Mentalitate de roman tampit

Chiar sunt turbata ..

Citesc pe tot felul de bloguri comentarii NEGATIVE cu privire la celebra deja petitie lansata de PRO TV, dupa ce dobitocii aia cu IQ de -399 au ucis in “fotbal” o amarata de pisica, fara nicio vina, in afara aceleia ca s-a nascut in tara asta de brute necivilizate.

Ceea ce ma infurie in mod grav este raspunsul negativ al unora, care acuza Pro-ul de faptul ca profita de aceasta situatie pentru a-si face trafic si renume. Ajung eu si la discutia aia, dar alta chestie care mi-a ridicat tensiunea este comentariul: “avem copii saraci si batuti etc. si noua ne pasa de niste animale”

Hai sa discutam un pic despre aceasta mentalitate imbecila de romani retardati ce suntem. Nu facem NIMIC, dar ne scuzam. De ce nu fortam mana dobitocilor de conduc tara asta pentru a rezolva problema protectiei animalelor? Pentru ca sunt multe femei maltratate si am putea sa ne ocupam mai mult de asta. Ok .. hai ca ne ocupam de femeile batute de barbati. Oh, stai .. de fapt avem o problema uriasa cu salariile astea mici si de faptul ca murim de foame. Ok .. hai sa vedem ce putem face pentru a termina cu existenta asta de rahat intr-o tara din Uniunea Europeana .. pai stiti .. noi de fapt avem si nu situ cate mii de copii institutionalizati ..

Ati inteles care e miscarea?

Nu ne ocupam de asta, pentru ca avem si alta problema. Si nici de aialalta, pentru ca de fapt mai sunt probleme ce trebuie sa fie prioritare. Si uite cum stam in continuare in rahat pana in gat pentru ca inca ne stabilim prioritatile dupa cum ne sta parul in acea dimineata sau dupa ce vis erotic am mai avut.

Am mai povestit chestia asta si o voi spune de sute de ori.

Iubesc animalele .. FOARTE mult. Nu mai mult decat pe oameni, nu am probleme relationale, nu sunt psihopata. Am un job bun, un venit modest, dar nu atat de modest incat sa traiesc chiar la limita, am un iubit, sunt fericita si implinita. Si iubesc cainii. Am 2 in acest moment si pe al 3-lea “copil” il tine un vecin in curte (pentru ca e ditai namila acum).

Si da, am semnat afurisita aia de petitie pentru ca imi doresc o Politie a Animalelor, imi doresc ca “animalele” care chinuie fiintele astea nevinovate sa plateasca amenzi atat de mari incat sa aiba nevoie de credit de la banca sau sa petreaca niste nopti la racoare si sa faca dansul sapunului cu cativa indivizi parosi, inchisi pentru omucidere sau viol in grup. POATE ASA INVATA criminalii astia sa respecte dreptul altor fiinte de a respira aerul pe care ei il imput cu prezenta lor.

Hai sa mergem in timp .. ajungem a 2-a zi de Pasti. Gasesc un caine in varsta de 2 luni. Cu putin par pe el (mai mult pe “sira spinarii”). Miroase urat si este foarte anemic. Este plin de bubite: se pare ca are purici cat cuprinde si raie. Medicul la care il duc imediat imi spune ca sansele sa supravietuiasca sunt minime pentru ca are si paraziti interni si este aproape mort de foame.

Asa a aratat: se pot vedea niste poze.

Ajung cu el acasa si o chem pe prietena mea, Adi. Va tine in balcon catelul (care intra intr-o cutie de comp., dupa cum se vede si in poza), pentru ca Junior, cainele meu, l-ar rupe in 2, la cat este de gelos.

Timp de cateva saptamani cainele acesta a suportat cu stoicism baile cu solutii dezinfectante, vizite prea dese la medic, injectii, vitamine, “abajur” din acela pentru a nu se mai scarpina pe urechi. L-am purtat aproape 2 luni in brate. In prosop in primele zile, pentru ca nu avea par si ii era frig. Numai Adi stie cat pipi si caca am spalat amandoua si cat de mult ne-am chinuit.

