De ce am decis să folosim scutece de unică folosință

20
6
views

Încă înainte de a o naște pe Nadia, absolut toate damele de o anumită vârstă (o idee mai înaintată) își aminteau cu oroare de calvarul scutecelor.

Mă gândesc că și părinții noștri sau chiar noi (depinde de vârsta noastră) au avut parte de bebeluși cu colici, cu erupții dentare, poate probleme de somn etc.

Aparent timpul a cam estompat toate dramele astea, dar absolut orice femeie ce a fost mamă acum niște zeci de ani va tremura toată de spaimă, când se va gândi la scutece. Cât au spălat la ele, cât au fiert, cât au repetat operațiunea.

Am observat în ultimii ani un trend mai „naturist” la noi, cu multe mame care au decis să ia din nou taurul de coarne și să se distreze cu scutece refolosibile. Sunt de toate formele și culorile, am încercat o dată să arunc un ochi, de curiozitate pe un articol ce le detalia și m-a luat cu amețeli. E mare diversitate. Ceea ce nu e chiar un lucru rău.

Eu însă am decis că voi merge pe ruta „modernă” și voi cumpăra scutece de unică folosință, deși costurile sunt mai mari decât la cele refolosibile.

Cel mai distractiv a fost când tot doamnele astea de viță veche vedeau ce repede se dă jos un asemenea scutec, cât de elegant se împachetează, să nu lași „materia” peste tot și mai ales cât de repede se pune unul nou. Pe vremea lor deveneau maestre la înfășat și împachetat în triunghi.

Cu niște săptămâni înaintea fericitului eveniment, m-am înființat cu soțul din dotare la magazin și ne-am luat scutece.

Să fie.

La cât costa nașterea, plus ce urma să mai luăm, era o idee bună să avem un stoc de scutece acolo, că doar nu se stricau în câteva luni.

Și, oricum am fi stat cu banii (prost, după atâtea cheltuieli), măcar cu scutecele nu aveam stres.

Am luat .. nu mai știu câte pachete … dar ne-au ajuns până când a împlinit Nadia 3 luni.

Pampers.

De ce am ales această opțiune?

Nu am timp

Spre deosebire de alte mămici, care mai au speranța unui job după cei 2 ani de stat acasă, eu nu am o firmă care să mă reangajeze și, dacă stau cu adevărat 2 ani fără să lucrez, se duce pe copcă și bruma de afacere pe care o am online. Probabil mai și facem foamea.

În acest moment, cu un copil activ, de care doresc să mă ocup cât mai bine, plus treburile casei, nu mai am timp de pierdut și cu scutecele.

Îmi ia exact câteva secunde să scap de cel murdar, să-mi spăl fata și apoi să îi pun unul curat.

Deja timpul meu personal s-a redus la câteva minute pe zi, de spălat și stat la „cenaclu” cu tableta, nu mai am de unde lua, decât dacă renunț la timpul petrecut cu fata sau la cel de muncă.

Scutecele sunt ușoare și plăcute

Ce-mi place la Pampers (că din ele am folosit) este că nu sunt voluminoase. Am văzut unele opțiuni „eco”, dar sunt mărișoare.

Așa, doar când se umple, începe să fie mai mare, în rest e subțire și aparent comod. Plus că, noile Pampers Premium Care cu protecţie de 5 stele pentru piele sunt făcute din cele mai bune materiale, fine ca mătasea și cu canalele magice unice.

Au o bandă indicatoare, care-ți arată când trebuie să schimbi scutecul, ideale mai ales când e bebelușul mic. Acum Nadia le umple mai des și chiar le umple, deci se observă ușor că trebuie schimbată.

Benzile elastice sunt utile, pentru că așa se potrivește scutecul bine, chiar dacă ai un copil mai mare sau mai mic, atât timp cât respecți măsura scutecului.

Drăguțe de tot sunt și desenele de pe ele, pe când a început Nadia să facă mutre la schimbat (undeva după un an), reușeam să o distrag arătându-i că îi dau un scutec cu maimuțică, girafă sau leu. Îi plac animalele, așa că aveam liniște.

Pielea respiră bine, deși este un scutec impermeabil și suprafața ce vine în contact cu pielea copilului este foarte catifelată.

