Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Te iubesc, tampitule!
Pe când eram puştoaică şi încă visam la mari poveşti de dragoste, perfecte chiar, ăia mai bătrâni îmi dădeau deja de înţeles că înţelegerea în casă e cam greu de găsit, că “ăia de se iubesc, se şi ceartă”.
Aşa îşi explicau poate unii scandalurile din casă, vesela zburătoare şi ochii “machiaţi”. Am cunoscut un cuplu ce o ţinea numai în “una caldă, una rece”. Vă scriam acum nişte săptămâni că li s-a cam terminat stocul de pasiune, aşa că s-a dus naibii relaţia.
După ce m-am făcut “fată mare” şi am trecut şi de stadiul ăla, am tot aşteptat să mă părui cu bărbatul.
Este clar că nu tot timpul am gândit la fel, dovadă 2 despărţiri pănă acum, plus unele discuţii cu “soarele”. Sunt încăpăţânată şi iraţională, când mi se pune pata. El sărmanul ştie şi a făcut tot posibilul să îmi bage minţile în cap. N-ai cu cine. Aşa că, după discuţii absolut civilizate, cu schimb de păreri şi argumente, omul meu a realizat că proasta e proastă şi că n-are de cât să o comită pe pielea ei.
Am luat decizii care nu i-au plăcut şi, cu toate că era clar ce poziţie are faţă de ele, am mers mai departe. Mi-a înţeles “încăpăţânarea” şi mi-a respectat deciziile, deşi nu i-au convenit. Şi erau chestii serioase, nu discuţii despre faptul că nu cădem de acord ce să ronţăim seara asta sau că a dat nu ştiu câţi bani pe nişte monede vechi. Era vorba despre “viitorul” meu financiar pe următorii 4 ani (că un leasing nu e atât de uşor) sau de sănătatea mea pe alţi 2 şi ceva, când am decis să încep un tratament ortodontic. A suportat sărmanul cu stoicism să mă vadă mâncând “piure” în primele zile cu aparat, să mă audă că mormăi că mă dor dinţii sau să vadă şi să sărute o gură plina de fiare, mai ceva ca un ceas cu cuc.
Orice discuţii s-au iscat mi s-a părut mereu normal să le purtăm civilizat. Asistam uneori la câte un “show” între îndrăgostiţi cu nişte expresii aruncate asupra altuia de mi se roşea mie tenul, şi sunt chiar spurcată la gură. Nu am putut niciodată înţelege cum poţi să îl faci pe omul iubit “bou”, “tâmpit” sau variantele feminine, dacă e vorba de cearta cu femeia.
Tot pe când alergam după “mottouri” deştepte, mi-a rămas întipărită în minte o altă expresie ce avea treabă cu scuipatul şi linsul după ce ai scuipat. Asta mi-a plăcut mai mult decât vorba aia de justifica ţigăneala între parteneri, că cică aşa e dragostea.
Am stat într-o perioadă să studiez un pic relaţia şi să văd semnele lipsei de pasiune. Dacă nu ne păruim, e clar că nu ne iubim, cel puţin aşa zic ăia înţelepţi. Nope, niciun semn de moartea pasiunii. Ies scântei între noi, mi se înmoaie genunchii dacă îl văd, îmi vine să îl pap cu haine cu tot. După cum se exprimă omul, pare-se că sentimentul e reciproc. Deci ne iubim, dar nu cum “zice în cărţi”.
Şi totuşi nu ne certăm ca turbaţii. Pentru că în general suntem în consens total. Nu am înţeles niciodată motivele pentru care te-ai părui pentru că nu sunteţi de acord cu locaţia de vacanţă sau petrecerea următorului weekend. Totul se poate discuta calm şi cu argumente reale. Plus că, dacă tot te topeşti de dragul omului tău, şi să stai pe bordură cu un suc în faţă este deja ceva deosebit. Pentru că e important omul de lângă tine …
Cei mai certăreţi dintre cunoscuţii mei îndrăgostiţi au divorţat. S-au săturat probabil de certurile zilnice pe tot felul de motive idioate. Oricât de dulci ar fi fost împăcările (am înţeles că asta e încă o scuză a celor de se păruiesc în disperare), divergenţele au creat nişte prăpăstii între ei. Cuvintele urâte aruncate au început să doară tot mai mult şi povestea a ajuns la un final previzibil până la urmă.