In toate aceste saptamani vecinii mei faceau misto de “monstrul” din prosop si spuneau ca-s nebuna sa cheltui atatea milioane pentru a-l pune pe picioare. Ei bine, l-am salvat. Peste 3 luni cainele era de necunoscut: are o blana lunga si neagra absolut superba, este aproape cat un ciobanesc german (si seamana mult, probabil a fost corcit cu vreun “lup”). Este clar ca nu il mai pot purta in brate, dar il vizitez macar o data la 2 saptamani. Cu toate ca de 2 luni cel putin este cu noul lui stapan, care il iubeste si cu care se intelege atat de bine, de cate ori imi aude glasul uita de orice si incepe sa planga dupa mine. Santi (asta este numele) este “copilul” pe care niciodata nu il voi putea avea (este un caine prea masiv), dar il ador si este reciproc.

Si stiti ce simt acum? Am uitat de mirosul de pipi din casa, am uitat de programul pe care mi l-am dat peste cap, am uitat de cele 10 milioane pe care le-a “mancat” amaratul asta in lunile de tratament si de”supra-alimentatie”. Nu trebuie decat sa il vad pentru cateva minute, sa il mangai, sa incerc sa nu cad cand ma ‘imbratiseaza’ si sunt fericita. Ma relaxeaza, ma bucur sa il vad atat de frumos si sanatos. Faptul ca ma recunoaste si inca ma iubeste este un “bonus”.

Hai sa trecem la cutu numarul 2 ..

Se numeste Mofli, sta de ani de zile in curtea blocului. Vecini pe care i-as dori la inchisoare (in caz ca apare afurisita aia de lege) si-au facut un tabiet din bataie. Il loveau de cate ori aveau ocazia, desi este un caine foarte retras, care nu deranjeaza pe nimeni.

In saptamanile in care ne luptam sa il punem pe Santi pe picioare, Mofli a fost aproape rupt in 2 de niste caini mari. Cu stapan, care ii lasa noaptea sa mai “rupa” si ei cate ceva. Au ucis o pisica si aproape l-au ucis pe Mofli.

Evenimentul a avut loc noaptea, undeva pe la 3. O doamna din cartier (si ea se face vinovata ca iubeste animalele) a auzit un urlet nepamantean .. a iesit in pijamale si a vazut 2 caini mari care trageau in directii diferite ceva maro ce urla. A sarit sa ii sperie si apoi (dupa ce au fugit) l-a recunoscut pe Mofli. Era plin de sange si in totala stare de soc. A stat cu el pana la 6 dimineata (femeie care lucreaza totusi si iata ca si-a compromis somnul in noaptea aceea) .. apoi a reusit sa ne gaseasca si sa ne anunte ca Mofli este aproape mort.

L-au adus in patura acasa. Era atat de socat si de chinuit incat nici nu a mai putut riposta .. A mers la medic si toate gaurile i-au fost suturate. Radeam cu ai mei ca, daca ar fi un desen animat, ar iesi apa din el ca din stropitoare, la cate muscaturi avea. Piciorul drept era aproape compromis, a fost muscat si din zona testiculara. Nu pot decat sa imi imaginez ce dureri a avut, daca nici nu a mai scancit cand era cusut pe viu.

Dupa 2 zile abia a inceput sa piarda privirea aceea in gol si pentru prima data ne-a privit in ochi si a inceput sa dea usor din coada, semn ca in sfarsit ne recunostea.

Din nou va salvez de detalii financiare. A fost dus zilnic la medic in paturica (de multe ori cu taxi-ul), operat si ingrijit ca un copil. Nu va spun cu a putut sa puta dezinfectantul pe care il avea aproape pe tot corpul, de iti venea sa fugi din casa. Nu va spun cate antibiotice i-au fost injectate si cat s-a chinuit.

Romanii de bine, civilizatii cum se cred, din zona mea radeau de familia “aia de nebuni”. Un singur vecin ne-a ajutat cu transportul cand a putut, vecin ai carui copii se temeau de caine, pentru ca i-a “repezit” odata. In loc sa doreasca sa il vada mort, vecinul si-a pus masina la dispozitie, cand avea timp. Si sotia lui a plans toata ziua de luni (cand a fost muscat) si abia seara, cand i-am spus ca traieste si speram sa se insanatoseasca, s-a linistit si ea.

