Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Infernul sunt ceilalti …
Mi-am amintit de Sartre si lecturile mele din liceu, de “vorba” asta a lui atât de cinică şi din păcate reală. Mi-am amintit cu prilejul vizionării unui nou serial (bun, nou pentru mine, aia de rămâne mereu în urmă cu ştirile şi moda), The Apprentice, produs de sărmanul Donald J. Trump.
Ideea este simplă: iei 16 antreprenori sau absolvenţi de şcoli înalte (dintr-un “pool” de peste 200.000 de indivizi de s-au înscris la competiţie), îi bagi într-un apartament ca în Big Brother, le dai câte un task şi te uiţi cum mişcă. La final, ăl mai competent va fi angajat la una dintre multele “enterprises” Trump.
Simplu.
O, da. Foarte.
Am înţeles că este totuşi şi show, deci tre’ să fie şi “sânge”, dar comportamentul multora este similar cu ce vedem zi de zi la muncă, în vecini, între prieteni, peste tot. Nimeni nu are loc de nimeni.
Indivizii au de făcut diverse chestii, au proiecte serioase de pus la punct, sunt în competiţie, VIITORUL lor depinde de asta (pot rămâne în jobul lor sau ceva similar ori pot lucra pe bani mulţi la Trump). Oportunitatea este excepţională şi totuşi pe ei îi “ăsta” grija de alţii.
Că ăla nu face asta, că ăla s-a uitat urât la el sau ea etc. Am înţeles că la final de zi, când stai la masă cu Trump şi cei 2 “juraţi” ajungi la faza de despicat firul în patru şi de căutat vină tuturor colegilor. Dar CÂND AI DE LUCRU, munceşte naibii şi lasă organizarea şi săpatul.
Sună cunoscut, nu?
De câte ori nu am fost neproductivi pentru că ne omora grija că nu ştiu care nu face şi nu drege? Am 10 ani de muncă deja la activ. Mult sau puţin, depinde de vârsta voastră, a celor care mă citiţi. Am purtat “războaie” şi eu prin “tinereţe”, m-am crezut mai cu 2 perechi de ce vreţi voi. Mi-am privit unii colegi cu superioritate şi am fost convinsă că sunt strălucită. Exact când m-au interesat mai mult problemele lor, am scăzut ca performanţe.
Nu poţi fii cu ochii pe alţii şi pe drumul tău, că nu ai decât 2. Nu poţi să consumi energie pentru micile războaie de birou şi să ai performanţă. Nimeni nu te plăteşte pentru a face pe gardianul, te plăteşte pentru a MUNCI.
L-am admirat mereu pe “soare” şi de la el am învăţat să mă detaşez. Din momentul în care mi-am recăpătat “seninătatea” mi-am revenit din toate punctele de vedere. Am revenit la un anumit nivel de performanţă, am putut să mă implic în mai multe proiecte, să fiu mai productivă. Mă roade încă faptul că ăla face şi drege, dar încerc să ignor. Mai am mult de muncă până să ajung la stare aia în care NIMIC nu mă atinge. Iubi mi-a spus mereu că fiecare avem o treabă de făcut şi gata. Are şi el colegi mai slabi decât el, sigur există oameni care în mod obiectiv nu prea îşi iau salariul pe drept. “Asta nu e treaba mea”, îmi spune, când mă mir că nu face spume. “Eu am de făcut asta şi asta. Şi crede-mă că îmi ia destul timp.”
Este clar că “spiritul justiţiar” al fiecăruia e greu de înfrânat. Că suntem într-un gen de relaţie cu cei de lângă noi şi că este imposibil să fie totul pe “roze”. Dar de multe ori reacţiile sunt absolut imbecile, se face “armăsar dintr-un ţânţar”, ajungem la vorbe grele de la PROSTII.
La început de 2009, una dintre “my new year’s resolutions” era să MĂ DETAŞEZ şi să îmi văd de treabă. Mai am scăpări, că îs femeie şi rea de gură, dar progresez tot mai mult.
Mai stau să vizionez câte un episod din The Apprentice. Primul sezon s-a terminat cu o finală între cei 2 tipi care s-au ţinut departe de “tumult”. Care nu s-au certat cu nimeni, şi-au văzut de treabă şi au făcut tot posibilul pentru a avea rezultate decente. Sezonul a fost câştigat de cel mai serios şi mai “şters” din punct de vedere al scandalurilor dintre toţi concurenţii. Îs curioasă pe mai departe …
Între timp, hai să facem un exerciţiu de a ne muşca limba, când suntem pe punctul de a zice o prostie şi de a ne vedea de treaba noastră. Să vedem ce se schimbă în relaţiile noastre şi în muncă.