Economisesc apă și detergent

Dacă ar trebui să tot spăl scutece refolosibile, probabil aș ajunge să spăl zilnic (în vremurile bune asta mică murdărea 8-10 bucăți, acum fără 6-7 pe zi tot nu scap). Deja spăl la două zile, că suntem totuși 3 oameni, care schimbăm haine zilnic, mai spălăm prosoape, haine de pat, jucării de pluș etc. Cu scutecele aș ajunge să spăl zilnic.

Deci apă și detergent suplimentare, că nici ele nu sunt gratis.

Îi voi lăsa pe alții să salveze Planeta

Mi-ar fi plăcut să fiu mai eco-friendly, dar recunosc că nu sunt dispusă la a petrece mai mult timp pentru ceva ce se poate rezolva cât mai simplu și mai comod. Când văd cât de ușor este cu un scutec de unică folosință, chiar nu-mi doresc să mă complic.

În această primăvară (sau cum începe să se mai încălzească vremea), vom termina și povestea cu scutecele. Până acum Nadia a folosit exclusiv Pampers (cu o singură excepție de o săptămână în Spania, până ne-am prins că acolo se cheamă Dodot). Imediat ce am realizat că tot Pampers sunt, din alea am folosit.

Acum vă invit la concurs:

Povestiți în câteva cuvinte aici, în comentarii, ce experiențe bune ați avut cu scutecele Pampers și vă dăm ocazia să le repetați. Punem la bătaie 15 pachete de scutece pentru 15 comentatori de pe dojoblog.

La luptă, doamnelor și domnilor 🙂

Premiile vor fi livrate in maxim doua saptamani din momentul în care se vor stabili câștigătorii și am datele de contact complete.

20 COMMENTS

  1. La fel gandesc si eu. Desi bebe e mic, sunt inca in concediu, efectv nu-mi pot imagina de unde as mai putea rupe timp pentru a spala scutece. Nu stiu daca ai vazut, exista acum si absorbante in genul scutecelor refolosibile… Eu sunt cam surprinsa ca cineva si-ar putea dori sa se intoarca la asa ceva. Pana la urma, la cata apa se foloseste sa le speli iar si iar, nu prea vad nici de ce sunt considerate eco-friendly.
    Anyway, recunosc ca nu folosesc Pampers. Imi este mai comod sa cumpar alt brand. Dar cand le-am incercat pe acestea premium, m-am bucurat ca nu au un miros neplacut asa cum se spune despre celelalte.

    • Folosesc si absorbante lavabile de vreo 14 luni. Nu am mai dat nici o centima pe always de atunci. Nu am avut niciun accident, sunt la fel de absorbante si de exact 14 luni nu mai am crampe in timpul menstruatiei. Inainte nu supravietuiam fara medicamente. Nu m-as mai intoarce nici platita la absorbante normale.

  2. Eu locuiesc in Franta. Concediul de maternitate este 16 saptamini, 5 inainte de nastere si restul dupa. Cu alte cuvinte, copiii mei, de pe la 4 luni au fost la doica. Si ca ei o mare majoritate din copiii de aceeasi virsta. Pai, tu crezi ca s-a amuzat vreun parinte sa lasa scutece refolosibile la doica sau la cresa peste zi?! Iti rid aia in nas de nu te vezi. Scutece refolosibile in zilele noastre?!!! Haida de, mofturi pentru cine se plictiseste acasa!

  3. Aici e un curent pro scutece refolosibile. Sau am nimerit eu asa, printre ecologiste.
    Dar cum bine ai spus, ramane alternativa pt cine nu lucreaza si are ceva timp de jonglat cu asta: de pus/scos zilnic din masina de spalat. Ramane o alternativa cine are venit mic pt ca se fac economii financiare pe termen de cateva luni (o tura de spalat rufe consuma cativa zeci de litri, nu mult), se fac economii de la drumurile de achizitie (nu am masina si am suferit mult cu transportul de la supermarket cu copil, carut, autobuz) si de timp cu astea, plus de gunoi (in alte tari un sac de gunoi costa 2euro).

    Comparatia mi-au facut-o 2 mamici care la primul au pampersit si apoi la urmatorii scutecit. Argumentul fiind ca la copilul care face kk o data pe zi, la ora cand stie ca face, ii pune un fel de hartie in scutec ce ii permite aruncare in toaleta si apoi scutecul aruncat in masina de spalat, apoi la anumita ora de pornit masina de spalat si apoi scos la uscat.

