Începe şopuiala

Ies acum câteva minute cu maşina de pe strada noastră şi să mi se spargă parbrizu’ de uimire: plin de lume şi maşini. Unul dintre sediile Kaufland e în zonă. Maşini şi pedeştri cât cuprinde. După ce dau un scurt “ce mă-sa e asta?” mi-a picat şi fisa. Păi da, mâine e Moş Nicolae, fratele mai sărac un pic decât Crăciun, dar destul de copios sărbătorit de românul credincios şi mare amator de chiolhanuri.

Da, concitadinii noştri au început “ze şoping sprii” pentru sărbătorile minunate, punând la bătaie toţi banii din casă, poate luând şi un credit, că e tot la modă creditul de genul ăsta, pentru că aşa s-a pomenit la noi, să mănânci până dai în apoplexie , de parcă în restul anului ai mânca numai paie.

Ultimul Crăciun “fastuos” l-am petrecut în anii imediat după Revoluţie, cu brad şi multe cadouri. Au venit ani grei, în care înţelegeam că este greu şi că nu merită să cumpărăm un brad, ce se va scutura. Sărbătorile nu mai aveau fastul din copilărie, dar oricum eram în familie şi din puţinul avut, se încropea o masă delicioasă şi era bine. Mai bine cumpărau ai mei nişte pantofi sport pentru mine, că oricum cei vechi erau deja destul de stricaţi, decât să aruncăm bani pe chestii pe care nu ni le permiteam.

Şi a fost bine. Am crescut şi pofta de Crăciun ca în poveşti s-a estompat. După ce am început să lucrez în radio, Sărbătorile erau o zi normală de lucru. Ne permiteam o masă mai bună de Crăciun, dar tot nu gustam o sărbătorire din aia cu cântec.

Anul ăsta am decis cu iubi şi familiile să nu plecăm niciunde, mai bine mergem în vară iar în Croaţia. Preţul pe 10 zile de paradis acolo e cam acelaşi cu un Revelion din ăsta “cul” pe la munte sau în străinătăţuri. Vom face nişte cumpărături de aprovizionare, aşa cum facem o dată la 2-3 săptămâni. Voi căuta un cadou frumos pentru “soare” şi nişte cioco pentru mine.

Brad nu facem, că am 2 câini în casă şi pentru că oricum nu avem copii. Vom mânca normal, poate una-două specialităţi de ocazie, dar iar cu atenţie, că bătrânii nu mai “ţin” la “greutăţi” din astea şi nici mie nu îmi pică multe bine. Nu suntem în situaţia de a împrumuta bani pentru sărbatoriri, dar nici nu ne gândim să “spargem” aiurea. Pentru că noi suntem fericiţi împreună, mă bucur că avem familiile sănătoase şi liniştite.

Acum câţiva ani aveam Crăciunul modest pentru că nu prea erau bani şi ai mei mergeau mereu pe principiul “mâncăm ce se poate”. Anul acesta va fi iarăşi modest pentru că nu văd sensul în chiolhanuri mari. Vom avea pe masă ce trebuie şi cel mai important pentru mine, vom avea în jurul mesei oamenii care contează în viaţa noastră.

Nu pot înţelege nebunia de pe străzi. Ştiu că sunt mulţi oameni care câştigă puţin de obicei şi totuşi acum îşi rup spinarea să cumpere de parcă vine Apocalipsa. O parte din mâncare se va strica (vorba bunicii mele “doar nu mănânci cu 2 guri”) sau îi va duce la Urgenţe. Alţi bani, altă distracţie. Şi chiar mai grav este când intră în datorii pentru 1 saptămână de “fericire” prost înţeleasă.

Fericirea este să îi ai alături de tine pe cei dragi. Să îţi fie familia aproape şi să ai linişte în casă.

Poate sunt eu demodată …

Între timp hypermaerket-urile gem de lume. Fiecare coş conţine kilograme întregi de carne, baxuri de băutură, kilograme de dulciuri, mâncare cât pentru un batalion. Se vor întrece la cumpărat ăl mai mare brad din piaţă, să vadă vecinii că abia îl cară. Cadouri peste cadouri, fast. La masa de Crăciun se vor ruga să nu fie primii anul viitor deveniţi şomeri. Că ratele sunt multe, plus asta făcută pentru sărbatoriri, şi bani deloc în cont. Şi dacă vor ajunge în ianuarie fără un leu de întreţinere este mereu şi posibilitatea de a ameninţa că îţi dai foc pe o clădire înaltă. Cine ştie, poate primarul îţi va rezolva problemele.

