Mai bine „mutilată” decât moartă

4
78
views

Prima biopsie am făcut-o în 2009. A fost o perioadă sinistră, eram proaspăt șomeră și munceam 14-16 ore pe zi să-mi pun mica afacere pe picioare. Aveam nevoie de sănătate mai mult decât de orice, exact într-un asemenea moment. Dar eu aveam gânduri negre … O umflătură simțită se descoperea a fi 5 chisturi mamare. Doua foarte mari, trei mai mici. Recomandarea a fost clară: biopsie, să fim siguri.

Am venit acasă pe 3 cărări, mi-a luat 30 de minute să fac cu mașina un drum de 5 minute. Mi-am șters lacrimile cu grijă, după o lungă discuție cu îngerul meu păzitor la toate chestiile medicale – cumnata mea, pe atunci doar sora iubitului meu. Aveam deja legătura făcută cu un chirurg de la oncologie, care avea să facă „aspirația” și biopsia, plus încurajarea fermă că orice mi-ar fi necesar, îmi va facilita.

Acasă m-am făcut că plouă, pentru că vestea unui posibil cancer mamar ar fi ucis-o pe bunica mea (trecuse prin bucuria asta in urmă cu niște ani – operație, Tamoxifen, vizite periodice, spaima că nu trăiește suficient încât să mă crească). Doar tatăl meu a știut, cu promisiunea că tace mâlc, orice s-ar întâmpla.

Aveam 31 de ani și eram gata să tai absolut orice era „stricat” la mine. Fără nicio clipire.

Nu a fost cazul, din fericire rezultatul a fost bun. Doar lichid. Nodulii în cauză s-au mai înmulțit, dar tot așa sunt. Am făcut încă un eco în luna a șaptea, să fiu sigură că e totul în ordine și acum 2 zile.

A doua biopsie am făcut-o cu 3 luni înainte să rămân gravidă. Odată ce am decis că începem „munca” de a avea un bebe, m-am dus la consult, la doctorița mea. A descoperit o mică displazie pe col, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Putea deci să fie nimic sau să fie „ceva”. Pentru că doream deja să nu mai amân viața în trei, am decis să cauterizăm, pentru că tratamentul medicamentos ar fi luat prea mult după gusturile mele.

Operațiunea a fost în februarie, la mijlocul lui mai, eram deja în concediu în Croația și s-a întâmplat. Biopsia venise din nou curată și aveam OK-ul să „încercăm”, ceea ce am și făcut 🙂

Scriu asta pentru că nu am rămas nepăsătoare la toată discuția cu Angelina Jolie și deciziile ei medicale. Care decizii, cred eu, nu au fost făcute cu Baba Rada, ci cu medici specializați și mulți. Niciun om nu ia asemenea măsuri extreme doar ca un publicity stunt. Se decide greu o asemenea măsură, sunt multe lacrimi, întrebări, introspectii.

Mi se pare „mutilare”?

Sincer? Nu. Atât timp cât există chirurgia estetică (mai ales dacă ai bani să-ți permiți doctori buni), ești ca nouă. Ce e în „interior” e treaba ta. Nu cred că se vede pe stradă dacă mai avem ambele ovare sau nu, dacă mai este uterul în zona lui sau a dispărut. Singura dată când lumea s-a gândit la uterul meu a fost când eram deja vizibil gravidă și, cei care nu au lipsit complet de la lecțiile de anatomie, știau că uterul meu era mare și frumos, de ținea o asemenea mândreață.

Acum câteva săptămâni s-a scris mult despre moartea unei tinere, Jessica Ainscough, supranumită the Wellness Warrior. Citiți povestea ei – în cazul ei hai că vorbeam despre „mutilare” – șansa la viață ar fi însemnat o amputare de la umăr, o treabă care chiar te aduce în stadiul de dizabilitate și, pentru o tânără, este o decizie imposibil de complicată.

Ea a ales să nu taie, cancerul i-a curmat viața după câțiva ani de suferință. Da, pentru o femeie tânără, fără copii (dar cu dorința de a avea), renunțarea la uter nu se face ușor. Poate preferă riscul, decât să renunțe la șansa de a fi mamă.

Angelina are aproape 40 de ani. Are copii, are soț. Are ALTE priorități.

Petronela vorbește despre faptul că tot ne sperie moartea și luăm decizii ciudate să o evităm. Pentru ea riscul respectiv nu este suficient pentru o asemenea măsură. Este și ea mamă, gândește și din punctul acesta de vedere.

Acum câteva zile, înainte de consultul de specialitate, eram cu fata în pat să o adorm. Stătea relaxată cu capul în poala mea, așa cum îi place mai nou să adoarmă, cu „țuțica” în gură, gata să-l lase pe Moș Ene să-și facă treaba. Abia atunci am avut câteva secunde să mă gândesc .. „dar dacă?”.