    Pe vremea mea insa nu era asa, maica :))

  4. Oare proaspetele mamici isi fac timp sa duca borcanele de mancare de bebe la containerul de sticla? Duce cineva cutiile de lapte praf la reciclat? Se gandeste cineva sa nu puna in punga de unica folosinta una bucata telina, care poate fi cantarita si stampilata si asa, pe direct? Sau macar sa indese toate ambalajele mici care pot fi luate de vant intr-unul singur, ca sa ramana la groapa de gunoi, si nu agatate prin gardul primei curti din satul vecin. Sau nu e timp nici pentru astfel de mofturi ecologice? Iar atunci cand avem un drum de 400 de km prin Romania si oprim cu bebe sa ia un pic de aer in singurul loc in care poti opri pe o sosea de munte, li se pare justificabil sa calce pe un scutec folosit?

    Ma asteptam ca oamenii care au copii sa fie cei mai responsabili dintre noi si sa isi judece actiunile pe termen lung. Imi este pe zi ce trece mai clar ca nu-i o asteptare realista.

    • Eu sunt cu ecologia in sange si sunt mamica. Imi era in rutina si de dinainte (eram aia care strangea de pe munte chiar daca nu erau gunoaiele mele). Maternitatea nu m-a schimbat: de 10 ani am pubela mare si 3 pungi alaturate (una de sticle, una de cartoane, una de plastic). Triez cand pun la pubela: cutiile le dezansamblez. In plus sunt atenta la ce cumpar si la cat gunoi produc (iau produse de baza asa ca nu am multe pungi si cartoane), astfel ca acum colectez 1 gunoi pe saptamana de dus. Cumpar majoritar de la piata asa ca in sacosa de panza imi rastorn mare parte din cumparaturi: telina, dovlecelul, rosiile, etc., nu iau sucuri imbuteliate si am cumparat rara borcanele pentru bebe ca am gatit etc. asa ca nu acumulez multe. Ok, nu rastorn peste astea kilul de cirese si apoi kilul de mazare :))) – astea le iau in punga de acolo.

      Si ca mine sunt si altii din jurul meu.

      Problema care ai mentionat-o e si faptul ca sunt unii ne-educati din copilaria lor (ca doar copiii doar fac ce vad acasa) dar si din lipsa de interes si dispret. Avem consumerism dar nu avem constiinta a ce lasam dupa; iar gropile de gunoi nici macar nu sunt gropi, sunt realmente munti (cel putin cea din Glina asa e) si daca bate vantul …zboara multe de acolo.

      Off topic: cel mai mare dispret l-am intalnit in Bucuresti, unde multa lume arunca pe jos si zice: lasa ca vin altii sa mature, ca de aia platesc impozit. WTF?!?!?

      • Da, ma refer la lipsa de interes a multora fata de lumea in care traim, care in mintea mea nu poate fi deloc, dar deloc, corelata cu netarmuita grija fata de puii nostri pe care pretindem ca o avem.

        Gunoiul nu dispare dupa ce il trimitem ‘la gunoi’. Nu are un loc al lui si, vrand, nevrand, tot astora micii li-l facem cadou. Lor le va fi scarba sa mearga cu bicicleta la mare, pentru ca drumul trece pe langa Glina. Noi, de bine si mai ales de rau, ne-am obisnuit cu gunoi in jur, dar sub nici o forma nu i-as dori copilului meu sa traiasca intr-o astfel de lume, ba chiar versiunea 2.0.

        Cum ar fi sa fim nevoiti sa traim o vreme fara sa putem ‘duce’ gunoiul? Ceva gen ‘apocalipsa serviciilor de salubrizare”? Nu-i asa c-ar fi instructiv? Si revenind la problema scutecelor, cum ne-am simti stiind ca puiul traieste sub acelasi acoperis cu 49 de scutece murdare per saptamana? Inacceptabil? Pai atunci de ce-ar fi mai acceptabil sa traiasca cu ele afara?

