Pietoni, aveti dreptul sa muriti!

Se aruncă pe zebră ca proştii, nu se uită în stânga sau în dreapta“, “Mi-a sărit în faţă, cum să îl mai evit?“, “Trecerea e ascunsă parţial de copaci” etc. Sună cunoscut? La fiecare justificare de genul ăsta un pieton a fost lovit. Poate mortal, poate a făcut doar un salt soldat cu vreun picior rupt. Caz fericit, dacă stai să te gândeşti la primul exemplu, când devii ştire de ziar local, dar te “bucuri” de faimă post-mortem.

Acum 10 ani o maşină mă trântea de pe bicicletă pe sensul celălalt. Nu mă văzuse. Aveam prioritate, noroc că nu m-au călcat maşinile în faţa căror am aterizat, capul spart, umărul dislocat şi pedalierul înfundat. Aşa a arătat bilanţul celor 2 secunde de “acţiune”. Am avut dreptate, am avut prioritate, nu era vina mea. Şoferul a plătit pedalierul, a stat pe “tuşă” 3 luni, a primit şuturi în tender de la părinţi (avea 18 ani, deci genitorii încă mai aveau argumente, mai ales că era maşina familiei), dar eu am învăţat să folosesc stânga pentru tot ce este necesar timp de o lună.

O altă lecţie importantă ţine de fizică şi alte treburi conexe (că tot nu m-am omorât cu subiectul în perioada şcolii): un morman de fiare de 1 tonă are mai mari şanse de a rupe 50-70 de kilograme de zăbăuc, mai ales că eu am un “om putere” (chiar mai puţin, că tot fac alţii mişto că la 50 de kile nu sunt nici măcar un om întreg), iar căruţa nişte zeci de cai putere.

Am văzut la mulţi şoferi frustrarea că trebuie să lase şi pietonii să treacă. Sunt prea multe treceri, prea mulţi oameni, unii merg în dorul lelii, alţii aleargă, naiba îi mai ştie şi protejează pe toţi. Majoritatea stingem un “mă’sa” între dinţi, când sare câte un biped prin mijlocul străzii, crezând că avem infraroşii sau puteri oculte de a prezice apariţiile lor în fugă printre maşini. Mulţi avem un reflex deja de a încetini spre trecere şi de a căsca ochii de 10 ori, că doar trece totuşi cineva. Şi, asta e legea, dacă te pocnesc pe trecere, te plătesc de bun.

Accidentele urâte se întâmplă însă când sunt implicaţi şoferi de curse, minunaţii idioţi care încearcă viteza maşinii în plin oraş. Cei care au impresia că le-au cumpărat nefericitele de mame stradă, că pietonul trebuie speriat bine, că aşa măcar ai linişte. Am observat cu părere de rău că mulţi dintre cei care trec strada în faţa maşinii mele, absolut corect, pe zebră şi verde, sunt speriaţi. Dacă nu este semafor, trebuie de multe ori să le fac un semn cu mâna, plus zâmbetul de rigoare (îs relaxată, să moară ţiganul de a înjunghiar handbalistul), până să treacă. Prefer să îi văd trecând în faţa mea, decât să am impresia că stau cuminţi şi ajung să îi încalec cu Corsica. Dar sincer, dacă stau bine să mă gândesc, ei sunt supravieţuitorii. Speriaţii care se uită de 2 ori înainte de a trece o dată, pentru că nu toţi şoferii înţeleg responsabilitatea ce vine odată cu muzica dată tare în maşină şi aerul condiţionat din utilaj.

Nu voi veni aici ca şofer supărat pe existenţa pietonilor, când nu sunt cu fundul în maşinuţă, şi eu sunt “pedestru”. Pentru că niciodată nu mă grăbesc atât de mult încât să mă deranjeze un pieton ce trece strada, nu voi comenta ca alţi colegi de trafic că sunt prea multe locuri marcate pentru pietoni, că ei sunt prea mulţi, beţi sau chiori. Vin aici ca un om care simte încă o durere în umărul drept. Se schimbă vremea şi am propriul “meteo” în oase, pentru că am crezut odată că altuia îi pasă de mine.

