Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Music is personal

La 13 ani am văzut la Cerbul de Aur recitalul Sandrei. Ascultasem anterior nişte piese şi m-a lovit pur şi simplu. Îmi plăceau piesele la nebunie, devenisem fan. De ziua mea am primit de la mon pere un walkman cu casetă (ce vremuri … ) şi căşti model vechi. Cu baterii .. care se consumau repede şi trageau caseta. Rezultatul .. o lălăială imposibilă, înlocuită cu un tempo normal, după înlocuirea bateriilor. Era o praştie de walkman, dar atât de valoros pentru mine. Alături de el, ultimul album Sandra, Close to Seven.

Am avut bronşită la ceva timp după. Stăteam cu caştile pe urechi şi citeam Salut. Mi-a trecut toată boala, văzând un articol despre ea în revistă. Am cumpărat un Bravo unguresc cu 300 de lei (banii mei de buzunar pentru multe zile), pentru că era un poster de 4 pagini în mijloc.

La 14 ani am ascultat pentru prima dată Enigma. Era muzica soţului ei, normal că, aşa ca orice fan ce se respectă, trebuia să o înghit. Şi totuşi era destul de “grea” pentru un copil. Am adormit ascultând ‘side a’ de pe albumul de debut. După aia ascultam în draci, roşindu-mă chiar şi când ascultam singură, când intrau pasajele alea “gâfâite” din Mea Culpa. Bănuiam ce se întâmplă acolo, dar la vârsta aia nu ştiam mai multe.

Am reascultat piesele “idolului” din copilărie acum ceva ani şi m-a pufnit râsul. În mod normal acum trec muzica asta la “easy entertainment”, dar recunosc că mă prinde un fior de nostalgie, când ascult piesele în cauză. Aşa am descoperit eu muzica, oricât de aiurea mi se pare acum.

Am cântat ani mulţi la cor. În liceu eram vocea a treia şi cântam pe toate, de câte ori simţeam că una din “voci” sună prea slab. Am “ţeavă”, deci acopeream lejer 10 alte voci. A fost unul dintre momentele uriaşe în viaţa mea. Cântam superb (am avut o profesoară de muzică senzaţională) şi mi se ridica şi părul din nas, când auzeam cât de bine sunam. Ne-am “dispersat” din motive de “săpături” din partea altei profesoare, mai “galonată” decât a noastră, turbată că ne descurcăm atât de bine. Am plâns câteva zile bune, dar mi-am revenit. La câteva săptămâni am auzit la radio Madrigalul cântând piesa noastră favorită, pe care o cântasem şi noi destul de bine chiar în timpul activităţii .. m-a apucat din nou depresia, normal.

M-am tratat cu “Deep PurpleChild in Time” după prima despărţire. La a doua am reumegat de sute de ori “Fool’s GardenWhy Am I Sad Today“. Mă trezeam dimineaţa pe matinalul de la radio cu Van Halen sau AC/DC. Simt mereu că mă umplu de viaţă când ascult “Petula ClarkDowntown“.

Primele piese pe care am făcut “exerciţii” de mixing acum 10 ani în perioada de probă la Analog au fost “Joe Cocker N’Oubliez Jamais” şi “Savage GardenBreak Me, Shake Me“. Nu au fost niciodată preferatele mele, dar de câte ori le ascult mă revăd cu mâinile tremurând pe mixer, încercând să fac un “fade in – fade out” decent.

Mulţi ani am difuzat “Mike and the MechanicsThe Living Years“, pentru că îmi plăcea ideea de a nu lăsa nimic nespus, pentru că nu ştii când îi pierzi pe cei dragi. După ce a murit Tata Gheorghe, deşi ştia cât l-am iubit şi nu a fost niciodată lipsă de comunicare între noi, nu am mai putut să o difuzez. Dacă mi se inserează în playlist, o şterg de acolo. Nu cred că o voi mai putea asculta vreodată.

Am făcut dragoste pe balade rock şi culmea pe Enigma (că dară de aia o fo’ făcut albumul .. sau poate mă înşel), am ascultat 3 luni doar Nightwish când fostul post de radio s-a închis şi la câteva zile după asta “soarele” a plecat pentru 10 luni pe un şantier în Germania. Timp de o lună am adormit în fiecare noapte plângând şi în toate zilele astea de depresie cruntă am ascultat Nightwish. Numai Nightwish.