In perioada aceea incercam sa il mai lasam prin curtea blocului, pentru a mai sta la soare. Nu stiu daca au trecut  cateva zile de cand am inceput tratamentul pentru a-l reface, era plin de cusaturi proaspete, cand o vecina destul de batrana l-a lovit cu piciorul, pentru ca ii strica un trandafir (se asezase in gradina langa un bat de trandafir).

Pentru asemenea dobitoci imi doresc o asemenea lege. Pentru ca macar unii sa plateasca prostia si lipsa de civilizatie atat de mult, incat sa bage la cap ce nu le-au spus parintii lor: ca nu ai dreptul sa provoci suferinta unor animale.

In toate aceste luni, comentariile variau de la “esti nebuna, pe ce iti cheltui tu salariile” pana la “sunt atatia copii orfani etc. si tie iti pasa de niste caini”.

Hai sa lamurim chestia asta.

Sunt banii mei si viata mea. Fac ce doresc si sprijin ce doresc eu. Intotdeauna exista cazuri care necesita atentie, intotdeauna gasesti proiecte caritabile. Este clar ca avem multe probleme: saracia unora, copiii orfani, femeile batute, persoanele cu dizabilitati, copiii care mor de Distrofie Musculara Progresiva – Duchenne (cititi pe net despre boala asta, sa vedeti ce “misto” este), oameni care mor de SIDA, boli cardiace sau cancer. Fiecare situatie de genul asta necesita fonduri si atentie. Si suntem fiecare implicati in ceva.

Eu iubesc cainii. Si nu imi este rusine. Cred ca animalele sunt frumoase si bune, ma relaxeaza si ma fac fericita. Si nu ezit sa le ajut. Momentan nu sunt implicata in alte proiecte caritabile, dar fiecare sunt convinsa ca are voluntarii sai. Oameni care dedica timp sau bani pentru ca doresc sa faca totusi ceva.

NU este normal sa fii blamat pentru ca iti pasa de o categorie defavorizata care nu e atat de “cool” ca alta. Animalele nu sunt oameni, de acord cu asta. Dar este o problema pe care trebuie sa o rezolvam, ca de aia de laudam ca suntem civilizati.

Am semnat petitia celor de la PRO TV. Iubesc animalele si imi doresc sa vad situatii gen “animal planet” rezolvate. Eu am reusit in 2 cauzuri sa readuc la viata doi caini. Este material de documentar poate, dar ideea de baza este ca putem face si noi ceva. Chiar si sa semnam petitia aceea atat de hulita.

Nu ma intereseaza ca ProTV-ul este o televiziune de rahat. Ca au stiri violente si emisiuni tampite. Ca toate televiziunile se fac vinovate de asta tot mai mult. Ma bucur ca au initiat o asemenea petitie si zecile de mii de idealisti ca mine care au semnat dovedesc ca nu ne-am abrutizat de tot ca natiune.

Sigur ca au trafic mare, sigur ca si-au pus niste bile albe la PR. Bravo lor.

Si daca ne ofticam atat de mult, de ce NU facem noi ceva de genul asta? Cate alte televiziuni au avut un asemenea imbold? Cate situri si-au pus la bataie bandwidth-ul pentru o asemenea masura?

Sunt proteveii de cacao. Posibil. Cu ce ne incalzeste petitia asta? Dovedeste ca suntem destul de multi oameni care iubim animalele. Poate ca ai nostri conducatori de maxim angajament vor simti acest sut in fund si vor face totusi ceva.

Ii acuzam de “hei rup” pe cei de la ProTV? Hai sa ne amintim ca si Revolutia a fost un fel de “hei rup”.

Daca romanul nu functioneaza decat cu “heirupisme”, atunci hai sa rezolvam totul in stilul asta.

Si sa salvam ochii cititorului de comentarii meschine de genul: “ProTv-ul si-a facut reclama pe pielea noastra”, “de ce ne pasa de animale cand oamenii mor de SIDA” etc. Hai sa credem fiecare in ce dorim si sa ACTIONAM.