Bineînţeles că facem “mişto”unul de altul. Că de multe ori glumele noastre îi sperie pe unii care nu se aşteaptă la aşa ceva. Sunt însă glume şi ne amuzăm împreună. Când este însă vorba de discuţii serioase, nu pot concepe apelative “suspecte”. Nu îi pot spune că e “tâmpit” sau “bou”, când ştiu ce IQ posedă şi cât este de integru. Nu ar fi doar nişte cuvinte nepotrivite, ar fi neadevărate şi penibile. Probabil că şi calităţile mele intelectuale ar face să sune ciudat apelativele în cauză la feminin.
Pentru că nu aşa discuţi despre chestii care îţi schimbă viaţa. Apelativele vin când nu mai ai argumente. Şi atunci ar trebui să spui: este decizia ta. Şi, dacă tot iubeşti atât de mult, îi vei sta omului alături când rezultatele îl vor muşca de fund. Sau îl vei lăsa să se descurce, dacă nu doreşti să te implici în greşeala sa.
Ţie, dragă cititorule, cât de normale ţi se par scandalurile în relaţie? Consideri că o “condimentează”? Te-ar dezamăgi asemenea reacţii?
Mie mi se par total deplasate. Am trecut prin mai multe relaţii şi o singură dată am ridicat vocea, fără să ţip totuşi.
Nici măcar la despărţire nu au fost scene sau nu ştiu ce. Consider că trebuie să arăţi o umbră de respect pentru cineva la care ai ţinut. N-am spus să o şi ai.
Deci nu, fără scandaluri.
Nici pentru mine apelativele date exemplu nu mi se par normale intre doi oameni care fiind impreuna, pe langa faptul ca se iubesc, se si respecta.
In primul rand n-as putea fi cu cineva pe care nu-l respect iar acel “boule”, oricat de la furie ar fi spus, anuleaza complet orice forma, chiar minima, de consideratie pe care pretinzi ca ai avea-o pentru celalalt. Deci, pentru mine, sunt inacceptabile.
Sigur, am avut si am si eu certuri si vorbele mele urlate, desi nu contin niciun soi de apelativ ofensator, imi arata ca totusi mai am de invatat ca in dispute sa elimin din temperamental si sa fac mai mult loc rationalului. Si tolerantei.
Nu sunt normale apelative de genul acesta intr-o relatie. Mie nu mi se par normale. Daca nu e respect, nu e iubire. Cand iubesti, il respecti pe omul ala. Daca il jignesti inseamna doar ca ti se pare ca-l iubesti.
Certurile sunt bune uneori, dar fara jigniri 😀
Dojo,imi place relatia pe care o ai si va doresc sa convietuiti pana la 100 de ani,sanatosi si fara certuri.
Sa scriu si eu parerea personala:mie nu-mi plac certurile si nu cred ca acest gen de manifestare condimenteaza viata de cuplu.Evident,fiecare om e unic pe pamantul asta si cate bordeie,atatea obiceie!Insa eu gasesc ca ,atunci cand ceva nu iti convine la partenerul de viata,corect este sa ii spui ce anume te deranjeaza,sa argumentezi si sa gasesti,impreuna cu partenerul,solutia optima de a impaca ambele suflete.Nu am inteles si nu voi intelege cat voi mai avea de trait,cum pot unii sa mearga in relatia de cuplu pe principiul barbatul e temelia si femeie e sclavul casei…de ce?Nu pot intelege.
Si inca ceva:atata vreme cat eu pot vorbi calm si totodada serios si incerc sa caut solutii intro problema ce trebuie rezolvata ca sa fie bine,cer si partenerului sa faca la fel,sa vorbeasca calm si sa-si puna mintea la contributie in a gasi solutia care sa ne avantajeze pe amandoi.
Clar,si noi ne tachinam,suntem ambitiosi si orgoliosi.Insa in timp am inceput sa ne obisnuim si sa ne toleram…sa ne intelegem caracterul fiecaruia si sa gasim calea de mijloc.Ne acordam respect.
Nu numai ca asemenea reactii m-ar dezamagi,ci m-ar infuria foarte serios si cand sunt furioasa imi pierd judecata limpede.De fel sunt o persoana care vorbesc cu foarte mult calm,atunci cand de fapt fierb precum vulcanul,pe inauntru.Ma abtin puternic sa nu dau pe la preplin,insa si cand o fac…uit de ratiune.Tocmai de aceea sunt asa calma si ma autocontrolez…pentru ca urasc violenta verbala si fizica.
