Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cum îți obișnuiești copilul să mănânce fructe

copiii si fructele

Acum 7 ani porneam prima dată într-o călătorie care avea să ne schimbe viața. Pe lângă șansa de a locui timp de 18 luni într-una dintre cele mai fascinante metropole din lume, am avut de învățat serios la capitolul parenting, pentru că prietenii noștri aveau o fetiță de 4 ani.

Ne-a impresionat cum reușesc să o hrănească sănătos, cu mâncare gătită în casă, cu fructe și legume, cum reușesc să aibă un copil armonios dezvoltat, într-o țară în care obezitatea este la cele mai înalte cote, unde mâncatul la fast-food e obicei zilnic, unde am văzut copii de 8-10 ani pe lângă care eu concurez la categoria fluture.

Imediat ce am rămas gravidă și am început să punem la cale viața viitoarei moștenitoare, una dintre chestiile la care am ținut morțiș a fost să o obișnuim să mănânce fructe, așa cum mânca micuța prietenilor noștri.

Raportez cu încântare după 3 ani că suntem pe drumul cel bun. Nu doar că Nadia acceptă să mănânce fructe, dar îi plac, și le alege singură din magazin, le cere și devorează de multe ori cantități semnificative.

Încerc să îmi amintesc ce am făcut și poate experiența noastră va ajuta și mai mulți părinți să-și obișnuiască pruncii cu fructele.

Începe devreme

Este mai ușor să faci program de fructe unui prunc de un an, decât unuia de 8 ani, deși consider că nu e niciodată rău să încerci să-i aduci pe calea „dreaptă” și pe cei care par a nu suporta ideea de fructe.

Odată ce Nadia a împlinit un an și am avut pentru cele 3 mese zilnice destule combinații interesante (cereale, carne, piure etc.), i-am scos fructele din mesele principale și i-am planificat 2 gustări pe zi cu fructe. Ne ținem și acum de program. Undeva pe la ora 11, are prima tură și după-masa, pe la 5-6 a doua masă de fructe.

Fiind obișnuită deja, nu se mai pune problema să o conving, de multe ori, dacă mă iau eu cu una-alta și uit, începe fata să mă întrebe de sănătate.

Ia fructe cu tine

De câte ori mergeam prin parc, chiar și în cel din fața blocului, aveam la mine 1-2 banane sau niște felii de măr într-o cutie.

Foarte interesant este că, văzând-o pe fiică-mea cum râșnește de zor fructele, i-a prins pofta și pe copiii pe care părinții nu reușesc să-i convingă să mănânce fructe în mod normal.

Puștanii noștri sunt pofticioși, așa că poți profita de un asemenea eveniment (că mănâncă altul fructe) și să-i oferi copilului ceva din traista lui.

Sau, dacă nu are totuși companie, îi poți spune din când în când că ai în bagaj un fruct delicios. E foarte posibil să refuze de multe ori, dar la fel de posibil este să-l prindă puțin foamea de la atâta alergat și să accepte. Odată acceptat fructul, repeți „scena” și altă dată.

Nu-i oferi ceva dulce, oferă-i un fruct

Acum hai să o spunem pe-a dreaptă: dacă vii cu biscuiți la fii-mea și cu un fruct, sunt șanse uriașe să nu aleagă varianta „sănătoasă”. Asta nu înseamnă că nu primește și ceva dulce, dar nu este prima opțiune.

De obicei o invit să mănânce fructul și apoi primește și desertul dorit.

Dacă vrei să-ți aduci copilul pe calea dreaptă a consumului de fructe, nu purta ciocolată în poșetă, decât dacă știi că vei reuși să-l convingi să se vitaminizeze întâi. Dacă nu, iei doar fructe și apă. Asta avem, asta mâncăm.

Așa eviți și o scena, că înțelege mai ușor că nu are de ales, decât să îi ții prelegeri despre ce variantă ar fi mai bună pentru nutriția lui.

Permite-i să-și satisfacă poftele

Și în cazul fructelor am observat că fata are de multe ori tot felul de pofte.

