Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cum am învăţat engleză …

1990. Eram prin clasa a cincea şi în programa şcolară apărea ceva nou: limba rusă. Mda, am prins şi eu minunea asta, chiar dacă pe “vremea mea” se începea cu limbile străine de la gimnaziu, nu din fază embrionară.

Am ajuns acasă destul de încântată de noua provocare, iar ai mei, filozofi cum m-au crescut şi pe mine, mi-au spus o chestie pentru care astăzi le mulţumesc “învaţă, fată dragă o limbă străină, să te poţi descurca în lume”.

În lunile de imediat după Revoluţie, când din inerţie încă mulţi nu visau că vom călători cu buletinul, povaţa alor mei suna a Star Trek, dar am ascultat că eram fată cuminte şi tocilară.

Un an a trecut şi culmea, eram în stare să citesc relativ decent alfabetul chirilic şi să pun şi de câte o compunere din aia de maxim angajament de genul “ce doresc de la Iepuraş”. A venit a şasea şi încă o limbă străină, engleza.

Prima mea notă de patru a urmat rapid. Obişnuită pe sistemul românesc şi rus “ce văd aia citesc” şi din familie prea săracă pentru a primi meditaţii, ca restul de copii de foşti politruci sau “ştabi” (că din ăia aveam prin clasă), m-au lăsat în urmă de la lecţia a doua.

Am venit acasă distrusă, aşteptându-mă să o iau pe cocoaşă pentru notă (deşi culmea că n-am primit scatoalce pe motiv de genul ăsta vreodată) şi ferm convinsă că rămân repetentă şi voi ajunge la 30 de ani tot în clasa a VI-a. Lăsând gluma la o parte, chiar eram praf. Nu reuşeam să înţeleg de ce soarele meu la “chair” i se spunea “ceăr”, “pupil” era “piupâl” şi “mother” era “madăr”.

Consiliu de familie.

Ce să facă ai mei cu premianta transformată în loază de nişte cuvinte cu prea multe “haşuri” şi rupt limba in paişpe, când să zici “merg la budă”. S-a decis ca tată-miu, care ştia ceva “ingliş”, şi o prietenă bună de familie să mă înveţe neşte chestii.

Mi-au scris frumos pe un notes mic o listă de cuvinte şi au încercat să mă înveţe câte ceva. Mă enerva prostia mea şi limitarea pe care nu o conştientizam (aşa cum îmi ştiu acum puterile), dar am rezistat eroic şi am încercat să înţeleg ceva. Pentru cei care nu mă cunosc, de multe ori la prima vedere sunt tâmpă, dar, dacă stau să cujet la rece după aia, în liniştea camerei mele, mă dumiresc.

Normal, nu ştiam nici asta atunci, aşa că am revenit în cameră şi am plâns de disperare.

A venit încă o zi de şcoală. Eram pe după-masa (program de gimnaziu) şi dimineaţa m-am tot fâţâit prin casă. Am luat cu cea mai mare scârbă cartea de engleză (aveam manuale din alea alb-negru, nu şmecheriile astea frumoase de acum) şi am privit-o cu duşmănie. Era o chestie gălbuie, nu atât de groasă, dar grămada aia de foi englezite îmi punea tot viitorul în pericol, pentru că NU PUTEAM SĂ ÎNVĂŢ NIMIC ÎN ENGLEZĂ!

Cred că am mai tras o tură de plâns, nu ştiu, au trecut 20 de ani de atunci.

Cu privirea aia de “chilăr” şi parcă hotărâtă să rup rahatul ăla copertat în milioane de bucăţi, mai ceva ca un “shredder”, am deschis la lecţia anostă:

It’s 7 o’clock. I wake up in the morning. I get dressed, wash my face and eat my breakfast. …

.. şi tot aşa mai departe.

Citeam textul, ferm convinsă că oricum e degeaba, că nu înţeleg nimic. Mă rugaseră ai mei să învăţ totuşi (cum dracu să înveţi ceva ce nu înţelegi?) şi nu doream să le mai aduc un 4. Pentru că nu eram material de repetentă şi ştiam şi eu asta.

Peste ceva secunde am realizat că nu citesc totuşi ca mâţa datele de post de pe calendarul catolic. Înţelegeam că e vorba de un nenea de se trezeşte la 7, se spală pe moacă, bagă la maţ ce i-a pregătit mă-sa şi merge la şcoală să îndure şi el probabil frustrarea de a nu înţelege despre ce se vorbeşte.

