După 30 de ani

3
104
views

Doar scriind numărul, mă apucă tremuriciul. Nu doar că m-am născut mai devreme de data în cauză, chiar aveam deja un deceniu de viață.

Bun, dacă e să fim corecți, abia la anu’ schimb prefixul, dar dădea prost la tipar să scriu după 28 de ani. Așa că 30 sunt.

Vara lui 1989 … nici nu visam noi ce nebunie ne așteaptă peste doar câteva luni.

Atunci am avut prima și ultima noastră vacanță departe de casă, alături de Mama Ana și de Tata Gheorghe, o vacanță de peste 3 săptămâni, în cel mai magic loc din lume, Boița, satul în care s-a născut Mama Ana.

Am făcut prostii atunci, ca orice copil de 11 ani (m-am scăldat în pielea goală cu verișorul meu, am căzut într-o râpă) și am stat 10 zile într-o colibă pe Valea Oltului, într-o superbă sălbăticie.

De la 11 ani mi-a rămas muntele ăla întipărit în suflet și, deși am mai trecut pe acolo de vreo 3-4 ori, nu am mai întreprins o incursiune așa cum mi-aș fi dorit – să calc pe urmele fetiței de odinioară și să retrăiesc în suflet acele vremuri frumoase, când mama și tata meu încă erau în viață.

În primăvara aceasta am mers cu Nadia în Italia și în Spania, unde a văzut niște munți frumoși. Văzând cât este de încântată, m-am trezit promițându-i că la vară o duc unde s-a născut străbunica ei, că sunt acolo niște munți minunați și-i vor plăcea.

Din păcate starea Mamei Ana s-a înrăutățit accelerat, așa că am tăiat 2 săptămâni din cele 5 planificate pe coclauri și am revenit în țară de urgență.

La o zi după înmormântare a venit și prietena mea din copilărie și iar m-am trezit făcând planuri .. hai să mergem la Boița. Chiar dacă mama nu mai poate să-și viziteze locurile natale, o vom face noi. Îi voi arăta fiicei mele magia acelor munți prin care colinda odată străbunica ei atât de iubită.

Am închiriat, deci, un apartament în Sibiu pentru finalul lui iulie, am pus în plan și o oprire la Râșnov (să vadă fata Dino Parc-ul) și am pus de o micuță vacanță, împreună cu prietena mea și iubitul ei, doi oameni de care Nadia este iremedibil îndrăgostită.

A venit și ziua călătoriei.

I-am așteptat pe cei doi la aeroport și am pornit spre Sibiu.

Pe măsură ce ne apropiam de munți, am avut pur și simplu senzația că parcă sufletul meu se întoarce acasă.

E ciudat să spun asta, în condițiile în care sunt născută/crescută în Timișoara, iar locurile respective le-am vizitat destul de rar, dar m-am simțit ca un suflet rătăcit ce se întoarce la el acasă.

Am fost întâmpinați de buna Mărie, sora Mamei Ana. Ea este ultima din familia lor, va împlini peste o lună 90 de ani. Am recunoscut multe dintre ticurile verbale și trăsăturile mamei mele și m-am bucurat să o văd atât de lucidă și de plină de voie bună.

M-am întâlnit cu unchi și mătuși, cu verișori și nepoți. Multă bucurie și din nou senzația aia că parcă nu am plecat din casa lor niciodată.

După un prânz târziu absolut delicios, de și-au lins „italienii” mei degetele, am pornit spre Bătâie.

Acolo, acum aproape 3 decenii, m-am scăldat eu nudist cu un verișor. Pe vremea aia nu era mare brânză, eram înainte de pubertate oricum, deci nimic interesant de văzut, dar fapta atroce pentru ăștia bătrânii a rămas mereu în amintirea noastră.

Am regăsit locurile respective de lângă sat, un drum absolut superb în sălbăticia lui.

Munte, pădure, un drum forestier și, jos, un pic pârâiaș, pe care copiii din alte vremuri îl opreau ca niște castori cu tot felul de mici diguri, încât să ne putem scălda.

Acum copiii din sat probabil au alte ocupații, iar castorii nu stau prin zona asta.

Nadia ne cheamă la drum.

În tot acest periplu de regăsire spirituală pentru mine, mi-a fost alături, extrem de interesată de tot ce vede, pasionată de aventură și de necunoscut.

Dacă scalda de odinioară nu mai este, am profitat totuși de vremea senzațională și am lăsat-o să-și moaie cotoaiele în apa călduță a pârâiașului.

Ne-am pozat la întoarcere, să nu uităm niciodată acest mic periplu.

A fost prima încercare de a o duce prin locurile care-mi fac inima să cânte și m-am bucurat să văd cât este de încântată. E drept că zona este de o frumusețe răpitoare, dar și eu sunt subiectivă, când vine vorba de aceste locuri.

Am revenit în sat după vreo 2 zile, gata de noi plimbări.

După ce mi-am dus musafirii pe malul Lotrioarei, unde turiștii obișnuiți nu ajung, ne-am întors în sat, i-am dat Nadiei o porție de lapte și am culcat-o în camera din spate, acolo unde ne găzduiau pe noi, de câte ori îi vizitam. Mobila s-a schimbat, dar camera încă mai poartă mirosul de nou și de curat, un miros pe care mi-l amintesc din copilărie.

Imediat ce s-a trezit urmașa din somnul de frumusețe, am pornit pe dealul Turcului, unde ne jucam noi în argilă și am reușit eu să cad într-o râpă mică. Nu am avut nicio vânătaie măcar, doar o spaimă soră cu moartea și o plăcută culoare pe haine și pe corp de la solul argilos.

De acolo de sus vezi Oltul și munții din jur, totul este de o frumusețe demnă de o vedere.

Vă las să vă încântați simțul estetic cu câteva poze:

Acesta este satul, văzut de pe deal. Iar aici este Nadia, cu spatele la Olt, stând semeață în bătaia vântului.

Am stat prea puțin în zonă, cam 5 zile, încercând să ajungem în mai multe părți: Râșnov, Bran, Sighișoara, Sibiu. Mi-am dus prietenii și fata pe la diversele atracții turistice, dar toți trei au fost de părere că, deși acolo a fost frumos, cel mai bine s-au simțit în satul Mamei Ana.

3 COMMENTS

  1. Superb articol! Nici nu puteai descrie mai bine niste locuri atat de frumoase.
    Sa-nteleg ca ai repeta cu mare drag experienta, daca se poate, cat de curand! 😀

    • Fatah, maine plecam, daca vrei 🙂

      Chiar sper sa repetam figura, dar cu vreo 2-3 saptamani de petrecut prin zona. Cateva zile in Sibiu, cateva in Brasov, sa apucam sa facem si Transalpina etc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here