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

13 Comments

  1. Mos Nicolae fratele mai mic si mai sarac a lui Mos Craciun ? La cat de sarac e Mos Craciun la o buna parte din romani ma mir ca exista altu mai sarac ca el. Pentru multa lume Craciunul aduce cadouri de care sa te bucuri maxim 1 luna si rate de care sa te “bucuri” vreo cativa ani, asa ca in fiecare Craciun iti amintesti de cel din urma.
    Craciunul trebuie sa insemne bucurie si iubire, sa daruiesti atat cat poti si ceea ce poti. isi cam pierde farmecul ..

  2. sandossu

    Incepe cea mai enervanta perioada a anului, in care nu poti face nimic, pentru ca toata lumea e disperata sa arunce banii stransi cu greu.

  3. DeBlog

    Asadar d-asta am facut eu azi o ora pe drum de la scoala pana acasa? Damn, sa-i ia dracu pe toti cu tot cu idiotenia aia ipocrita gen “sa fim mai buni, spiritul craciunului etc”

  4. apoi noi stii ce facem? de mos nicu ne punem mici cadouri in cizmulite, de ex mos de ciocolata, fructe, din astea. dar ne bucuram de “ritualul” asta ca niste copii 🙂

    nu stiu ce sens are sa se exagereze de sarbatori. o gramada de oameni mananca pana nu mai pot, vorba ta, de parca vine apocalipsa… si dupa aia le este rau, se ingrasa, colesterol, etc…. eh, lumea e proasta 😀

  5. dojo

    Hi hi .. da, deblog, de aia. Si asta e incalzirea. Stai sa vezi dupa 20, va fi ca la naiba. Ai avea impresia ca tot romanul castiga 2000 de euro pe luna la cum se fac cumparaturi in perioada asta.

  6. Toata agitatia asta e pentru ca toti lasa cumparaturile pe ultima suta de metri plangadu-se ca au avut treaba si etc. si apoi tot ei se plang ca a fost aglomerat..

  7. Fiecare natiune traverseaza criza cum poate. Noi facem terapie anticriza prin shoping (am auzit ca unele fete fac asta permanent).
    Intrebarea e: de unde are frate romanul atata banet incat sunt arhipline toate magazinele, de la cele de mobila pana la cele de mancare? O fi aruncata la misto povestea aia cu criza? Si nici macar nu e vorba doar de perioada sarbatorilor ca in tot timpul anului e asa.

  8. 1. Suuurrrprinzator, Carrefour Unirii nu era fenomenal de plin vineri pe la ora 21 (cand mi-am invins eu scarba de mers in hiper/super-market si am ajuns pe acolo, nu de alta, dar veneau ai mei si n-aveam chef sa-mi sara in cap cu “da’ tu n-ai nimic prin casa?”). Era ceva lume, but I’ve seen a hell lot worse.

    2. Cel mai frumos cadou de Mos Nicolae pe care l-am primit anul asta a fost un desen animat via Y!M. Ce vreau sa spun cu asta? Ca poate unii ar face bine sa cheltuie ceva mai mult timp si energie invatand ce imi place si nu alergand prin super/ hiper-marketuri si cheltuind in plus si bani pe chestii pe care s-ar putea sa le gasesc… dezgustatoare.

  9. Pyrro

    Mda… acuma ca sa scapi de aglomeratie mai bine apelezi la o firma care iti face cumparaturile … sincer

  10. simona_ionescu

    Dar esti tare chibzuita pentru o tanara! Daca stii sa-ti faci viata frumoasa, e insa ok!
    Incantata de cunostinta. Ti-am “scanat” blogul si zau ca-mi place ce am citit. Drept pentru care, in semn de pretuire, te voi adauga in blogrollul meu. Nu sunt un comentator fidel, din lipsa de timp, dar de citit citesc tot ce-mi place.

  11. dojo

    Buna seara. Si eu sunt incantata si imi permit sa ofer un “reciprocal link” tot din motivul “mi-a placut ce am citit”. Sper sa ne intersectam cat mai des 😉

    PS: multumesc frumos pentru cuvintele frumoase.

  12. Chiar ma gandeam cata mancare se poate strica in urma macelului de Craciun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.