A fost un moment important cred. Am încercat să citesc cu voce tare şi mă corectam deja singură (după ce realizam cum ar trebui să sune). La şcoală, ăia cu “praivăt tiutor” citeau dumnezeieşte şi proasta lumii (recte eu la engleză), pe lângă un creier uneori încet, era dotată cu ceea ce se cheamă “ureche muzicală”. Nu era vorba de cântece, dar aveam talent la a băga la tărtăcuţă pronunţia corectă.

În câteva minute citeam deja CURSIV şi pronunţia mă mulţumea (după ce făcea creierul un “check up” rapid faţă de “ideal”). Am citit textul de atâtea ori, încât îl ştiam din cap. Am studiat cu atenţie vocabularul şi am făcut şi exerciţiile (v-am zis, tocilară).

Deja încântată că am creier mai mare decât o furnică, am plecat în bucătărie, unde Mama Ana (bunica) îmi pregătea prânzul. I-am recitat toată prostia aia de text şi săraca se uita la mine şi nu înţelegea ce spun. Înţelegea însă CĂ SPUN şi era încântată că am reuşit să învăţ ceva, mai ales după crizele de plâns de cu seară şi “promisiunea” că în viaţa mea nu voi putea vorbi o boabă, că e grea, că pur şi simplu nu pot.

La şcoală a venit şi mult urâta oră. Spre deosebire de dăţile anterioare (când eram clei şi mi-era frică de ascultat), în ziua aceea eram calmă. Ştiam că sunt varză totală, dar ştiam ceva totuşi şi speram la un 5 măcar. Sau orice în afară de privirea uimită (şi umilitoare pentru mine) a colegilor că am luat patru.

“Who would like to read the lesson?” s-a auzit glasul profesoarei şi ştiam eu că e momentul să “acum ori niciodată”. Nu ştiam dacă este sau nu cazul să mă arunc de bună voie ca şi candidat pentru încă o notă proastă, dar mâna stângă, “with a mind of its own”, s-a ridicat semeţ, fără să ţină cont de vocea mea interioară de striga “NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU”.

“OK, Ramona, please read the lesson”.

Şi Ramona a citit. Frate, citit adică. La primele propoziţii mi-era teamă că mă fac de râs, că voi auzi chicotelile cu care şi eu peste ani recompensam pronunţiile greşite. Nu, linişte de mormânt. Şi vocea mea, citind şi tremurând, citind şi tremurând tot mai puţin.

“Profa” era şocată. Dacă aş fi avut vreo soră geamănă cred că făcea scandal că am schimbat rolurile (normal, dacă geamăna nu era atât de bovină ca mine la primele ore de engleză). Nu, eram singură şi mândră-n toate cele, vorba lui “şeikspir” al românilor.

“Very good, Ramona, thank you”, mi-a tăiat elanul profesoara, că doar erau şi alţii de pus la citit, nu doar artista de mine. Am ridicat privirea din carte şi am întâlnit nişte ochi zâmbitori. Era încântată să vadă progresul, pentru că ştia că sunt un elev bun. Şi acel patru îşi făcuse datoria: m-a forţat să ies din ritm şi să găsesc soluţia. Cum să copiezi toată viaţa şcolară sau să te târâi la engleză nu era o soluţie pentru mine, era normal că se va întâmpla ceva.

Toată ora am fost cu mâna pe sus (cum eram de fapt la toate materiile). Aveam exerciţiile rezolvate de acasă (deşi nu le primisem “houmuărk”), deci ştiam totul. Şi, aşa cum am făcut în toată viaţa de “şcoler”, aveam grijă să se ştie asta.

La final de oră eram fericită. Eu şi fiara (engleza) eram prietene. O îmblânzisem şi acum începea să îmi fie dragă. Am primit un 10, primul la engleză, de la o profesoară care a avut grijă să le explice altor loaze că, dacă vrei, poţi. Nu cred că am avut altă notă după aceea, nu pentru că m-ar fi favorizat, ci pentru că învăţam ca disperata.

Am ajuns la 12 ani să iubesc engleza. Citeam tot ce prindeam prin manual, mai aveam prin casă câte o cărţulie de la tată-miu (nu era net pe atunci), şi scriam compuneri, rezolvam exerciţii etc.

În liceu am avut parte de 3 profesoare de engleză şi, deşi îmi era teamă că sunt mai slabă decât noile colege (doar veneam din tot felul de şcoli), după prima oră era clar cine e şeful. Noua poziţie de “lider” mă gâdila plăcut la orgoliu, dar mai mult mă bucura reacţia profesoarelor, care apreciau munca.