Dupa 7 ani de convieturire suntem indragostiti ca in prima zi…n-as fi crezut ca sa imi pot implini aceasta dorinta,de a a avea o relatie de vis…la fel de indragostiti si ,poate,un pic mai maturi si mai sedimentati in relatie.
Si sa nu uitam:”Vorba dulce,mult aduce!”
Eu vorbesc mult (defect din nastere) si tare (deformatie profesionala). Recunosc ca fata de leul meu, care-i un munte de calm, mai scap caii-n porumb si mai ridic tonul in cate o discutie in contradictoriu. Numai ca, de la inceputul relatiei noastre (maine-poimaine se fac 15 ani) am convenit sa nu ridicam niciodata tonul, amandoi avand oroare de certurile “cu strigaturi”. Prin urmare, cum am ridicat vocea, cum leul zbarleste coama si spune doar: “Atentie la decibeli!” Nu mai conteaza ca am dreptate sau ca-mi da dreptate, odata ce-am ridicat vocea argumentele mele sunt in fata lui egale cu zero.
Tot zicea Ana de temelie si Sofia de consideratie. Temelia unei relatii este respectul unuia fata de celalalt. Poti avea astfel o relatie decenta si dupa ce flama amorului nebun s-a mai domolit. Cand il respecti pe celalalt n-ai cum sa-l faci in fel si chip si pe urma sa-l pupi afectuos. Tot respect (si pentru tine, si pentru celalalt, si pentru ceilalti) inseamna si sa-ti speli rufele in familie nu in mijlocul ulitei. E numai treaba noastra ca mie nu-mi place ca si-a chletuit un sfert din salariu pe cine stie ce detector radar sau ca lui i-a picat greu la stomac tocanita mea cu ciuperci.
Postul tau a picat atat de la.. tinta sufletului meu? Vorbesti despre fosta mea relatie, per ansamblu. Relatie dupa inca mai suspin, chiar mai tare decat as fi crezut. Nu s-a rupt de foarte multa vreme, de-asta este totul deschis. 🙁
Da, eram genul de persoana care vrea “sa se certe”, nu vroiam un molau care n-are nicio parere in fata mea (cum dadusem in al meu trecut amoros). Sunt o certareata, asteptam o replica.Una buna de altfel. Nu c-asa am auzit, ci c-asa sunt eu. Si.. a venit. Ne-a mers bine in prima instanta, caci era calm, ma lasa-n ale mele.Imi treceau repede dracusorii. Pana.. a ajuns sa se “certe” mai aprig decat mine. E atat de urat si aiurea sa te certi atat de mult si des, deja imi era jena fata de cunoscuti, de familiile noastre, de tot. Devenise telenovela in toata regula. Si nu ma-ncanta deloc rolul principal. Cat incercam eu sa ma abtin si sa fie pace, cand mai “arunca” cate-o faza, mai facea ceva de capu’ lui aiurea, izbucneam. Si da, il facusem si “bou”, si “tampit”. Sunt cam prea sincera uneori. Nu-i convenea. Dar arunca si el cu alte cuvinte dureroase. Era atat de mult orgoliu si rautate intre noi, incat s-a distrus totul. Si mai frustrant este ca-ncercam sa-i zic, sa salvez CEVA, sa-i impartasesc din “revelatie”, parea ca nu baga de seama. Si vina mea, si a lui, si-am pierdut totul. Si.. chiar ultimul gand: n-am stiut sa ne iubim. 🙁
divergentele sunt inerente. insa cand se ajunge la “paruieli” frecvente, e clar ca ceva-i putred – in ambele parti.
un om cu bun simt isi va pastra cumpatul, indiferent de virulenta interlocutorului. treaba aia cu “m-a provocat” i nimic decat o scuza.
rezolvari is doua mari si late, fie show-urile sunt tolerate, fiindca deh fiecare mai “greseste” si-i mai usor sa te faci ca nu-i niciun bai. pana cand, ramane de vazut.
iar a doua si cea mai indicata – the break up.
Da, cred ca de la respect tre’ sa porneasca totul. Ca nu suntem de acord cu cate o treaba, e ceva normal, ca pana la urma e vorba de 2 indivizi destul de diferiti, crescuti in familii diferite. Ideile opuse nu sunt ceva ce poti evita, dar scandalurile clar nu isi au rost, daca stii sa argumentezi civilizat.
