Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Porungheii şi ăla micu
Din seria “scriu pe blog ce am mâncat ieri”, iote o poveste despre ce nu am mâncat în ziua hanterioară şi ceea ce sigur prea repede nu oi mastica. Să începem deci cu ze bigining.
Iesterdei pe la 9, dojolina făcea somnu’ de frumuşeaţă, chestie pe care o face de 30 de ani, da’ tot degeaba, că albastră şi cu ochii blonzi tot nu mă fac (sau era invers …). Ca orice om însă cu program de gravide (nope, n-avem veşti bune, ţineţi banii de botez la ciorap încă neşte timp), aceeaşi dojolina îşi ţinea mutra în cearşaf (că nu serveşte pernă de vreo 12 ani) şi încerca să ignore zgomotul din hol. Adică idiotul de câine lătrând, ai mei ameninţându-l a mia oară că îi vor tăia coada şi i-o vor da să o mănânce pe post de friskies, chiar şi eu răcnind “taci naibii din gură”.
Până la urmă vacarmul s-a estompat (mamă ce vocabulat dăştept am) şi am putut relua progamul de înfrumuseţare la domiciuliu. Pănă pe la 11, când mi-am deschis ochii înceţoşaţi de dormit de la 4 dimineaţa cu hopul de la 9, mişcare urmată de mutarea plapumei de pe trupu-mi adonisiac (drace, că iar le încurc .. trup de Venus adică) şi ridicare în capul oaselor.
Cu ochii încă închişi pe jumătate şi juma’ de gură am interogat familionu’ cu privire la brutala mea trezire de la nouă. A venit F… un prieten de familie de trăieşte la sat şi ne-a adus nişte carne de porumbel. Mişto, ce să zic. Exact când mă pregăteam să fac stânga împrejur pentru un “stay” unde şi hâmpărateasa stă fără alai, vine întraga poveste.
F.. s-a prezentat la 9 cu un sac şi, după ce l-a recunoscut Juni şi a încetat să latre (faza cu intimidarea din partea noastră nu pluteşte, deci tot el tre’ să decidă dacă să mai cârâie au ba), le-a zis alor mei că ne-a adus ceva carne de porumbel. Ok, iau ai mei saculeţul, după care observă ca mişcă sacul.
Ah, îs vii, explică acelaşi F.. care are impresia că familia mea face parte din nu’ş ce clan de tăietor de ouătoare şi că ne place a presta munca asta la bloc, acum pe vreo 20 de porumbei, living and breathing, vorba francezului.
După ce F.. a plect şi ai mei l-au înjurat în gând, tată-miu s-a luat cu mâna de cap şi cu aialaltă de sac şi a purces în curtea blocului pentru un eveniment gen enimăl plenet, lăsarea în zbor liber a păsărilor în cauză că e clar că niciun membru al distinsei familii în care trăiesc n-are de gând să le sucească minţile cu gâtul ataşat.
Din cei 20 de zburători, doi s-au calificat pentru trofeul prostul zilei şi au dovedit că nu’s destul de maturi să se ridice în zbor pentru a nu ajunge prânz pentru mâţele din zonă. Cum suntem dog person, am decis că mâţele se pot delecta în continuare cu şobolanii care au invadat zona, iar noi ne vom delecta cu încă doi “peţi”, că nu ne ajungeau două potăi în casă.
Am încercat ieri la prânz să îl zbor pe unul dintre cei doi posesori de pene şi cioc, dar este prea slăbit, aşa că l-am luat în braţe şi l-am adus înapoi la sanatoriu. Acum stau într-un coşuleţ şi se gândesc la nemurirea sufletului. Sunt foarte docili, deci nu m-am ales cu ciupeli de la atâta manipulare. Aşteptăm câteva zile să se întremeze şi vom încerca o nouă şedinţă de zbor.
Acum că am clarificat problema cu porungheii, să vă pove şi despre ăla micu. Adică să procedez la fel ca orice globber cu job din ăsta “greu”, de freacă menta pe net toată ziua şi mai şi câştigă un leu, şi să mă laud cu noua hachiziţie.