Sa nu mai calcam cu bocancii pe sentimentele nimanui si sa incercam sa rezolvam cate ceva. Stiu ca situatia animalelor nu este cea mai grava problema a Romaniei. Dar este o problema. In loc sa ne tot scuzam, hai sa facem ceva.

Eu am petrecut cateva saptamani ingrijind 2 caini bolnavi si platind niste salarii pentru ca ii iubesc si cred ca pot face si eu ceva. Voi nu trebuie dacat sa semnati petita aia sau eventual sa incercati sa ganditi ca mentalitatea asta tampita a romanului (“de ce se ingrasa capra vecinului?” sau “sunt capre mai raioase, de ce ne ocupam de asta?”) trebuie sa se schimbe.

Nu va cere nimeni sa donati bani pentru ajutorul cainilor, al sinistratilor, copiilor cu HIV, daca nu va doare situatia lor. Nu va bateti joc insa de cei care incearca sa faca totusi ceva. Chiar daca este o strategie abila de marketing, petitia cea vestita POATE aduce o schimbare.

Hai noapte buna, ca am obosit 😉

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

4 Comments

  1. Probabil postul meu te-a suparat. E dreptul tau, fiecare are partile lui sensibile. Din pacate nu e prima petitie facuta online care n-a ajuns nicaieri si de aceea sunt sceptic. Dupa cum ai vazut, am oferit o solutie mai buna.
    Si eu iubesc animalele, am un cocker spaniol de 6 ani pe care din anumite motive e acum la tara ( dar ii e mult mai bine decat la bloc ) si un metis de 4 luni. Am mai avut un metis care din pacate a murit acum cateva luni.

  2. Prospero

    Inteleg sentimentul de mila pentru un animal si cel de bucurie atunci cand se ,,intremeaza dupa ce l-ai ingrijit, dar nu reusesc sa inteleg lipsa sentimentului discriminarii care se creeaza automat fata de miile de alti caini care se afla in aceeasi situatie in care se afla la inceput cel de care ai avut tu grija. Consolarea cu replici de genul ,,asa a avut el norocul sa ma intalneasca/sa-mi fie drag mi se pare nefireasca… 😕 Pareri, dojo?

  3. dojo

    Sa stii ca ma roade neputinta mea in fiecare zi. Mi-ar placea sa ajut si mai multi si pe cat posibil ma implic. Ideea este ca un singur om, cu un venit mediu pe economie nu poate face chiar minuni.

    Din fericire eu ingrijesc ce pot, altul sufletist mai ingrijeste si el 1-2 caini si uite asa macar cativa sunt ajutati. Cainii nu sunt exagerat de neputinciosi, don’t worry. au invatat sa se descurce si sunt adevarati supravietuitori. Cele 2 cazuri au fost la limita din motive de malnutritie inca de la nastere (Santi) si violenta “canina” in cazul lui Mofli. Altfel se descurca amaratii.

    Ideea de baza este ca aceia care iubim cainii sa ne vedem de ale noastre si sa incercam sa ne implicam. Un om nu poate face minuni. Dar nu sunt singura. Daca intalnesc un caine pe strada, de obicei ma opresc la un magazin apropiat si ii cumpar ceva de mancare (niste parizer sau crenvursti, ca ii poate mesteca usor, oricare ar fi starea dintilor sai). Nu este o avere. De obicei “scap” cu 20-30 de mii de lei vechi. Si stiu ca macar pentru cateva ore cainele este satul. Din nou, nu sunt singura. Sunt destui oameni care stiu sa nu treaca pe langa animalele astea de parca nu le-ar vedea. Avem nevoie insa de niscaiva organizare.

    Mi-am promis ca in momentul in care voi incepe sa castig bine, sa pot face si mai mult. Visul meu este ca si peste multi ani sa ma pot implica intr-o asociatie de genul asta sau sa o creez eu. Momentan nu imi permit decat mici “escapade” de genul asta, dar visez la ziua in care voi putea face mai mult. Nu, nu sunt o idealista, pur si simplu cred in asta si mi-as dori sa pot mai mult. Odata voi putea ..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.