Prin clasa a noua primeam deja câte o carte de citit, mai căutam la bibliotecă .. orice era bun .. ştiu că am găsit la noi în bibliotecă (da, suntem genul ăla de familie la care sufrageria este “străjuită” de o bibliotecă mare cât peretele aproape şi plină cu cărţi ca bonus) un “manual” (cred) de se chema “Abnormal Psychology”. Da, dragii babei, de lipsă de ceva de citit, ştuduiam de zor despre schizofrenie şi alea-alea. Şi înţelegeam ca un om mare. E clar că la 15 ani nu poţi să crăpi de pasiune în ceea ce priveşte problemele astea, dar aveam ceva de citit şi era în engleză.

La şcoală era teroare. Aveam colege care plănuiau să pună de un chiul în grup (credeam noi că nu se pun absenţe pe toată clasa, unii profesori însă puneau) şi se trezea Ramonica să se ia de “toartă” cu a ei colegă de bancă şi să se prezinte la oră. Numai faptul că se ştia că sunt un băieţoi şi că le-aş fi bătut măr m-a salvat cred de nişte serii de “kumite” din partea lor, că le stricam şusta.

Pentru că programa era deja neîncăpătoare, draga mea profesoară (acum suntem prietene, pentru că se ştie cu “soarele” de vreo 20 de ani cel puţin şi acum suntem în acelaşi “cerc”), deşi destul de tânără, simţea că am nevoie de mai mult. Aşa că îmi spunea să scriu compuneri, dacă doresc, că le corectează “peste program” şi mă ghidează spre calea “dreaptă”. Şi scriam, doamne, scriam. Caietul meu era când la mine (veneau muzele în visit), când la ea acasă, pentru că un “proof reading” pe 5-10 pagini scrise mărunt nu mai mergea în pauză.

Mai primeam câte o carte, o revistă şi le “mâncam” în câteva ore.

Cel mai frumos cadou pe care au reuşit ai mei să mi-l facă în clasa a XII-a a fost o carte mare (şi îngrozitor de scumpă) cu exerciţii şi teste pentru marele TOEFL. A costat enorm, nu vreau să ştiu cât de greu a fost să facă rost de banii respectivi, dar mi-au dat pur şi simplu aripi.

Stăteam pe budă cu cartea şi un “rotring” cu mină 2B (niciodată HB, ca scrie prea “şters”) şi rezolvam exerciţii, veneam în cameră şi continuam. Terminam, verificam, adnotam. Acum câţiva ani am redeschis “biblia” pentru nişte ore de engleză cu o “elevă” de meditat şi m-a pufnit râsul citind “notele” mele, scrise cu ani în urmă după ce număram greşelile şi stabileam procentul de “corecte”. La 100%: “bravo”, “super”, la 95% “se putea şi mai bine”, “mai atentă data viitoare”, la sub 90 (niciodată mai jos de 80% însă) “ruşine”, “fii mai atentă”. Cred că o luasem razna, dar erau drăguţe “comentariile” mele. Ştiu că eleva râdea cu lacrimi, când mai descoperea câte unul.

Nu am avut în tinereţe bani să dau de Cambridge sau TOEFL, deşi mi-aş fi dorit. Nu aveam bani de vizitat ţări străine ca alţi prieteni, mulţi ani nu aveam bani de internet (după ce a apărut) sau de cărţi în engleză. Citeam orice apucam, mă uitam la televizor şi încercam să mai smulg un cuvânt, ascultam piesele favorite şi opream caseta de sute de ori pentru a nota versurile.

Odată cu accesul la internet, cursuri la facultatea de profil şi posibilitatea de a citişi discuta în engleză după pofta inimii progresul a continuat. Am şi acum aceeaşi “foame”. M-am îndrăgostit de engleză acum aproape 20 de ani după un “wake up call” dur (nota aia). Cred că “declicul” s-a produs în momentul în care mi-am dat seama că pot să o vorbesc şi să o înţeleg. Am acumulat mii de cuvinte, am scris sute de articole sau mesaje pe forumuri în engleză, am discutat “live” cu tot felul de “native speakers” şi simt că mă îndrăgostesc tot mai mult, cu fiecare nouă expresie învăţată, cu fiecare glumă pe care o înţeleg.

