Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Gu

O minunata poveste de prietenie intre un copil de 2 ani si un caine aproape mort de foame.

Ne-am trezit cu el la ușă.

Mai exact, poartă, la casa noastră de la țară, luată acum câteva luni.

Mircea a pornit grătarul și mirosul de carne friptă i-a atras pe „vecini”: o pisică alb-negru și un câine scheletic. Nadia s-a repezit la el să-l mângâie, strigând încântată „gu” (de la dog, așa-l pronunță ea). I-am dat ceva de mâncare de la noi și s-au jucat până spre seară, când ne-am întors acasă.

Peste o săptămână iar ne-a vizitat, așa că la tura următoare am plecat pregătită cu mâncare specială pentru el.

Am aflat că stă la o familie din vecini, dar respectivii nu au nici bani, nici interes să aibă grijă de cei 3 câini ai lor. Gu este cel mai mic (pui), deci șansele să prindă ceva de mâncat, atunci când se găsește, sunt minime.

La o ulterioară vizită l-am văzut șchiopătând și o idee cam timid și față de noi. Vecina de lângă ne-a spus că stăpânii l-au lovit cu o sapă, îi rupseseră lăbuța din față (sau ceva de genul). Am înjurat urât mizeria asta de oameni care, nu doar că lasă un animal să moară de foame, dar îl și ologesc din te miri ce motive.

Am reușit în ceva timp să-l mai întremăm și a devenit șef peste proprietatea noastră cea nouă.

O însoțește pe Nadia peste tot și doarme sub mașină, când face și ea puțin nani. Momentan casa este încă ruină, deci nu se poate sta în ea, așa că petrecem timpul în curte și somnul de prânz îl face în mașină. Păzită strașnic de cuțu.

Duminică l-am găsit apatic și extrem de slab din nou, deși reușise să pună ceva pe el. Nu mânca, nu bea apă, abia se ținea pe picioare.

Am știut că este la capătul puterilor și m-a îngrozit gândul că Nadia va rămâne fără prietenul ei, pe care-l adoră pur și simplu.

L-am bocit mai ceva ca pe un membru al familiei și am decis să încercăm totuși să-l aducem în oraș. Dacă e să moară, măcar să știu că l-am dus la medic și am făcut tot ce s-a putut.

Ne-am întâlnit aproape de 10 seara cu un veterinar minunat, de la un cabinet pe care l-am mai „vizitat” cu Junior, primul meu câine, care a murit acum un an. Dr. Bolte l-a salvat pe Juni, când avea doar 3 ani, tot la ei am apelat disperată cu Gu, mai mult mort decât viu.

Ne-a preluat colegul său, doctorul Mihai Sârbu, cât se poate de simpatic și de doritor să ajute. Ne-a spus că trebuie consultat la clinică, dar i-a dat preventiv un antibiotic și ceva vitamine. Plus niște pastile, în caz că are diaree.

L-am adus în balcon și a zăcut acolo. I-am dat apă cu pipeta până spre 1 noaptea, am dormit până pe la 4 și iar m-am trezit să văd de el.

Rezista eroic, deși era clar că nu mai are suflu prea mult.

Ziua întâi

20160808_104043

A trecut noaptea, nu am găsit deci în balcon un câine mort.

L-am dus afară în brațe (stăm la patru și e cam greu pentru un asemenea câine sleit de puteri să facă alpinism) și a făcut un pipi. Bun, deci rinichii sunt funcționali.

A mâncat puțină carne fiartă de pui și l-am urmărit să văd dacă vomită sau face diaree. A ținut mâncare în el, cu excepția după-amiezei, când a vomitat în mașină, în drum spre doctor.

De acolo am aflat că nu are jigodie și aparent nici parvoviroză. E aprox. sănătos, doar mort de foame.

Spre seară însă a fost iar pe punctul de a ne părăsi prematur.

Ochii sticloși, nu mă mai băga în seamă, zăcea fără vlagă. Am știut clar că este în punctul din care se poate să nu-l mai aduc înapoi, deși diagnosticul îmi dăduse atâtea speranțe.

Mircea s-a ocupat de Nadia, iar eu i-am dat apă cu pipeta și l-am tot „bâzâit” până am observat că răspunde ceva mai bine.

Apoi a mâncat puțin, l-am dus în spatele blocului la pipi, după ce a adormit Nadia și m-am pregătit pentru încă o noapte de dat apă cu pipeta. Culmea, a găsit în el niște resurse de energie, așa că pe la miezul nopții dădea semne că se descurcă singur cu mâncarea și apa de lângă culcuș.

Ziua a doua

20160809_113945

M-am trezit dimineața și l-am găsit destul de vesel. Mi-era suficient că este viu, de restul urma să ne ocupăm noi.

A ieșit la plimbare scurt, a făcut încă un pipi și a avut multă poftă de mâncare.

Pentru că nu mai trebuia să mergem la medic, ne-am concentrat pe recuperarea lui. L-am plimbat, l-am hrănit și Nadia s-a jucat cu el, bucurându-se că-l vede o idee mai vioi.

A fost o zi fără alte surprize, așa că ne-a dat speranță că poate totuși reușim o minune.

Ziua a treia

20160810_140323

La 8 m-am trezit și l-am luat pe Gu în brațe, să facă no.1. Nadia a fost și ea prezentă la datorie, așa că ne-am prezentat elegante în spatele blocului, în pijamale.