Cred ca primul lucru care va da rezultate va fi un pic de sange, ca la cat de “suparat” ma stiu imi voi musca tare limba! 😀
Acu serios fiind, daca nu ai fost educat sa fiia sa de mic, iti trebe ceva munca sa ajungi sa te educi ca “detasat”. Eu ma chinui de vreo 4 ani, de cand sunt la jobul actual. Si recunosc sincer ca mi se inatampla destul de des, sa o iau “pe aratura”. Insa am mare noroc ca nu se intampla in momente cheie, ca nu ar fi prea placut! 😉
Si la mine in familie suntem “focosi”, asa ca din pacate tre’ auto-control si la mine, ca draci am slava alui de sus. Combinam asta cu un complex mare de superioritate si chiar am impresia ca is a mai tare din parcare. Plus ca nu stiu sa imi tin gura, asa ca au fo’ destule “scantei”
Problema este insa ca nu am cam rezolvat nimic cu asta pana acum .. asa ca trebuie sa schimbam placa 😀
chiar daca tu incerci sa iti vezi de treaba ta, altii nu vor sa te lase in pace sub nici o forma.
lucrez in ture si conform traficului din capitala se mai ajunge si la intarzieri…am o colega care a facut scandal ca i-a intarziat schimbul si respectiva cu intarzierea a primit avertisment…ma gandesc ca pot sa nimer si eu in locul colegei mele…dar nah…oricat ai vrea sa stai deoparte nu esti lasat.
Da, suna foarte cunoscut. Spun asta atat din propriile mele experiente (am avut si eu la un moment dat tentative de a face pe justitiarul, dar nu a avut sens, dimpotriva, asa ca acum incerc sa imi fac treaba, simplu, fara complicatii, si imi este ok), cat si din ce ai punctat tu referitor la Aprentice. Pe mine personal ma “deranja” faptul ca fiecare dintre scandalagii se credea net superior celorlalti, acesta fiind un motiv de a nu-si mai vedea propriile greseli. Acuma na, ii exclud pe cei care nu vor sa isi vada greselile 😀
Asta ar fi cheia succesului si a miscarii noastre a tuturor catre o stare mai buna a lucrurilor. Sa-ti vezi de treaba ta. E atat de simplu!
Ce ne facem insa cand seful/patronul incurajeaza starea de scandalageala si iubeste paraciosii si ciripitorii?? Ca asa stie el sa faca management?
Hm, mare dreptate avea Sartre asta. Si mare dreptate are si Soarele tau. Numai ca, muieri fiind, sa ne punem lacate la gura e uneori mai dificil. La lucru nu pot sa zic ca am avut probleme din cauza ca ii supravegheam pe altii mai mult pentru ca nu fac asta, in schimb am avut probleme din cauza gurii mele mari si a faptului ca intotdeauna spun ce gandesc. Si de cele mai multe ori certurile erau personale nu profesionale. 😀 Da, stiu, nu e bine. 🙁
Oho, ai ceva de recuperat. 😀
Eu am vazut toate sezoanele din Apprentice. Am vazut si vreo doua din Apprentice UK.
E drept ca a trecut ceva vreme de cand m-am uitat la ele si nu le mai am asa fresh in memorie. 🙂
super tare serialul, una peste alta ai o groaza de invatat. chiar daca unele faze sunt cam trase de par, probabil regizate de dragul show-ului, totusi ii admir pentru acerbitatea cu care se lupta. precum admir si duritatea concedierilor. mai sunt concediati si oameni buni, muncitori, dar care sunt sacrificati pentru bunul mers pe durata indelungata al echipelor.
la noi sunt mancatorii, barfe, nepotisme, nicidecum batalii intre abilitati profesionale. si intr-adevar, numai cine nu are treaba are timp sa vada in jur. pai daca muncesti cu adevarat, n-ai timp nici sa faci un pipi.
Recunosc ca sunt un incepator in domeniul muncii — la ce sa te astepti de la un mucea de 22 de ani? Ei, uite ca mucea lucreaza de 2 ani la o institutie de stat din capitala (adica mai multe muscaturi de fund nu vezi nici la luptele de caini :D) si am asistat la multe certuri si mancatorii… Mamica mea m-a invatat de pe cand eram si_mai_mucea sa-mi tin gura si sa-mi vad de treaba mea. Nu reusesc intotdeauna sa-mi tin gura, dar intotdeauna am grija de ograda mea inainte sa ma uit intr-a vecinului.