Sunt acuzată de “snobism” când încurc borcanele şi troznesc câte o expresie în “romgleză”, sunt mulţi care nu înţeleg de ce refuz să pun subtitrarea în română la un film şi o prefer pe cea în engleză (sunt uneori cam surdă şi aşa chiar nu pierd niciun cuvânt) sau de ce alerg ca disperata să găsesc o carte în engleză şi o savurez, oricât de proastă este, doar pentru că “flexez muşchiul englezei”.

Acum aproape 20 de ani limba engleză mi-a adus pentru prima dată o notă “frumoasă”, frustrarea de a-mi fi atins limita şi bucuria de a o putea totuşi depăşi. M-a făcut să plâng şi apoi să râd, iar de atunci “relaţia” noastră a fost mereu “model”. Ai mei mai râd când îşi amintesc disperarea pe care am simţit-o cu toţii, realizând că poate sunt totuşi “înceată” şi mândria mea când le-am arătat zecele primit. Agonie şi extaz, dacă permiteţi parafraze celebre.

Vă veţi ierta de “lungheţea” articolului .. mă apuc de re-vizionat nişte episoade din “3rd Rock from the Sun”. Îmi voi descreţi şi eu fruncea cu glumele lor, ca de obicei, fără subtitrare.

Pentru că pot 🙂

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

31 Comments

  1. Frumos articol, si extraordinara experienta. Multi s-au apucat s-o invete doar pentru ca asa le-au spus de acasa. Tu ai simtit ca poate merge, si ai continuat pana ai ajuns la procente de 90%-95% la rezolvarea exercitiilor. Bravo!

  2. Hey Dojo, faina experienta. Eu fac engleza din clasa a 3-a. Si na..pt mine a fost usor sa invat. A fost ca si cum engleza e limba mea nativa. Stiam multe chestii inca dinainte sa merg la scoala. Si asta de la desenele animate de pe Cartoon NetWork care erau pe atunci in engleza, fara vreo subtitrare. Asa ca le sugerez tuturor celor care vor sa invete engleza sa se uite la cat mai multe filme in engleza fara subtitrare ori cu subtitrare in engleza. Rezultatele sunt garantate.

  3. Super! Mi-am amintit cu aceasta ocazie ca dupa clasa a opta eram expert (la nivelul respectiv) la franceza si rusa. Un an de franceza ( cu subjonctivul si temutul “si conditionel”) l-am buchisit singura in vacanta dintre a opta si a noua. In tot liceul am vorbit la ore cu profa in franceza, lasand vesnic masca toata clasa, care se pierdea dupa primele cuvinte.
    Engleza insa am invatat-o dupa ureche, daca se poate asa ceva, din filme si muzica. Era odata la TVR un curs de engleza dupa versuri de melodii. Pentru mine sa inteleg versurile din “Thriller” a fost ceva vecin cu descoperirea Americii.

  4. Frumos 🙂

    Am o mica nelamurire, desi e oarecum in afara subiectului. Daca tot esti “dojo”, te-ai apucat si de japoneza? 😀

  5. La prima ora de engleze din clasa a V-a am invatat sa pronunt si sa traduc cuvantul “early”. Nu stiu daca a avut atunci vreo legatura cu viata mea, dar traducerea sa si ceea ce semnifica el in romana nu imi place…
    Al doilea cuvant in engleza a fost unul inventat de mine, si era real…

  6. Agkelos .. am avut o tentativa acum 7 ani, cand l-am cunoscut pe “soare”. Cred ca l-am dat pe spate cu faza asta, ca e totusi o faza exotica 😀

    Stiam deja hiragana si ma luptam cu katakana .. plus un vocabula redus.

    Dupa aia m-am cufundat mai tare in proiectele de online si nu am mai avut timp de asta. Am realizat ca de undeva trebuie sa “tai”, asa ca acum ma multumesc cu ce stiu de la karate 🙂

    @Liviu .. misto faza cu ze word. Ce cuvant?

  7. @duhul .. si eu doream sa scriu si alte aberatii, dar am cujetat ca e mai bine sa tin de inca un articol 😀

    @daimon .. si eu stau la cetit cat mai mult, ca altfel “ruginesc”. Discutia despre engleza de la faculta este tragica .. am avut e drept profesori OK si am putut trage pe engleza ca lumea, dar o mare parte din studenti (culmea de specialitate) erau varza murata 😀

  8. Eu am indragit engleza de mic, invatand-o de la desene animate. Da .. am prins perioada aia cand Cartoon Network era in limba engleza şi eu adoram desenele animane.
    Astfel mi-am dezvoltat pronunţia cât de cât şi mi-am format şi un mic vocabular.