Ne-am întâlnit la Munchen de Crăciun şi am petrecut 3 săptămâni împreună, până să reînceapă lucrul în Germania. Am primit atunci cadou un mp3 player superb pe care aveam, clar, Nightwish. Primăvara şi vara au trecut mai uşor, ascultam piesele şi alternam cu “Dream TheaterSpace Dye Vest” sau nişte Gary Moore, plus “bluzane” de pe primul CD pe care l-am avut vreodată (o compilaţie de blues cu Buddy Guy, Stevie Ray Vaughan sau Robert Cray).

Este foarte important pentru mine să ascult muzica mea în maşină şi am un rău fizic, când aud altceva ce nu îmi place. Nu cred că poţi iubi manelele şi să fii şi un om deosebit de cult şi de sensibil. Consider că muzica pe ca o asculţi spune totul despre tine. Am o atitudine făţiş scârbită faţă de orice ştoarfă cu silicoane, care nu e în stare să cânte ceva decent. Nu mai am pretenţii de compoziţie, că intru în alte filme. Respect creatorii de muzică pentru harul pe care îl au. Sunt fericită când întâlnesc câte un muzician de valoare şi mândră că nu sunt chiar paralelă cu fenomenul.

Am pierdut ceva din auz în 10 ani de stat cu căştile “date tare” pe urechi, dar nu cred că aş putea trăi fără muzică. Mă vindecă de durere, mă bucură, îmi dă echilibru. Am muzică pentru fiecare stare şi cred din tot sufletul în mesaj şi frumuseţea liniei melodice. Ascult unele piese şi îmi amintesc clar momentele din trecut legate de ele. Unde le-am mai auzit, ce am simţit.

Am învăţat engleză scriind textele pieselor. Nu, pe vremea aia nu era internet. Aşa că ascultam Phoenix, Mondial sau Joan Baez şi apăsam “pause” pe cass până scriam versul. Şi uneori greşeam cuvintele, dar tot cântam în gura mare de pe textul meu. Ani la rând am şocat colegii de la “uzină” cu răgetele mele. Cu căştile pe urechi .. cântam în draci. Fals, normal.

Mă uit acum la clipul Maria Magdalena. Zâmbesc când îmi amintesc cum alergam de la joacă din curte, când la TVR se dădeau “selecţii muzicale” şi scria în programul Agenda că e şi Sandra. Frecau şi ei 2-3 piese în disperare, pentru mine alea 3 minute lumea se oprea. Eram un fan fericit. Acum stau pe Youtube şi pot vedea orice doresc. Am la degete sute de biografii, iar pe vremuri încropeam datele din zeci de bucăţele de articole de ziar, colecţionate cu grijă.

Pasiunea pentru Sandra s-a dus pe la 16-17 ani, când am început să accept şi altceva decât muzica ei. În facultate aveam o colegă dragă înnebunită după Celine Dion. Pe muzica ei îmi făceam eu “abdomenele”, pentru că durau destul de mult. Mi se părea ciudat cât de pasionată era şi, exact când doream să fac mişto de ea, îmi aminteam de mine. Eram la fel. Penibilă pentru cei care vedeau poate totul din exterior. Nu reget nicio clipă însă. Am iubit un artist bun-rău (destul de slab după actualele mele standarde), dar aşa am descoperit eu muzica.

Am găsit un alt clip pe Youtube. Am 14 ani din nou. Sunt transpirată. Am fugit din curte, de la joacă, pentru alea 3 minute de paradis. Şi mă bucur ca un copil ce sunt că aud o piesă care îmi bucură sufletul. Poate ascult şi Nightwish. Să îmi amintesc de nişte nopţi de durere şi de bucuria când l-am avut din nou pe el în braţe, într-o noapte de Crăciun, departe de ţară, doar noi doi.