Ma bucur sa vad ca avem aici oameni implicati in relatii de lunga durata. Si noi am implinit in toamna 7 ani si spun cu mana pe inima ca au fost cei mai frumosi din viata mea.
Miha si Brightie, bun venit 😉
Miha, imi pare rau sa aud ce final ati avut, dar cred si eu ca asa e mai bine. Cand petreci prea mult timp in certuri si nu incearca si partenerul sa mai salveze ceva din relatie, e clar ca orgoliile sunt prea mari si ca dragostea de la inceput s-a acoperit de dusmanie. Orice relatie incheiata este o lectie pentru noi toti, cel putin asa ar trebui sa fie. Toti am facut greseli enorme, pas cu pas tragem invataturile si speram sa nu repetam ce am gresit odata 🙂
Dojo, ori sunt eu fraiera ori nu ai nici un contact pe site iar eu am o treaba sa dau de tine :-D. Poti pls sa-mi dai un mail la adresa din comment? Sar’na!
Vorba melodiei: Draga, daca-i dragoste, si nu-i cu nabadai, nu-i amuzanta.
Marie Jeanne .. gata, am pus si formularul de contact. Era cazul 🙂
@Miha – unu’ care nu se cearta nu e molau…
In nici macar o singura relatie nu am avut parte de certuri, cu toate ca ele aveau impresia ca suntem certati :)). Oricum, la cuvinte grele precum tampit, bou, proasta sau vita n-am ajuns si nici n-o sa ajung vreodata 🙂
Azi fac 13 ani de casnicie, ne-am mai certat noi… da nu ne-am adresat apelative jignitoare si cu atat mai putin sa ne lovim unul pe celalalt. Discutii contradictorii intervin inevitabil… totul e ca unul dintre cei implicati sa stie cand sa se opreasca. Si nici mai mult de 2 ore suparati unul pe celalalt nu am ajuns sa stam…
Cand ne-am “luat” anul trecut o matusa ne-a zis care e secretul unei casatorii:
SA FIM INTR-UN GAND si mai ales SA NE MANIEM PE RAND. Si pentru inceput sa stii ca merge. Ne-am imaprtit TIMPII DE NERVI! 😀
P.S. Glumesc evident. Treaba e ca din cand in cand tre sa faci si compromisuri, iar cand apar probleme sa le dicuti. COMUNICAREA e solutia tuturor problemelor! 😉
Bunicul domnului M a fost un caracter excepţional. Şi avea o vorbă: “Să nu vă certaţi niciodată în public, vă pierdeţi credibilitatea ca familie.” Noi nu credem în iubire cu năbădai deşi ne iubim ca nebunii.
Secretul? Nu ne luăm prea în serios. Nici pe noi înşine, nici unul pe altul. Şi am învăţat să ne ascultăm reciproc.
Plus că domnul M, inginer de vocaţie, a învăţat algoritmul de funcţionare al lui MadDame, mai ales în momentele mai Mad decat Dame 🙂
Inteleg disensiunile sau discutiile in contradictoriu atata vreme cat nus e ajunge la scandal. Si este normal sa nu fie amandoi de aceeasi parere mereu atata timp cat sunt doua prsoane, implicit doua personalitati diferite. Asta nu inseamna ca nu exista iubire si ca nu se poate ajunge la o intelegere prin mijloace amiabile.
Miha, daca tot mai e cu feeling, de ce nu va intalniti la o discutie? Fii barbata. Cine stie … oricum ati invatat ambii mult din asta si e pacat sa ramaneti departe unul de altul daca totusi va iubiti 🙂
Copila blonda, misto ideea cu banii. Clar ca te inhiba de la aruncat cratita prin casa 😀
Nu-i frumos sa te certi. Numai Ramo stie de cate ori mergeam la ea si dupa “ceau” urma “iar ne-am certat…!” 😀
Dar nu pot sa spun ca imi pare rau, pentru ca am invatat din greseli si cu toate ca si eu si jumatatea trecem acum printr-o perioada mai nasoala, nu ma mai influenteaza porcariile altora. Stim sa ne respectam unul pe altul si stim ca e mult mai ok sa spunem calm ce problema avem, decat sa incepem sa urlam unul la celalalt.
Pe langa respect cred ca la fel de important e sa poti sa recunosti ca ai gresit. Degeaba il respecti pe celalalt daca tu trebuie sa ai neaparat dreptate si nu se mai termina discutiile.
