Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Una bună și una rea cu Wizz

De câteva luni o tot ameninț pe cumnata că-i aranjez puținele ore de odihnă, rămase după ce vindecă prunci spanioli, pentru că încă nu a apucat să-și cunoască nepoata. Mai trocerim noi pe Skype, dar nu se compară. Așa că am decis că, imediat ce dă căldura, ne punem pe avion și le stricăm liniștea, măcar câteva zile.

După ce soțu’ a studiat cu atenție oferta de prețuri de la Wizz (cam singura opțiune din Timișoara spre Valencia, ne vor lua gazdele noastre cu mașina spre Cartagena), am decis că 24 aprilie e o zi bună de plecat (a se citi sunt prețuri mai bune). Pe 12 februarie dimineața am mai planificat una-alta și am făcut rezervarea pentru una mamă de Nadie și fata din dotare (posesorul de cromozomi XY din familie a decis să rămână acasă, să facă bani, în timp ce fetele lui pleacă la plimbare prin țări străine) și ne-am declarat gata de drum.

Ca orice client model, soțu’ a și plătit rezervarea și doar după aia ne-am dat seama că ne dă cu virgulă: acolo apar ca Iftode, deși de acuș’ doi ani sunt Jar. N-ar fi asta problema, pentru că încă nu mi-am schimbat pașaportul (am viza de 10 ani de SUA, deci presupune alte bătăi de cap), dar am copil pe care-l cheamă Jar.

Că eu merg cu pașaportul e OK, dar nu pușcă numele. Și nici nu cred că putem face actele alea notariale (prin care soțul e de acord să plec în țările calde cu fii-sa) pe numele de fată, că pe buletin îs alta. Oricum o iei … încurcătură.

Exista și soluția elegantă de a schimba numele pe rezervare (și pe cont, făcut prin 2010, cred), dar costă doar 398 de lei – un mizilic – jumătate din costul total al călătoriei. Până la urmă eram gata să deschid portofelul, pentru că nu-mi doresc să stau la discuții interminabile pe aeroport, când avionul pleacă fără mine.

Am decis totuși să scriem o „reclamație, la care, teoretic, primeam răspuns până în 30 de zile. Nici asta nu era o problemă, zborul este peste 2 luni, deci .. timp berechet. Am primit răspuns după vreo 4-5 zile, să atașez cartea de identitate si certificatul de căsătorie. Le-am atașat. Peste alte 2 zile am primit un alt „reply”, că totul e OK. M-am logat pe cont, sunt Jar. Aleluia!

Acum mai avem de rezolvat hârtia notarială să pot ieși cu fata fără probleme (dacă aveți experiență cu daravele din astea, aștept și apreciez orice sfat) și de trimis jumătate de casă spre Cartagena prin bus, că la Wizz pleci gratis cu o poșetă, mai nou. Stau și mă gândesc că în 2012, când iar am abuzat de bunăvoința cumnaților noștri, am plecat ca bagaj de mână cu un ditai rucsacul în care intra laptopul meu mare, acum plătești vreo 63 de lei (sper să nu zic prostii). Deci plec cu o geantă minimală și trimit totul pe bus, că e mai ieftin. Bine că, teoretic, pot duce căruciorul fetei gratis.

Asta e plimbarea cu low-cost.

Bine că s-a rezolvat problema cu rezervarea, prefer să folosesc banii respectivi pentru fată, decât să îi dau aiurea.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

19 Comments

  1. Nu vad de ce nu ai schimba si pasaportul. E mai bine sa ai actele in regula. Cel cu viza de US il pastrezi si il iei cu tine cand vei mai pleca peste ocean.

    • Adina, prefer sa il schimb cand ne trebuie. Acum nu preconizam iesiri peste ocean, in Europa merge cu ID-ul. Il voi schimba cand merg si pentru viza fetei. Ma zgarcesc si eu la niste bani 😀

  2. Prietenii mei stiu ca au facut pasaport micutului de cateva luni, stau in Belgia… Acum nu stiu cum vine treaba exact, copilul nascandu-se acolo si venind apoi in Ro. Banuiesc ca nu pentru a fi primit in Romania noastra, desi la cate minuni am vazut… Sa te interesezi, ca nu e sigur. Apoi, daca pleaca doar unul dintre voi, ai nevoie de declaratie notariala de la tata ca e de acord, stie notarul ce sa faca.

    • Da, plecam numai noi, fetele. Vom rezolva cu notarul zilele astea, va tin la curent 😉

      Fata are pasaportul ei de la 3 luni. Si o moaca pe el, de pici in nas de ras 😀

  3. Nu știam că trebuie hârtie notarială dacă fata este însoțită de ambii părinți. Ești sigură? Plus: poate îmi scapă din articol, dar fata musai să aibă pașaport. Cred totuși că are, parcă ați fost în Croația 🙂

    Dacă faci și hârtie notarială deși repet aia se face dacă merge doar unul din părinți (celălalt dă declarație că e de acord) să mă contactezi musai când e vorba de traducerea ei în spaniolă. Asta ca să rezolv repede, ieftin și fără umblături din partea ta pe la nicio coadă (mi-o trimiți scanată sau poză) și doar te duci să o ridici.

