Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

La teorie stam bine …

Discutam acum ceva luni cu un şofer de taxi. Cred ca prin iarnă, când a dat îngheţul şi mi-era teamă să ies cu maşinuţa, mai ales că ar fi fost prima iarnă la volan şi nu eram chiar un star la condus. Aşa că, urmând sfatul “soarelui”, când a fost groasă (gheaţa) am lăsat Corsica în faţa blocului şi am purces cu taxiul.

Nenea respectiv era cu apetit de povestit, aşa cum îs destui de la firma cu care m-am obişnuit să mă fâţâi. Şi era revlotat de cum se circulă ca la nebuni la noi şi cum este pe la alţii. Pentru că am făcut ceva preumblări cu iubi prin exterior, am aprobat, sunt diferenţe în unele ţări. Mi-am amintit cât de în siguranţă m-am simţit în Austria sau Germania şi cât de mult mi-a plăcut comportamentul băştinaşilor.

După ce am terminat de săpat ambii prin cufărul de amintiri, şoferul meu a concluzionat că suntem nişte sălbatici şi că nu învăţăm nimic, după care a speriat vreo 2 pietoni să nu treacă pe trecere, a tăiat calea altora şi a înjurat nişte dame la volan, fără niciun motiv (că nu greşiseră nimic), doar pentru că sunt femei şi pare-se incompatibile cu şofatul. Şi-a mai calmat comentariile când şi-a amintit că şi eu urcasem la el pentru a nu scoate căruţa la patinoar, deci şi clienta plătitoare de cursă e tot o vacă. A urmat un penibil “ştiţi că nu e vorba de dvs.”, care m-a făcut să zâmbesc.

Nu, nu discut despre taximetrişti şi halul fără de hal în care circulă unii. Zilnic aş pocni vreo câţiva pe motive diverse: staţionat în intersecţii, pe banda 1 sau în staţii, tăiat pe linia de tramvai şi apărut din senin aproape să intre în tine, apăsat isteric claxonul la 1 miime de secundă de când s-a făcut verde, trecut peste zebră mai să omoare pe careva etc. Sunt multe greşelile, unele scuzate de stres, altele “scuzate” de faptul că sunt pur şi simplu ghiolbani.

Nu discutăm despre ei acum pentru că este un subiect “conex” şi poate pentru că mai sunt şi cei care fac cinste meseriei în cauză. Am circulat aproape 10 ani cu taxi, zilnic, şi am cunoscut cam toate categoriile. Ăia civilizaţi sunt puţini, dar există.

Divagăm.

Ceea ce doresc să avem acum în atenţie este “demagogia” noastră, a tuturor.

De când s-au deschis graniţele o mare parte din români au dat cu nasul de “civilizaţie”. Ştim cum este pe la alţii, acolo încercăm să ne încadrăm în nişte norme, poate speriaţi că ne fac ăia ţigani români şi nu murim. Odată ajunşi acasă punem a doua mască şi redevenim nişte nespălaţi şi nesimţiţi.

Hai să facem un exerciţiu de memorie şi să ne gândim de câte ori am făcut următoarele pe la “alţii”: flegmat pe stradă, aruncat chiştoace la întâmplare, claxonat isteric, înjurat “audibil” pe careva, “şmecherit” un semafor, intrat pe sens interzis, parcat în uşa băncii (că tot am avut şi un asemenea eveniment recent în Timişoara), lăbărţat pe scările rulante, de nu a mai putut nimeni trece de noi, vorbit în scârbă cu un funcţionar sau vânzător, chiar dacă au fost amabili … mai sunt “ieşiri”? Sigur că da.

Suntem scandalagii, nepăsători şi răi. Pentru că aici suntem acasă şi ştim că nu ne va certa nimeni cu apelative dure, pentru că majoritatea sunt ca şi noi. Aici suntem în plină normalitate, o normalitate pe care şi noi o susţinem prin comportamentul nostru de indivizi cu personalitate multiplă.

Şi mai facem acum un exerciţiu de memorie pentru a ne aminti de câte ori în ultimul timp am făcut “prostii” la noi şi de câte ori ne-am inhibat aceste porniri. Dacă începem să conştientizăm greşelile, este deja un pas înainte. Şi dacă încercăm să le facem mai rar, suntem deja pe drumul cel bun.

Greşim cu toţii, oricât de mult admirăm civilizaţia şi ne dorim mai buni. Schimbarea vine însă din noi. Cu idei de genul “dar şi celălalt face la fel” nu rezolvăm nimic. Azi se uitau ciudat la mine nişte nenici la Gară pentru că am aruncat ceva de plastic la un coş de gunoi, după ce am parcurs ceva distanţă cu respectiva chestie în mână şi apoi m-am înţepenit în faţa trecerii şi am aşteptat un verde, deşi nu trecea nimic şi gloata de concitadini păşea lejer pe trecere.

