Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Străiţariu gay? Şi?

Pe ziua asta am avut altele pe cap, deci recunosc că nu am acordat mare atenţie dramei naţionale cum că Străţariu (OK, Trăistariu) ar fi iubitor şi de bărbaţi, nu doar de dame. Ceea ce mă distrează este tevatura făcută pe marginea unui scandal lansat de un gunoi de tabloid şi câte posibile interpretări există deja (că este o înscenare, că este de fapt gay, că nu etc.)

Relevant?

Dacă este gay să îi fie de bine. Asta nu schimbă cel puţin pentru mine valoarea sau non-valoarea sa (acum să fiu sinceră, nu iubesc muzica lui în mod deosebit, dar are totuşi ceva voce, spre deosebire de tot felul de papiţoi cu aere de Celine Dion sau David Coverdale .. pariu că multe din vitele astea mugitoare nu ştiu cine e nenea ală).

Faptul că cântă sau nu bine (da, ştiu că e “cacofonision”) depinde de ce îi poate “ţeava” (n.a.: voce adică, nu vă mai gândiţi la prostii), nu cu cine s-a iubit ieri noapte sau cu faptul că îi plac tipii blonzi, cu ochi albaştri şi trup adonisiac.

Voi dedica un articol special acestor “minoritari”, pentru că îi am aproape de suflet pe câţiva, pe care îi iubesc pentru că sunt oameni de calitate. Normal însă că în România încă nu ai loc dacă nu eşti ortodox, alb, straight sau cine ştie ce alte “atribute” pe care trebuie să le ai pentru ca societatea să te accepte. Mai nou trebuie să fii manelist sau măcar posesor de BMW pentru a primi aprobare de la turmă, eventual un “aifon” şi haine de “pitzi” sau “coco” pentru efect maxim.

Concluzia ca şi titlul: e băiatul gay? Şi?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

11 Comments

  1. Iar pe mine ar trebui să mă intereseze orientarea sexuală a unui moldovean pentru că….

  2. Probabil daca spunea el avea mai multe de castigat… era privit ca fiind curajos etc. Acum lumea il va considera doar un gay si atat..

    personal cu ce ma influenteaza asta pe mine? cu absolut nimic. De ce atat tamtam?

  3. Mult scandal pentru nimic. Aseara am vazut intamplator convorbirea telefonica dintre Nasu’ de la B1 si Mihai Traistariu. Era foarte afectat de tot ce s-a scris prin presa. Si concluzia este ca pleaca cu prietena lui in nu stiu ce tara la concerte. 🙂

  4. Pe de altă parte toată agitaţia asta poate e o mană cerească pentru Trăstariu, are voce, dar vizibil nu prea e. După cum ai spus şi tu, azi nu se mai caută vocea.

  5. […] scris articolul. Poftim zoso nişte linkuri, bagă-mă în seamă rog o tu, mărite blogfath3r :D. Na şi ţie dojo. Acum sunt observat. Aş vrea nişte feedback în legătură cu nivelul de […]

  6. Inca unul care-i victima dorintei altora de a se face cunoscuti. Adevarul e ca Tarki ala nici n-are alta modalitate de a face sa auda lumea de el. Jenant! Si nu se putea ca Maruta sa nu speculeze acest jeg. Am prins chiar momentul cand astia se insultau in direct la el in emisiune. N-ar fi trebuit ca Traistariu sa se duca in emisiune impreuna cu Tarki. S-a coborat singur la nivelul acestuia din urma.

  7. Andrei nu e nimeni frustrat pe aici, te rog controleaza-te. Pentru multi dintre noi Eurovision a incetat de mult sa insemne ceva, pentru ca muzica buna nu pe acolo se asculta. E bun recordul lui atunci, dar nu este nu stiu ce de capul lui, incat sa ii inchinam acum ode eterne. La ce artisti slabi ajung acum la Eurovision, incepe sa fie o realizare mai putin remarcabila.

  8. lumea a ajuns sa fie prea interesata de viata personala a vedetelor. pe mine chiar nu ma intereseaza activitatea sexuala a baiatului asta cu voce pitigaiata

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.