        P.S. Nu cred ca se pune problema lipsei de educatie in cazul celor care sunt azi parinti si care probabil s-au nascut si au copilarit inainte sau imediat dupa revolutie. Sa fim seriosi, cand puneam atunci mana pe un PET, il mai foloseam 2-3 ani pentru adus lapte de la tara, apoi bors, apoi motorina la drujba. Problema este una recenta si doar noi suntem responsabili.

  5. Experienta de baby-sitter, cu gemeni de 1 an si trei luni: NIMIC, dar nimic nu se compara cu scutecele de la Pampers, incepand cu timpul necesar schimbarii lor, trecand prin felul in care stau pe copii si la somn si la alergat prin casa si sfarsind cu felul in care le arata pielea cand ii schimbi. N-am avut ocazia sa testez toate brand-urile existente, evident, dar cand s-a intamplat sa nu fie Pampers disponibil, ziua mea si a lor a fost mult mai lunga!

  6. Pampers e brandul nr 1 in preferintele mamelor si pe buna dreptate. Am folosit si scutecele normale dar si scutecele chilotei de la Pameprs, iar puiul meu s-a simtit mereu liber sa se joace si sa exploreze tot ce il inconjoara. Nu am avut probleme cu iritatiile, nu s-a udat sau murdarit, iar pielea lui s-a imprietenit rapid cu aceste scutecele. Revenind la subiectul tau o sa-mi exprim si eu parerea… Sincer scutecele de unica folosinta sunt mai ecologice decat cele refolosibile. Pai la cat detergent, apa, gaze, curent se consuma… agenti care polueaza, ajungem la concluzia ca mai eco e un scutecel “modern”. Tinand cont de toti acesti factori, realizam ca e chiar mai ieftin, iar aici nu contorizez timpul si energia consumate, elemente estentiale pe care eu personal as prefera sa le folosesc impreuna cu bebelusul. Pentru ca banii se castiga, dar timpul o data ce s-a scurs e ireversibil.

  7. A, cand era fiica mea mica, am descoperit scutecele Huggies. Fata de pampers se mulau mai bine pe corpul ei si nu aveau pierderi. A fost o perioada cand Pampers a vandut niste loturi proaste (cu elastic partial in jurul piciorului) asa ca nu mai luam cele produse in Turcia.

  8. La asta o sa te contrazic. In primul rand scutecele de unica folosinta contin plastic care nu e biodegradabil si se descopun in cativa zeci de ani-unii zic si 300 ani dar negativistii nu au nicio dovada (si initial nu se descompun ci se desfac, dezintegreaza in particule mici ce sunt inhalate si mancate de pasari/vaci/pesti etc – asta fiind argumentul pt care se incearca interzicerea sacoselor de polietiren si tarifarea lor) pt ca aceste particule reintra in ciclul de consumare de catre om. In conditiile in care consumul e de: 6-8 pe zi x 365 pe an x 2 ani … ies cateva tone. Sunt unele care nu contin polietilen – poti cauta asta, au sigla afisata; la acestea plasticul se descompune in 8-12 luni. Imi pare rau, nu mai stiu ce e pe piata, fiica mea are aproape 8 ani, dar stiu ca am cumparat din acestea.
    Abia acum se fac incineratoare de gunoi in Romania, pana acum scutecele zaceau in munti de gunoi ca cei de la Glina (poti cauta pe net poze, dar eu am trecut pe acolo si pe langa poze adaug ca…e si miros…).
    La spalat scutecele: majoritatea detergentilor astazi sunt degradabili in cateva luni (iar multi aparuti acum sunt biodegradabili, si pana si firmele mari trec la astea datorita subventiei); o masina de spalat consuma si 50litri pe tura de spalare iar bucurestiul are centrala de purificare apa (chiar daca functioneaza pe jumatate), iar bumbacul si fibra cocos din ele e biodegradabil (dar se degradeaza in cativa ani).
    Ce nu se poate recicla e timpul. Si da, consuma timp. Eu nu am folosit, dar am fost la cineva in vizita si am vazut cum actioneaza: fix la fel ca cu un scutec de unica folosinta, doar ca in loc sa il arunce in pubela il duce in baie, arunca hartia cu caca din el in toaleta, si baga scutecul in masina de spalat rufe. Pornea masina de spalat zilnic, noaptea, ca avea contor cu orar de noapte( fata de mine, mama de copil cu scutece de unica folosinta ce foloseam masina de spalat la 2-3 zile si asta cand imi aduceam aminte….ca eram tare ametita). Mi-a zis ca a mai avut nevoie de cateva ture de spalare inainte de a le folosi. Doamna avea 2 copii scuteciti, era acasa mommy full time, nu cu job ca Dojo.