Mihule las’ ca e bine sa povestesti. De multe ori mi-au venit idei dupa ce am marturisit cuiva in ce impas sunt.
Si Adrianei ii spuneam odata: daca simti ca se mai poate salva ceva din relatie, lupta pana la final. Daca s-a terminat orice sansa, aduna-te si mergi mai departe. Inchide usa dupa dragostea aceea si porneste din nou la drum.
Mersi de urare. Oricum te citesc de ceva vreme. 😀
Referitor la ce mi-ai spus, da, stiu, dar sentimentele inca sunt acolo. Si au trecut aproape 2 luni in care nu stim unul nimic de altul. Ca sa vezi orgolii.. Off.. Oricum iti multumesc tare frumos ca mi-ai impartasit parerea ta.
@Sabotor: Uf, da, intr-o oarecare masura m-am exprimat eu prost. Ideea era sa aiba o parere a lui si sa fie dispus s-o impartaseasca chiar si cu riscul de a crea polemica sau altele. Si tocmai de chestii d-astea ma tot ciocnisem in trecut. De varianta lui “Da, ai dreptate!”, chiar si la cea mai mare balarie soptita. 🙂
Cand te certi cu scandal, mai e cale de intoarcere; in schimb, cand te certi diplomatic e semn de indiferenta.
Nu zic sa fie cu urlete si strigate, cu toate ca se poate si mai rau de atat. Asculta la baba.
:p
p.s. artistule, mare vorba! 🙂
ai mei facusera un targ la un moment dat, care incepe cearta ii da celuilalt 1mil de lei! :))
Si cand era cearta pe punctul de a izbucni, isi amintea unul de milion si ii umfla direct rasu’. Erau tare sozi. Ca niste copii.
Din fericire, nu s-a imbogatit nimeni 😉
@Dojo:
Zici ca-s la terapie de cuplu. 😀
Ma, sincer n-are rost. Am mai facut chestia asta, s-a intors el spasit, angajandu-se ca face si drege si s-a ales din nou praful. Iar acum, a promis ca n-o sa ma mai caute. Si mai frustrant este cand ma gandesc ca si el are inca sentimente puternice. Inainte de ruptura, ideal spunea c-ar fi sa/se ma schimb/e. Am reusit intr-o oarecare masura, el n-a reusit. Si a decis sa renunte. 🙁
E bine de povestit, da’ te face si mai vulnerabil. Acum ii inteleg pe batraneii care cum gasesc pe careva dispusi sa-i asculte, varsa tot, asa si io.. 😀 Si nu e tocmai un sentiment placut pentru mine.
Toate ca toate, eu as fi tras mult mai multe, dar el.. el-ul meu, a renuntat prea usor. Nu-i pot insufla eu din rabdarea, din puterea mea. Chiar nu merge. 🙁
Sunt muuuult mai multe la mijloc, cum am zis de la-nceput: telenovela. Eu sper ca poate totusi mi se mai aseaza neuronii amorezati si raniti la locurile lor. Sper. C-altfel, e de rau.
cred că-s cele mai nasoale momente dintr-o relaţie şi mai mereu încerc să le evit, cu toate că pot să număr câteva discuţii aprinse petrecute în ultima vreme.
în orice caz, cred că ideea Mirunei e G E N I A L Ă!!! nu de alta, dar niciodată n-am fost eu cel care a început cearta :)))))
A. Faith, cand vei fi putred de bogat, sa nu uiti de unde ai plecat 😉 de la blogul lui dojo si comentariul meu
😀
ofc!!! facem jumi-juma 😛
Si eu vreau ceva din profit.Nu uitati in ce log magnific va vin ideile astea 😀
@Miha, nu stii cum suntem noi, barbatii? De multe ori un “ai dreptate draga mea” ne scuteste de explicatii indelungate, asa ca la un moment dat ajungi sa-l spui din reflex, fara ca macar sa analizezi afirmatia 😀
Daca e vorba doar de apelative, trebuie sa spun ca sunt de acord cu ele intr-o anumita masura. Asta din pricina relatiei deosebite pe care o am cu “madam” a mea. Suntem impreuna de aproape un an si s-a intamplat de multe ori sa ne certam din diverse cauze (eu orgolios pana in panzele albe, ea mai incapatanata decat un magarus) … atunci cand toate argumentele rationale s-au terminat, trecem la niste apelative si injuraturi originale cu care reusim intotdeauna sa speriem de moarte audienta :)) Finalul? In 100% din cazuri ne buseste rasul pe amandoi in momentul culminant al conflictului. Poate suntem noi nebuni, recunosc… dar daca e vorba de mine si de “madam” sunt total pro apelative — pentru ca destind atmosfera si ne fac sa radem. Pentru ca e atat de absurd sa ii zici fiintei iubite “imbecilo” incat te buseste rasul — eu cel putin asa patesc :)) Asadar: “Te iubesc tampito!”
