De ce ne batem joc de batrani?

Observ un “trend” destul de suparator atat in alte blogs cat si in general; suntem prea rapizi in a ne bate joc de batrani, a face misto de parul lor carunt (sau de calvitia ce s-a instalat pe unele crestete batrane), le spunem “babe” si “mosi” si suntem convinsi ca sunt prea prosti pentru a sta de vorba cu ei.

Am crescut cu bunicii in familie, am cunoscut si fata “matura” a batranilor care, de la o anumita varsta, incep sa nu mai poata tine pasul cu noi. Am avut norocul de a locui cu ei, niste oameni bine infipti in viata si destepti. Destepti pe cat le-a permis faptul ca au avut televizor de la 30 de ani (cand si-au permis asa ceva), ca de calculator au aflat dupa ce am inceput eu sa ma joc pe el si ca niciodata nu au putut tine pasul cu mine in tehnologie, avand marele dezavantaj de a avea niste ani in plus, lipsa unor cunostinte de limba straina (engleza mai ales), prea multe griji pentru a fi “techy”.

Discutiile noastre sunt uneori un monolog al meu: explic ce am mai facut si incerc sa reduc totul la termeni si idei pe care ei le cunosc. Nu sunt dobitoci. Mai uita unele lucruri, dar inteleg. Si cel mai important: ajuta. Asa cum pot ei.

Ma intristez cand discutiile “deraiaza” la batranete si la moarte. Ma socheaza cat sunt batranii nostri de pregatiti pentru asta. Pe mine ma sperie si gandul ca nu mai am 19 ani, ca mai am un pas pana la 30, in timp ce oamenii acestia se gandesc ca au trecut peste ei atatia ani. Eu imi amintesc cu placere de vremurile pe cand fugeam fara sa obosesc atat, ei isi amintesc de vremurile in care puteau umbla normal, fara carje, vremurile in care rontaitul unui mar era chiar posibil, pe cand urcau scarile repede, fara ca acesta sa fie un eveniment ca acum.

Nu pot discuta cu ai mei despre cum am convertit un phpBB la un VBulletin sau despre masurile de optimizare on page pe care la iau. Dar stiu ca nu ma joc pe net, le prezint cat ma costa pe luna siturile si cat fac din publicitate. Se bucura, pentru ca si ei inteleg ca sunt “pe plus”.

Facem planuri de “home improvement” si ne cicalim care sa plateasca mai mult din costurile in cauza. Au si batranii nostri orgoliul lor. Chiar si cand veniturile nepotilor sunt mult peste pensia lor, se bucura sa “participe” la costuri. Le da sentimentul ca au totusi valoare, desi nu banii sunt cei care le dau valoare (in opinia mea), ci puterea lor de a iubi si de a ierta.

Spunem uneori ca sunt plictisitori: ceea ce pot ei povesti are mereu legatura cu viata lor si ce au invatat in 60-70 de ani. Ne povestesc cum au plecat multi pe vremea “foametei” de prin 40-50, majoritatea cu hainele de pe ei. Au muncit ca niste sclavi, au cate un apartament sau macar o casuta, au crescut copii si nepoti. Multi nu s-au instruit prea mult, pentru ca scoala pe vremea aceea era un lux pentru cineva care trebuia sa iasa din foamete.

Au idei “invechite” .. in ceea ce priveste relatiile sunt inca in evul mediu, pentru ca marile “revolutii” s-au petrecut prea tarziu pentru ei. Au invatat clar valoarea banului si a muncii pe branci. Si o predica de cate ori au ocazia.

Stiu in amanunt tot felul de evenimente din tineretea lor, mi le-au povestit de zeci de ori. Le face placere sa vorbeasca, tocmai pentru ca noi, tinerii, evitam sa stam la “chat”. Ne povestesc despre parintii nostri, cand erau mici, inca ne mai alinta ca pe niste copii de 5 ani, chiar daca suntem acum adulti. Se bucura ca niste copii cand le povestim cate ceva sau cand nu ii ignoram.

Inca nu am inteles de ce ne place sa ii umilim si sa ne batem joc de ei.

Nu inteleg care este vina lor fata de societate, in afara faptului ca timpul trece peste ei si efectele se vad mai brutal decat in cazul nostru. Nu au facut altceva decat sa traiasca si sa dea viata. Si acum isi asteapta resemnati moartea. Oamenii acestia traiesc o tragedie. Au spiritul inca plin de viata si isi vad trupul murind in fiecare zi. Au amintiri clare despre tineretea lor, despre puterea lor de odinioara. Si ei au fost tineri, si ei au iubit, au crescut copii si au avut obligatii si preocupari.

Acum asteapta doar sa moara. Am putea macar sa le facem asteptarea asta mai usoara .. pentru ca urmam si noi …