  9. Pheeew…Misto articolul! Da’ lung tare. L-am citit pe reprize, cu pauza de cafea, pauza de corn, pauza de aer :))

  10. da, faza cu “flexatul muschiului” cand vine vorba de o limba straina, o am si eu.. am terminat la Shakespeare, si engleza din cursurile facultatii e patetica. ma mai apuca, cateodata, sa citesc in engleza pe net, forumuri, tampenii, orice, doar sa nu pierd ritmul.

  11. La fel ca si multi de aici, m-a prins engleza inca de mic, de cand ma uitam la Cartoon Network. Mi-a placut atat de mult incat o fac si la facultate. Desigur, ce e mult strica asa ca-mi doresc sa-mi reinnoinesc cunostintele despre franceza, o limba mult mai frumoasa in opinia mea.

  12. Oai de capul meu. Mie mi s-o luat rapid de dragostea pentru engleza in momentul in care m-am dus la o clasa de intensiv si am inceput sa studiez istoria literaturii medievale britanice (se scorosesc peretii de plictiseala si acum ca n-am terminat de studiat)

  13. Uau, Ramona, dar ai fost tocilară sadea, fată hăi. Nu îmi amintesc să mă fi chinuit aşa de tare, am o ureche muzicală înăscută, aşa că mi-a mers binişor de la început şi mai ales că eu mă îndrăgostisem de ea înainte de a o învăţa, nu pe urmă. 😛 Şi ştiu şi eu cum e să preferi să te uiţi la filme fără subtitrare, sau cel mult cu cea engleză. Numai că în cercul în care trăiesc eu sunt privit mai degrabă cu admiraţie: “aista i diştept, bă!” 😀

  14. eu am facut la scoala doar rusa si franceza iar dupa ce am terminat liceul si am realizat ca nu fac nimic fara engleza, mi-am luat doua carti “invatati engleza fara profesor” si am luat-o de la “ana are mere”…In plus, nu am deloc ureche muzicala cand vine vorba de limbile straine asa ca invatarea limbii engleze pentru mine a fost crima si pedeapsa 🙂

    Ce vremuri…

  15. Dojo, cred ca era “daily”, insa nu sutn foarte sigur. Imi amintesc fata profei (pe care o iubeam, of course): De unde l-ai stiut? Pai… nu l-am stiu, mi-a venit mie asa in cap… L-ai auzit tu de undeva… Eu am facut apoi mai mult caz in mintea mea, mandru de marea realizare. L-oi fi auzit in vreun film. Mai stii?

  16. Wow! Ai facut karate? Atunci trebuie ca ai o dexteritate deosebita si o conditie fizica buna, nu?
    Of, ce-as mai fi vrut si eu ceva arte martiale, dar n-ai ce face, daca nu gasesti profesor in provincie.

  17. Vrei un blog/site care sa scoata bani: scrie, orienteaza-l, promoveaza-l in acest sens. În acelasi timp daca esti om de creatie lucrurile nu ar trebui niciodata sa se intâmple din prisma banilor(nu pe primul loc). Acel om de creatie care gândeste astfel e – real fake. Cât despre reclamele de pe site-ul personal al multora – nu m-au deranjat niciodata, fie zgomotoase sau nu. E o chestiune de respect caci tu esti cel care ai venit acolo – nu-ti place nu mai vii. Fiecare isi gospodareste cum crede de cuviinta site-ul – e bucataria lui pâna la urma, de ce l-as judeca eu?
    Tendinta materialista în gândire este specifica societatii in care traim. Cu toate acestea eu nu intoc spatele unor munci de voluntariat – daca respectiva cauza imi spune ceva si aici nu vorbesc neaparat de domeniul online. Sunt pasiuni, hobiuri… Pasiunea in sine inseamna sa faci ceva neconditionat. Uneori aduc bani… dar e discutabil daca acopera intradevar toata investitia ta… Cu toate acestea pledez pentru pasiune – sa existe cât de multa… asta e singurul care îti da sentimentul de “alive”.

