7 COMMENTS

  1. Buna Dojo.
    Apreciez abordarea ta asupra acestui fenomen. Este ceva care intalnesti mai rar in ziua de azi – “bun simt”.
    De multe ori, aceasta abordare se vede, de anumiti bloggeri “masculini”, ca o lipsa de cojones. Dar, dupa parerea mea, aceasta etalare de cojones a devenit mult prea des intalnita. S-a transformat intr-o poluare a spatiului public (fizic si virtual).

  2. Pe vremuri se spunea ca hartia suporta orice. Acum s-ar putea spune ca internetul suporta orice, ba chiar mai mult decat hartia. In primul rand aici nu este (auto)cenzura. Apoi impactul este cu mult mai mare, prin viteza de circulatie a informatiilor si dimensiunile enorme.
    Ce vrei? Nu te poti opune injuriilor. Doar sa inveti sa le ignori

  3. Principiul de baza pe internet, daca vrei sa iti exprimi dreptul la opinie, este sa consideri ca te afli fata in fata cu persoana respectiva.

    In viata de zi cu zi, un om nu gratuleaza pe nimeni cu termenul “vaca”. Asadar de ce ar face asta in viata virtuala de pe internet ?
    Probabil pentru ca se considera anonim 100% si isi da “arama pe fata”.

    Legea de aur este sa iti imaginezi ca esti fata in fata cu orice persoana de pe internet. Atunci respectul primeaza.

  4. frustrati si frustrari si furii exista de mii de ani. Pana acum sute de ani acestia isi descarcau nervii in batai si batalii, acum … cum pot.
    Si eu sunt destul de drastica si ferma cand scriu online. Dar pana la vaca mai am :))

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here