Muzica este ceva personal.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

22 Comments

  1. Impresionant. Inca incerc sa gasesc articole mai slabe pe aici, ca doar nimeni nu e perfect. Si nu reusesc. Tu ai cate o poveste frumoasa pentru orice. Faci din citit o placere mai mare decat mi-au facut Puzo sau Verne, si asta nu e nici pe departe usor…

  2. impresionant 🙂 sincer, eu nu cred c-as fi in stare sa fac un review asa rapid si la obiect despre muzichia care m-a marcat :)) probabil si pentru ca lista e relativ scurta, as zice, eu fiind inca pueril ascultator de R’n’B (da’ ala de la mama lui, macar) 😀 mi-ati dat si tu si Cami cate o idee cu ce o sa-mi ocup azi timpu’ in care nu lucrez 😉 sar’mana 🙂

  3. chiar e ceva personal si depinde de gusturi.
    Dar nu inteleg cum se poate sa nu fi mentionat nimic de Michael Jackson. Si de concertul lui din RO. 😀

  4. Muzica e ceva personal, ca si lectura sau filmele. Iar preferintele pot varia in timp, in functie de evolutia psihica si intelectuala. In plus, poate fi o pasiune la fel de puternica ca si un drog.

  5. E interesant cum, dintr-un lucru aparent needucativ, poti invata o groaza de lucruri.
    Eu am invatat engleza din meniurile jocurilor de pe HC si de pe Cartoon Network. Iar faptul ca-mi placea, o facea mult mai digerabila la scoala, in timp ce pentru altii era un chin.

    In alta ordine de idei: Nightwish rulez 😀

  6. Raka .. pune si asculta in liniste. Mai gasim in viitor neste recomandari, nu iti fa probleme 🙂

    menialy .. eram anti Jackson pe timpurile alea. 😀

    Cristina sa stii ca si eu cred ca e o chestie care depinde de evolutia asta intelectuala. Si ma bucur sa vad ca am progresat de la pop matait la chestii cu adevarat valoroase.

    Cata, asa e. Se poate invata engleza de peste tot, atat timp cat te pasioneaza. Nightwish rules indeed 🙂

  7. Acu sincer, nu cred sa fie cineva care sa fi fost nascut pana in 85 care sa nu fie marcat de muzica care a ascultat-o. Dupa 90 – nu mai garantez…mai ales ca in mare nu a prea mai fost cine stie ce muzica…Eu ma bucur ca lu’ ale meu al mic ii place sa se uite cu mine la cate un DVD cu Ozzy, la fel cum ii place sa vada si Satriani sau ACDC. Deci, pentru el exista speranta… La fel si pentru fiica-mea…
    BTW: pe mine m-au “marcat” Savatage, White Lion, Accept si multi altii..

  8. Akum vreo 2 zile am auzit la tv k sotia lui….am uitat numele,dar era vorba de un manelist…..e medic!!!!!!
    Deci…..se mai intampla sa intalnesti oameni culti care asculta manele.Eu nu ascult…….dar trebuie sa recunosc k nu fac nazuri si nici nu ma dor urechile knd aud d’astea la o petrecere,un gratarel…ceva….

  9. Unul din cele mai reuşite articole citite pe vreun blog până acum. Felicitări. Şi respect prentru ce asculţi.

  10. Ooo, ce spui tu aici! Revista Salut! Eh, indepartate vremuri ale adolescentei mele!

    Era tot atunci o revista, Pop Rock & Show, o facea Andrei Partos saptamanal. Citind-o m-am destupat la creieri relativ la ce numim muzica de calitate. Pe PRS si pe Salut se duceau banutii mei de buzunar. Ma stiau la chioscul de ziare si mi le pastrau de cum veneau.

  11. Sadak nu ma mai lauda, ca-mi iau nasul la purtare. Si sincer e mare 😀

    Merci pentru cuvintele frumoase. Te mai astept.

    FlorinV si copiii nostri (cand or fi) vor asculta muzica decenta. Ca si tatal lor nu e prost in domeniu iar mama are jde mii de piese de bagat pe gat 😀

    nikol, faptul ca e medic inseamna ca stie bine anatomie etc. Stiu profesori care asculta manele si din punctul meu de vedere sunt tot inculti, chiar daca citesc Eco. Ti-am zis ca is snoaba. Stiu de asemenea muncitori care se delecteaza cu jazz si din punctul meu de vedere au mai multa cultura muzicala decat doctorul ala, oricat de bun medic este. Nu cred ca poti asculta clasica, jazz sau progresiv si sa iubesti manelele. Nu prea pusca la mine.

    Ingineru, tu ma cam lauzi de cand ai venit aici. Multumesc frumos, ma bucur ca iti place scriitura.

    Crisia .. da, ma stiau si pe mine ca pe un cal breaz. Ce vremuri …

  12. Nici eu n-aş putea face un review al muzicii “mele”. Asta fiindcă sunt prea mică şi n-am suficientă muzică acumulată.