  18. Eu cu engleza stai cam prost cu vorbitul si cu tradusul nu prea bine, as vrea sa invat enlgleza (gramatica, verbe) … scola nu imi pleacea. Sti niste cursuri online gratuite, sau video, de un sa invat engleza, in special gramatica si verbele…

  19. Buna, Violeta. Bun venit pe blog 🙂

    Sincer, incearca un “private tutor”. Adica un meditator. Este scumput, dar merita. Am luat si eu niste studenti acum niste ani la un nivel jos de tot si in cateva saptamani i-am pus pe picioare. Chiar acum am un elev nou (m-am lasat de sportul asta, dar e un caz special) si il iau aproape de la zero, nu atat de avansat ca tine (stii totusi ceva in anii astia). In max. 4 luni va manca engleza ca pe magiun 😀

    Nu stiu care mai sunt preturile (pe el il meditez gratis), trebuie deci sa te interesezi. Intreaba prin jur dupa recomandari si nu te du nici dupa pret mare, nici pret mic. Recomandari bune, asta conteaza.

    Cu un meditator care sa discute numai cu tine vei structura cunostintele si vei avea sanse reale ca in cateva luni sa vorbesti o engleza foarte frumoasa.

    eu asa as face.

  20. Buna!
    Eu am o mare problema cu engleza, nu am avut parte de o rpofesoara care sa-mi dea un 4 si atunci nu prea a avut cine sa ma ambitioneze si uite-ma la 26 de ani inca necunoscatoare de engleza si nu stiu ce sa fac!!
    Am incercat niste cursuri, e adevarat nu la british council,am incercat si niste cursuri online si audio, nimic.
    Nu reusesc sa prind incredere in mine si sa vorbesc, zici ca sunt un copil mic ce abea invata sa vorbeasca si stalceste cuvintele.
    Ce as putea face?

  21. Am 16 ani, sunt boboc intr-un liceu de stiinte sociale unde se vorbeste intensiv engleza. Am inceput sa fac engleza la scoala inca din clasa a 5-a. Stiind ceva engleza de la TV, m-am apucat sa citesc cartea de engleza pe care o primisem la scoala. Ajungand pe la pagina 250 am realizat ca intradevar imi place aceasta limba si din acel moment o studiez cat de mult pot. Sa nu credeti ca sunt un tocilar sau ceva de genu, deloc. Sincer, singura materie cu care ma simt `in love` e engleza.
    Btw,Dojo, frumos discurs >.>

  22. Multumesc mult pentru acest articol.Ma aflu in aceeasi situatie ca tine. Trebuie sa invat!!

  23. Și eu am uneori aceeași problemă cu surzenia. :))))) Bine că nu-s singură !

  24. Ma bucur ca ti-a placut sa inveti limba engleza. Se pare ca te-a ajutat enorm. TOEFL-ul este examen usor de limba engleza daca scrii rapid la calculator si preferi sa vorbesti intr-un microfon in loc sa discuti cu o persoana. Eu am scris un articol despre experienta mea cu acest test si vreau sa ii ofer cuiva materiale mele de studiu. Daca doriti sa aflati cum se desfasoara examenul si la ce trebuie sa fiti atenti va invit sa intrati aici: https://roxandrei.ro/utile/examenul-de-engleza-toefl/

  25. Foarte interesant, am citit tot pana la capat. Si eu as invata cateva limbi straine, incepand cu engleza, dar din pacate trebuie sa invat singur, pentru ca in scoala n-am facut decat doi ani de engleza. Cand vad la cineva o farama de vointa parca ma motiveaza si pe mine. E o povestioara frumoasa, ca un film pe care-l vezi pana la capat stand nemiscat.

  26. Daca vrei poti
    eu am facut doar 8 clase
    vad in preajma mea oameni care au terminat o facultate si ma crucesc la cultura lor generala(ex capitala Turciei-Istanbul)
    si multe alte aberatii
    la un post radio avem un concurs cu premii in bani
    nu am prins linia libera sa ma imbogatesc(iar ei nu stiu nici despre Romania nimic)
    la caterink pe care o suport din partea lor ma-am gandit k trb sa fac ceva deosebit pt a iesi in fata
    asa k ma-am gandit sa invat o limba straina
    am ales italiana fiind o limba latin (am crezut k e mai usoara[in mintea mea])
    greu de tot
    dar dupa 1 an de privit la tv pe RAI 1 si ceva carti a inceput sa se lege si ceva propozitii
    e foarte dificil sa inveti singur ,fara un professor
    dar eu cu 8 clase ale mele vorbesc fluent deja
    si am prin curaj
    marea provocare sa invat engleza
    credeti-ma k nu stiam nici pronumele personale
    am 6 luni de cand am inceput(dar stau rau cu timpul liber)
    intre timp ma-am inscris si la seral si am curajul sa dau bacalaureatul la engleza
    mai vb la anul in vara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.