Înainte de asta, să pove cum am ajuns acolo. Cu maşina (celebra Corsica, pentru ăia de nu au prea dat pe blog acu’ neşte luni), parcând ca toţi dumnezeii (aveam loc, că altfel era mai trist) la “mol”. Iulius mai exact, plin ochi de români loviţi de depresia pre-recesiune şi tratându-se, normal, cu doze calculate de şoping.
Am ajuns la Diverta şi o întreb pe o tanti unde îs mini năutbucurile. Mă trimite la papetărie. Fac 2 paşi, după care mă întorc cu graţia unui elefant la dans sportiv şi îi zic scurt: “asta înseamnă laptopuri mici”. Ah, îi pică fisa şi o ridică. Mă trimite corect de data asta la colegii de pe “aiti”, care dau din cap .. nu mai au.
La “media ghelexi” au un Acer Aspire alb, cu linux, la 12 milioanţe şi ceva (aproape 13) … bani retro of course şi decidem (io şi genitoriul) să mai purecăm un şop. Ultra Pro Computers, unde un nenea mă priveşte cu juma de ochi, restul bucăţilor erau la un laptop şi la cei cu care discuta. Ceva colegi sau prieteni. Îmi venea să dau un pic cu el de pământ, dar mi-am dat seama că probabil e plin de tot felul de “clienţi” care vin, îl freacă la cap şi pleacă fără să cumpere. E şi seară şi eu culmea n-am chef să mă răţoiesc.
Imediat ce îşi dă seama că nu suntem acolo numai să îi pierdem timpul făcând pe interesaţii, tânărul îşi revizuieşte total atitudinea. Din uşor apatic devine foarte serviabil şi îmi explică a mia oară ce şi cum. Şi eu sunt obosită şi trec numerele alea pe lângă urechea mea, de trebuie să zică din nou şi din nou că ăsta costă atât, ăla atât.
Am de ales din nou între un Acer Aspire One cu linux, mai ieftin cu 1 mil. sau unul cu XP Home Edition. Aleg să am şi licenţa, pentru că şi laptopul principal e cu licenţa pe el. Am hard de 120, în loc de 160 (cât era ăla cu linux). Nu am nevoie de nu’ş ce spaţiu, că oricum e pentru “portabilitate”, nu va fi comp principal.
După plăţi şi dat cu subsemnata, am purces la a uda noua achiziţie (la figurat, că acum neşte luni am udat la propriu laptopul principal) la o cafenea prin mall. Până a venit comanda, tată-miu s-a apucat de nişte configurări şi văzut cum e jucăria. Mică şi fâşneaţă.
Să vezi acum live blogging de pe budă.
Tocana de porumbei e o minunatie!! (sper sa nu sara pe mine greenpace si altii)
Si mie imi par multi, dar genitorul zice ca a facut recensamantul septelului si cam pe acolo i-a ajuns numaratoarea 😀
imi plac la nebunie porumbeii (in sensul sa ma uit la ei, sa ii admir, pozez, nu sa ii mananc), dar sa ma trezesc cu atatia zburatori intr-un sac (cum au incaput? ca 20 mi se par multi?) nu mi-ar fi convenit nici mie si as fi procedat exact la fel – injurat omul in gand si eliberat inaripatii
saru’mana cosmica mea vizitatoare. sa speram ca tumarou va fi mai bine, ca doar nu poti avea zile naspa atat de multe 😉
hihihi, ce zi nasoala am avut, noroc cu porungheii tai ca mi-am descretit fruntea 😀
sa-ti traiasca “ala micu”, ani cosmici, fara virusi
Mi-am imaginat cum e sa te trezesti cu “noaptea in cap” pe la 9 AM, si sa vezi niste porumbei care …ganguresc la nemurirea sufletului :)) Funny, mi-ar place sa am grija de unu si sa ii dau drumu cand decide el ca vrea sa plece ;;)
saru’mana miluch 🙂
N-am incercat specialitati din orataniile de pe balcon, dar cam toata lumea zice ca is gustosi. Momentan sunt cuminti …
Duhule e grele cu trezitul devreme la 9 😀
Acum ca si excuse pentru mine, ma culc la ore impertinente si culmea nu de distractie, deci nu mi-e rusine de mine atat de mult (desi ar cam trebui, tinand cont ca majoritatea oamenilor muncii sunt deja satui de munca la ora la care deschid eu ochii)
sa ma scuze ante-comentatoriul meu, dar ostropelul de porumbei e mortal; care va sa zica cu piuretel de ala bine facut si c-o acritura…hai ca mi-a lasat gura apa si dupa porumbei si dupa Mr. Acer.