  9. De la bun inceput am folosit scutece Pampers pentru fetele mele gemene. Cand ai 2 funduri de schimbat, nu unul, trebuie sa fii eficienta si sa nu pierzi timp; scutecele astea sunt usor de pus, stau bine pe copii si in paralel cu o crema buna pt. fundulet copiii nu au avut nici o iritatie.
    Mama mea si`a adus aminte de scutecele de panza si ce chin era cu ele (generatia noastra le`a purtat cu succes si mamele noastre fierbeau/spalau si calcau pe ele toata ziua) si cat de usor e cand ai scutece de unica folosinta.

  10. Eu deja am trecut la Pampers Pants si nici macar nu am copil. Dar sunt nas si am vrut sa cumpar cadouri practice pentru asta micu’.

  11. Buna ziua.
    Daaaaa, eterna problema cu scutecele. Fiind pentru prima oara mamica, toti si toate si – au dat cu parerea si cu sfaturile de m-au ametit (la propriu). N-are rost sa detaliez, doar ce m-am dezmeticit. Si am constatat ca lucrurile stau cam asa (dupa parerea mea): instinctul matern e de neinlocuit si atunci cand vine vorba de scutece, nu radeti va rog – eu am testat-o. Trebuie sa ai in vedere si calitatea, si pretul, si nr. de bucati dolosite intr-o zi, greutatea copilului, starea lui propriu – zisa, daca mai ai bafta eruptiilor dentare . . . . . . .
    Da, recunosc, nu am folosit nici o data scutece eco, doar de unica folosinta, dar citandu-te pe tine ,,ii las pe altii sa salveze planeta”. De la Pampers am folosit toate nr. 1, 2, 3, 4, 4+ (aici am ajuns, dar nu pentru inca mult timp), inclusiv varianta scutec – chilotel. Am fost si sunt foarte multumita de scutecele lor. In general cumpar cutii mari pentru ca le reutilizez punand hainele baietelului care-i raman mici, le sigilez si le pastrez pt. al doilea bebe.

  12. Eu am dat o sansa scutecelor textile (cele cu buzunar care sunt la fel de usor de folosit ca si pampersii) dar nu ne-au placut pentru ca am avut foarte multe “accidente”. Nu m-ar fi deranjat atat de mult spalatul lor pt ca le spala masina, dar sa schimb bietul copil de haine la fiecare schimbat de scutec mi se pare prea de tot …
    In schimb folosim si noi pampers premium si ne plac foarte mult. Am avut si cu ei “accidente”, dar nu chiar atat de dese.

  13. Buna ziua.
    Am primit in aceasta dimineata pachetul cu premiul castigat, un pachet mare de scutece Pampers Premium.
    Iti multumim mult, sie eu si Alex.

  14. Eu sunt foarte multumita de noul pampers baby dry. Am 3 copii si am testat toate marcile posibile de scutece de pe piata. Am folosit chiar si pelinci dar si scutece eco. Dar tot Pampers e cel mai bun. La cate avem noi mamele pe cap, mi se pare ca am avea inclinatii spre autoflagelare sa mai spalam si pelincute de caca:) alea 10 min prefer sa le tin pentru mine. Chiar prefer sa fiu egoista si sa tai de pe lista spalatul scutecelor.

  15. Dragi mamici vreau sa imi expun si eu parerea in privinta la scutece de unica folosinta.Sunt in totalitate Pro!Fiind si eu o tinara mamica m-am convins ca timpul este foarte pretios la fel ca si comfortul si sanatatea bebelusului.Folosind scutecele Senso Baby de care sunt extrem de multumita in special raportul calitate pret ne gestionam timpul productiv cu bebelina mea si deasemenea nu uitam ca orice mama este in primul rind femia asa ca timpul care cineva il petrece spalind scutece lavabile eu cu mai multa placere si folos il petrec punindu-mi spre ex o masca pe fata😊

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here