Gu era în mare vervă, a fugărit-o un pic, ca în vremurile bune, a făcut pipi și s-au distrat matinal.

A mâncat cât 10 câini, așa că l-am lăsat să se odihnească și am plecat la shopping de mâncare și de zgardă.

Nadia a pus ochii pe o zgardă roz, dar am reușit să o convingem totuși că potaia nu e Barbie, așa că i-am luat una roșie. Aveam deja o lesă luată de Mircea acum câteva zile, așa că, după ce am culcat fata de prânz, mi-am luat al doilea copil în brațe, niște batoane-recompensă în buzunar și am purces la îmblânzit lesa.

S-a comportat destul de bine, deși este clar că nu e obișnuit. Am stat afară mai mult de jumătate de oră și a reușit și no.2 să facă. Deci aparent chiar e OK: mănâncă, se joacă, face tot ce trebuie.

Seara a făcut spectacol în parcul blocului cu Nadia; nu am mai văzut-o niciodată atât de veselă, deși în general este foarte efervescentă.

Acum facem eforturi să-l punem pe picioare. Voi posta aici poze noi cu el, să putem vedea împreună progresul.

Chiar sper să se facă bine și să aibă parte de o viață normală.

UPDATES:

1 septembrie 2016 – are aproape 14 kilograme. A luat al doilea vaccin. Medicii lui sunt încântați de evoluție.


18 septembrie 2016 – ne-am întors din vacanță și l-am preluat de la o prietenă de familie. L-a ținut la curte cât am fost plecați și l-a hrănit exemplar. Are spre 17 kilograme, e tot mai mare.

gu-7luni

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

12 Comments

  1. Te felicit pentru gestul facut!
    Eu urasc (la propriu) oamenii care chinuie / schingiuiesc animalele.

  2. Felicitari doamna! Eu m-am mutat de curand langa oras si in fiecare zi in drum spre casa mi se rupe cate putin din suflet vazand cate animale sufera langa noi si din cauze care tin de noi. Si eu fac in fiecare zi cate putin pentru ele, ma trezesc mai mereu cu frustrarea ca nu pot face prea multe….

    • Pai sa vedem …

      Bestia are 17 kile, e deja mare, cautam dresor 😀

      S-a facut baiat frumos, ma tot intreaba lumea pe strada de unde l-am cumparat.

  3. felicitari pentru gest! Nu stiu daca as fi fost in stare….

    Si eu urasc situatiile cand oamenii chinuie animalele (desi sunt carnivora, dar cazul asta….)

    • Saru’mana de apreciere.

      Nu e primul caine pe care il salvez, din pacate nu pot ajuta atatia cat mi-ar placea 🙁

  4. Felicitari!
    Si noi avem la tara, doi caini salvati. De ani de zile. Din pacate, nu ii putem tine la bloc, dar la noi “la tara” este la 20 de km de oras, curtea este mare, asa ca de 3 ori pe saptamana mergem noi, sau socrii si le lasam mancare. In weekend mereu sta cineva acolo, pentru ca avem gradina si toate cele, asa ca nu duc lipsa de hrana.
    Drept rasplata, gasim mereu serpi si sobolani morti, prin curte (sobolanii vin de la vecinii care nu au auzit de tomberon de gunoi si arunca mizeria prin curte, mai au si porci, carora nu prea le fac curat, iar vara ne crapa narile de la duhoare, dar asta e alta poveste. iar serpii de la lacul din apropiere), iar curtea, in general este bine pazita.
    Atat doar, ca avem grija ca gradina sa fie mereu imprejmuita foarte bine, pentru ca au obiceiul sa zgarme in pamant si sa se bage pe sub gard si sa faca rasadurile praf. Culmea, e ca gardul nu este foarte inalt si il pot sari cu usurinta. Dar in 4 ani nu le-a dat niciodata prin cap sa faca asta :))) Zilele astea am schimbat gardul de la curte si inca nu era turnata baza aia de beton. A trebuit sa muncim aproape o ora, inainte de plecare, sa acoperim bine fiecare portiune pe unde ar putea scapa din curte. Ca nu ar zice nu, la o fuga dupa pisici :))
    Faza tare e, nu stiu de unde au invatat ei ca trebuie sa muste sarpele de cap, direct, ca sa il dea gata, iar la sobolan sa ii reteze coloana dintr-o muscatura. Pentru ca erau pui miiiici de tot cand i-am adunat de pe strada. Erau mai mult morti decat vii, ca faceau parte din categoria aia de frati care nu apucau sa suga de la ma-sa, din cauza celorlalti mai puternici.

    Nu stiu ce o sa ma fac, cand or sa plece dintre noi. Mi-e drag de ei si de instinctul ala de vanatoare, al lor. Ma simt foarte bine cu ei, mai ales ca au un latrat specific, atunci cand e vreo lighioana din aia prin curte si stiu sa o tulesc in casa si sa il chem pe al meu, ca mie mi-e frica si scarba :)))))

    • He he 🙂

      Misto caini ai. Asta al nostru e inca prostan, dar mai creste si poate se mai desteapta.

      Cand vor muri, va fi nasol de tot. Noi ne-am vindecat prin adoptarea altui caine, dupa ce ai nostri s-au dus la 5 saptamani distanta unul de altul. Acum am si eu dihania aici, asa ca ne distram cum trebuie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.