Sa-l porti sanatoasa si sa te ajute la scris (parca asa se ureaza, nu?)
1. cel mai bun articol pe care l-am citit in ultima vreme 😀
2. ma bucur ca ati dat o sansa porumbeilor. eu = vegetariana si mare iubitoare de animale 🙂
Hmmm, piept de porumbel 😀 Dar vreau sa-i vad bucurandu-se de libertatea vazduhului, decat sa-i vad in farfurie. Sunt mai frumosi… vii 😀
p.s.: ii superb textul tau 🙂
Haha, exact pe asta mi-l iau si eu zilele astea! Ieri investigam si eu problema la Media Galaxy, sper ca in weekend sau cel tarziu la inceputul saptamanii viitoare sa il iau.
Cand eram mica imi doream o bufnita animal de casa…weirdo, huh?:D
Mai, dar daca cei 18 se intorc acasa? Va treziti iar cu F.-ul pe post de Mocaciun…
Deci asa, “mininautbucuri” la papetarie. Hihihi!
emese merci de lauda, iti dai seama ca is foarte sensibila la din astea 😀
Pyuric sa iti iei si tu jucaria .. e chiar simpatica. sa te lauzi cu achizitia dupa aia, ca tre’ sa dai si de baut. Al meu e innebunit dupa bufnite, adevarul este ca sunt superbe
Crisia sa ne fereasca al de sus .. oricum ii vom spune lui F… sa se abtina in viitor 🙂
Marius => este un mare pacat sa mananci porumbei
Domnul in cauza stie ca nu suntem vegetarieni. Dar e oricum ciudat sa vina cu posesorii de cioc netransati 😀
Momentan ala micu e bine. Nu l-am dus inca la “imputitoare”, dar merg cu el la “uzina”, ca nu mai car magadaul celalalt. Am tastat chiar OK pe el, tastele sunt aproape “normale”, deci nu prea simt diferenta. Singura problema este ca displayul este mic (daca il compar cu cel de pe laptopul celalalt (oricum e juma’ jucaria, deci normal sa fie mai mic), dar nu atat de deranjant, incat sa nu pot posta pe forumuri sau citi blogurile. Commentul de pe blogul tau azi l-am dat de pe “ala micu” 😉
Dar, auzi, Dojo, tipu ala cu porumbeii va stia cumva mari consumatori de zburatoare? Ori cum de si-a permis el sa vina tocma cu porumbei la voi? Ca ce chestie, domne? Zici ca ar fi parte dintr-un pasaj de Drumes, cand vine pachetu de la tara la conas. Ce boem!
CU laptopul ala nu o sa petreci tu prea mult timp. Cand vrei sa apesi o tasta itit iese un cuvant intreg. Dar nu dupa logica limbii romane, ci dupa logia lui Tristan Tzara. Potiu scrie poezii dadaiste pe tastele lui. Deci cu grija, sa nu devii un geniu poetic peste noapte. Pardon, peste buda, cum te exprimai tu (si eu am obiceiul de a-mi lua laptopul pe tron, acol imi vin cele mai grozave idei).
Aha…poi felicitari pt achizitie si asteptam bloggingul de pe buda:)))
Sa te bucuri de noul Acer si sa-l folosesti sanatoasa. Speram sa nu-l mai uzi la propriu ca pe celalalt 😀
Dojo, am incercat din nou sa scriu pe leptarasu ala. La fel. Poezii dadaiste. Oi fi avand eu degetelele prea finute si subtierele? Nopai ca n-am nici butuci in capatul coatelor, dar nu poci scrie la el si gata.