Şi, exact când cred că sunt înspre progres şi eu, demnă de locuitorilor unor ţări vizitate, locuitori pe care i-am admirat pentru comportamentul lor, mai dau câte o “gherlă”. Ori înjur prin trafic, ies ca boul de pe o stradă fără prioritate etc. Şi după ce fac tâmpenia îmi dau seama că sunt şi eu un lup moralist. Din ăla mare de tot …

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

16 Comments

  1. Acuma eu nu am multe de zis, că e banal să fii de acord… da’ vreau să remarc ce poftă nebună ai de scris, că nu fac faţă cu cititul.

  2. E prea obositor să fii tu ăla corect şi civilizat, chiar dacă ai vrea sa fii aşa.

    M-am simţit penibil astăzi dimineaţă când am fost singurul care a rămas pe trotuar, în timp ce restul traversau. Pe roşu.

    La fel, am început să obosesc să le spun amicilor să nu mai arunce chiştoace pe jos. Da, m-am lăsat de fumat acum 7 luni, dar pe atunci mergeam ca prostul cu mucul de ţigară în mână, până la primul coş de gunoi.

    Şi ştii cât de tare mă dor mâinile când, după ce termin de băut un suc sau ori alt produs, trebuie să ţin ambalajul în mână până când ajung la un coş de gunoi? Să nu mai spun că mi-am rupt spatele când m-am aplecat şi i-am dus nesimtitului din metrou paharul gol de cafea până la gunoi.

    Pe bune, chestiile astea mă obosesc, nu din cauză că-s mai incomode, ci din cauză că, oricât de mult aş încerca, nu reuşesc să schimb pe nimeni. Dar absolut pe nimeni. Pentru că toată lumea face ca toată lumea. Nu ca boul ăla ciudat care se comportă diferit.

    Dar oricât de mult mă obosesc, tot cum ştiu eu fac. Pentru că ştiu că eu am dreptate, pentru ca ştiu că aşa cum fac eu e corect şi bine să faci. Şi da, am scăpări. Dar conştientizez de fiecare dată când fac ceva de-aiurea şi îmi dau o palmă imaginară peste dovleac. Pentru ca data viitoare să nu mai fac.

    Ufff, mi-ai atins o coardă sensibilă. Dacă deranjează link-urile, îmi cer scuze şi te rog frumos să le ştergi.

  3. Ai fi surprinsa ce gasesti in orasele din Germania pe strazi sambata dimineata(vinerea e seara de baut). In fata garii (care peste tot in Germania e in centru) din orasul in care locuiesc e full de ambalaje de shaorma, sticle de bere sparte , chistoace samd la 6 dimineata. Dar pana la pranz piata aia e luna.

    Iar in tramvaie, sambata dimineata, ai toate sansele sa dai peste o balta de voma sau o juma shaorma aruncata.

    Ce-i drept , in restul saptamanii situatia e cat de cat normala, iar proportia de cercopiteci e ceva mai mica.

    Nici la semafor nu e chiar asa, cateodata ti se mai pune pata cand procesorul semaforului inteligent intra intr-o bucla infinita iar tu stai ca boul de 15 min cu toate ca nu e nici dracu pe strada. Dar da,intr-adevar, infim de putini sunt cei care se aventureaza pe rosu in amiaza mare.

  4. Ahaaaa si cate ar mai fi de zis pe subiectul asta. Insa cred ca radacina problemei e una simpla – AMENDA. Asta i-a facit si pe aia din vest sa fie civilizati si en tine si pe noi intr-o frica continua de a nu arunca, scuipa sau claxona la ei. Ca nu ai chef sa fumezi tigari de 100 de euro bucata, pentru fiecare chistoc “scapat”! Asa ca pe asta cred ca ar trebui sa ne focalizam, ca de facut educatie cu vorba buna nu se poate, ti-o spune un om care sa sta intr-un cartier plin de nesimtiti (Giulesti). a se nota, ca nu am zis tigani, pentru ca astia au ramas putini, dar rasa dominanta a nesimtitilor s-a inmultit cam in acelasi ritm cu rata de inmultire al sorecilor sau iepurilor! 🙁

    • Dude, se poate face educaţie şi fară frică. Trebuie doar să faci animalul să înţeleagă că a păstra curat este în interesul lui. De fapt, poate e mai bine şi mai simplu cu amenda. 🙂

  5. Da, cred ca asta este solutia. Ca vorba lui Prigoana, exista doar popoare sanctionate 🙂

    Am vazut la Berlin acum cateva luni, cand m-a plimbat Zoso prin Alexander Plaz ce mizerie se poate lasa in urma unui event. Dar, dupa cum spuneai tu, normancboy, se strang cat de repede. La noi pot sta pana se “biodegradeaza” 😀

  6. Am facut imprudenta sa atrag atentia unei doamne intr-un Q7 ca si-a “scapat tigara”… muica ce ne-au auzit urechile…nu prea cred eu ca in Germania sau Austria si-ar fi permis sa fumeze in masina…

  7. Este super-adevarata chestia asta cu afara facem ca ei pentru ca e curat si civilizat si nu vrem sa fim noi cei care strica asta, insa la noi mai scapama cate una. Momentul in care constientizezi asta este in sine un pas inainte, un pas mare pe care sper ca multi dintre noi il vor face, daca nu l-or fi facut deja.