În situația de acum nu există nici măcar vreun tumult interior. Există decizii grele, pe care le iei instant. Nu doresc nemurirea, dar îmi doresc să fim amândoi sănătoși să o creștem pe fată. Să aibă măcar 18-20 de ani, șansa unui viitor bun pe care-l construim de acum împreună. Fiecare ZI pe care o petrec în pus pe planeta asta, înseamnă încă o zi în care fiica mea are mamă.

Aș lua asemenea decizii precum Angelina? Într-o secundă.

Acum 4 luni a murit mătușa mea de cancer uterin. A fost nevoită și ea să treacă prin operația de „mutilare”, prin care i-a fost eliminat uterul. Cancerul nu a mai putut fi stopat însă, la 9 luni după operație a murit. Zic că sunt 99,9% șanse că, dacă avea NOROCUL să își dea cineva seama că e foarte posibil să aibă cancer uterin, scotea tot ce trebuia fără să clipească.

Vorbim, deci, majoritatea ca oameni SĂNĂTOȘI, teoretic fără o predispoziție clară spre o asemenea grozăvie de boală. Repet raționamentul meu inițial însă, că nu s-a luat o asemenea decizie cu ușurință și mă gândesc că la banii de care dispune Angelina, nu a discutat cu nuș’ ce felcer fără experiență.

Sper să nu mai am „ocazia” de a face biopsii, sper să trăim încă niște ani buni să ne creștem copilul. Din data de 6 februarie 2014 viața mea cel puțin nu mai este doar a mea, fiecare zi este petrecută pentru ea. Îmi dores să avem parte de multe zile împreună și aș lua probabil și eu tot felul de decizii „nepopulare”, dacă asta mi-ar oferi mai mult timp alături de copilul nostru.

4 COMMENTS

  1. Eu inteleg ca cu totii trebuie sa murim. In principiu sunt ok cu propria-mi moarte – desi sunt mai putin ok cu ideea probabil ca va trebui sa trec prin moartea persoanelor pe care le iubesc cel mai mult. Dar referitor la propria-mi moarte eu am o singura frica: sa nu mor prosteste. La categoria “moarte prosteasca” includ proverbiala caramida in cap sau sa mori de ceva ce puteai preveni foarte usor. Bai frate, daca tot mor, macar sa mor cu lupta in mine, nu sa-mi pun botu pe labe si sa astept sa vina. Din cauza asta si eu as taia tot inainte sa accept infrangerea!

    Pe de alta parte ma cam calca pe nervi cum se tot discuta in sus si in jos despre “mutilarea” femeii aleia. Cum am comentat si pe alt blog – daca trebuia sa-si scoata un rinichi, juma de ficat, juma de intestin, nu se mai vorbea despre “mutilare” ca deh, rinichiul ficatul si intestinul nu sunt “frumoase” si nu au nici un rol in sexualitate. Ma infioara ideea ca am ajuns sa fim o societate atat de superficiala incat punem un pret mai mare pe frumusete decat pe viata!

    • Am vazut comentariul in cauza si mi se pare foarte la locul lui. Da, sunt oameni care traiesc fara un rinichi, care si-au taiat parte din ficat etc. Al naibii ca nu se mai pune problema ca raman neiubiti. Cu riscul de a fi de ‘plastic’ intr-o anumita zona, cuget ca al meu sot ar prefera sa puna mana pe plasticul ala decat sa-mi puna coronite de Ziua Mortilor. Numa’ zic 😀

  2. Am fix ca tine 2 biopsii si in aceleasi locuri si in aceeasi ordine si fucking shit, in aceleasi momente proaste din viata!!! probleme profesionale, munca 14-16 ore pe zi, odihna pe sponci etc. Eu cand am ajuns la spital am spus stop: mi-am dat seama ca e modul prin care corpul cere si el atentie.

    La mine in famelie scorul e de 4 la 1. 3 femei sunt in cer, copiii lor inca plang pe pamant ….
    Am incercat sa inteleg ce face diferenta intre o cale si cealalta! Pt mine conteaza si calitatea vietii, nu numai lungimea. Da, am o igiena a vietii (mancare, post, somn, miscare) si mai ales lupt sa ridic nivelul moral si sa evit conflictele din viata si suflet.

    Cat despre Angelina, incerc sa nu judec decizia ei,nu sunt de acord cu decizia de a face tamtam si promova o procedura medicala care ar trebui promovata de doctori fata in fata si numai la pacientii in situatia necesara (am si neincrederea ca ea a cautat sa isi mentina look-ul si sa nu se expuna la o ‘deteriorare’ ).

    Asa ca, draga cititoare, orice ar fi si veni in viata ta, actioneaza dar nu din frica ci din incredere. Si femeile care nu au banii Angelinei sunt sanatoase si fericite.

  3. Felicitari!…..felicitari pt atitudine, felicitari pt determinare, si mai ales felicitari pt mentalitate!….sper la cat mai multi oameni ca dvs…..

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here