Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Ne vedem saptamana viitoare la Garana

Doream să scriu despre altceva, dar abia am terminat vreo 3 ore de plâns şi mai am şi emisiunea de făcut. Revin deci cu subiectul de “actualitate” mai încolo ..

Aşa că vorbim acum despre lucruri frumoase, care îmi aduc un zâmbet pe buze de nişte ani deja. De pe când eram “copiliţă” la început de drum în radio şi am ajuns prima dată în Gărâna. La Răscruce, unde în celebrul chioşc nişte muzicieni inimoşi şi clar talentaţi aduceau acordurile muzicii lor în inima munţilor, oferindu-ne nouă şansa de a îmbina plăcutul cu şi mai plăcutul (o şedere de câteva zile într-o zonă superbă pe acorduri de jazz, blues şi o serie de genuri muzicale conexe pe care, din lipsă de cultură muzicală cu adevărat solidă, nu le pot identifica.

Am crescut eu, a crescut şi Festivalul de Jazz de la Gărâna. Un “nebun” drag mie continuă să organizeze un eveniment anacronic, dacă e să comparăm muzica “de azi” de pe la radiouri, cu ce “prestează” artiştii tot mai buni pe care reuşeşte să îi convingă că în România nu este chiar iadul pe pământ.

Un eveniment care pentru mine “marchează” deja plăcut luna iulie, odată cu ziua “soarelui”, pe care o tot prind “on the road”. Este criză, dar Gărâna nu va rămâne părăsită nici anul acesta.

Încă de pe miercuri-joi primii “montanişti” vor începe să se plaseze strategic cu corturile în zonă, vor veni tot mai mulţi oameni, fiecare cu un scop bine determinat. Vor fi organizatori, muzicieni, voluntari, curioşi, fani, “presari”. Vom fi. Câteva zile de relaxare sau de muncă, depinde cu ce scop eşti pe acolo, de aer curat, munte şi muzică. Şi sperăm mult soare, deşi “gărânezii” ştiu să împacheteze şi pelerina de ploaie.

Intraţi pe situl oficial pentru programul updatat.

Ne vedem acolo.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

9 Comments

  1. De ce toate lucrurile bune se intampla cand nu pot eu sa particip? Ce-as mai lasa examenul ala de admitere la facultate pentru festivalul asta… dar nu se poate, nu acum! :((

  2. Sa speram ca si in acest an festivalul va fi unul reusit…mie sincera imi placea mai mult la inceputurile lui cand se desfasura “la rascruce”…dar in mare in fiecare an e frumos sa-ti iei cortul in spinare si sa urci la Garana :))

  3. Bai…stiu ca orice ti-as spune nu e suficient, ca si eu am trecut prin asta. Gandeste-te doar ca i-ai indulcit ultimele zile din viata si ca nu l-ai lasat sa moara “ca un caine” la marginea drumului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.