Nu doresc ca niciunul dintre cititorii mei să ajungă să se teamă de trecutul străzii, oricum mulţi au cel puţin câteva “senzaţii tari” ca pietoni. Doresc doar să vă reamintesc că NIMĂNUI nu îi pasă de voi. Şoferii nu sunt tot timpul atenţi, nici măcar bine crescuţi. Poate cel care vă încalcă dreptul legal de a pune piciorul pe asfalt este mort de beat, are o criză, vorbeşte la telefon sau se uită după blonde. Deschideţi clar ochii de câte ori părăsiţi trotuarul (la naiba, mai nou trebuie să deschizi ochii şi pe trotuar, că unii nu mai au loc pe carosabil).

Au fost destule cazuri în care câte un “şumahăr” aproape a dat peste mine. Pe zebră şi verde plin. Am văzut că vine lansat, am aliniat sfinţii şi am folosit cele mai originale înjurături posibile (zău dacă am repetat vreuna timp de 2 minute), dar am lăsat boul să treacă şi apoi am traversat şi eu.

Puteam fi lovită de maşina Poliţiei (nu erau în misiune, doar şoferi neatenţi, că doar nu sunt zei), de maşina şcolii de şoferi la care am învăţat să conduc (normal că l-am sunat pe instructor şi i-am explicat unde sa îi înfigă permisul angajatului în cauză, că maşina era condusă chiar de un instructor), de corporatişti obosiţi de o zi idioată la muncă, de ţigănuşi cu troace de maşini aduse din Franţa, unde au fost la “studii sorboneze”, de “your average Joe” etc. Mi-am rafinat setul de înjurături şi am trăit să … încalec pe-o şea şi să vă spun povestea aşa.

Gândiţivă deci la următoarea trecere că există oameni prea ocupaţi sau nesimţiţi să înţeleagă că aveţi dreptul de a fi în acel moment acolo. Aruncaţi o privire scurtă şi pătrunzătoare în stânga, în dreapta şi porniţi. Niciodată nu plecaţi de la ideea că maşinile vor opri. Chiar dacă majoritatea şoferilor au înţeles că nu puteţi zbura peste maşini, deci trebuie să mai şi oprească pentru ca voi să traversaţi, se va găsi mereu unul care nu vede sau nu dă doi bani pe voi. Şi atunci vom spera ca justiţia să îşi facă datoria (mda, a fost foarte bine pusă la punct în multe dintre cazurile celebre de accidente) şi vom scrie despre voi în blog la categoria “ce om bun”. Sau prietenii voştri vor comenta prin siturile ziarelor “a fost un om minunat”.

Fiţi oameni minunaţi. Fiţi VII! Pentru că din punctul multora de vedere .. aveţi doar dreptul .. de a muri.

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

57 Comments

  1. trecutul strazii este ca un joc de poker cu viata ta ca pariu. Daca n-ai nitica bafta, putina rabdare si ceva pricepere, pierzi.

  2. Șoferii și pietonii nu sunt parteneri de trafic, sunt competitori, din păcate. Iar șoferii câștigă de cele mai multe ori, pentru că au o dotare mai bună.
    Înjurăturile, flegmele și uneori câte o corecție fizică au ajuns mult prea des întâlnite la noi în orașe. Chiar și în cele mici, unde, teoretic, viața curge mai molcom decât în cele mari.

  3. Iasmin

    Pentru fiecare sofer schumaher and so on: intr-o zi veti avea un copil care se duce la scoala (sau vine- dupa caz). Un pui de 6 sau 7 ani.. Aveti idee cat de mic e?? Credeti ca i se poate explica cu cat circula o masina si bla bla bla-uri din astea? Sa va chinuiti sa faceti si sa cresteti un copil pana la varsta aia si pe urma mai vorbim. Ca parinte omor cu mana mea pe orice ”destept” care sta la adapostul unei custi metalice si o face pe interesantul calcand un copil pe trecere…

  4. Pingback: Pe trecere, ca oile | Dojo Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.