    • Ah, bine de stiut 🙂

      A mica are pasaport si plecam doar noi doua, de asta se pune problema cu hartia. Saru’mana de ajutor.

      • Ah, dacă plecați doar voi două atunci da: merge soțul la un notar public și dă o declarație prin care spune că este de acord ca fetița (să aibă și pașaportul și certificatul ei de naștere cu el și actul tău de identitate) să circule în afara țării însoțită de mamă și retur. Dacă estimați că urmează să mai ieșiți din țară poate s-o facă generală (adică nu doar pentru cazul ăsta particular că plecați în Spania acum), ci „să călătorească în afara țării oriunde va fi necesar și ori de câte ori va fi necesar”. Astfel, data viitoare nu mai plătiți declarația încă o dată.
        Știu notarii procedura. Iar apoi, după ce ai declarația, dacă vrei să nu te complici cu drumuri la birou de traducere de mai multe ori faci cum am zis eu. De plătit, am zis deja: piece of cake.

  4. Pana la urma zicala “Cat dai, atata face” e cam adevarata. Iar reclamatia cu raspuns in 30 de zile e cam apa de ploaie.

  5. eu circul cu fata si cu acordul tatalui la notariat. Ia 50 lei, acte tu si tati si pasaportul fetei, mergeti la notar si tati semneaza pe loc acordul ca tu sa parasesti Romania. Hartia e valabila la o deplasare, mai nou cei de la ambasada o confisca (in trecut puteam sa o folsoesc de mai multe ori).

    Atentie cu data de expirare a pasaportului fetei. La fiica mea deja am schimbat 3 pasapoarte, expira f. repede la bebei.

    • erata: nu la ambasada, ci la vama, controlul pasapoartelor – acolo confisca hartia cu acordul tatalui sa iasa copilul din tara.

      • Nu iti opreste originalul daca ai o copie xerox la tine. Stiam lucrul asta de la un prieten care lucreaza acolo si am omis sa fac xerox si mi-a zis chiar tipa de la vama ca daca as fi avut o copie nu imi oprea originalul.

  6. inca o remarca: daca stati la prieteni, nu luati bagaje multe. Puteti pune la spalat acolo multe lucruri. Si carut poti lua(gratis) pana la scara avionului. Ar fi dilema patutului, dar la cat costa un transport, poti sa rogi cumnata sa caute un patut la mana 2a de acolo, sau sa imprumute.
    In plus, sa caute de imprumut un scaun de masina – e obligatoriu.

    Eu pe unde m-am deplasat am dormit cu copilul in pat, cam greoi, dar asta e. Am avut scaun de masina in 2 tari. Cum aveam bagaj la cala, puneam si inaltatorul.

    Cat despre acte, nu am tradus nimic. Hartia de la notar este un acord cerut de vama romaneasca de la parintele ne-prezent, sa nu fugi cumva cu copilul prin tarile arabe 🙂 ca mai sunt procese pe la Haga, cu mame romance ce asteapta avocat international sa le aduca inapoi copiii dusi de tati in Turcia /Arabia saudita etc.

  7. si inca o remarca: sunt familii unde mama si copilul au nume diferite. Nu intereseaza pe cei de la vama asta.
    Ei vor verifica actul notarial, in care scrie :
    Copilul Pitica cu Pasaport seria XY 1233456 va circula cu Mamica Frumusica cu pasaport seria ZT 987654 pe directia Valencia,Spania in perioada aprilie, scop turistic. Tatal cu pasaport seria UW 753951 isi da acordul sa iasa din tara.

    La notar o sa aveti un brat de acte, le aduceti cu voi: pasapoartele toate 3, buletine, cerfiticat de nastere si cerfiticat de casatorie. Deci cu notarul (si nici macar, cu ajutorul de notar) veti avea discutatia. Actul este eliberat in cateva ore.
    Doar ca pe boarding pass aveti nevoie de acelasi nume ca si pe pasapoarte.

  8. Saru’mana de detalii ..

    Fata doarme cu mine in pat, deci vom face acelasi lucru. Scaunul de masina pleaca pe bus cu o saptamana inainte, alaturi de grosul bagajelor. De acolo vom mai cumpara bulendre, ca nu ma pot abtine, dar chestiile ‘basic’ le avem trimise. Cu noi vom avea strictul necesar, ca oricum nu pot cara mai mult.

    Facem si faza cu notaru’ si va tin la curent 😉

  9. Comentariul meu e putin off topic.Nu am inteles de ce in romania se plateste atat de mult pt pasaportul minorului ( care pana la 12 ani trebuie schimbat din 3 in 3 ani) si de ex, copiii din italia, calatoresc in europa doar cu asa zisa carte de identitate care, nu stiu cat e valabila, stiu doar ca face vreo 10 euro.

  10. Cu plusuri sau minusuri, Wizz ramane o companie low-cost, dar care este cu mult peste Blu sau Ryan din punct de vedere al serviciilor oferite.

  11. Daca nu ti-ai facut inca procura notariala te sfatuiesc sa o faci pe o perioada cat mai lunga, pe toata Uniunea Europeana si sa ceri cat mai multe duplicate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.