Are perioade când a dorit doar banane. Cred că a consumat deja  un vagon până acum. Apoi a dorit piure de fructe, apoi mere tăiate bucăți sau mere fără coajă (eu ronțăiam coaja, ea restul).

Acum câteva luni prietena noastră de la parter mi-a obișnuit-o cu muții (smoothie) și are zile când bea două pahare de smoothie de câte juma’ de litru. Și aici e cu pofte, are zile când dorește muții rece, deci, pe lângă banană și apă îi pun ceva fructe congelate (zmeură, căpșuni, mure) sau zile când muții se face din fructe la temperatura camerei.

Vara trecută a mâncat kilograme de mure, a avut perioade de mâncat en gros căpșuni sau pepene galben.

Încerc în general să am măcar 2-3 variante de fructe la îndemână, așa că ne descurcăm cu orice pofte ar avea.

Oferă-i mereu fructe de cea mai bună calitate

Dacă fructul nu mai e proaspăt și gustos, nu-l oferi. Bananele mai lovite se pot folosi in smoothie sau piure, la fel și merele sau alte fructe similare.

Chiar dacă asta înseamnă un cost suplimentar, că mereu trebuie să ai fructe bune la îndemână, merită efortul.

Când zmeura este deja mucegăită sau căpșunele s-au stricat, e greu și pentru un adult să le mănânce (eu cel puțin refuz categoric orice nu mai e în „standarde”), nu e normal să avem pretenția ca urmașii să le consume.

Grija aceasta pentru calitatea fructelor dă roade, pentru că este mult mai ușor pentru un copil să se îndrăgostească de un măr suculent sau de niște mure de-ți plouă în gură.

Noi mereu lăudam și fructul – uite zmeura asta cât este de gustoasă, uite pepenele ăsta este de la noi din grădină și e atât de dulce etc. Fata se extaziază că are ocazia de a consuma asemenea minunății și nu știi când a golit farfuria.

Mănâncă și tu cu el

Recunosc că sar elegant peste mesele de fructe de multe ori și chiar este o prostie. Dar se mai întâmplă și să consum una-alta cu junioarea. Este în al nouălea cer; mâncăm împreună, lăudăm fructul și așa mai primește o validare că a ales corect să le consume.

Ce alte idei mai aplici pentru a-ți încuraja copilul să mănânce fructe?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

2 Comments

  1. Frumos articol! parca l-ai scris pt noi! Familia noastra consuma legume si fructe acasa in mod constant. Saptamana asta am achizitionat peste 10kg de la piata plus am mai fost la o ferma. Copilul face ce vede, da? asa ca mananca ce mancam si noi, si explicat si sotului care vine dintr-o familie cu alimentatie dezechilibrata (obezitate, ficat operat, zahar in piure sa fie mai bun etc.).

    Exista niste teorii care spun ca de fapt unele gusturi si preferinte se contureaza din sarcina (nu le-am gasit fundament, insa). Cum eu consumam multe legume si fructe si inainte, sarcina a fost o perioada de studiu si ceva “igienizare” a alimentatiei si renuntat aproape complet la prajit sau tras la tigaie (mai facem oua ochi 😀 sau omleta, o data pe sapt.) .
    Dar pasul cel mai important pe care l-am facut a fost cand am cunoscut niste americani care au spus ca nu au fost niciodata bolnavi de peste 10 ani. Prima data m-a contrariat: cum, nu au dat niciodata ca mine juma de salariu la medici si farmacii? . Am invatat de la ei (si altii ca ei, pt ca intre timp am ales sa ma inconjor cu oameni sanatosi) ca e nevoie de somn de calitate, miscare, liniste in familie, si nu doar de alimentatie simpla si buna pt a fi sanatosi. Si ca se poate fara sa cumpar nimic de la farmacie.

  2. Aveti noroc, pe piticul nostru (3 ani si 7 luni) n-am reusit sa-l facem sa pape decat banane si atat la categoria fructe.Da’ nu renuntam la idee.Ciudat, cu legumele n-avem probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.