Gabi eu nu apelez la asemenea magazine inca. Nu am incredere sa mi se aduca de la naiba din praznic un aparat care poate ajunge tandari la mine sau defect si sa astept dupa aia cu lunile pana se remediaza situatia. Sunt dispusa a cumpara carti de pe online (pe langa hosting/domenii si scripturi), poate un CD etc. Haine doresc sa pot proba si electricalele se cumpara numai dupa ce am vazut face to face obiectul si stau cu hartia de garantie in deste.
Cu tot respectul pentru cei care au asemenea magazine, eu stau pe fundul meu si cumpar dupa ce vad, testez, discut etc.
Problema este ca in ceea ce priveste “electricalele”, eu prefer sa vad produsul. Am fost la shopping, am vazut vreo 5-6 mini-notebooks, le-am cantarit, vezut pornite etc. Este vorba totusi de 1400 de lei dati direct si sincer chiar nu doresc surprize. Oricat de rapid este transportul, nu este atat de rapid ca mine, cand merg in magazin sa il iau. Ca l-am luat in cateva minute si tot in cateva minute l-am avut in mana.
Plus ca, dupa cum iti ziceam, l-am intors pe toate fetele, am studiat cum arata, cum sunt tastele, am discutat despre sistemul de operare, ce are si cum, am trocerit scurt cu tata-miu care este mai infipt decat mine, am mers la inca 2 magazine si am facut la fel.
Ceea ce nu pot face pe net, unde vad niste poze. Alea is misto, eu vreau sa tin produsul in mana, sa vad cat de usor este totusi, sa pun degetul pe tastatura, sa il vad pornit.
Nu discut acum despre serviciile de curierat de toata jena din tara asta, ca au scris altii multe articole pe tema asta. Dar imi place sa existe cat mai putini intermediari intre mine si produsul visat.
Si slava domnului nu sunt atat de disperata incat sa conteze ca pe net iau modelul cu cateva zeci de lei mai ieftin.
Se mai pune si alta problema. Iau produsul din magazin si ceva goes wrong. SE INTAMPLA. In ziua aia sau a doua zi, sui in masina si le dau in cap alora de la magazin cu produsul. Sau de fapt, merg ca omul civilizat si le zic ca nu merge si ca trebuie rezolvat.
Cu un magazin online e distractie mare .. pleaca produsul inapoi la dracu in praznic, stau 1 luna fara el si se intoarce de pilda cu hardul formatat in loc de schimbata unitatea cd-rom, asa cum i s-a intamplat unui amic. Si tot stricat.
Deci, la chestii care ‘conteaza’ eu nu risc. Nu ma uit la 100 de lei in plus, ca nu stau in banii aia si prefer siguranta pe care o am discutand fata in fara cu un magazin normal, decat sa am incredere in cine stie ce magazin virtual care nu mai poate de grija mea.
de ce n-ai apelat la un magazin online? măcar noi, cei care stăm pe net şi ştim cum stă treaba să apelăm la serviciile ăstea „onlain” 😛
oricum, felicitări pentru achiziţie, să-l stăpâneşti sănătoasă şi iubită 🙂
apropos: poze cu porumbeii nu primim şi noi?
M-a batut sfantul 😀
pot să te rog să-ţi argumentezi şi părerea? adică… de ce? nu de alta, dar o să am nevoie de genul ăsta de feedback pentru un proiect de-al meu în derulare şi ajungând să înţeleg gândirea omului care spune „nu” online-ului pentru anumite produse, cred că pot să vin cu ceva care să schimbe asta (în favoarea mea) 🙂
am priceput 🙂 te anunţ de pe acum că o să ajungi studiu de caz 😛
chiar acuma se discută vis-a-vis de ceea ce ai scris tu aici :)) cât de curând o să te anunţ cu privire la ceea ce a rezultat de-aici 😛
Da’ tu cand te lauzi, te lauzi!!
Adevaul este ca…”ai cu ce!”
Felicitari si pentru actiunea “porumbelul” si pentru “ala micu”.