  13. De mic copil am fost fortat de anturajul din care faceam parte sa ascult manele,pana intr-o zi cand am descoperit Nightwish,pe la 14-15 ani,de atunci pot spune ca viata mea s-a schimbat in bine,acum avand 17 ani si sunt recunoscator persoane-i care mi-a deschis ochii.

  14. @Bau.. that’s ok. Eu mi-am conturat personalitatea muzicala abia pe la 23 de ani. Pana atunci ascultam ce prindeam. Fiecare isi descopera muzica preferata in ritmul sau.

  15. Mi se pare fantastic ca inca se mai asculta muzica mai “veche”, ca sa spun asa. Poate textele sunt mai consistente, poate melodia este putin mai altfel… Asta nu inseamna ca ceea ce se compune si se interpreteaza acum nu ar fi valoros, intr-un fel…

  16. :)) Si eu am devenit fan Sandra dupa Cerbul de Aur si i-am cantat piesele si am invartit caselete side A si side B pana le-am nenorocit. Cantam bineinteles intr-o engleza stricata si f tare, spre disperarea vecinilor. Cand am vazut Sandra a inceput sa-mi cante in cap “Maria Magdalena”. Cred ca Michael Jackson i-a luat locul in capul meu, pe vremea aia, daca-mi amintesc bine succesiunea pasiunilor muzicale :D.

  17. […] În România unul dintre cele mai mari războaie este cel dintre manele și rock, la mijloc fiind toate celelalte genuri muzicale. Totul este un război, o davadă de caracter, de preferințe, în condițiile în care totul ar trebui să fie luat ca atare. Eu ascult X, tu asculți Y, nu avem nimic în comun, nu stăm unul pe lângă altul, și gata. Asta nu înseamnă că acum trebuie să începem să ne certăm pe ce muzică ascultăm. Bineînțeles, în majoritatea cazurilor cine ascultă manele nu e foarte inteligent, cu siguranță nu știe de Bach, Mozart, Queen și alte alea. Dar asta e o generalizare, iar generalizarea nu e bună. Cert, există și persoane care ascultă manele, dar care au business-uri de succes, care sunt oameni muncitori, la casa lor, și ascultă muzica aia doar pentru că le place. În România însă e un război imens, forumurile sunt pline de topicuri „muzică vs. manele”. E o nebunie, nici nu-ți poți imagina. Nimeni nu realizează că muzica e personală, exact așa cum zice Dojo. […]

  18. Si eu daca ascult anumite piese imi aduc aminte de trecut, de ce am trait unde am auzit-o
    Prin 98 am primit si eu un walkman si eram atat de fericita, evident ca nu m-a tinut mult acel walkman, dar eram eu si muzica mea. Stiu ca eram la mare, nu mai tin minte ce ascultam, dar eram fericita. Si eu am facut pasiune pt anumiti artisti, dar acum cand ascult imi dau seama de alte valori. Acum am aproape 19 si tind sa cred ca am identificat stilul muzical pe placul meu, in care ma regasesc.(nu nu sunt manele, doamne fereste, niciodata, sunt alergica la ele si nu merita pomenite)
    Eu am avut norocul sa spun asa ca in casa mea si in casa rudelor mele as se asculte muzica buna si veche si asta m-a influentat.

    Legat de Salut! vara-mea(care e mai mare decat mine) colectiona :))) si dupa ce am invatat singura sa citesc (pe la vreo 5 ani) :)) am inceput sa-i rasfoiesc revistele, desi mnah nu intelegeam eu mare lucru dar le citeam ca mi se pareau interesante informatiile 😀

    PS: excelent articol 😀 pe sufletul meu 😀 tot ce e legat de muzica e pe sufletul meu

  19. Foarte frumos tot ce ai scris, sunt impresionata 😀
    Si eu m-am apucat serios de muzica, am cantat prin mai multe judete, am fost in emisiuni s.a.
    Acum astept sa termin cu bacul si o sa-mi urmez vocatia 😛

  20. […] tot ceea ce face. Am ascultat toate piesele, multe dintre ele slăbuţe. Dar cum spunea şi Dojo, music is personal. Am mai tras cîte un ochi şi pe monden.info, care a realizat din nou un liveblogging. Hai că […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.