  8. Andrei, pai e super. Uneori avem nevoie de un ‘declic’ pentru a ne schimba in bine. Pentru mine a fost prima iesire in Germania, in 2005. Am stat cateva zile acolo (3 sau 4 cred) si am simtit diferenta. Plus ca iubi este mereu pentru mine un exemplu de bun simt.

  9. Dojo, e bine ca scrii despre astfel de lucruri, căci de când te citesc am învăţat ce înseamnă respectul pentru partenerii din trafic, şi am început să mă comport precum un pieton şi nu haotic, ca până atunci.
    Cu faza scăpatului pe jos am reuşit să realizez singur eroarea şi am îndreptat-o.
    Mă întristează însă faptul că sunt foarte puţini cei care ţin cont de aceste lucruri.

  10. Fiecare joc are niste reguli, iar eu de cativa ani am ajuns la concluzia ca oamenii cu adevarat inteligenti sunt cei care joaca dupa reguli, nu cei care sunt inafara lor. Orice prost poate sa joace un joc de sah ca pe dame sau sa danseze un vals ca pe o manea.

  11. Ramona, stii care e un “aspect” al problemei !? “AIA” care ar trebui sa citeasca articolul tau (excelent!) nu o fac. Punct. Ei nu stau pe bloguri, nu voiajeaza pe net unde sa invete in 2 ore cat n-au invatat in 2 ani de viata. Nu spun ca e imposibil sa miscam ceva in tara asta cu scrisul, ba da – e posibil. Da’ tare greu. Cred ca mai degraba o schimbam batandu-i la cap “fa corect asa ca asa e bine” pe copii de langa noi: tu pe pustulica al tau cel inteligent, Nina pe fetele ei, eu pe fii-mea. Or sa vada la noi ce e bine, or sa se plimbe si ei afara si se va schimba ceva.

    Aaaaa, si mai sunt aia care pot fi empatici si sa spuna “ba nene, daca fac asta cum il afectez pe ala de langa mine?” Cati sunt !?

    Cine n-are sapte ani de acasa, n-o sa-i aiba niciodata, poa’ sa stea si 100 ani pe “afara”. Tot mai ramane o urma groasa de mitocanie. (nu e cuvant interzis, nu?). 🙂

  12. Normal ca nenicii se uitau ciudat: dupa ce ai aruncat plasticul la gunoi, te-ai asezat la semafor sa astepti verdele. Plasticul nu se arunca la gunoi, se recicleaza! Eu de-asta cred ca se uitau ciudat. Not – din pacate.

  13. Cum zicea Mihai, pacat ca cei care ar trebui sa citeasca articolul nu o sa o faca.
    Eu am o obsesie (asa e vazuta de altii) in ultima vreme, sa reciclez PET-urile. Le adun separat din casa si le duc la tomberonul dedicat lor, desi sunt putine prin oras (si am un feeling ca tot in acelasi loc ajung cu celelalte tipuri de gunoaie). Am o cunostinta care a trait in Paris in jur de 2 ani, iar acolo, in vizita fiind, am vazut cum tria gunoaiele in 4 categorii. In schimba in tara arunca chistoacele/ambalajele/resturile din masina oriunde, iar gunoaiele le pune toate la un loc. Pe langa asta, mai zice ca sunt “obsedat” cu pet-urile mele. Si asta e doar un exemplu de persoana pe care o cunosc si care se comporta diferit acasa decat in strainatate

  14. Ualeeeeu…. Este a treia sau a patra oara in seara asta cand scriu ca TRAIM IN ROMANIA! Nu ai ce sa le faci astora de la noi. Daca isi permitea boul ala de taximetrist sa faca ce a facut prin Germania cred ca si-o lua in mufa rau de tot. De obicei pe la noi prin tara una dintre principalele probleme din trafic este reprezentata de taximetristii care de obicei nu au nici o regula de circulatie si toata soseaua e a lor. Se baga ca rama-n asfalt fara semnal fara nimic, iar daca ii claxoneaza cineva, respectivul isi primeste o imjuratura pe care o citeste pe buzele boului de taximetrist.
    Legat de partea cu necivilizatia: Din pacate, la noi pentru a putea trai nu poti fi 100% civilizat. Asta e parerea mea… Trebuie uneori sa te porti si ca ei pentru a le arata cum e…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.