eu ma mai cert cu al meu…. pentru ca sunt eu prea, prea incapatanata, stiu asta si lucrez la ea. niciodata nu ne-am jignit insa. si ce e mai important, din fiecare cearta, reusim sa invatam ceva. parca suntem dintr-un film, daca ne vezi, cum tragem noi concluziile: “si, ce-am mai invatat azi?”
suntem doar de un an (fix!) impreuna. dar ma simt cateodata in a doua luna de relatie, altadata in al 10-lea an.
nu am fost de acord vreodata si nici nu sunt cu apelativele urate, nu pot nici cand sunt foarte ofensata,nervoasa si suparata sa il fac in vreun fel:D… e urat si ajungi sa regreti dupa aia… oricum certuri am avut destule:D, dar nu urate:), ca deh stiu sa las de la mine:D si mai sunt si narcisista in acest moment:)
eu am o relatie nu tocmai fericita,in care certurile se isca continu si de cele mai multe ori sunt alcatuite din vorbe urate.daca inainte sa ma angajez in relatie imi spuneam ca eu nu am sa stau niciodata cu o persoana care nu ma respecta,acum lucrurile s-au schimbat admit asta si totodata nu imi place,vreau sa fie altfel,poate ca la inceput,atunci relatia noastra era armonioasa,parca int-o continua cucerire as zice,el se comporta minunat ,gesturile sale imi partundeau la suflet,iar inima imi soptea,acesta este alesul.insa lucrurile nu au ramas la fel,s-au schimbat la 180 de grade…pe parcursul releatiei ne-am dat seama ca avem pareri ,gusturi diferite,mie imi place dulce,lui ii place sarat,eu nu pot sa adorm decat in liniste,el nu doarme decat cu televizorul deschis..toate acestea,chiar daca unele sunt banalitati,au dat nastere deseori la certuri incarcate de vorbe urate,care nu mi se potrivesc dar ma doare sa aud ca persoana persoana de langa mine crede astfel despre mine,chiar daca e la nervi important este ca le gandeste.si totusi il iubesc,nu vreau sa ne despartim si totodata nu imi convine situatia,nu asa vedeam relatia la care am visat…
ok..:))..imi place subiectul..certuri ca certuri da toate pana la “boule”,”tampitule”…adica..parerea mea,certurile nu sunt ceva iesit din comun,mai e nevoie si de ele intr-o relatie caci altfel devine monoton si nu mai e relatie.Certurile mi se par ok atunci cand nu sunt prea dese si cand nu se depaseste linia adica se mentine respectul..cearta e un condiment necesar atata tim cat ai grija sa fie doar..cearta 🙂
Pana acum nu m-am certat cu iubi meu… Adica nu in sensul urlat si injurat. Am avut si diferente de opinie, mai ales ca eu sunt mai zapacita de obicei. Dar nu s-a ajuns la urlete sau certuri.
NU cred ca scandalurile pot duce la ceva bun intr-o relatie…
https://www.afladespre.ro/iubirea_un-joc-de-noroc-255.htm
Cearta este provocata de ridicarea tonului vocii!
Iar ridicarea tonului vocii este generat de o incapacitate de argumentare in sustinerea unei opinii!
Asta inseamna ori lipsa unor argumente logice ori un deficit intelectual din partea persoanei care vrea sa isi impuna acea opinie.
Impunerea in forta a unor opinii (cearta, scandal, bataie) denota o lipsa de respect fata de opiniile celeilalte persoane, o lipsa de respect fata de sufletul si fiinta celuilalt! Si asta se traduce printr-o lipsa de iubire!!!!
Dorinta unui contact fizic: imbratisare, sarut, relatii sexuale sunt efecte ale atractiei pasionale si reprezinta doar o componenta a iubirii!
Unii se multumesc doar cu aceasta componenta si au impresia ca este singura care conteaza…..
Eu vreau totul sau nimic!